Vol. 19, Mai-Iunie 2011, Nr. 4 


LUPTA NOII CREATURI PENTRU EXISTENȚĂ

“Mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire … ca nu cumva să fiu eu însumi dezaprobat.”

1 Corinteni 9:27 .

R 5220 W. T. 15 aprilie 1913 (pag. 119)

Există o dualitate în creștini, care nu se regăsește în alți oameni. Omul natural nu are o existență distinctă față de corpul său. Noua Creatură este recunoscută ca având o viață și o existență distinctă față de trup; și această Nouă Creatură este dezvoltată și hrănită temporar în vechiul corp. Vechiul corp are voința sa, dorințele sale. Noua Creatură are interesele sale, dorințele sale. În consecință există un conflict între acestea.

În prima parte a textului — “Mă port aspru cu trupul meu” — putem vedea ideea de stăpânire. Noua Creatură ar trebui să spună: “Eu sunt stăpânul — nu-mi voi lăsa trupul să mă stăpânească”, de parcă i-ar fi teamă ca nu cumva vechea creatură s-o supună și s-o înăbușe. Este o luptă pentru a hotărî care va câștiga, care va trăi și nu va fi distrusă.

Primul lucru deci pentru Noua Creatură este să disciplineze trupul și astfel să aibă autoritate. După ce a câștigat autoritate, Noua Creatură ar trebui, ca un al doilea pas, să supună vechea natură și să nu facă ceea ce îi cere ea. Vechea creatură încearcă în continuu să se afirme. Foarte frecvent se ceartă cum ar trebui și cum n-ar trebui să fie tratată. Câteodată, din falsă compasiune, ar putea fi tratată prea bine.

Trebuie să ne amintim că viața vechii creaturi înseamnă moartea Noii Creaturi. Trebuie să biruim carnea; și nu vom fi biruitori până când carnea nu va fi distrusă în totalitate. Victoriile noastre ca Noi Creaturi nu vor fi obținute până când vom muri ca vechi creaturi. Astfel lupta este până la moarte și nu trebuie să existe o simpatie deosebită între cele două naturi.

Ceea ce ar însufleți, încuraja în vreun fel carnea, este un dușman și trebuie izgonit din inimile noastre. Aceasta ar putea duce în unele cazuri la extreme în conduită și am putea fi catalogați ca extremiști de către lume. Dar nu lumea este judecătorul nostru. Cei din lume nu au “făgăduințe nespus de mari și scumpe”. Ei sunt o clasă complet diferită de noi. Noi nu trebuie să ne luăm instrucțiunile de la ei, nici să-i lăsăm să ne formeze vederile în această chestiune, ci trebuie să folosim spiritul minții sănătoase în toate lucrurile.

Moartea Cărnii Este Necesară

Apostolul spune că noi trebuie să fim morți cu Cristos, să suferim cu El. Învățătorul ne cheamă să ne luăm crucea și să-L urmăm. Aceasta înseamnă subjugarea completă a cărnii — moartea ei. Dacă nu reușim să câștigăm biruința asupra cărnii, nu vom câștiga marele premiu. Cei care vor obține premiul Chemării de Sus sunt cei care vor răstigni carnea, cei care o vor omorî. Trebuie să fim “mai mult decât biruitori”.

Aceasta este ceea ce spune apostolul: Mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire ca nu cumva, după ce am predicat altora, să fiu eu însumi dezaprobat. Oricât aș predica altora, aceasta nu mă va duce în Împărăție. Trebuie să îmi disciplinez trupul și să-l țin în supunere, cu toată silința. Orice aș câștiga din el, răsfățul lui în oarecare fel ar fi spre dezavantajul meu. Trebuie să fiu vigilent ca să dobândesc victoria, ca nu cumva să fiu dezaprobat.

Cunoștința Voinței Noi Este Condiționată

În alt loc apostolul ne-a spus că Biserica este o Nouă Creație a lui Dumnezeu; și că pentru cei concepuți din nou de Spirit sfânt, cele vechi se duc și toate se fac noi (2 Corinteni 5:17). Adresându-se aceleiași clase, el spune: “…V-ați dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui…”. Ne-am dezbrăcat de omul vechi, natural, căzut, cu privilegiile sale ca succesor al lui Adam, în același sens în care ne-am dezbrăcat de voința cea veche și am primit o minte nouă, în Cristos. Prin urmare, în loc să mai aparținem familiei umane, am intrat ca membri în Corpul lui Cristos — am ieșit din cel vechi și am intrat în cel nou.

Corpul lui Cristos nu este uman, ci spiritual. Am făcut această trecere de la o familie, cu speranțele și interesele ei, la cealaltă. Omul cel vechi se află într-o condiție căzută și stricată din toate punctele de vedere; și ne dăm seama că faptele sale erau departe de a fi satisfăcătoare pentru noi și în special erau nesatisfăcătoare în ochii lui Dumnezeu. Noi deci, prin voința noastră, am ieșit din această stare, prin conducere de Sus. Am făcut o consacrare deplină a tuturor drepturilor și intereselor vechi pe care le-am avut în natura cea veche, ca să putem fi în Omul cel Nou, Cristos.

Venind ca membri în Omul cel Nou, Cristos, al cărui Cap este Isus, avem sub acest Cap o creștere a cunoștinței. “Ne-am înnoit spre cunoaștere deplină după chipul Celui care ne-a creat.” Noua Creatură ajunge la o cunoștință tot mai clară a voinței noi, în măsura în care caută să supună voința umană și să fie condusă de Spirit sfânt.

S-ar părea, prin urmare, că ne-am dezbrăcat de omul cel vechi, Adam, și de natura umană în general, ca să ne putem îmbrăca cu Cristos și să fim găsiți în El, ca membri ai Corpului Său, și să putem primi împreună cu El o parte în gloria nespusă, și în cele din urmă să fim socotiți vrednici de un loc în Împărăția lui Dumnezeu. Pe măsură ce creștem în har, în cunoștință, aprecierea lucrurilor cerești crește. Astfel reînnoirea noastră continuă.

Voința cea nouă recunoscută de Dumnezeu prin concepere cu Spirit sfânt este Noua Creatură care se dezbracă astfel de cea veche și se îmbracă în cea nouă. Existența ei depinde de această transformare. Eșecul înseamnă Moartea a Doua. Biruința la limită va însemna un loc mai jos pe planul spiritual — în “Mulțimea Mare”. Doar cei “mai mult decât biruitori” vor fi împreună moștenitori cu Domnul lor — cu glorie nespusă și natură divină.