SF. PAVEL PRIZONIER ÎN CASTEL

Fapte 22:17-29

Propovăduind evanghelia lui Cristos — Mulțimea din nou înfuriată — Colonelul Lisias dezorientat ordonă soldaților romani să-l bată pe Sf. Pavel — La aceasta apostolul își declară cetățenia — Lecții din experiențele sale — Suferințele pentru Cristos, un semn al favorii divine — Amărăciunea și egoismul se răsfrâng asupra celor care nutresc aceste sentimente

„El este locul meu de scăpare și cetățuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred”. Ps. 91:2 .

W. T. 15 August 1916 (pag. 251-252)

În ultimul nostru studiu l-am lăsat pe Sf. Pavel stând în fața mulțimii și făcând semn să se facă liniște pentru a li se putea adresa. Fără îndoială că el și-a considerat înfiorătoarele experiențe bine compensate de privilegiul acelui moment — privilegiul de a spune despre Isus unei mari mulțimi de concetățeni ai săi. Neîntârziat apostolul a propovăduit pe Cristos — că Isus din Nazaret era Mesia promis în Lege și Profeți, că moartea Lui ca jertfă a constituit sacrificiul de răscumpărare pentru viața pierdută a tatălui Adam și, în același timp, pentru a tuturor copiilor lui Adam, care au murit sub blestemul lui.

În mod sigur Sf. Pavel a spus și faptul că Mesia chema o clasă spirituală pentru a fi asociata Lui în Împărăția Sa Milenară, și că la scurt timp după aceea Israel și toate popoarele vor trăi privilegiile și binecuvântările acelei Împărății! În mod sigur el a arătat faptul că această Vârstă Evanghelică este timpul acceptabil de a ne face sigură chemarea și alegerea pentru cea mai importantă parte a Legământului avraamic — faza spirituală! Apoi el a continuat să spună audienței despre călătoriile sale misionare. El a declarat că mulți dintre neamuri primeau cu bucurie acest Mesaj și își dădeau inima în consacrare Domnului.

MESAJUL EVANGHELIEI RESPINS

Atât de puternică era însă prejudecata evreiască, încât simpla menționare a faptului că această mare binecuvântare trecea pe condiții egale și la neamuri, a reaprins flacăra urii și violenței; și strigătele și batjocurile lor au străpuns aerul. Nedumerit de situație, comandantul roman a concluzionat că unde este atât de multă opoziție trebuie să existe o cauză. De aceea a dat ordin ca apostolul să fie biciuit până va mărturisi ce făcuse de stârnise un așa tumult.

Comanda a început să fie imediat executată de către soldați, care au procedat la legarea Sf. Pavel de stâlpul pentru biciuire. Dar apostolul a pus repede capăt acestui lucru, întrebând pe un sutaș care stătea alături: „Vă este îngăduit să bateți pe un roman care nu este judecat?” Când sutașul a auzit întrebarea, a raportat colonelului, care ((107)) a venit să-i pună întrebări apostolului. El l-a crezut pe cuvânt pe Sf. Pavel, că era cetățean roman; deoarece să fi făcut o declarație de cetățenie neadevărată, ar fi însemnat moarte sigură imediat ce problema ar fi fost investigată. Apostolul a fost ținut prizonier pentru proces.

„ÎNTUNERICUL URĂȘTE LUMINA”

Astăzi lucrurile stau cumva la fel, deși pe un plan diferit. O persoană din lume, auzind unele comentarii creștine sectare la adresa unuia care propovăduiește adevărata Evanghelie a lui Cristos, ar fi înclinată să presupună că Mesajul trebuie să conțină ceva foarte stricat, ceva cu adevărat îngrozitor; altfel n-ar ridica așa pe aceia care pe dinafară au atât de mult „o formă de evlavie”. Și dacă se acordă ocazia de a avea audiență și de a fi prezentat Adevărul în auzul acelei persoane din lume, așa cum a fost în cazul ofițerului roman, ea nu-l poate înțelege.

Motivul este că „lumea prin înțelepciunea ei nu-L cunoaște pe Dumnezeu”, știe puțin despre Planul Său, înțelege puțin din Cuvântul Său; deoarece limbajul lui este diferit de acela cu care oamenii sunt obișnuiți. Prin urmare, atunci când după o prezentare a Adevărului cei din lume găsesc opoziție amarnică și invective la adresa lui din partea învățătorilor religioși — Cărturarii, Fariseii și Doctorii în teologie moderni — noi nu trebuie să fim surprinși dacă ei sunt cu atât mai înclinați să fie de partea celor care reprezintă teologia populară — așa-zisa „ortodoxie” — și presupun că adevărata Evanghelie trebuie să fie ceva foarte rău, fiindcă este prezentată de atât de puțini, și atât de mulți cu influență i se opun.

Cu toate acestea, copiii lui Dumnezeu trebuie să-și ia ca îndrumător pe apostol și să fie credincioși în a folosi fiecare ocazie pentru a lăsa lumina să lumineze, chiar dacă ea stârnește opoziție, prejudecată și persecuție amarnică din partea întunericului. Explicația acestei chestiuni de către Domnul nostru este: „Oricine face răul, urăște lumina și nu vine la lumină, ca să nu i se vadă faptele așa cum sunt” (Ioan 3:19-21). Nimic nu pare a fi ațâțat atât de mult pe Cărturarii și Fariseii de acum optsprezece secole ca și caracterul rațional al adevăratei Evanghelii. Oamenii de rând o ascultau cu bucurie dacă nu erau intimidați de conducătorii lor religioși și dacă aceia care-i învățau contrariul nu-i făceau să se îndoiască. Deci conducătorii religioși erau mânioși împotriva celor care învățau Evanghelia. „Erau foarte necăjiți că (apostolii) ÎNVĂȚAU POPORUL”. Fapte 4:2,3,15-21.

LECȚII DIN EXPERIENȚELE APOSTOLULUI

Sf. Pavel suferea ca creștin — din cauza loialității față de Domnul și față de Cuvântul Său. El nu suferea fiindcă urmase sfaturile fraților când a mers în Templu; pentru că, foarte evident, mai curând sau mai târziu, ura împotriva fraților s-ar fi manifestat în inimile vrăjmașilor și ei ar fi căutat viața apostolului, ca și în ocaziile anterioare. În acest incident vedem numai că încercarea apostolilor de a crea o impresie favorabilă față de apostolul Pavel și față de activitatea lui printre neamuri, a adus probabil chestiunea arestării lui mai repede în față decât ar fi putut-o aduce oricare altă cale.

Apostolul nu s-a rușinat de suferințele lui, fiindcă el și-a dat seama că le suporta pentru Cristos. Orice om ar trebui să se simtă adânc îndurerat de o arestare publică și o întemnițare ca răufăcător, ca violator al legii. Dar când aceste lucruri se întâmplă din cauza credincioșiei față de Domnul, din cauză că urmează în pașii Lui, acesta se poate bucura în înjosire, se poate bucura în lucrurile care altfel ar fi rușinoase și detestabile.

Dacă, prin urmare, în providența Domnului, unii dintre cititorii acestui articol ar fi arestați, închiși sau biciuiți, și aceștia ar putea să-și atribuie necazul, direct sau indirect, credincioșiei față de Domnul și față de Adevărul Său, ei să nu se rușineze. Să mărească pe Dumnezeu pentru aceasta, bucurându-se că au fost socotiți vrednici să sufere pentru numele lui Cristos, amintindu-și că tocmai așa a fost și cu Domnul nostru Isus. El a fost ținut sub arest; El a fost legat; El a fost biciuit; El a fost insultat în public; El a fost chiar răstignit ca blasfemator de Dumnezeu. 1 Petru 4:16.

O altă lecție pe care o putem învăța din studiul de astăzi este că nu-i înțelept să te încrezi fără nici o rezervă în vocea mulțimii. Dacă găsim că mulțimea strigă împotriva cuiva, fie oral, fie prin intermediul presei, noi să nu-i acceptăm fără nici o îndoială verdictul. Să nu uităm experiențele Domnului nostru Isus, experiențele Sf. Pavel și ale altor apostoli, și să ne amintim că mulțimea a strigat tare: „Afară cu ei!” Creștinul a cărui minte este astfel eliberată de prejudecată, este cu atât mai bine pregătit să judece înțelept în legătură cu orice ar veni în mod cuvenit sub observația sau critica sa. Apoi, dacă el însuși ar avea experiențe asemănătoare, ar fi cu atât mai bine pregătit să le suporte.

Încă o lecție pentru noi este că, atunci când suferim încercări și greutăți, oricât de mult ne-am da seama că ele nu puteau veni peste noi fără permisiunea Domnului, totuși noi suntem liberi să folosim orice mijloace legitime pentru eliberarea noastră — întocmai cum s-a folosit Sf. Pavel de cetățenia lui romană. Dumnezeu îl asigurase dinainte cu acea măsură de protecție; și ar fi fost o neglijență culpabilă din partea lui să n-o fi folosit și să fi așteptat ca Domnul să-l elibereze în vreo manieră miraculoasă.

Cât de adesea găsim în paginile istoriei că în numele religiei și pentru apărarea diferitelor secte s-a manifestat violență și lipsă de rațiune! Cât de străin de o astfel de conduită este ceea ce Sf. Pavel denumește „spiritul unei minți sănătoase” — spiritul rațiunii, dreptății — să nu mai menționăm spiritul generozității, al amabilității iubitoare și al compasiunii blânde! După cum priveliștea nechibzuinței și lipsei de judecată a unui om beat ar trebui să joace rolul unei mari lecții de abstinență pentru orice bărbat și pentru orice femeie cu mintea echilibrată, tot așa, o scenă ca aceea descrisă în studiul de astăzi, fie că este recunoscută de ochii naturali, fie că ((108)) este văzută mintal prin intermediul paginii tipărite, trebuie să fie o lecție durabilă împotriva unui lucru atât de sălbatic și irațional. Orice caz de bigotism religios și violență fanatică să fie pentru inimile noastre o lecție în direcția opusă și să fixeze în noi hotărâri, ca prin harul lui Dumnezeu noi să nu fim niciodată atât de nechibzuiți, atât de răi, ci, dimpotrivă, să devenim mai blânzi, mai amabili, mai asemenea lui Cristos, pe măsură ce zilele trec.