Vol. 18, Martie-Aprilie 2011, Nr. 6 


INFLUENȚA TRANSFORMATOARE A GÂNDULUI

“… Așa cum a gândit în sufletul lui, așa este el” ( Proverbe 23:7 )

Păzește-ți inima mai mult decât orice este de păzit, căci din ea ies izvoarele vieții.

Proverbe 4:23 .

R 5246 W. T. 1 iunie 1913 (pag.163-165)

Inima este unul din cele mai importante organe ale corpului nostru. Dacă încetează să funcționeze, în mod sigur urmează moartea. Sângele care trece prin inimă constituie viața, energia corpului. Dacă fluxul sângelui este întrerupt pentru puțin timp, se formează un cheag. Aceasta este ca o pregătire pentru moarte. Trebuie să fie un flux continuu de sânge care să circule prin corpul nostru pentru a întreține viața.

Având în vedere importanța acestei funcții a inimii noastre naturale, Biblia folosește foarte potrivit inima, centrul vieții, ca un simbol al centrului sentimentelor, inclusiv al voinței. Voința noastră are de-a face cu tot ceea ce facem. Acela din poporul Domnului care dorește să se curățească tot mai mult, devine tot mai viu. Dacă suntem curați în inimă, hotărâm să trăim drept și cumpătat în viața de acum. Cel care apreciază principiul că ceea ce este drept este drept și ce este nedrept este nedrept, va dori să trăiască drept — fie el evreu sau păgân, sau Biserica lui Dumnezeu.

Biserica, acceptând termenii lui Dumnezeu, a făcut o consacrare a vieții pentru El. Ei s-au angajat să lupte o luptă bună împotriva lumii, a cărnii și a diavolului. Ei sunt sub obligații speciale ca Noi Creații. Speranțele și ambițiile lor sunt deosebite de cele ale lumii. De aceea ei sunt dublu răspunzători în ceea ce privește inimile lor, care reprezintă sentimentele lăuntrice.

Cum sunt sentimentele lăuntrice ale omului, așa este el. Cum gândește omul în inima sa, așa este caracterul lui adevărat. Care este voința ta adevărată? Care sunt sentimentele tale adevărate? Nu, ce cuvinte folosești? Nu, care sunt faptele tale, ci care sunt motivele ce stau la baza tuturor acestora?

Noua Creație trebuie să fie asemenea lui Dumnezeu, spirituală, în cele din urmă de natură spirituală, în glorie — perfectă. Dar înainte ca ea să atingă acea perfecțiune, inimii Noii Creații i se cere să-și dovedească loialitatea. Unii vor fi învingători într-un înțeles mai înalt decât alții, dar nici unul nu va fi învingător în afară de cei care sunt fideli, loiali, curați. Dacă, prin urmare, am făcut o consacrare lui Dumnezeu, străduința să fie ca inimile, dorințele, motivele noastre să fie perfecte. Singura atitudine potrivită este să ne mărturisim imperfecțiunile, dacă suntem greșiți. Dumnezeu așteaptă să fim loiali în inimă. Și acea loialitate a inimii trebuie să se extindă și să controleze întreaga viață.

Dacă gândurile nu sunt în armonie cu idealurile noastre, să ne străduim să le facem să fie așa. Să lăsăm la o parte mânia, răutatea, ura, cearta și toate astfel de fapte ale cărnii și ale diavolului. La unii oameni, în unele condiții, aceste gânduri merg foarte adânc. Nu la gândurile care ne trec prin minte — gândurile trecătoare — se face referire în textul nostru. Chiar și oamenii cu caracter foarte rău pot uneori avea emoții adânci. Ochii unor persoane se umplu de lacrimi din cauza unor lucruri neînsemnate. Aceasta îi face să pară a fi foarte sensibili, și totuși viața lor poate arăta că ar trece tot așa de ușor de la compătimire la o faptă rea.

Vedem acest fapt ilustrat în comportamentul unei gloate. Oamenii care l-au salutat pe Isus ca împărat, cu cinci zile mai târziu au strigat “Răstignește-L!” Cei care nu cu mult timp înainte păreau a-L aprecia așa de mult, au arătat că și-au pierdut acea apreciere.

împortanța gândirii corecte

De fapt, un om nu este întotdeauna ceea ce pare a fi la suprafață. Caracterul său adevărat este dedesubt, în adâncime — scopul vieții sale. Acestea nu sunt numai gândurile trecătoare, ci sunt făgașele adânci ale gândirii, dacă le putem numi așa pe cele care implică întreaga viață. Scripturile ne aduc în atenție faptul că noi trebuie să fim transformați prin înnoirea minții noastre — prin refacerea ei. Romani 12:2.

Apostolul, vorbind despre unii cu trăsături de caracter foarte rele, spune: “Și așa erați unii dintre voi. Dar ați fost spălați, dar ați fost sfințiți, dar ați fost îndreptățiți în Numele Domnului Isus Hristos și prin Duhul Dumnezeului nostru”. (1 Cor. 6:11) Această curățare, această sfințire, vine nu numai prin citirea Adevărului sau prin aplicarea mintală a Adevărului, ci prin gândirea din inimă a Adevărului. Această gândire din inimă, aceste hotărâri adânci sunt ale noastre în calitate de creștini și trebuie să fie conduse de anumite principii. Acestea au de-a face cu omul adevărat pe care îl ia în considerare Dumnezeu — nu vechea creatură, mai mult sau mai puțin defectă, pe măsura degradării. Dumnezeu se uită la Noua Creatură.

Aceste convingeri și scopuri adânci ale inimii constituie o transformare a caracterului. Aceasta este starea adevărată a omului și așa este el. Dacă el are vreo izbucnire trecătoare de mânie sau de răutate, acesta n-ar fi gândul său real, intenția sa reală. De aceea n-ar fi el, ci vechea sa natură care se afirmă temporar. Ca Nouă Creatură, el trebuie să vegheze asupra cuvintelor, asupra gândurilor, asupra faptelor sale. Dacă un gând trecător, greșit, ar trece prin mintea sa, acesta n-ar fi gândul inimii sale. Și el ca Nouă Creatură ar trebui să-l oprească, să-l înlăture, așa încât să nu poată prinde rădăcini în inima sa și să înăbușe sentimentele mai bune.

Această gândire corectă a inimii are mult de-a face cu întreaga viață. Apostolul spune că noi suntem transformați prin înnoirea minții noastre, ca să știm care este voia desăvârșită a lui Dumnezeu. Acesta este punctul de vedere al creștinului. Cât de fericiți suntem că Tatăl nostru ceresc ne judecă din acest punct de vedere! Cât de fericiți suntem că El poate să citească inima, că El ne cunoaște inimile, că El ne cunoaște gândurile ascunse!

Odată poate să fi gândit că facem serviciu lui Dumnezeu când nu făceam. Noi ne arătăm loialitatea față de Dumnezeu dând atenție Cuvântului Său, ca să putem ști care este voia Sa. Cu cât studiem mai mult Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât primim mai mult din spiritul Adevărului și cu atât îl apreciem mai mult. Și în măsura în care înțelegem reglementările lui Dumnezeu și dorim să fim conduși de ele, inimile noastre se vor curăța. Atunci, cu atât vom avea mai multă grijă de mâinile noastre, de ceea ce vom face; și de limba noastră, de ceea ce vom spune. Astfel ne vom păzi inima — ne vom supune voința voinței lui Dumnezeu.

Voința este o parte a inimii, întocmai cum cârma este o parte a corabiei. Voința nouă este cârma care să ne îndrepte pe o cale sau alta. Cu cât înțelegem mai mult Cuvântul Domnului, cu atât înțelegem mai bine cum să ne conducem viața. Prin urmare, trebuie să ne păzim inimile și să le curățăm prin cunoștința Adevărului lui Dumnezeu, prin studiul Adevărului lui Dumnezeu. Pentru a face aceasta, voința trebuie să fie întotdeauna cu ochii-n patru, veghind cu rugăciune și recunoștință.

biserica în încercare pentru viață

Cineva ar putea întreba, de ce trebuie să facem noi toate acestea? În general am putea răspunde că putem înfăptui drept — fiindcă ceea este drept este drept. Dar acel motiv nu este destul pentru noi. În timp ce toți apreciază superioritatea dreptății față de nedreptate, totuși în starea noastră căzută avem nevoie de ceva stimulente pentru acțiuni. Astfel Domnul pune înaintea noastră unele stimulente. El spune: “Dacă inima voastră este corectă, Eu doresc să vă dau viață veșnică. Dacă inima voastră este greșită, atunci nu veți fi din aceia cărora le voi da acest dar. Veți muri în a Doua Moarte”.

Cu șase mii de ani în urmă a fost o încercare. Adam, primul nostru tată, a fost încercat și a eșuat. În consecință, noi nu avem nici un drept la viață. Dar Dumnezeu a aranjat prin Domnul nostru Isus ca fiecare membru al rasei lui Adam să poată avea încă o încercare. Tatăl este dispus să dea viață veșnică tuturor celor care iubesc dreptatea.

Astfel, recunoscători, noi acceptăm această prevedere și spunem: “Tată ceresc, ne vei da într-adevăr o altă ocazie pentru a câștiga viață veșnică? Ne-ar plăcea să avem acea viață! Suntem foarte recunoscători pentru acea ocazie! Noi iubim dreptatea! Dacă suntem loiali față de principiile dreptății, vom primi viață veșnică? Dorința noastră este să se facă voia Ta în noi — întocmai cum iubim dreptatea și urâm nelegiuirea”. “Atunci, foarte bine,” spune Tatăl ceresc, “Eu vă voi pune în Școala lui Cristos, unde veții învăța dreptatea”.

În Școala lui Cristos învățăm zi de zi. Diferitele noastre experiențe sunt o parte din instrucțiunile generale pentru cei care iubesc dreptatea și doresc să fie învățați de Domnul. Sfârșitul încercării noastre va fi viața sau moartea. Lumea nu este acum în încercare. Pentru lume nu există încă posibilitatea să câștige viață. În timpul Veacului Evanghelic, Biserica este singura care este sub Legământul de Jertfă — singura, prin urmare, care este în încercare pentru viață veșnică sau pentru moarte veșnică. În Veacul viitor, lumea va avea ocazia ei să învețe supunerea. Atunci pentru ei problema va fi viață sau moarte.

Dumnezeu spune: “… ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul”. Exi­stă un blestem pentru oricine iubește nedreptatea; există o binecuvântare pentru oricine iubește dreptatea. Astfel că în timpul celor o mie de ani ai domniei lui Cristos, lumea va fi în încercare pentru viață veșnică sau pentru moarte veșnică. Toți care vor fi ascultători vor primi viață veșnică. Dar toți care au spiritul lui Satan vor fi nimiciți în a Doua Moarte.

Numai cei care sunt mai mult decât învingători vor fi din Preoțimea împărătească. Nu există nici o scuză dacă vom ajunge în Mulțimea cea Mare. Să ne păzim inimile cu toată sârguința. Să veghem asupra inimilor noastre. Dacă ele sunt în armonie deplină cu voia lui Dumnezeu, vom avea puțin necaz cu limbile noastre. “Din plinătatea inimii vorbește gura” (Matei 12:34).

Inima este cel mai minunat organ al corpului nostru. Limba este cel mai subtil dintre toate membrele noastre. Domnul consideră cuvintele noastre ca un index al stării inimii. Dar, deoarece noi suntem imperfecți, nu este posibil să fim fără greșeală în cuvânt și faptă. Totuși, noi trebuie să căutăm cu sârguință și credincioșie să dobândim stăpânirea perfectă a cuvintelor noastre. Trebuie să fim în special în gardă în privința vorbirii de rău. Orice tendință spre defăimare trebuie să fie stăpânită. Dacă vreunul dintre noi este ocărât, nu trebuie să răspundă cu ocară. Aceste tendințe aparțin vechii naturi. Pentru a fi plăcut Stăpânului, trebuie să ne păzim inimile de orice formă a răului. Dacă se face aceasta, inima este instruită corect de Domnul. Atunci vom ști că trebuie să reparăm orice este greșit. Noi suntem obligați, cu totul obligați, să reparăm cât se poate mai bine. Inima noastră trebuie să se păstreze dreaptă.

DEFICIENȚA EDUCAȚEI MODERNE

Acest principiu este aplicabil la lumea întreagă, deși nu pe o scară așa de largă. Neamul omenesc este influențat de idei, de experiență. Astfel copiii răi pot fi învățați în condiții favorabile să devină cetățeni folositori. Am văzut cazuri, chiar la oameni din lume, unde hotărârile bune de a trăi cinstit, drept, serios au avut o influență binecuvântată asupra vieții, făcând bărbați admirabili și femei admirabile, chiar dacă aceștia poate nu sunt creștini.

Am văzut și inversul acesteia — la cei care au fost criminali, dar n-au fost așa din necestitate. Unii din ei au fost născuți în condiții bune, dar au citit cărți rele și s-au gândit la lucruri păcătoase. Astfel gândurile inimii lor au fost rele în loc să fie bune. Astfel ei au ajuns să fie înclinați spre rău. Deoarece au permis minții lor să meargă într-o anumită direcție și au permis ca aceste gânduri să se înrădăcineze în inimile lor, unii dintre ei au devenit foarte răi.

Suntem adânc impresionați de acest fapt, observând fotografiile a patru oameni înarmați, recent condamnați pentru omor în New York. Dacă am fi văzut fotografiile lor înainte de a ști cine sunt, am fi zis: “Aceștia sunt caractere tari”. Inimile lor s-au înrăit, fără îndoială datorită educației greșite și a lipsei de a aprecia principiile dreptății. Acesta pare să fie în mare măsură cazul în prezent. Foarte puțini văd principiile dreptății. Majoritatea sunt stăpâniți de superstiție, de frică și de speranțe care sunt mai mult sau mai puțin efemere, mai mult sau mai puțin înșelătoare.

Astfel vedem că educația generală din zilele noastre este deficitară într-o privință foarte importantă. Deși școlile au înlăturat într-o oarecare măsură vălul ignoranței și al superstiției, totuși ele nu dau în schimb perspectiva completă, potrivită asupra dreptății. Aceasta este pentru că în general caracterul și legile divine sunt ignorate. Există o încercare de a învăța moralitatea cu totul în afara legii divine. Dar această cale pare să submineze credința — depărtând elevii de credința într-un Creator suprem. Astfel vedem că în timp ce lumea face progrese minunate în educație, totuși ea nu ajunge la idealurile sale. Mintea omenească în condiția sa căzută și depravată este incapabilă să înțeleagă subiectul moralității dintr-un punct de vedere pe care educatorii l-ar pune înaintea ei.

Mintea omenească are nevoie de influența părților mai înalte ale organismului ca să le ajute pe cele inferioare. Deci, deși aceste influențe educaționale sunt folositoare în multe privințe, ele sunt totuși foarte dăunătoare în altele. Ele nu învață adorarea lui Dumnezeu și a voinței divine. De aceea oamenii nu sunt în stare să înțeleagă principiile cele mai bune. Singurele persoane care sunt într-o atitudine corectă sunt cele care caută să aibă gânduri noi, să-și conformeze gândurile după aranjamentul divin, care iau gândirea lui Cristos în loc de imaginațiile și judecata lor, și care cresc astfel în El în toate lucrurile. Aceasta este poziția noastră fericită.

influența gândului asupra sănătății

Există încă o părere asupra textului — “Căci așa cum a gândit în sufletul lui, așa este el” — dată de Știința Creștină; adică, ne va fi după cum este mintea noastră. Ei găsesc ceva bun în această părere. Ei spun că dacă cineva se gândește la lucruri bune, nobile, va fi influențat de acestea. Noi gândim că prietenii noștri adepți ai Științei Creștine au în parte dreptate și în parte judecă greșit. Ei susțin că dacă cineva gândește despre sine că se simte bine, va fi bine; că dacă cineva gândește despre sine că este bolnav, va fi bolnav. Există o măsură de adevăr în această părere.

Jumătate din oamenii din lume sunt bolnavi pentru că ei gândesc că sunt bolnavi. Dacă nu s-ar gândi la suferințele și durerile lor, ci la lucruri mai folositoare, fără îndoială ar fi mai bine și mai tari în toate privințele. Gândul are ceva de-a face cu starea noastră. Oricine este mâhnit pentru o durere de cap, aceasta îl va face fără îndoială să se simtă mai rău. Oricine încearcă să înlăture gândul la starea sa și să dea atenție altor lucruri, fără îndoială îl va ajuta.

Cu cât ne gândim mai puțin la suferințele și durerile noastre, cu atât va fi mai bine pentru noi. Dacă vorbim despre ele le agravăm. De asemenea este rău să exercităm prea multă compătimire unul față de altul. Desigur, sunt împrejurări când ar fi lipsit de milă a nu arăta compătimire. Dar nu este înțelept să-i încurajăm pe cei care sunt slabi să se plângă de starea lor. Devenim mai tari în măsura în care încercăm să evităm să ne gândim la bolile noastre.

Greșeala făcută de către prietenii noștri adepți ai Științei Creștine este că ei duc acest principiu prea departe. Gândind că suntem sănătoși nu ne va face sănătoși. Și n-ar fi corect să mințim în ceea ce privește acest lucru și să spunem că nu avem nici o suferință și nici o durere, când le avem. Linia de mijloc este cea pe care o încurajează Biblia — să nu spunem că nu avem nici suferințe, nici dureri, nici să nu spunem că moartea este o “eroare grozavă” și că nu există moarte. Dar putem ajuta la avansarea procesului morții, sau putem căuta să cultivăm gânduri mai folositoare și astfel să exercităm o influență folositoare asupra noastră și asupra altora.

Se poate observa acțiunea acestui principiu în camera unui bolnav. Unii oameni vor merge în camera unui bolnav, vor manifesta multă compătimire și vor lăsa persoana bolnavă cu impresia că este într-o stare mai rea decât este în realitate; în timp ce ar fi putut ajuta persoana prin remarci încurajatoare. Nu este necesar să spui bolnavului, “arăți extrem de rău!”. Dar am putea spune: “Te simți mai bine în această dimineață? Te-ai odihnit bine?” Mulți oameni nu știu cât timp se odihnesc și nu sunt destul de mulțumitori. Așa că noi am putea sugera, “Sper că ești mulțumitor Domnului și că ești bucuros pentru această zi minunată. Iată cum strălucește soarele în camera ta! Auzi cântecul păsărilor!” Starea unor oameni când sunt bolnavi este aceea de “suspine negrăite”. Oamenii bolnavi au nevoie ca cineva să le aducă lumina soarelui în cameră.

Așa deci, dragi prieteni, să hotărâm că deoarece am făcut legământ cu Domnul să murim față de viața veche, față de ambițiile vechi, față de lucrurile din trecut, la toate acestea trebuie să renunțăm. Noi am dori să gândim așa cum vrea Domnul să gândim, să privim toate afacerile vieții așa cum ar vrea El să le privim, și să fim influențați de ambițiile pe care El le pune înaintea noastră în Cuvântul Său. Făcând astfel, vom crește ca Noi Creații în asemănarea caracterului Domnului.