Vol. 19, Noiembrie-Decembrie 2010, Nr. 1 


O DOVADĂ CONVINGĂTOARE A ÎNVIERII

“Nu fi necredincios, ci credincios.” Ioan 20:27 .

R 5236 W. T. 15 mai 1913 (pag. 147-149)

Înainte de împrejurarea în care au fost rostite cuvintele din textul nostru, sf. Toma, apostolul, nu fusese prezent la niciuna din arătările lui Isus după învierea Sa. Se pare că Toma avea o minte mai sceptică. El i-a auzit pe ceilalți apostoli vorbind despre ceea ce văzuseră, despre arătările care avuseseră loc, și a simțit că pe aceste dovezi nu putea crede în învierea lui Isus. El a gândit că frații lui fuseseră prea ușor înșelați.

Sf. Toma n-a pus pe seama confraților ucenici ideea că încercau să-l înșele, ci, după cum a declarat, el nu credea astfel de mărturisire cum se făcuse. El a spus: “Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”. Nu mă puteți convinge că El nu este mort. Nu mă puteți convinge că o persoană dată la moarte în acest mod este din nou vie. Nu pot spune de unde vine înșelarea, dar voi fraților sunteți prea ușor înșelați.

După o săptămână Isus S-a arătat în “odaia de sus” a doua oară. După ce a salutat grupul, i-a spus sf. Toma: “Adu-ți degetul încoace și uită-te la mâinile Mele; și adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios”. Iarăși a spus: “Un duh n-are carne și oase, cum vedeți că am Eu”. Evident că ucenicii n-au văzut ființa spirituală. Ei au văzut numai o materializare — carne și oase reale. Sf. Toma a făcut cum i-a cerut Domnul. Apoi a spus: “Domnul meu și Dumnezeul meu!” El a recunoscut că Isus era Domnul. Nu era o apariție. Frații nu fuseseră înșelați. El a fost cel care era foarte aproape de a fi înșelat prin lipsa sa de credință.

Nu ne putem îndoi că prin această întâmplare a dat tuturor urmașilor Săi o lecție foarte folositoare. Dacă nici unul dintre apostoli nici măcar n-ar fi părut că se îndoiește de învierea Domnului, ei n-ar fi putut să aibă dovada convingătoare a acestui fapt. Mai târziu ar fi putut să se gândească: “De ce n-am făcut mai multe investigații?” Dar aici avem dovada investigației.

Sunt unii oameni care de la natură sunt foarte prudenți. Se pare că sf. Toma a fost unul dintre aceștia. Nu ne putem gândi că Domnului nu-I plac astfel de caractere. Din punctul nostru de vedere, de fapt, persoana care este înclinată să fie oarecum critică este mai degrabă aprobată. Noi am fi în mod firesc înclinați să-i dezaprobăm pe aceia care sunt prea creduli, prea ușor de convins. Chiar trebuie să gândim favorabil despre cei care au o atitudine mentală ca a sf. Toma. Ne bucurăm că a existat un gânditor așa serios ca acest apostol.

Domnul a spus în legătură cu aceasta: “Pentru că M-ai văzut, ai crezut; ferice de cei care n-au văzut și au crezut”. Ar putea fi o întrebare în legătură cu ceea ce a vrut Domnul să spună prin aceste cuvinte. Poate El a vrut să spună: Nu vă felicitați că n-ați fost ușor de convins; sau poate a vrut să spună: Există o binecuvântare specială pentru cei care au credință — care cred fără să vadă.

Erau peste cinci sute de frați printre ucenici la timpul răstignirii Domnului nostru. Apostolul spune că El a fost văzut de aceștia deodată (1 Corinteni 15:6). Dar după aceea frații au fost obligați să creadă fără să vadă, numai pe baza mărturiei altora. Noi facem parte din această categorie. Toată Biserica creștină de-a lungul Veacului Evanghelic a crezut fără să vadă demonstrații exterioare. Dacă datorită acestui lucru Domnului I-ar plăcea în mod special de noi, noi nu știm. Dar credem că nu. Dacă noi credem cu dovadă slabă sau cu dovadă mai puternică, aceasta depinde de structura creierului. Se pare că Dumnezeu a prevăzut ca toți cei chemați de El să aibă suficiente dovezi. Și El ne dă dovezi în plus din zilele apostolilor încoace, pentru a ajuta la susținerea credinței noastre. Noi avem avantajul îndoielilor sf. Toma și al demonstrației Domnului nostru a schimbării naturii Sale.

CREDINȚA ESTE CENTRUL PROGRESULUI CREȘTIN

S-ar putea pune întrebarea: De ce a pus Isus accent pe importanța credinței? De ce a sugerat că sf. Toma n-ar putea să fie deloc ucenicul Lui fără să creadă? Sunt mulți care ne spun că ei nu pot vedea că credința are vreun loc, că ei nu văd nici un motiv de ce Dumnezeu ar binecuvânta credința, că după părerea lor Dumnezeu ar trebui să ne răsplătească pentru ceea ce facem. Ei spun: “Noi facem toate faptele bune pe care le putem face”. Biblia întotdeauna susține ideea că oricine nu face după puterile lui cele mai bune, va primi lovituri. Dar Biblia susține și cealaltă idee — că Dumnezeu Își propune să-Și răsplătească poporul după credința lor; că oricine nu poate exercita credință perfectă nu poate fi ucenicul Lui; că dacă cineva nu are credință, este imposibil să intre în Împărăție.

În aranjamentul lui Dumnezeu, credința a fost făcută chiar centrul progresului creștinului — credință în lucrurile pe care El le-a făcut, credință în lucrurile pe care a promis să le facă. Credința este lucrul care, prin harul lui Dumnezeu, ne permite să ne folosim de minunatele ocazii ale timpului prezent. “Fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui.” Dar aceasta nu înseamnă că întotdeauna condițiile vor fi ca acum, sau că Dumnezeu va respinge pentru totdeauna pe acei care, din cauza alcătuirii lor mentale, nu pot exercita acum credință, dar înseamnă că în timpul de acum El nu va mântui decât pe cei credincioși.

Scripturile indică foarte clar, totuși, că după alegerea Bisericii și răsplătirea credinței lor, Domnul va lucra cu lumea prin clasa care exercită credință acum — prin Cristos și prin Biserică — pentru binecuvântarea întregii omeniri. În Veacul viitor va fi cerută mai puțină credință decât acum. Împărăția stabilită a lui Mesia se va manifesta deschis. Atunci omenirea nu va fi obligată să umble prin credință. Va umbla prin vedere, câtă vreme acum noi trebuie să umblăm prin credință, nu prin vedere.

Din punct de vedere natural, pare ca și cum Dumnezeu n-ar guverna lumea deloc, ci lumea ar fi guvernată de întâmplare sau de însuși Satan — atât de diferite sunt condițiile față de ceea ce am aștepta noi dacă Dumnezeu ar fi recunoscut ca marele Împărat. În consecință, trebuie să practicăm credință dacă vrem să primim binecuvântările în acest timp. Treptat, în timpul guvernării Mesianice, când tot ce este contrar dreptății va fi pedepsit și tot ce este în armonie cu dreptatea va fi răsplătit, atunci toți împotrivitorii dreptății vor fi suprimați și toți iubitorii dreptății vor prospera. Acela va fi timpul umblării prin vedere.

În prezent trebuie să umblăm prin credință pentru că mântuirea noastră este una specială. “Chemarea de sus” este un privilegiu special, pentru o clasă specială. În Veacul viitor însă, dezechilibrarea mentală a omenirii prin cădere va fi compensată. Cei care vor avea nevoie de multă demonstrație vor avea multă; cei care vor avea nevoie de mai puțină vor avea mai puțină. Chestiunea va fi făcută atât de clară, încât nu va exista nici o scuză pentru nimeni ca să nu ajungă la ascultare deplină a faptelor, și acele fapte vor duce treptat la perfecțiune umană deplină. Dumnezeu n-a făcut nimic irațional în legile și cerințele Sale, fiecare cerință a Lui este rezonabilă și esențială.

SCHIMBAREA DE NATURĂ A DOMNULUI NOSTRU

Punându-ne în poziția ucenicilor în timpul celor patruzeci de zile după ce Isus a înviat din morți, ne putem ușor imagina că ei erau în măsură considerabilă dezorientați. Unii dintre ei fuseseră martori ai unor lucruri ciudate — nu-și puteau explica ce anume, dar văzuseră ceea ce părea a fi Isus — într-o împrejurare a apărut ca grădinar, în altă împrejurare ca străin etc. N-au văzut nici un semn de identitate și n-au știut dacă L-au văzut cu adevărat. Cu altă ocazie, semănând foarte mult cu cel care era înainte, a apărut în mijlocul lor, ușile fiind închise. Nu-și puteau imagina cum o ființă umană ar fi putut intra în timp ce ușile erau închise. De aceea au fost foarte nedumeriți.

Scripturile ne dau de înțeles că motivul pentru care Domnul nostru S-a arătat astfel sub diferite forme a fost că Dumnezeu L-a înviat pe Isus din morți pe un plan diferit de existență — ca ființă spirituală. Scripturile declară: “Căci Domnul este Duhul” (2 Corinteni 3:17). Al doilea Adam este Domnul ceresc. El nu este omul pământesc Isus. Această explicație noi o putem aprecia deoarece trăim de la Cincizecime încoace. Putem vedea și înțelege că Isus a devenit o ființă spirituală, și că asemenea îngerilor El putea, unde era necesar, să apară ca ființă umană. Nu vom pune deloc la îndoială că, dacă Isus ar fi avut vreun motiv să Se arate în același corp în care fusese răstignit, ar fi putut să apară în el, ar fi putut să deschidă ușa și apostolii să fi fost orbiți, așa încât să nu poată vedea ușa deschizându-se și închizându-se când intra. Dar relatarea contrazice astfel de presupunere și este foarte explicită în afirmația c㠓ușile erau încuiate”, nu că apostolii nu le-au văzut deschise, ci că nu s-au deschis deloc. În a doua afirmație — când sf. Toma a fost prezent — Domnul nostru a apărut în același mod, “ușile erau încuiate”. Ioan 20:19, 26.

Deși Isus Și-ar fi putut lua corpul și ar fi putut sta în el ca ființă spirituală, El n-a făcut astfel. Dacă ar fi făcut aceasta, ei ar fi fost înșelați, presupunând că El a înviat în trupul Său de carne în care fusese răstignit. De aceea a apărut în trupuri de carne diferite, dar în condiții care n-au lăsat nici o îndoială asupra identității Sale. El știa că după ce ucenicii primeau Spiritul sfânt totul va fi limpede pentru ei. Așa că atunci n-a făcut nici o încercare să le explice, ci numai i-a ținut în legătură cu El până după ce au venit binecuvântările de la Cincizecime, când au fost în stare să înțeleagă din punctul de vedere adevărat.

Gândul nostru deci, ar fi că trupul în care Domnul S-a arătat a fost materializat. Aceasta n-a fost o înșelare. Dimpotrivă, a fost intenționat ca ucenicii să nu fie înșelați. Fiind oameni naturali, ei nu puteau aprecia o schimbare de la natura umană la natura spirituală. De aceea, această apariție a fost să-i ajute să treacă peste o dificultate — să nu-i lase ca ei să spună, “n-a înviat”.

ÎNVIEREA ÎNȚELEASĂ GREȘIT ÎN MARE MĂSURĂ

Ucenicii au putut vedea că Domnul nostru avea o putere total diferită de cea avută înainte de a muri. Astfel a apărut mereu timp de patruzeci de zile — câteva minute de fiecare dată. Foarte evident, aceasta a fost cu scopul de a demonstra că era o ființă spirituală, că avea putere să vină și să plece ca vântul, că putea să apară în trup când era necesar și apoi să dispară când voia, și că putea să vină sub o formă sau alta. Aceasta a fost marea lecție prin care Și-a propus să-i ferească de înșelare.

Nu ne putem imagina cum Isus ar fi putut să-Și dovedească învierea și să întărească credința ucenicilor pe o cale mai bună. Dacă ar fi rămas cu ei ca om, ei s-ar fi simțit obligați să creadă că El avea încă aceeași personalitate, același trup, și ei n-ar fi fost în stare să înțeleagă cuvintele Sale, “Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”. Dar acum puteau înțelege că așa cum apăruse și dispăruse din vedere, deși de fapt prezent cu ei timp de 40 de zile, putea și să fie cu ei, într-un sens diferit, tot timpul Veacului Evanghelic, și să Se întoarcă în persoană când era necesar, la sfârșitul Veacului.

Noi nu vedem nici o înșelare în aceasta, ci o evitare a înșelării. Să ne amintim că au trebuit câteva arătări pentru a atesta faptul că era o ființă schimbată. Dacă ucenicii s-ar fi gândit la El ca la un Om în ceruri, aceasta i-ar fi pus într-o dificultate serioasă, întocmai cum vedem că este acum cazul cu prietenii noștri din bisericile nominale, care cred că Isus a înviat în același trup și că El are acel trup în ceruri. După cum spune cântarea:

“El poartă cinci răni sângerânde,

Primite pe Calvar;

Din ele curg rugăciuni pline de putere,

Și pledează pentru mine.”

Prietenii noștri cred aceasta. Noi îi întrebăm dacă ei cred că după cum Isus poartă semnele, rănile trupului Său rănit, și urmașii Lui le vor purta pe ale lor. Ei răspund, da. Atunci le amintim că unii dintre ei au fost maltratați în modul cel mai crunt, adesea mutilați, înainte de a muri. Să ne gândim la cei care au fost decapitați și la cei care au avut accidente și răni! Dacă vor purta acele semne și răni în ceruri, sau vor fi fără cap, atunci ei vor fi o ceată desfigurată.

Noi le arătăm că acei care susțin această vedere nu cred deloc în Răscumpărare — Răscumpărarea pe care o tratează Biblia. Noi cităm prietenilor noștri: “El Și-a vărsat sufletul la moarte”; El Și-a făcut “sufletul o jertfă pentru păcat”. Da, răspund ei, noi credem că trupul Lui de carne a fost sacrificat. Noi răspundem: trupul Său de carne va răscumpăra numai trupul de carne al lui Adam. Dar Adam a avut mai mult decât doar un trup de carne. Sufletul lui Adam a fost cel care a păcătuit — și Isus trebuie să fi dat un suflet pentru a-l răscumpăra pe Adam. Isaia 53:10, 12.

Dacă trupul n-a fost niciodată o parte a lui Isus, atunci nu Isus a murit, ci trupul Său; nu El a fost umilit, ci trupul Său; nu El a lăsat gloria pe care a sacrificat-o, ci trupul Său. Acum, dacă trupul n-a fost niciodată Isus, atunci El a înșelat omenirea ca să creadă că era om; și El l-a înșelat pe apostol ca să spună c㠓El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru noi” (2 Corinteni 8:9). Apoi a vorbi despre ispitirea Sa, cum vorbește apostolul despre El, a fost greșit, căci El nu putea fi ispitit asemenea nouă dacă era de o natură cu totul diferită. Astfel vedem că Adevărul, așa cum îl învață Biblia, este armonios.

Învierea lumii

Prima înviere, Învierea lui Cristos, a început cu schimbarea glorioasă a Domnului nostru, cu mai bine de optsprezece secole în urmă, și ca Înviere a Sa va fi completată când ultimul membru al Corpului Său va fi fost schimbat de la natură pământească la cerească, natură divină. Învierea lumii nu poate avea loc înainte de cea a Bisericii, ci trebuie s-o urmeze. Vrednicii din vechime vor fi primii din clasa pământească înviați la natură umană. Dar învierea lor nu va fi în același timp cu cea a Bisericii, ci mai târziu — după cum spune apostolul: “Să nu ajungă ei la desăvârșire fără noi”. Evrei 11:39, 40.

Trezirea lumii probabil că nu va începe timp de cincizeci sau o sută de ani după ce Împărăția va fi fost stabilită. În acel timp însă, procesul învierii — ridicării treptate — va fi în operare printre națiunile care vor fi în viață atunci. Treptat, când națiuni, popoare, neamuri și limbi vor fi trezite, oamenii vor trebui să fie aduși la o cunoștință a Adevărului și vor trebui să-și dea asentimentul voinței lor înainte ca orice proces de înviere să înceapă să opereze în ei. Această lucrare va continua de-a lungul întregii mii de ani de Domnie a lui Mesia.

Învierea lumii nu va fi completă până la sfârșitul miei de ani, în timp ce învierea Bisericii va fi completă la începutul miei de ani. Din acest motiv ar fi nepotrivit să spunem că învierea celor drepți și a celor nedrepți are loc în același timp. Într-adevăr, lumea nu va fi înviată deplin până când, la sfârșitul miei de ani, va fi predată lui Dumnezeu, Tatăl; căci un rezultat al căderii a fost pierderea favorii și părtășiei Tatălui ceresc. Omenirea nu va fi eliberată de acel aspect al căderii până când Mijlocitorul Își va fi îndeplinit lucrarea cu ea.