1 Asociația Creștină Studenții în Biblie

 

Vol. 19, Ianuarie-Februarie 2011, Nr. 2 


PORȚIA LUI BENIAMIN DE CINCI ORI MAI MARE

Gen. 43

“Cine iubește pe fratele său rămâne în lumină.” 1 Ioan 2:10 .

R 5231 W. T. 1 mai 1913 (pag. 136-137)

Când rezerva de grâu adusă din Egipt a început să scadă, Iacov le-a cerut fiilor săi să meargă să mai aducă. Dar ei au refuzat categoric să meargă dacă fratele lor mai mic, Beniamin, nu mergea cu ei. Atunci unul dintre frați — Iuda — s-a pus garant pentru Beniamin. În final Iacov a consimțit, trimițând cu ei un dar, de miere, mirodenii etc., și o sumă dublă de bani, precum și pe Beniamin, zicând: “Și Dumnezeul cel Atotputernic să vă dea îndurare înaintea omului aceluia și să lase să se întoarcă împreună cu voi pe celălalt frate al vostru și pe Beniamin. Iar eu, dacă trebuie să fiu lipsit de copii voi fi lipsit!”

Iarăși au fost așteptați de Iosif, care de data aceasta a dat instrucțiuni să fie servită o masă pentru ei în prezența sa. Ei se temeau însă mai ales din cauza banilor care fuseseră puși la gura sacilor la prima vizită. Ei au comunicat cu administratorul lui Iosif la ușa casei și au primit răspunsul — atât de diferit de ceea ce ar fi azi în Egipt sau în altă parte. El a zis: ““Fiți pe pace! Nu vă temeți: Dumnezeul vostru și Dumnezeul tatălui vostru v-a dat o comoară în saci. Banii voștri au ajuns la mine”. Și le-a adus și pe Simeon”. Apoi le-a dat apă să se spele și să se răcorească, și nutreț pentru măgari, și s-a pregătit pentru masa de prânz.

Apoi a intrat Iosif, îmbrăcat ca un prinț egiptean. Ei s-au plecat până la pământ și i-au prezentat darul. Cu tandrețe el a întrebat de tatăl lor, apoi în privința lui Beniamin, fratele lor mai mic. Atât de adâncă era emoția lui, încât a fost obligat să se retragă pentru un timp, să verse lacrimi de bucurie. Stăpânindu-se, s-a întors și a început prânzul. El a trimis porție de la propria masă celor unsprezece frați, după ce dăduse deja instrucțiuni ca ei să fie așezați după vârstă și după dreptul de naștere. Și aceasta a uimit pe frați; și mult mai uimiți au fost când și-au dat seama că porția dată fratelui mai mic era de cinci ori mai mare — un semn de favoare specială.

Povestea este foarte simplă, foarte mișcătoare, foarte frumoasă, atât pentru copii cât și pentru cei maturi. Scena este așa de naturală încât dă convingerea că este adevărată, așa de sinceră, încât este pe deplin în armonie cu ceea ce se poate aștepta de la Cartea lui Dumnezeu.

LECȚIA SPIRITUALĂ ARĂTATĂ

Cei care studiază Biblia, înțelegând că Iosif este un tip al lui Mesia, sunt de părere că Beniamin, fratele mai mic din aceeași mamă, a fost și el un tip. După cum soțiile lui Avraam au fost tipice pentru diferite legăminte, tot așa cei care studiază Biblia încep să vadă că Rahela, mama lui Iosif și a lui Beniamin, a simbolizat un legământ special — Legământul de Sacrifciu, care funcționează în acest Veac Evanghelic și care naște două clase de sfinți în mod clar separate. Aceste două clase de sfinți par să fie simbolizate prin Iosif și Beniamin.

Clasa cea mai înaltă este reprezentată prin Iosif — Mesia — clasa care cuprinde poporul lui Dumnezeu în mod special credincios din timpul acestui Veac Evanghelic — Isus și toți urmașii Lui. Această clasă, în cele din urmă, așa cum este simbolizată prin Iosif, va ajunge pe Tronul imperiului, devenind Împăratul sau Conducătorul universului, alături de Atotputernicul Creator, simbolizat prin faraon, care l-a scos pe Iosif din închisoarea morții și l-a înălțat mult, să fie alături de El în putere și mare slavă.

Evident, multora din cei care studiază Biblia le-a scăpat atenției, până recent, că cele două clase de creștini evlavioși se dezvoltă în timpul acestui Veac Evanghelic — o clasă superioară reprezentată prin Iosif și o clasă inferioară reprezentată prin Beniamin. Numele Beniamin înseamn㠓fiul dreptei mele”. Cuvântul Benoni, “fiul durerii mele”, i-a fost dat de către mama sa, care a murit născându-l.

Lecția antitpică de aici ar fi că acest Legământ special, simbolizat prin Rahela, dă naștere Bisericii alese, Mesia, al cărei Cap este Isus, și de asemenea va da naștere altei clase, și apoi va înceta — va expira — fără să mai nască alții. Clasa a doua sunt numiți scriptural sfinții din strâmtorare, fiind făcută declarația c㠓vor veni din marea strâmtorare” la binecuvântarea pe care o vor moșteni. Mai mult, această clasă este mult mai numeroasă decât cea mai onorată reprezentată prin Iosif.

“TURMA MICĂ” — “MULȚIMEA MARE”

Pentru a prezenta în mod clar această vedere, trebuie să ne referim la Apocalipsa, cap. 7. Acolo ni se dă imaginea celor 144.000 pecetluiți pe frunte. Aceștia sunt cei care în altă parte sunt reprezentați stând cu Mielul pe Muntele Sionului și cântând cântarea pe care nimeni în afară de ei nu putea să o cânte (Apoc. 14:1-3). Repetăm, aceștia sunt reprezentați împreună cu Mielul, stând pe marea de sticlă (Apoc. 15:2, 3). Astfel în diferite moduri acest grup pare să reprezinte chiar pe Cei Aleși, puținii care sunt evalvioși, Mica Turmă, căreia Tatăl îi dă cu plăcere Împărăția Milenară, în calitate de comoștenitori cu Domnul și Răscumpărătorul lor.

În Apocalipsa 7:4 citim că aceștia sunt din cele 12 seminții ale lui Israel — câte 12.000 din fiecare seminție. Cei care studiază Biblia înțeleg că aceasta înseamnă că la început Dumnezeu a aranjat ca numărul deplin al Aleșilor să fie luat din Israelul natural, ca și cum n-ar fi știut că Israelul natural va respinge pe Domnul și-L va răstigni. Acest plan a fost făcut pe bază israelită, chiar dacă Dumnezeu a știut dinainte că Israelul nu va obține ce a căutat (binecuvântarea principală), dar Aleșii o vor obține, iar restul națiunii va fi orbită temporar, până la completarea adunării celor Aleși. Rom. 11:7, 25-33.

Deși mulți israeliți erau împrăștiați printre popoarele din jur, este evident din relatarea scripturală că tot poporul — toate semințiile — au fost reprezentate în Palestina după întoarcerea din robia babiloniană. Astfel Isus S-a referit la lucrarea Lui ca fiind pentru cele douăsprezece seminții ale lui Israel, și apostolii de asemenea. De fapt, cei evlavioși dintre evrei, care au auzit chemarea și care au răspuns și au fost concepuți de Spirit sfânt, și astfel au devenit israeliți spirituali și fii ai lui Dumnezeu — au fost din toate semințiile, din unele mai mulți, iar din altele mai puțini. Aceștia au constituit o parte din cei 144.000 preorânduiți.

Dar n-au fost destui evlavioși care să completeze pe cei Aleși. Ca atare, prin favoare divină, Mesajul a fost dus la neamuri, Corneliu fiind primul convertit dintre neamuri. În secolele care au urmat, aceia dintre neamuri care au răspuns la chemarea lui Dumnezeu au fost acceptați și concepuți de Spirit sfânt, au fost socotiți împreună ca israeliți cu adevărat, ca membri spirituali ai Seminței lui Avraam, ca moștenitori împreună cu evreii aleși, pentru Întâia Înviere, potrivit Făgăduinței lui Dumnezeu făcută lui Avraam — Israelul natural fiind totuși moștenitorul făgăduinței secundare a lui Dumnezeu.

Astfel pecetluirea Aleșilor a fost în progres timp de aproape nouăsprezece secole. Cu toții împreună, adunați dintre evrei și neamuri, vor fi 144.000 de împărați și preoți pentru Dumnezeu, urmași ai Mielului și comoștenitori cu El în Împărăție. Completarea acestor locuri, câte 12.000 din fiecare seminție, înțelegem că se face în același fel în care se recrutează regimentele britanice de soldați din India. Înrolarea se face în toată Marea Britanie, dar cel înrolat — nu contează din ce oraș sau district este — poate fi repartizat în oricare regiment care nu are numărul complet.

“DUPĂ ACESTE LUCRURI M-AM UITAT”

După relatarea despre pecetluirea celor 144.000 ai chiar celor aleși, în același capitol avem o relatare despre mulțimea cea mare. Citim: “M-am uitat și iată o mare mulțime, pe care nimeni nu putea s-o numere îspre deosebire de turma mică, aceștia n-au fost predestinați sau preorânduiți ca numărș, din orice neam, din orice seminție, din orice popor și de orice limbă, stând în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de palmier în mâini. Și strigau cu glas tare, zicând: “Mântuirea este a Dumnezeului nostru care stă pe scaunul de domnie și a Mielului”.”

Să se observe că făgăduința pentru împărații și preoții aleși este că binecuvântarea lor nu va fi înaintea tronului, ci pe tron. Mai mult, biruința lor nu va fi arătată prin ramuri de palmier, ci prin cununi de slavă. Toate acestea atestă că această Mulțime Mare care stă înaintea Tronului cu ramuri de palmier este o grupă diferită de a celor Aleși, Mireasa, care vor avea parte de Tronul și slava lui Mesia. Această Mulțime Mare în altă parte este numită simbolic “fecioarele”, însoțitoarele Miresei, care o vor urma. Ele vor intra în palat cu ea, în prezența marelui Împărat, dar ele nu vor fi Mireasă. Ps. 45:14, 15.

Despre Mulțimea cea Mare i s-a explicat scriitorului Apocalipsei și explicația este pentru noi. Citim: “Aceștia sunt cei care vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului. De aceea ei sunt înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu și-I slujesc zi și noapte în templul Său. Cel care stă pe scaunul de domnie Își va întinde cortul peste ei”.

Studenții Bibliei observă că clasa Turmei Mici este numit㠓templul lui Dumnezeu”, “pietre vii”, în timp ce această Mulțime Mare va servi pe Dumnezeu în acel Templu — în și prin Biserică. De asemenea ei observă că această clasă care-și va spăla hainele și le va albi în sângele Mielului în timpul de mare strâmtorare, trebuie neapărat să fie o clasă diferită de clasa Miresei, care sunt descriși că veghează și își păstrează hainele nepătate de lume — ca să poată fi nepătați și fără încrețitură în fața Împăratului.

DOUĂ CLASE ÎN STRÂMTORARE

Turma Mică, Preoțimea Împărătească, Biserica aleasă, al cărei Cap este Cristos, va trece într-adevăr prin necaz. Așa este scris: “Prin mult necaz veți intra în împărăție”. Într-adevăr, știm că Domnul însuși a trecut prin mare necaz, rușine, suferință și moarte. Știm același lucru și despre urmașii în urmele Sale, apostolii și alții.

Totuși, aceștia nu sunt descriși în Biblie ca o Clasă a Strâmtorării, fiindcă în virtutea credinței lor mai mari, aceștia sunt capabili să se bucure în necazurile lor și să le socotească pe toate ca o bucurie, știind că acestea produc pentru ei mai presus de orice măsură o greutate veșnică de slavă. Aceștia trec prin necazuri cu bucurie, fiindcă ei consideră lucrurile care se văd ca fiind temporare. Ei privesc cu ochiul credinței la lucrurile nevăzute, la lucrurile veșnice, pe care Dumnezeu le are în păstrare pentru cei care-L iubesc.

Sfinții din Strâmtorare sunt ilustrați în Scripturi în diferite feluri, ca unii cărora le lipsește zelul suficient, dar nu le lipsește loialitatea. Sfinții din Strâmtorare nu continuă să-și împlinească angajamentele de sacrificiu și să fie eroi în lupta împotriva lumii, a cărnii și a Adversarului. Cum zic Scripturile: “Prin frica morții, erau supuși robiei toată viața lor” — robia cărnii, robia obiceiurilor sociale — temători de experiențele de sacrificiu pentru care au făcut un legământ că îl vor împlini. Evr. 2:15.

De aceea ei nu pot fi acceptați de Domnul ca asemănări ale iubitului Său Fiu și vrednici să aibă parte de slava, cinstea și nemurirea Sa. Cu toate acestea, Domnul este foarte compătimitor și îi probează în privința loialității față de El. Toți cei care în cele din urmă se vor dovedi credincioși, loiali, El își propune să le acorde viață veșnică, chiar dacă nu ajung la comoștenire în Împărăție, tocmai starea la care au fost invitați. După cum este scris: “Voi ați fost chemați într-o singură nădejde a chemării voastre”. Efes. 4:4.

Fără îndoială, au fost unii din această clasă care s-a dezvoltat în tot Veacul Evanghelic, dar Scripturile ilustrează această clasă în special în legătură cu strâmtorarea care vine peste lume la încheierea acestui Veac. Să luăm, de exemplu, declarația că ei vor veni din mare strâmtorare, de asemenea declarația sf. Pavel c㠓Lucrarea fiecăruia va fi dată pe față, ziua o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc și focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia”. Cei care zidesc cu aur, argint și pietre scumpe, el spune că vor rezista la probă. Focul din ziua aceea nu le va cauza strâmtorare — nu le va distruge structura credinței. Apoi descrie clasa Mulțimii Mari, spunând că alții au construit nepotrivit, cu lemn, fân și trestie, și că focul din Ziua aceea le va distruge complet toate structurile acestea nepotrivite. El declară că totuși, dacă au construit chiar și nepotrivit pe Temelia adevărată, ei vor fi mântuiți, ca prin foc — salvați în timpul de necaz, ajungând la favoarea lui Dumnezeu prin mare necaz și părtași la o înviere bună, dar nu participanți la Întâia Înviere. Căci despre aceasta citim: “Fericiți și sfinți sunt cei care au parte de întâia îprincipalaș înviere! Asupra lor a doua moarte nu are nici o putere; ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos și vor împărăți cu El o mie de ani”. Apoc. 20:6.

CELE CINCI PORȚII ALE LUI BENIAMIN

În împărțirea darurilor sale, Iosif a dat din abundență tuturor fraților săi. Dar lui Beniamin, fratele său din aceeași mamă, i-a dat cinci porții. Pentru studenții Bibliei aceasta pare că, deoarece Iosif simbolizează clar pe Mesia și puterea și slava Sa împărătească, binecu­vântările distribuite fraților săi reprezintă favorurile pe care Mesia le va acorda Israelului natural, frații Săi după trup, pe lângă binecuvântarea generală pe care domnia Sa mesianică o va da întregii lumi, reprezentată prin egipteni.

Potrivit acestei ilustrații, Beniamin, fiul durerii, ar reprezenta clasa Mulțimii Mari a poporului Domnului, care vor veni din marea strâmtorare pe un plan mai înalt, la o stare mai înaltă, la o binecuvântare mai înaltă decât restul lumii. Ei, concepuți de spirit sfânt ca și Biserica, vor fi de asemenea ființe spirituale, dacă vor fi găsiți vrednici de viață. Și frații lor, care l-au vândut pe Iosif cel antitipic, vor fi totuși mult binecuvântați de El.