Vol. 18, Martie-Aprilie 2011, Nr. 5 


MOISE, COPILUL FRUMOS

Exod 1:22-2:10

“Și oricine va primi un copilaș ca acesta în Numele Meu, Mă primește pe Mine. Matei 18:5 .

R 5250a W. T. 1 Iunie 1913 (pag. 169-170)

Iosif a fost Marele Vizir al Egiptului timp de 80 de ani — murind la vârsta de 110 ani. În mod sigur, frații săi, israeliții, n-au suferit nici o asuprire în acel timp. La scurt timp după aceea însă, un alt faraon a venit la putere, care “nu-l cunoștea pe Iosif” — care i-a ignorat serviciile făcute pentru Egipt și legământul temporar cu israeliții. Acest faraon se presupune că a fost Ramses al II-lea, un despot cu inima împietrită, egoist.

Acest faraon a înțeles că israeliții se înmulțeau mult mai repede decât egiptenii. De aceea el i-a considerat un pericol. La început ei au fost văzuți ca o protecție pentru Egipt, pentru că ținutul Gosen era așezat spre răsărit, și un dușman care înainta împotriva Egiptului se confrunta mai întâi cu israeliții. Adversarul Egiptului în acele zile era numai Asiria. Când israeliții au devenit mai numeroși decât egiptenii, un nou pericol amenința; căci o armată invadatoare putea să-i mituiască și astfel conducerea lui faraon putea fi înfrântă.

Pentru a putea preîntâmpina acest neprevăzut, au fost încercate diferite metode. În primul rând, un decret i-a obligat pe israeliți să îndeplinească muncile grele, prin care se spera să le submineze puterea — să-i slăbească. Dimpotrivă însă, ei păreau să prospere tot mai mult cu fiecare sarcină în plus. Următoarea măsură represivă a fost decretul pentru moașele evreice — ca orice copil de parte bărbătească dintre israeliți să fie strangulat la naștere. Dar această poruncă nu a fost luată în seamă, moașele pretinzând că au ajuns prea târziu. Resortul final a fost decretul regal ca israeliții să-și înece fiecare nou-născut de parte bărbătească. Neîmplinirea acestui lucru era un delict supus pedepsei.

În aceste condiții s-a născut Moise. Relatarea arată că ambii părinți ai săi erau evlavioși, și prin urmare nu suntem surprinși de afirmația că el ca prunc era un copil “frumos” — atrăgător. Relativ puțini părinți par să-și dea seama că acolo unde copiii lor sunt altfel decât “frumoși” — frumoși la aspect și în caracter — o responsabilitate pentru defecte le revine lor. Nu vrem să spunem prin aceasta că ar fi posibil ca vreo pereche umană să poată da naștere unor copiii perfecți. “Cum ar putea să iasă dintr-o ființă necurată un om curat?” Iov 14:4.

Ceea ce vrem să spunem este că după cum o reproducere atentă afectează aspectul, forma și caracterul animalelor inferioare și îmbunătățesc atât fructele cât și florile, la fel aceasta are importanță și în privința omenirii. Într-adevăr, mult mai mult, căci deși nici părintele nici statul nu pot ignora alegerea tovarășilor de viață în căsătoria umană, cu toate acestea cei căsătoriți au sub controlul lor cea mai minunată putere cunoscută în lume prin care să influențeze caracterul și forma copiilor lor înainte de naștere, și care să nu fie ignorată după naștere — puterea minții.

Dacă această lege a naturii ar fi recunoscută clar de către oamenii inteligenți, conștiincioși, ce schimbare s-ar petrece repede! Presupunem că astfel de părinți nu numai că ar dori să aducă pe lume copii frumoși ca formă, trăsături și caracter, dar ei ar simți ca o nelegiuire dacă n-ar face tot ce ar putea în aceste privințe.

Dacă fiecare mamă și-ar da seama că în timpul sarcinii starea sa mentală ar fi ori o binecuvântare ori un blestem pentru vlăstarul ei, cât de stăruitoare ar fi în a se opune stărilor rele și acceselor de furie! Cât de atent ar supraveghea ceea ce citește, compania și reflecțiile mintale! Cât de credincios ar pune în execuție sugestiile apostolului în privința a toate câte sunt curate, toate câte sunt drepte, toate câte sunt adevărate, toate câte sunt nobile, toate câte sunt vrednice de cinste și frumoase — s-ar gândi la aceste lucruri și astfel ar marca nașterea copilului ei după concepțiile cele mai înalte, mai nobile, de care ar putea fi ea capabilă!

Și dacă tatăl și-ar da seama de răspunderea lui, cât de atent ar fi să-și facă pe deplin datoria! Nu numai ca tată și dătător de viață, ci și ca un protector și păzitor al mamei, ajutând-o în cea mai importantă funcție a vieții umane și în timpul celei mai mari nevoi ale sale de ajutor, potrivit capacității lui. Mama, în special în timpul sarcinii, ar fi înconjurată de lucruri care să sugereze ce este bine, important, nobil, curat, intelectual, cultural. În mod deosebit el ar fi compătimitor și s-ar strădui să păstreze mintea mamei tihnită. Chiar dacă ar fi prea săraci ca să-și permită să aibă articole de lux — picturi, artă etc. — el ar putea să completeze într-o măsură locul acestora conversând cu mama despre teme nobile și înnobilatoare, sau i-ar putea citi. O, când oamenii civilizați vor învăța în final că aceeași grijă pe care ei o exercită în ceea ce privește creșterea cailor de curse, a câinilor de rasă, a porumbeilor și a porcilor poate fi aplicată cu mai mare succes în familiile lor, cine se va îndoi de rezultatele minunate!

Josefus, istoricul evreu, spune că acei care-l vedeau pe pruncul Moise în timp ce era dus de curentul râului, uitau de ale lor și se opreau să-l privească. Timpul se apropie când perfecțiunea trăsăturilor, a formei și a caracterului uman vor fi considerate cel mai mare lucru în toată lumea. Atunci numele părinților acestora vor fi onorate în paginile de renume încă mai mult decât ale celor onorați cu premiul întâi pentru flori, fructe și animale necuvântătoare. Chiar acesta este cazul părinților lui Moise care sunt vorbiți de bine în Vechiul Testament; în timp ce în Noul Testament ni se spune clar că ei erau oameni de credință și sunt socotiți pe lista nobilă a Vrednicilor din Vechime, care vor avea parte de o “înviere mai bună” datorită credinței. Evrei 11:23.

COOPERARE CU PROVIDENȚA LUI DUMNEZEU

Este cu totul posibil ca părinții lui Moise să se fi gândit cum să pună în aplicare planul care s-a dovedit atât de reușit pentru salvarea vieții lui. Ei cunoșteau obiceiul prințesei egiptene de a ieși într-un loc retras pe malul Nilului să se scalde, care se presupune că făcea parte dintr-un obicei religios. Ei au presupus că un băiețel atât de frumos ar fi o atracție specială pentru ea. Se poate chiar ca ei, după cum pretinde tradiția, să fi fost îndrumați printr-un vis să facă așa cum au făcut. Dar oricum am explica chestiunea, noi înțelegem că ceea ce a dus la rezultat a fost cooperarea între părinți și providența divină.

A fost împletit un coșuleț mic din trestie, care crește din abundență pe malurile Nilului. Pe dinafară a fost izolat cu smoală ca să nu intre apă. Copilașul a fost pus înăuntru și la un timp potrivit a fost lăsat aproape de locul unde mergea prințesa. Apoi în apropiere a stat sora lui Moise, Miriam, care avea în jur de opt ani, gata să sugereze aducerea unei doici. Este chiar foarte probabil că însăși prințesa a înțeles șiretlicul și ea numai a cooperat, crezând că micuțul ar putea foarte bine să aibă ca îngrijitoare pe propria sa mamă, iar ea să fie protectoarea și binefăcătoarea lui.

Astfel în providența lui Dumnezeu, în ciuda opoziției regelui, minunatul Moise a fost crescut în palatul regal și în școlile egiptene a devenit “învățat în toată înțelepciunea egiptenilor”. Astfel providența lui Dumnezeu a pregătit persoana potrivită pentru marea Sa lucrare de conducător al lui Israel — și mai mult, ca prototip al lui Mesia, care la timpul potrivit al lui Dumnezeu va fi Eliberatorul întregii omeniri doritoare să devină poporul lui Dumnezeu și doritoare să fie condusă de El în Țara antitipică a Promisiunii.

AJUTAȚI ȘI PROTEJAȚI

Ce mult romantism este în această simplă dar minunată narațiune! Gândiți-vă la conducerea providenței divine în acest caz! Într-o zi copilul Moise era un pericol și o amenințare în casa părinților săi. În orice moment prezența lui putea fi descoperită și făcută cunoscută vreunui ofițer egiptean. Apoi ar fi fost ucis și casa distrusă, și posibil viețile părinților pierdute din cauză că au îndrăznit să nu asculte de decretul regal. În ziua următoare, prin providența divină, copilul este înapoiat în aceeași casă și propria sa mamă este plătită de prințesa egipteană pentru a avea grijă de el și în toate felurile protejat deplin prin favoare regală.

Nu știm la ce vârstă copilul a fost considerat înțărcat, dar se presupune că ar fi avut patru ani. Acest copil interesant la această vârstă interesantă a fost pretins atunci de prințesă ca fiul ei. I s-a dat numele Moise, despre care Profesorul Sayce spune: “Forma grecească a ebraicului Moșe — Moises — este derivată, de către Iosefus, din forma coptică (egipteana veche) Mo (apă), și uses (salvat din). Cu alte cuvinte, prințesa a făcut un joc de cuvinte din nume, ca și cum ar fi spus: “Acesta este fiul meu, pentru că l-am născut — din apă””. Într-adevăr, noi nu știm niciodată când Înțelepciunea divină lucrează în oameni fire de bătătură pentru pânza sau planul divin. Poporul lui Dumnezeu trebuie să-și amintească întotdeauna că în toate lucrările lor, El “lucrează toate după sfatul voii Sale”. În timp ce folosește instrumente umane, Dumnezeu totuși respectă voința umană și numai cooperează cu ea. Și oricine cooperează în mod zelos cu Dumnezeu, primește în mod proporțional o parte mai mare din binecuvântarea divină.

Nu trebuie să înțelegem că providențele lui Dumnezeu îi folosesc numai pe oamenii Săi evlavioși și familiile lor, nici că El folosește numai pe acei care sunt ai Lui cel puțin în sens nominal. În lecția prezentă vedem cum Dumnezeu a făcut chiar și mânia omului să-L laude și să împlinească unele din scopurile Sale pentru promovarea marelui Său Plan al Veacurilor printre cei total ignoranți în ceea ce-L privește, “fără drept de cetățenie în Israel”. Întreaga casă a lui faraon, la fel ca prințesa, a fost folosită de Domnul pentru păstrarea lui Moise și educarea și pregătirea lui pentru marea Sa lucrare. În mod sigur această lecție simplă, primită în inimi bune și oneste, ne dă mai mare credință în Dumnezeu și mai mare încredere în Înțelepciunea și Puterea Sa de a împlini toate promisiunile pline de har pe care El le-a făcut Bisericii, Israelului și lumii.