ÎN LEGĂTURĂ CU PĂCATELE PARȚIAL VOITE ÎNAINTE DE CONSACRARE

W. T. 1 August 1916 (pag. 229-230)

Păcatul trebuie privit din două puncte de vedere diferite. Biblia declară că toți sunt păcătoși, deoarece în Eden toată rasa a fost judecată și toată rasa a fost condamnată. Acești păcătoși își pot învârtoșa mai mult sau mai puțin conștiința făcând lucruri despre care știu că sunt greșite, și astfel în continuare se pot degrada mintal, moral și fizic; sau ei se pot strădui împotriva păcatului și slăbiciunilor, și pot încerca să-și îmbunătățească viața și caracterul. În măsura în care o fac pe una sau pe cealaltă, ei avansează sau se deteriorează.

Dar în prezent Dumnezeu nu ține în socoteală la lume nici una dintre aceste căi. El S-a îngrijit ca toți cei care se vor întoarce la armonie cu El să aibă pregătirile favorabile ale vârstei Milenare, restabi-lindu-i deplin la chipul și favoarea lui Dumnezeu. Acela va fi timpul lor de încercare. Nu ceea ce fac oamenii acum le hotărăște destinul etern, deși calea prezentă le afectează caracterul, făcându-i mai mult sau mai puțin înclinați să răspundă la ocaziile vârstei viitoare. Se pare că pe unii așa îi împietrește viața prezentă, încât în vârsta viitoare va fi necesar să vină multe lovituri pentru ca ei să poată fi aduși într-o atitudine ascultătoare și docilă, dacă într-adevăr vor răspunde vreodată și vor veni în armonie din inimă cu aranjamentele Împărăției. Ceea ce fac oamenii acum îi poate degrada sau înălța, dar nu le va aduce nici viață veșnică, nici moarte veșnică; deoarece toată omenirea este sub sentința primei morți, toată este sub pedeapsa adamică.

Dumnezeu a spus clar că va fi o viață viitoare, o speranță viitoare, și a spus de ce este așa și cum se va produce eliberarea de sentință. Mai mult, în timpul vârstei prezente El a dat un mesaj special, la care unii dintre noi am răspuns cu bucurie. Noi am ajuns la concluzia că dacă Dumnezeu intenționează atât de îndurător să ofere viață veșnică fiecărei ființe umane, și acum vrea să primească pe aceia care doresc să fie în armonie cu El, noi ne vom întoarce de la păcat și vom trăi contrar lui, și vom fi servii lui Dumnezeu și ai dreptății. Toți care iau această poziție sunt îndrumați de Domnul prin Cuvântul și prin providențele Sale spre termenii și condițiile prin care pot deveni membri ai companiei Cristosului, compania Bisericii. Pregătirea lui Dumnezeu este atât de largă, încât a făcut aranjamente suficiente pentru toate necesitățile lor.

Prin urmare, numai acum există un asemenea lucru cum este păcatul spre moarte, păcatul voit, care va hotărî destinul veșnic. Apostolul Pavel, ca purtător de cuvânt al Domnului, spune că, dacă noi, Biserica lui Cristos, păcătuim cu voia după ce am primit Spiritul lui Dumnezeu — după ce am ajuns la cunoștința Adevărului așa cum este în Isus, și am gustat darul ceresc — nu mai rămâne jerfă pentru păcat — numai nimicire (Ev. 6:4-6; 10:26-31). Dacă păcătuim cu voia după ce am părăsit păcatul, atunci cursul nostru indică stricarea minții, schimbarea inimii, întoarcerea la bălăcire în noroi. Nimeni în afară de Biserică nu poate face acest lucru, fiindcă numai aceștia au trecut din moarte la viață. Noi am făcut un contract de bună credință cu Domnul și El nu-l va ignora. El ne va ((125)) face responsabili de el; și noi trebuie ori să-l îndeplinim, ori să suferim pedeapsa — moartea veșnică.

CAZUL LUI SAUL DIN TARS

Dar nici un păcat comis înainte de consacrare nu este dintre acelea care să aducă moartea a doua. Asemenea păcate cu voia se comit după consacrare. Să luăm ca ilustrație experiența lui Saul din Tars. S-ar părea că Saul n-a comis păcat cu voia când a persecutat Biserica lui Cristos, deoarece el a spus după aceea că într-adevăr gândea că face serviciu pentru Dumnezeu. Putem repede vedea cum un caracter tare ca al lui Saul din Tars putea gândi că servește pe Dumnezeu în uciderea cu pietre a lui Ștefan și în alte fapte de aceeași natură. El presupunea că urmașii lui Isus din Nazaret încălcau Legea evreiască și încercau să răstoarne iudaismul. El gândea că susține instituțiile lui Dumnezeu. El nu avea nici o indicație, de nici un fel, că făcea ceva contrar voinței lui Dumnezeu. Când a fost doborât de lumina supranaturală și a auzit pe Domnul spunând „Saul, Saul, pentru ce Mă prigonești?”, el a fost uimit și a spus: „Cine ești Tu, Doamne?” I se părea ciudat că el persecuta pe Domnul, fiindcă presupunea că servește pe Dumnezeu. Dar imediat ce și-a văzut eroarea și și-a dat seama că persecuta poporul Domnului, el s-a întors și a venit în armonie deplină cu voința divină. Prin sinceritatea sa de inimă el a dat dovadă că nu greșise cu voia.

Nu putem presupune că dacă Saul ar fi comis păcat cu voia, în uciderea cu pietre a Sf. Ștefan, Domnul i s-ar fi arătat și ar fi trimis pe servul Său, Anania, pentru a-i da instrucțiuni. Cu toate acestea, Saul făcuse rău, și a primit o măsură de lovituri, o pedeapsă. Vederea slabă pe viață a fost într-o măsură o pedeapsă, o corecție, ca și un mijloc de a-l ține umilit în vederea descoperirilor ulterioare. 2 Cor.12:7-9.

După cum înțelegem noi Scripturile, meritul morții lui Cristos nu acoperă păcatul cu voia de nici un fel, ci numai acele păcate care sunt făcute de noi neintenționat. S-ar părea că este puțin probabil ca acei care iubesc păcatul, care preferă păcatul, să fie atinși de Mesajul Evangheliei în această vârstă. Cei care nu sunt mulțumiți de ei înșiși, dar care au dificultăți numai datorită slăbiciunilor cărnii, sunt cei mai inclinați să primească mesajul. Dacă vreodată, înainte de a veni la Domnul, aceștia onești în inimă au comis păcate cu o măsură de voință, probabil că mai târziu au avut unele experiențe de natura loviturilor, prin urmare unele suferințe, fie înainte de consacrare, fie după aceea.

SECERĂM CEEA CE AM SEMĂNAT

Când devenim Creație Nouă în Cristos, înțelegem că toate afacerile creației vechi sunt rezolvate legal în fața Legii lui Dumnezeu. Oricine vine în Cristos, în conturile lui Dumnezeu devine mort ca ființă umană. Dar, dacă în viața sa trecută a încălcat legile ființei sale printr-o viață nepotrivită, prin comiterea de păcate care i-au afectat sănătatea, semințele acestor păcate vor fi încă în corpul său, și s-ar putea ca el să fie obligat toată viața să sufere rezultatele acestui rău făcut în trecut. Sau dacă într-un moment de patimă, ori sub influența băuturii, de exemplu, înainte de a deveni creștin a comis o crimă, el poate avea de suferit până la sfârșitul vieții din această cauză. Dar aceasta n-ar însemna că păcatele respective nu i-au fost acoperite de meritul lui Cristos. Ar fi o răsplată naturală pentru facerea răului, pentru încălcarea legii divine și poate a legii umane. Păcatele lui ar fi ca urmare a slăbiciunilor adamice, și nu pur voite; iar când își dă Domnului inima, ele nu mai sunt păstrate în memorie împotriva lui.

Prin urmare, gândul nostru ar fi că înainte de consacrare nu există la un creștin păcate pentru care să fie făcut răspunzător după consacrare, deși slăbiciunile sau incapacitățile care rezultă din păcatele dinainte pot rămâne cu el atâta vreme cât este în trup, și el — sau ea — poate avea de luptat întotdeauna cu aceste slăbiciuni sau cu urmările lor. „După cum seamănă omul, așa va și secera”, este o Lege universală a lui Dumnezeu, care operează în ființa noastră chiar dacă prin jertfa de răscumpărare a lui Cristos cineva poate fi primit în familia lui Dumnezeu și iertat. Dacă n-ar fi fost răscumpărarea prin Isus, toate aceste păcate ar fi însemnat moarte veșnică. Nimeni nu se poate complace în păcat fără ca acesta să se imprime în minte și corp și fără ca Noua Creație să aibă cu atât mai mult de luptat. Dar acesta va avea compătimirea Domnului și aplicarea constantă a meritului Mântuitorului ca acoperire pentru păcatele și incapacitățile cu care se luptă. El are Tronul Harului la care poate merge zilnic pentru curățare prin sângele prețios, și la care poate merge în orice timp de nevoie.

Faptul că păcatele în care cineva se complace își vor avea efectele în minte și trup, care ar putea lua ani pentru a le stârpi, ar trebui să determine chiar și pe cei neconsacrați Domnului să trăiască o viață curată, pură, să caute pe cât posibil să fie în armonie cu legile ființei lor. Dacă toată lumea și-ar putea da seama de importanța acestui lucru și ar face în consecință, ar fi mult avantajați în vârsta care urmează acesteia, când întreaga lume va fi în încercare de viață sau moarte eternă.