Vol. 19, Ianuarie-Februarie 2011, Nr. 2 


SĂ LOCUIM ÎMPREUNĂ ÎN UNITATE

“Iată ce bine și ce plăcut este pentru frați să locuiască împreună în unitate!” Ps. 133:1 .

R 5229 W. T. 1 mai 1913 (pag. 133-134)

În unele familii există un grad mare de unitate. Despre o astfel de familie zicem uneori: “Această familie pare să stea strânsă”. În alte familii pare să fie o împrăștiere. Când vedem un soț și o soție, frați și surori, căutând să se ajute unul pe altul, zicem: “În această familie este multă iubire”. Prin aceasta vrem să zicem o iubire pământească — o anumită iubire naturală. Această dispoziție este bună. Biblia pare să implice că există o obligație, o datorie specială, față de cei care ne sunt aproape. Scripturile spun că un om nu trebuie să-și neglijeze casa. Cel care nu poartă grijă de ai săi este mai rău decât un necredincios. 1 Tim. 5:8.

Inițial omul a fost creat în chipul lui Dumnezeu și avea iubirea divină ca influență inspiratoare a vieții sale. Această iubire a fost ștearsă în mare măsură prin egoism, care este reprezentantul păcatului. În măsura în care oamenii sunt căzuți, în acea măsură sunt egoiști. Unii sunt buni și generoși față de membrii familiei lor și caută să coopereze unul cu altul. Nu putem spune că acesta nu este un principiu drept, dacă, în căutarea de a se îngriji de ai săi, nu le dăunează altora. Frații și surorile ar trebui să compătimească unul cu altul și să aibă un spirit de ajutorare unul pentru altul. Oriunde vedem acest spirit într-o familie, spunem: “Aceasta este o familie încântătoare”.

Sunt alte familii unde pare să existe un egoism personal și nici o compătimire frățească. În astfel de familii există o dorință de a face mai mult pentru unul din afară decât pentru unul de-ai lor. Membrii ei văd mai multe neajunsuri la ai lor decât la alții. În astfel de cazuri lipsește dreptatea. Ori de câte ori acest principiu al dreptății este încălcat, ia naștere un spirit de antagonism în locul iubirii și în astfel de condiții nu este posibilă nici o unitate.

FRICȚIUNEA ESTE REZULTATUL EGOISMULUI

Să aplicăm această regulă la familia Domnului — Biserica. Dumnezeu a organizat o familie nouă în lume, nu potrivit legăturilor pământești, ci potrivit Spiritului lui Dumnezeu. Această familie este compusă din aceia care au fost concepuți de Spiritul Tatălui. Ce familie frumoasă! Vedem un tip al acestei familii în zilele lui Ghedeon. Toți fiii lui Ioas, tatăl lui Ghedeon, erau diferiți de alții din Israel la înfățișare. Este scris că ei semănau cu fii de împărați (Jud. 8:18). Așa trebuie să fie și cu noi. Deoarece avem Spiritul Domnului, trebuie să strălucim în cuvinte și fapte, și în toate modurile s㠓vestim virtuțile Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”. 1 Pet. 2:9.

Evident, principiul egoismului este rădăcina din care ies toate neînțelegerile. Desigur că în Spiritul Domnului nu este nimic egoist. Atunci de unde este acest spirit de ceartă și discordie care se manifestă uneori printre poporul Domnului? Unul se ridică și caută să ia drepturile și libertățile altora. Alții, având un spirit asemănător, ar putea dori să se adune în grupuri separate. Unul zice, “Eu sunt al lui Pavel”; altul, “Eu sunt al lui Apolo”, iar al treilea, “Eu sunt al lui Cristos”. Acest spirit este greșit. Sf. Pavel arată că nu trebuie să fim uniți cu nimeni altul decât cu Cristos.

Cea mai favorabilă condiție pentru unitate este ca toți să caute să facă voia Domnului în corpul lor muritor. Atunci singura dificultate care ar putea apărea, ar rezulta din ignoranță sau din slăbiciunea cărnii care n-a fost învinsă sau n-a putut fi biruită. Ceilalți membri ai adunării, având Spiritul Învățătorului, ar presupune că fratele care a greșit a fost în opoziție numai din necunoștință, și nu voit. De aceea, cu toată blândețea și amabilitatea, ei să caute să arate voința Tatălui așa cum este exprimată în Cristos. Fratele mai tânăr ar fi bucuros să se facă aceasta, pentru că ar avea Spiritul lui Cristos.

Dacă dificultatea ar fi a cărnii, frații să recunoască faptul că a fost numai o slăbiciune a cărnii și în mod compătimitor să-i arate fratelui unde a greșit. La rândul lui, el ar trebui să-și ceară scuze pentru greșeala sa. Atunci să fie iertat fără rezerve. Astfel ar învăța și ar veni în unitatea cuvenită cu ceilalți frați. Astfel în prezent toți trebuie să avem Spiritul Învățătorului și pe cât posibil să trăim împreună în unitate.

“Nici o dezbinare În corp”

Nu este însă posibil întotdeauna s㠓locuim împreună în unitate” cu toți. Ar fi imposibil ca Dumnezeu să locuiască astfel împreună cu Satan. Sunt unii oameni care au spiritul lui Satan. Noi n-am putea avea nici o unitate cu unul ca acesta. De la contactul cu unul ca acesta ar putea rezulta o șlefuire, dar n-ar putea fi unitate; căci ce părtășie ar putea avea lumina cu întunericul? Într-o împrejurare sf. Pavel a scris Bisericii din Corint: “Aud că între voi sunt dezbinări”. Apoi continuă și spune că trebuie să fie așa, pentru ca orice este greșit să iasă la suprafață, pentru ca lipsa de armonie a situației să se poată vedea și cel care este în greșeală să poată fi făcut să iasă pentru că a fost un intrus (1 Cor. 11:18, 19). Recunoscându-și poziția, unul ca acesta va ieși, spunând prin acțiunea sa: “Nu sunt membru al Corpului lui Cristos; aceștia sunt poporul Domnului”. Sau dacă nu iese, să fie sfătuit să iasă.

Cei care nu sunt frați, care nu sunt copii ai luminii, ci copii ai întunericului, asociindu-se cu frații, trebuie să fie tratați pe linia îndrumării divine așezate în Matei 18:15-17. Nu trebuie să luăm nici o măsură nescripturală. Aceasta este singura metodă.

Am văzut mașini mari funcționând cu mare precizie și cu foarte puțin zgomot. Părțile locuiesc împreună în unitate; toate lucrează în ordine perfectă, pentru că sunt bine îmbinate. Ele n-ar putea cădea împreună, căci ar fi numai un zornăit. Familia lui Dumnezeu este ca o mașină mare. Punerea membrilor în Corp este sub supravegherea marelui Inginer, care le aduce în spiritul armoniei prin împărțirea Spiritului Său.

Funcționarea unui motor sau a unei mașini noi este foarte înceată la început, fiindcă există o anumită frecare când piesele încep să se miște. Astfel că atunci când mecanicul află că este frecare la unele dintre piese, pune puțin lubrifiant și astfel previne deterioarea lor. Când piesele se netezesc, nu prea este pericol de frecare. Tot așa este și cu membrii Corpului lui Cristos. Când sunt noi în Corp, trebuie să ne așteptăm la ceva fricțiune și atunci trebuie să exercităm mai mult din Spiritul Domnului. Și noi trebuie să fim foarte siguri de spiritul nostru, de intenția noastră.

Chiar dacă acela care cauzează fricțiune n-ar fi din Corp, chiar dacă ar fi un străin — n-ar face parte din mașina de care se atașează — ar fi cu atât mai mult nevoie de ulei. Trebuie de aceea să ne amintim că nu contează cât de dezvoltat ar fi fiecare membru, el are nevoie de Spirit sfânt. Dacă găsim că un membru este de nesuportat, să mergem la Domnul în rugăciune și să-I cerem mai mult din Spiritul Său, ca să putem exercita mai multă răbdare și mai multă amabilitate frățească în tratarea aceluia. Așa vom fi plăcuți Domnului, și de ajutor în zidirea noastră reciprocă și în facerea de bine tuturor oamenilor, în special Casei Credinței.