Vol. 19, Noiembrie-Decembrie 2010, Nr. 1 


MODUL ISPITIRII MAMEI EVA

“Șarpele era mai șiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El i-a zis femeii: “Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: “Să nu mâncați din toți pomii din grădină?”

Geneza 3:1 .

R 5238 W. T. 15 mai 1913 (pag. 149-150)

Învățătura scripturală că Dumnezeu nu cunoaște păcat, înseamnă că El nu practică niciun păcat. El nu comite păcat, nu planuiește păcatul. Nu ajută la păcat. Nu poate privi la păcat cu vreun grad de îngăduință. El nu arată nici o favoare, nici o lumină a feței Sale, nici o lumină a ochilor Săi, pentru ceva ce este păcătos. Dimpotrivă, Se întoarce cu spatele la aceste lucruri. Nu are nici cea mai mică simpatie pentru ceva păcătos.

Prin urmare, dacă omul ar fi păcătos în cel mai mare grad posibil, Dumnezeu n-ar avea nici o simpatie pentru el. Scripturile prezintă ideea că omul nu este păcătos în cel mai înalt grad, ci este păcătos din cauza slăbiciunilor; că aceste slăbiciuni și-au avut pornirea sau începutul cu mult timp în urmă prin neascultarea tatălui Adam; și că pedeapsa tatălui Adam cu moartea a venit peste el ca rezultat al neascultării, cum este relatat în Geneza. Pentru că omul este astfel păcătos mai degrabă prin natură decât prin voință, Dumnezeu Și-a propus să-l răscumpere din blestem și să-i acorde o deplină împăcare cu El prin Restabilirea care va fi îndeplinită de Domnul nostru Isus sub Împărăția Mesianică.

Aceia care nu se vor conforma cu legile și reglementările Împărăției, vor fi socotiți păcătoși cu voia. Dumnezeu nu-i va privi cu niciun grad de îngăduință. El va lua de la ei orice drept și privilegiu. Vor fi distruși. După cum este scris: “îDumnezeuș nimicește pe toți cei răi”, în Moartea a Doua. Psalmul 145:20.

ÎNȘELAREA PRIN SUGESTIE MINTALĂ

Există păcat cu bună știință. Cei care cunosc binele și fac rău sunt păcătoși cu voia. Marele păcătos cu voia, conform Scripturilor, este Satan. Citim că el de la început a fost un ucigaș și n-a stat în Adevăr (Ioan 8:44). El a ucis rasa noastră prin înșelare. N-a spus adevărul, ci l-a denaturat. El i-a spus mamei Eva că nu va muri dacă va mânca din fructul oprit; și că va avea înțelepciune și cunoștință așa cum dorea ea. Nu trebuie să înțelegem că Satan a făcut aceasta în mod direct, ci prin intermediul unui șarpe.

Conform Scripturilor, șarpele la acel timp nu se târa, ci era următorul în inteligență după primii noștri părinți. Satan a folosit acel șarpe pentru a o sfătui pe mama Eva să nu asculte de Creator. Eva trebuia să fi spus: “Cine este acesta care mă învață să nu mă supun marelui Creator care l-a făcut pe om?” Ispita a venit însă într-un mod foarte înșelător. Șarpele n-a vorbit prin cuvinte, ci, se pare, prin acțiuni. El a mers continuu la pomul din al cărui fruct lui Adam și Evei le-a fost interzis să mânânce, și a mâncat din fruct.

Mama Eva a văzut că șarpele a mâncat din fruct și că era cel mai înțelept dintre toate animalele. Apoi a apărut în mintea ei gândul că motivul pentru care șarpele era cel mai înțelept dintre toate animalele era că mâncase din pom, din fructul oprit. Apoi i-a venit gândul că motivul pentru care ei nu trebuiau să mânânce din fructul pomului era ca să nu fie atât de inteligenți cum puteau fi dacă mâncau. În cele din urmă a fost sugerat gândul: Dacă mânânci din fructul acelui pom, influența acelui fruct te va face să fii ca Dumnezeu Însuși. Vei cunoaște totul. Așa a fost această învățare indirectă sub posedarea șarpelui de către Satan, care a constituit înșelarea serioasă care a venit asupra Evei.

Degradarea Șarpelui n-a fost o nedreptate

S-ar putea susține că mama Eva n-a păcătuit. Ea a păcătuit. Știa că nu are nici un drept să încalce porunca pe care o primise. Oricine face rău intenționat comite păcat. Noi am putea la fel de bine să-l scuzăm pe omul care fură 1000 de dolari. El știe atunci că fură 1000 de dolari. Fie că este prins vreodată sau nu, răul a fost comis.

Cu alte cuvinte, răul pornește din inimă, cu dorință sau intenție de a face rău. Unul ca acesta este un păcătos — un călcător de Lege. Astfel mama Eva a fost o călcătoare de Lege, și în acel sens a fost pasibilă de pedeapsă. Șarpele n-a fost însă o ființă morală, ca să primească o pedeapsă specială ca un criminal. Criminalul a fost Satan, care într-o zi va fi distrus, ca și aceia care au spiritul lui, dispoziția lui.

A fost pusă însă o anumită pedeapsă asupra șarpelui — nu pentru pedepsirea lui, căci nu făcuse nimic contrar naturii sale, ci pentru a face din șarpe un sinonim al Păcatului, pentru că a fost instrumentul Păcatului. Șarpele a devenit simbolul lui Satan și al Păcatului. Când copiii lui Israel au fost neascultători în pustie, Dumnezeu a permis să fie mușcați de șerpi înfocați. El l-a instruit pe Moise să ridice un șarpe de aramă pe o prăjină, astfel încât oricine va privi la el să trăiască (Numeri 21:6-9). Domnul nostru a spus: “După cum Moise a înălțat șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3:14, 15). Așa cum Moise a ridicat șarpele în pustie pentru vindecarea poporului, tot așa toți vor putea fi vindecați dacă vor privi la Domnul nostru după ajutorul necesar.

Șarpelui nu i s-a făcut nici o nedreptate când Dumnezeu a spus, “Te vei târî pe pântece”. Dumnezeu n-a făcut nici un legământ cu nimeni în afară de ființele Sale inteligente. Astfel dacă un bou ar fi degradat la starea de bou-broască, n-ar fi nici o încălcare a dreptății. Șarpele și celelalte animale au viața ca o favoare nemeritată de la marele Creator. Nici o creatură n-ar avea nici cel mai mic drept să pună în discuție privilegiile și binecuvântările pe care le-ar avea. Simplul fapt de a degrada animalul de la o formă de viață la altă formă de viață n-a fost nici o nedreptate. Este însă o lecție în umilință, care a fost de folos, mai mult sau mai puțin, de-a lungul celor șase mii de ani ai istoriei omului, și va fi de folos de-a lungul viitoarei domnii glorioase de dreptate a lui Mesia.