Vol. 19, Mai-Iunie 2011, Nr. 4 


PURTAREA CRUCII UN PRIVILEGIU

“Pe când Îl duceau, au pus mâna pe un anume Simon din Cirena … și i-au pus crucea în spinare ca s-o ducă după Isus.” Luca 23:26 .

R 5221 W. T. 15 aprilie 1913 (pag. 120)

Acest text ne evocă în minte toată scena rușinii, înjosirii Învățătorului nostru — condamnarea Sa de către guvernatorul roman la solicitarea preoților celor mai de seamă, a cărturarilor și a fariseilor — oameni din națiunea Sa. Cei care-L duceau erau sutașul și soldații numiți de Pilat — nu din voia lui, ci datorită insistențelor din partea națiunii iudee. Preoții cei mai de seamă amenințaseră că-l vor raporta ca necredincios intereselor imperiului roman dacă nu-L va condamna pe Isus. Și atunci cum îl va trata împăratul pe acela care îngăduia acestui Nazarinean umil să pretindă că era împărat în teritoriul de sub jurisdicția romană?

Ne amintim că Sinedriul evreiesc L-a judecat pe Domnul sub o acuzație cu totul diferită. Acuzația lor era de blasfemie, care sub Lege era pedepsită prin omorâre cu pietre. Probabil că atunci nu le era îngăduită omorârea cu pietre; sau poate se temeau de popor.

Intenția divină n-a fost ca Domnul nostru să fie omorât cu pietre, ci să fie tratat ca un blestemat — atârnat pe lemn (Deut. 21:22, 23). “După cum Moise a înălțat șarpele în pustie, tot așa va fi înălțat și Fiul Omului” (Ioan 3:14, 15). Astfel că de frica mulțimii sau din lipsa autorității din partea guvernatorului roman, evreii nu L-au omorât cu pietre pe Isus.

Deoarece nu puteau aduce acuzația de blasfemie înaintea curții romane, ei au fost obligați să aducă altă acuzație — că în timp ce ei erau loiali împăratului roman, Isus nu era loial intereselor romane. Pilat și-a spălat mâinile de această afacere. El dorea să fie fără nici o vină. Dar la insistența iudeilor și doritor să păstreze pacea, el a lăsat să fie făcută acuzația pentru care Domnul a fost răstignit, fiindcă pretindea a fi Împăratul iudeilor.

Narațiunea pare să implice că Isus Și-a dus crucea pe drumul spre Calvar și că a căzut sub greutatea ei. Ar putea fi diferite motive pentru aceasta. El a fost slab fiindcă a trecut prin mare încordare fizică și mentală. Suferise din pricina transpirației cu sânge în Grădina Ghetsimani și îndurase diferite procese — înaintea Sinedriului, înaintea lui Pilat și înaintea lui Irod. După acestea a fost biciuit! Ne putem imagina că o persoană care ar trece prin atâtea, de abia ar mai putea să umble, darămite să mai și ducă o greutate.

Greutatea Probabilă A Crucii

Când ne gândim la Domnul nostru ca la un om perfect, nu ne gândim că a fost cel mai puternic dintre oameni. Imperfecțiunile rasei noastre se manifestă în diferite feluri. Nu avem nici un motiv să ne gândim că primul specimen al rasei noastre, Adam, a avut o putere peste măsură de mare, care ar putea indica nedelicatețe. Vedem acest principiu ilustrat la fructe și legume. Când găsim un măr peste măsură de mare, găsim că nu este atât de fraged ca unul de mărime medie. Așa este și cu un om cu o statură fizică mare — un uriaș — ar putea fi aspru. Trebuie să ne gândim la Domnul nostru, nu ca fiind extrem de solid, nu ca fiind slab, ci având mare delicatețe, putere și structură rezonabile.

Când ne gândim la cruce, de asemenea, credem că nu era ușoară. Nu știm să existe lemn ușor în vecinătatea Ierusalimului. Cel mai obișnuit copac acolo este măslinul, care este un lemn extrem de greu și are o densitate remarcabilă. Dacă am presupune că crucea avea un metru în pământ și o înălțime rezonabilă, trebuie să fi fost de patru până la cinci metri de lungă, iar bara transversală trebuie să fi avut cel puțin 1,5 metri. Permițând o grosime rezonabilă ca să fie tare și să nu se îndoaie sub greutate, am gândi că crucea trebuie să fi cântărit între șaptezeci și nouăzeci de kilograme. Aceasta ne dă ideea că n-a fost o greutate mică.

Lecții Din Această Întâmplare

Avem toate motivele să fim foarte de acord cu tradiția că Domnul nostru a căzut sub greutatea crucii. În această conjunctură, Simon, evident un om de la țară puternic și solid care trecea pe acolo, a fost oprit de către sutaș și ceata lui, și a fost obligat să-L ajute pe Isus să ducă crucea. După cât se pare, chiar și atunci greutatea ei a fost asupra lui Isus.

În această întâmplare există lecții pentru noi. Una este că ucenicii lui Isus, cei unsprezece credincioși, au pierdut ocazia de a duce crucea. La început am putea fi înclinați să-i criticăm sever. Trebuie să ne gândim însă că ei se temeau pentru viața lor. Putem compătimi cu ei și în același timp să învățăm o lecție de curaj mai mare în tot ce este legat de Învățătorul.

Este adevărat că mulțimea putea să fie nerăbdătoare să ceară moartea ucenicilor ca și a lui Isus. Dar unul dintre ei spusese că era gata să moară pentru Domnul, și așa au spus toți. Ce straniu este că în momentul încercării n-au dat dovadă de curaj! Este mult mai ușor să mărturisești mare loialitate, mare credincioșie, decât să arăți aceste trăsături când vine proba. La momentul oportun vin dificultățile și scenele și sunetele înfricoșate, aducând teroare cu ele.

Noi desigur nu avem nici o ocazie să facem ceva de felul acesta pentru Învățătorul însuși. Dar ne dăm seama că El este cu noi încă prin frați. Ce privilegiu prețios ne dă aceasta, de a duce crucea Învățătorului! Ce avantajos este să știm că El recunoaște că orice facem pentru cel mai mic dintre acești frați, facem pentru El!

Purtarea Crucii Este Înaintea Încununării

Un alt gând pe care-l avem în legătură cu aceasta este dacă Simon, sub necesitatea ducerii crucii, a primit povara de bună voie sau nu. Nu avem nici o relatare despre experiența lui. Există o tradiție care declară că după aceea el a devenit unul dintre ucenicii Învățătorului. Astfel, în providența Domnului, se pune uneori asupra noastră o responsabilitate. Și dacă Domnul pune o cruce asupra noastră, va fi aceasta dusă cu bucurie sau cu murmurare? Dacă va fi cu bucurie, vom avea o binecuvântare, chiar dacă noi n-am căutat crucea, chiar dacă ne-a fost impusă cu forța.

Când vin probe și încercări și ni se impun cruci, fericiți suntem dacă apreciem ocazia purtării crucii, recunoscând că aceasta este strâns legată de încununare. Simon a reprezentat în acest caz pe toți credincioșii Domnului care ajută la purtarea crucii, urmând exemplul Său, mergând în urmele Sale. Crucea nu va fi prea grea pentru noi. Domnul va duce capătul cel greu al ei; și experiențele noastre vor fi numai din acelea care să fie spre binele nostru și să producă binecuvântarea noastră.