Vol. 18, Martie-Aprilie 2011, Nr. 6 


IUBIRILE PĂMÂNTEȘTI ÎN COMPARAȚIE CU IUBIREA CEREASCĂ

R 5248 W. T. 1 iunie 1913 (pag. 165-166)

Jurnaliștii își dau seama că de câțiva ani lumea civilizată a intrat într-o epocă a patimilor, poftelor și infracțiunilor. Redactorii, în special ai ziarelor mai bune, dându-și seama că publicarea detaliilor contribuie la stârnirea mâniei și a patimilor senzuale, sunt uniți în a nu le publica. Înțelepciunea lor trebuie lăudată, în special în vederea faptului că managerii lor de afaceri, cunoscând gustul depravat al oamenilor, își dau seama că cu cât sunt mai dezgustătoare detaliile, cu atât este mai mare interesul publicului în general și cu atât mai apreciat este ziarul care le satisface gustul.

Există diferite moduri de a explica acest val de patimi și infracțiuni. Dușmanii noștri ne vor învinovăți fără îndoială că învățăturile noastre, favorizând ideea că iadul biblic nu este un loc de chin veșnic, ci este mormântul, lasă libertate patimilor omenești prin aceea că îndepărtează frâna fricii. Răspunsul nostru este că cei vicioși nu primesc mesajul nostru. După cum declară Scripturile: “Nici unul din cei răi nu va înțelege, dar cei înțelepți îprin înțelepciunea care vine de susș vor înțelege”. Cei înrăiți în viciu nu sunt suficient de interesați să găsească ceea ce credem sau învățăm noi. Ceea ce cred ei nu este zidit pe Cuvântul lui Dumnezeu, ci pe greutatea ge­nerală a prestigiului denominațional.

Dimpotrivă, acuzația noastră este că necredința generală în Dumnezeu și în Biblie — necredință în oarecare fel de iad sau de cer — mult mai probabil are de-a face cu acest val de infracțiune. În ultimii treizeci de ani marile noastre colegii au produs agnostici cu miile. Aproape fiecare absolvent este un agnostic. Influența necredinței lor în Biblie pătrunde în fiecare pătură a societății, datorită influenței lor în rândurile oamenilor de categorie mai înaltă — de la amvon, din cercurile sociale etc. Și să se observe că infracțiunile din zilele noastre sunt frecvent comise de bărbați și femei educați în colegii, și de către alții care, sub influența lor, discreditează Biblia drept Cuvântul lui Dumnezeu.

Dar noi credem că există ceva special în timpurile noastre, pe lângă cele de mai sus. Zilele noastre sunt zile de o mare activitate mintală în toate direcțiile — zile de apăsare, de frământare nervoasă, pe toate liniile. Mâncărurile foarte condimentate și băuturile stimulează apetitul fizic și duc la dorințe picante, în orice direcție. Solicitarea este prea mare pentru rasa noastră, gândindu-ne la slăbiciunea ei, la degenerarea la care a ajuns în cei șase mii de ani. Dar oricare ar fi filosofia, rămâne faptul că lumea este într-o stare foarte febrilă, într-o stare de agitație intensă, cu ușurință stârnită să dea expresie pe orice linie — mâniei, răutății, urii, certei, invidiei, mândriei.

Poporul consacrat al Domnului, deși nu sunt din lume, sunt în lume. Cu toate că sunt Noi Creaturi, cu voințe noi, “sfințiți în Isus Cristos”, cu toate acestea “au această comoară în vase de lut”. Vasele lor de lut sunt supuse patimilor și furtunilor asemenea celor care asaltează lumea în general. Dacă suntem corecți în presupunerea că însuși adversarul și îngerii căzuți au mult de-a face cu stârnirea patimilor în direcții greșite, atunci putem fi siguri și că acești adversari spirituali vor fi în special în alertă să prindă în cursă și să ademenească pe urmașii consacrați ai Domnului. După cum exprimă sf. Pavel, noi “nu suntem în neștiință despre planurile lui” (2 Cor. 2:11), și ne dăm seama că sângele și carnea nu sunt capabile de luptă împotriva “duhurilor răutății în locurile cerești” (Efes. 6:12). Prin urmare, poporul Domnului trebuie să fie în alertă mai mult decât ceilalți, chiar dacă toți trebuie să fie în alertă în special acum, să reziste tendințelor rele din zilele noastre, pe care toți le admit, indiferent cum le-ar explica.

“păzește-ți inima mai mult decât orice este de păzit”

Secretul puterii creștinului constă în renunțarea la voința sa — la dorința cărnii sale — și să primească în locul ei voința lui Cristos. Pericolul constă în străduința cărnii sale de a nu ține cont de decizia voinței sale noi. Carnea pe ascuns insistă că aceasta sau aceea sau alte lucruri nu sunt rele, pentru că sunt naturale. Ea insistă ca drepturile sale să fie păstrate; uneori chiar ar insista că Noua Creatură ar comite o crimă dacă ar omorî carnea, cu afecțiunile și dorințele ei. Col. 3:5; Gal. 5:24.

Noua Creatură nu se poate baza pe sugestiile cărnii în toate chestiunile. Experiența o învață că ar fi înșelată și prinsă în cursă dacă ar da atenție sfaturilor cărnii. Prin urmare, Noua Creatură trebuie să se bazeze în întregime pe Domnul și pe sfatul Său — Cuvântul lui Dumnezeu. Raționamentul Noii Creaturi asupra oricărui subiect trebuie să fie pe linia instrucțiunilor divine. Ea nu îndrăznește să se bazeze pe judecata proprie, pe judecata propriei cărni în acea chestiune; nici nu îndrăznește să se încreadă în judecata semenilor, care ar putea fi mai mult sau mai puțin influențați de mintea lor carnală, oricât ar fi de conștiincioși și oricât de bine intenționați ar fi ei în sfaturile lor. Noua Creatură trebuie să audă din Cuvântul Domnului liniile generale ale cursului său potrivit și să-l urmeze. Și să nu îndrăznească să devieze de la el, neștiind ce urmări rele ar putea avea.

În timp ce creștinul avansează în dezvoltarea spirituală, în stăpânirea cărnii, în aprecierea minții lui Cristos, el desigur, într-un sens al cuvântului, devine “tare în Domnul și în puterea tăriei Lui” — puterea Spiritului sfânt. Devine mai gentil, mai umilit, mai răbdător, mai amabil cu frații, mai iubitor. El dezvoltă astfel roadele și crește în harurile Spritului sfânt și în asemănarea de caracter cu Învățătorul și Modelul. Dar pericolele nu sunt terminate; căci el găsește Adversarul și carnea pregătiți să-l atace pe alte linii — total diferite de atacurile de la început când și-a predat inima Domnului.

Aceste din urmă atacuri sunt pe linia iubirii — chiar punctul culminant al realizărilor spirituale. Ca Nouă Creatură dorește ca iubirea sa să fie pură, sfântă, spirituală. Dorește ca iubirea sa pentru frați să fie pe aceeași linie cum este iubirea sa pentru Tatăl, pentru Fiul și pentru îngerii sfinți. Dar în timp ce încearcă să adapteze această iubire la condițiile prezente, intențiile și ambițiile și dorințele sale sfinte și pure sunt asaltate de carne.

Nu numai că frații și surorile apreciază, asemenea lui, lucrurile spirituale, puritatea, adevărul etc., dar dezvoltarea lor în roadele Spiritului lucrează spre a-i face mai atrăgători în carne, precum și mai atrăgători la minte și dispoziție. Pe măsură ce iubirea spirituală, încrederea și părtășia cresc, există un nou pericol prin slăbiciunea cărnii. Prin urmare, există necesitatea pentru fiecare copil al lui Dumnezeu să fie în mod constant în alertă — veghind cu rugăciune împotriva oricărei intruziuni a minții carnale, a apetiturilor și a dorințelor ei. Ea trebuie omorâtă, răstignită, ucisă cu orice preț, pentru ca Noua Creatură să poată supraviețui. Viața uneia înseamnă moartea celeilalte. Cu cât înțelegem mai devreme acest mare adevăr, cu atât este mai bine pentru noi.

“iubiți lucrurile de sus”

Aceste iubiri pământești nu duc întotdeauna la senzualitate, dar ele duc întotdeauna în direcție opusă intereselor Noii Creaturi. Cunoaștem cazuri în care s-au stabilit atașamente foarte puternice între frați și în mod asemănător între surori, spre paguba lor spirituală. Paguba constă în satisfacerea dorinței sufletului lor după o tovărășie pământească, oricât de curată ar fi ea. Intenția Domnului nu este ca poporul Lui să-și găsească satisfacția inimii în cineva de pe plan pământesc. Intenția lui este ca loialitatea totală față de El și de Cuvântul Său să ne facă să realizăm responsabilitatea noastră individuală față de El și să ne atragă individual aproape de El, pentru ca în El să ne putem găsi fiecare tovărășia, bucuria și pacea pe care le doresc toate inimile adevărate.

Orice satisfacție, deci, în tovărășia vechii creaturi, oricât de bine intenționată, aruncă o umbră de îndoială asupra Noii Creaturi și asupra părtășiei ei spirituale cu Domnul. Faptul că am fi pe deplin satisfăcuți cu cineva de pe planul pământesc ar trebui să fie o dovadă că n-am atins acel sentiment și aspirație înaltă pe care Domnul le-a intenționat pentru noi și pe care numai El le poate satisface.

Admiterea în viața noastră a unei părtășii apropiate, care ne absoarbe, în trup, oricât de curată ar fi intenția, ar fi în dezavantajul Noii Creaturi încă într-un fel. Nu numai că ar implica nereușita ei de a-L aprecia corect pe Domnul și părtășia cu El, dar ar implica o nereușită în a aprecia corect părtășia întregului Corp al lui Cristos, care este Biserica.

Spiritul lui Cristos este prea larg ca să permită concentrarea simpatiei și interesului nostru asupra unui singur individ, cu excepția Domnului Însuși. În ceea ce-i privește pe alții — Corpul lui Cristos, biserica — interesul nostru ar trebui să fie pentru toți, nu numai pentru cei bogați, ci și pentru cei săraci; nu numai pentru cei înțelepți și nobili, ci și pentru cei mai puțin înțelepți și mai de jos; nu numai pentru cei educați, ci și pentru cei ignoranți și mai puțin dotați intelectual. Interesul nostru nu trebuie să fie în trup, ci pentru cei care sunt Noi Creaturi în Cristos. Și cei care au cel mai mare handicap în ceea ce privește învățătura pământească și slăbiciuni ale cărnii, sunt cei care merită simpatiile și afecțiunile noastre pământești, după cum se străduiesc să lupte lupta cea bună și să-și învingă lipsurile.

Îndemnăm, deci, ca popor al Domnului, să ne plasăm afecțiunea tot mai mult asupra lucrurilor de sus și nu asupra lucrurilor de pe Pământ, ca să putem fi transformați, ca să putem dovedi astfel care este voia cea bună și plăcută a lui Dumnezeu — ca voia Lui să poată fi făcută în noi în mod perfect. Voia Lui nu este nerațională. El își amintește din ce suntem făcuți — că suntem doar țărână. El dorește ca voința noastră să fie ca această consacrare a noastră să fie făcută Lui, să nu fie pe linia cărnii, ci a spiritului, și nu numai față de un singur individ, sau față de un mic grup din Biserică, ci față de toți cei care se numesc cu numele lui Cristos și care și-au îndreptat fețele spre cer ca soldați ai crucii, mergând spre antitipicul Munte al Sionului și spre adunarea generală a Bisericii Întâilor-născuți. Psa. 103:14; Rom. 8:4; Evr. 12:23.