Vol. 19, Iulie-August 2011, Nr. 5 


EVANGHELIA SPERANȚEI

R 5213 W. T. 1 aprilie 1913 (pag. 106-107)

După discursul nostru public din Havana, o doamnă de oarecare importanță a venit în față și a exprimat ce mult i-a plăcut ceea ce a auzit. A spus că a apreciat perspectiva plină de speranță pe care am prezentat-o publicului în privința Iubirii și grijii lui Dumnezeu, mângâierile Adevărului în viața de acum și speranțele în privința vieții viitoare.

“Dar”, a spus această doamnă, “aș dori, pastore Russell, să le poți insufla și cititorilor Turnului de Veghere același spirit al speranței care exi­stă în discursurile tale. Cunosc bine pe unii care sunt adânc interesați de prezentările tale ale învățăturilor biblice, dar care par să piardă din vedere speranța și lucrurile bune, fiind mai ales impresionați de chestiuni care sunt triste și descurajatoare. Ei par să insiste asupra unui timp viitor de necaz în așa măsură, încât să se întristeze și să-i întristeze și pe alții din jurul lor. Cred că dacă li s-ar putea insufla mai mult din spiritul speranței în privința viitorului, ei înșiși ar putea fi mai fericiți și i-ar face și pe alții din jurul lor mai fericiți. De fapt, cred că ar face mai mult progres în propagarea Adevărului, dacă într-adevăr prezentările tale sunt Adevărul, așa cum par a fi.” Am promis să punem chestiunea în fața cititorilor Turnului de Veghere și o facem acum.

Aveți Nevoie De Speranță

Apostolul a scris: “Aveți nevoie de răbdare”. Nu contrazicem această declarație când adăugăm c㠓Aveți nevoie de speranță”. Fără speranță, răbdarea s-ar pierde repede; și nu s-ar putea aștepta nici o lungime sau lățime sau adâncime a caracterului. Însuși cuvântul Evanghelie este plin de speranță; căci înseamnă Vești Bune. Prin urmare, oricine vrea să predice Evanghelia, să se asigure că mesajul său este unul de Vești Bune, unul de Speranță. Este adevărat, ar putea fi necesar și potrivit uneori să spunem ceva în privința timpului de necaz pe care-l vedem aproape. Dar chiar și acel subiect trebuie să fie abordat din punctul de vedere al Veștilor Bune. A spune despre timpul de necaz numai ca să alarmăm pe oameni, n-ar fi să-l folosim ca parte din Veștile Bune. Dacă este necesar să ne referim la timpul de necaz, să-l menționăm numai ca acel nor întunecat care o scurtă perioadă va întuneca zorile Zilei lui Cristos care intră rapid — Ziua binecuvântării și a bucuriei — jubileul lumii — timpul îndepărtării blestemului și înlocuirii lui cu binecuvântarea lui Dumnezeu.

“Toată Creația Geme”

Majoritatea lumii, și de asemenea a poporului consacrat al Domnului, are destul necaz în prezent fără să fie terorizat inutil în privința marii zile de necaz. Pe lângă aceasta, să ne amintim că lumea are o frică ascunsă în privința viitorului. Oamenii au fost învățați de către distinși învățători religioși și de crezurile învechite, că aproape toți sunt condamnați dinainte, să petreacă o eternitate de chin. Și deși lucrul acesta nu le mai este propovăduit în mod vizibil oamenilor inteligenți și n-ar mai fi crezut, totuși adesea se aruncă insinuări; și o frică ascunsă pândește în minte ca nu cumva ceva groaznic să-i aștepte după moarte — un purgatoriu catolic de o severitate îngrozitoare, dacă nu chinul fără sfârșit al protestantismului. Mare parte din tendința zilelor noastre spre a se îmbăta cu plăceri și călătorii, precum și cu băuturi alcoolice, este rezultatul unei încercări de a fugi de presimțirile rele — să le înlocuiască cu gânduri mai plăcute și mai fericitoare.

Lumea are nevoie în mod special de ceea ce numai Biblia poate da. Numai studenții Bibliei sunt calificați să introducă pe alții în această mângâiere a Scripturilor. De aceea, tot mai mult scopul nostru trebuie să fie să pansăm inimile zdrobite și să le spunem celor osteniți și împovărați: “Veniți la Cristos și găsiți ușurare și odihnă. Veniți acum și vedeți cine este marele Purtător de poveri pentru toți cei care devin urmașii Lui. Apoi priviți dincolo de prezent și vedeți cum, în armonie cu aranjamentul îndurător al Tatălui, El va răspândi în cele din urmă larg binecuvântările Restabilirii. Iată Dragostea lui Dumnezeu care ne constrânge! Îndepărtați de la voi frica de El! Apropiați-vă de El prin Cristos și El Se va apropia de voi.”

După cum ar putea fi ocazii potrivite pentru a spune ceva despre timpul de necaz viitor, care va inaugura domnia glorioasă a lui Mesia, tot așa ar putea fi ocazii potrivite pentru a spune celor rătăciți că acei care păcătuiesc vor suferi; că umblând în căile păcatului se depărtează de Dumnezeu; că sfârșitul căii este moartea — a Doua Moarte; și că ceea ce seamănă omul aceea va secera”. Dar nu este necesar ca aceste aspecte ale Cuvântului divin să fie repetate în fiecare zi; căci din instinct omenirea știe că păcatul duce la suferință de vreun fel, iar dreptatea aduce răsplată mai curând sau mai târziu.

Lumea are nevoie cel mai mult să se întoarcă de la păcat și să-și dea seama de simpatia lui Dumnezeu față de familia rebelă a lui Adam, și să cunoască aranjamentul pe care l-a făcut Dumnezeu, prin care va avea milă de toți prin Cristos. Noi trebuie să urmăm calea Învățătorului când El a declarat: “Ferice de ochii voștri că văd și de urechile voastre că aud”. Trebuie să le spunem celor care văd și aud de ce binecuvântare se bucură.

Uneori este necesar să arătam calea îngustă a sacrificiului, a lepădării de sine, a suferinței, pe care trebuie să meargă urmașii lui Isus dacă vreau să aibă parte cu El de gloriile, onorurile și nemurirea Împărăției. Dar ei vor găsi că această cale este îngustă chiar dacă nu le spunem. Nimeni nu poate merge pe calea îngustă, nimeni nu poate urma pe Isus fără să cunoască adevărul declarației, “În împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri”.

Ce să le spunem deci oamenilor? O, să le dăm Mesajul speranței, Mesajul bucuriei, Mesajul păcii! Să le atragem fraților atenția asupra privilegiilor binecuvântate pe care le avem, mai degrabă decât să le arătăm în mod frecvent încercările și greutățile căii. Dar care sunt privilegiile creștinului dacă prin multă strâmtorare trebuie să intre în Împărăție? O, ele sunt atât de mari! Are privilegiul să știe că-i sunt iertate păcatele; și mulți au nevoie să li se spună aceasta tot mereu, ca să-l poată aprecia pe deplin. Are privilegiul să cunoască Iubirea și grija Tatălui ceresc — lucruri care se uită atât de ușor sub presiunea vieții. Aceste asigurări ale Cuvântului trebuie să fie repetate tot mereu: “Tatăl Însuși vă iubește”. “Dumnezeu este pentru noi.” “Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu.”

Când aceste promisiuni ale Cuvântului lui Dumnezeu sunt din abundență în inimile noastre, ele încurajează roadele Spiritului; vin bucuria și pacea, așa cum lumea nu le poate nici da nici lua. Pacea lui Dumnezeu, care întrece orice înțelegere omenească, ajunge să locuiască tot mai mult în inimile noastre; și astfel rezultă mulțumirea. Mulțumirea, la rândul ei, duce la mai multă bucurie și laudă și la mai multă compătimire față de semenii noștri — față de familiile noastre și față de lume. Astfel creștinul constată că crește în har, în cunoștință și iubire.

“La Acestea Să Vă Gândiți”

Toate acestea sunt în deplină armonie cu sfatul apostolului Pavel: “Tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice virtute și orice laudă, la acestea să vă gândiți” (Filip. 4:8). Urmând acest curs deci — de a predica Evanghelia Speranței — urmăm pe Învățătorul și pe apostoli. Ei au avut atât de mult din spiritul speranței, încrederii, iubirii, bucuriei și păcii, încât s-au putut bucura în necaz; și s-au bucurat. Apostolii chiar au cântat laudă lui Dumnezeu că au fost socotiți vrednici să aibă parte de suferințele lui Cristos, ca să poată avea parte și de gloriile viitoare.

Dragi frați, să ne dăm seama deci, că lumea are destule lacrimi și tristețe, și multe temeri. Să ne folosim tot mai mult timpul, puterea, talentele, bucuriile etc., pentru ușurarea sărmanei lumi de necazurile ei mentale. Să auzim cuvintele lui Isus: Dumnezeu “va șterge orice lacrimă din ochii lor”. “Fiți deci, desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârșit.” Deoarece marea lucrare a lui Dumnezeu în viitor, prin Cristos și prin Biserică, va fi să șteargă lacrimile de pe pământ, să izgonim unele din aceste temeri acum. Astfel vom ajuta la pregătirea căii pentru lume, ca să se întoarcă în fine la părtășie cu Dumnezeu, iar pentru credincioșii din prezent să umble mai atent în urmele lui Isus și să se încurajeze unul pe altul pe calea cea bună.