Vol. 20, Noiembrie-Decembrie, Nr. 1 


POARTA CERURILOR

Geneza 28:10-22

“Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge.” Versetul 15.

R 5199 W. T. 1 martie 1913 (pag. 77-79)

Lecția noastră este în legătură cu patriarhul Iacov. El avea puțin peste patruzeci de ani când a plecat de acasă, renunțând la toate proprietățile familiei care-i aparțineau prin dreptul de naștere cumpărat. El a socotit toate averile pământești nesemnificative ca valoare, în comparație cu marea Promisiune făcută lui Avraam, al cărui moștenitor devenise. Din istoria care urmează, este evident că fratelui său Esau nu-i păsa de Făgăduința spirituală și era destul de mulțumit să ia în stăpânire moștenirea pământească a lui Isaac.

În călătoria sa spre Haran, Iacov s-a oprit într-o mică cetate numită Luz. Urmând obiceiul multora din Palestina de astăzi, el n-a cerut găzduire, ci doar și-a pus sub cap o piatră în loc de pernă, s-a învelit cu mantaua și s-a întins într-un loc liniștit să doarmă. Acasă întotdeauna fusese băiatul de casă, filosoful, copilul alintat al mamei; și chiar dacă acum era bărbat după vârstă, să nu uităm că rasa umană era mai longevivă în acel timp și se maturiza mai lent, la aproximativ dublu față de acum. În mod practic, el tocmai intra în starea bărbăției. Convingerile sale religioase adânci, credința în Dumnezeul tatălui său și al bunicului său, dorința lui de a avea parte de binecuvântarea divină, îl făcuseră un proscris. Fără îndoială se simțea singuratic și cu inima grea. Părăsea pe singurii prieteni pe care îi avea în lume și pleca practic fără nici un ban pentru a-și găsi ceva serviciu.

“Pe Iacov l-am iubit”

Aceasta este declarația scripturală și reiese din relația Domnului cu Iacov. El și-a arătat curajul, devotamentul, credința. Dumnezeu avea să-l răsplătească. Acum avea nevoie de încurajare și de aceea i s-a dat un vis cu o semnificație frumoasă. În vis a văzut o scară care se întindea de lângă el până la cer. Scara era plină de îngeri care se suiau și coborau.

La capătul de sus, în mintea sa, L-a văzut pe Dumnezeul Slavei și L-a auzit vorbind; și cuvintele erau minunate — pline de interes și încurajare. Aici Dumnezeu i-a dat lui Iacov asigurarea că își câștigase binecuvântarea tatălui său Isaac, și nu numai atât, dar că Dumnezeu recunoscuse acest transfer — l-a recunoscut ca moștenitorul legal al marii Făgăduințe Avraamice, care este baza tuturor speranțelor, evreiești și creștine, pentru ei și pentru toate familiile pământului.

Mesajul lui Dumnezeu a fost: “Eu sunt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam, și Dumnezeul lui Isaac. Pământul pe care ești culcat ți-l voi da ție și seminței tale. Sămânța ta va fi ca pulberea pământului; te vei întinde la apus și la răsărit, la miazănoapte și la miazăzi; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine și în sămânța ta. Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge și te voi aduce înapoi în țara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ți spun”.

Aceste cuvinte sunt asemănătoare cu cele spuse lui Avraam și confirmate lui Isaac. Acum i-au fost confirmate lui Iacov. De acum înainte el era în relație de Legământ cu Dumnezeu. Mai bine decât știa el, toate eforturile sale aveau să fie supravegheate ca să lucreze împreună spre binele lui cel mai mare.

 Nici EVREU, NICI CREȘTIN

Iacov n-a fost creștin; și să nu credem nici un moment că providențele Domnului asupra lui au fost de același fel cu cele ale Bisericii din acest Veac Evanghelic. El n-a fost invitat să fie părtaș la „chemarea de sus”. Lui nu i s-a promis o schimbare de natură la starea cerească prin înviere, sau în oricare alt mod. Toate făgăduințele făcute lui au fost pământești, precum cele făcute lui Avraam.

Iacov n-a fost nici evreu. Pe atunci încă nu erau evrei. Națiunea numită ulterior Israel și apoi cunoscută ca poporul evreu, au fost copiii lui Iacov, dar încă nu erau născuți. Ei au devenit un popor și o națiune distinctă nu doar prin faptul că au fost copiii lui Iacov, ci prin faptul că au fost aduși în relație de Legământ cu Dumnezeu prin Moise și prin Legământul Legii de la Sinai.

Astfel observăm că patriarhii, Avraam, Isaac și Iacov, nefiind sub Legământul Legii și nici sub aranjamentele Evangheliei, au constituit o clasă aparte. Lor, în mod special (și în legătură cu ei unora dintre profeții nobili și vrednici din Veacul Iudeu) le-au aparținut anumite făgăduințe mari ale lui Dumnezeu cu privire la țara Canaanului și la binecuvântarea lumii. Nefăcând parte din Biserica concepută de spirit a acestui Veac Evanghelic, ei nu pot avea parte cu Mesia în Împărăția Sa spirituală, care în curând va lega pe Satan, va doborî păcatul, va risipi întunericul și superstiția, și va inunda lumea cu cunoștința lui Dumnezeu. Ei n-au fost invitați să facă parte din această „chemare de sus”.

Totuși, le-a fost făcută o chemare, o invitație sau făgăduință specială, care n-a fost făcută altora. În împlinirea acestei Făgăduințe, acestor patriarhi li se va acorda perfecțiune umană la înviere; și fiind făcuți superiori față de restul omenirii, vor fi calificați să fie prinți sau conducători ai întregului pământ, reprezentanți ai Împărăției spirituale, cerești, invizibile a lui Mesia.

Astfel, în loc de a mai fi recunoscuți ca părinți sau patriarhi, curând ei vor fi recunoscuți ca primii copii ai lui Mesia, primii cărora El le va da perfecțiunea vieții pământești. Astfel spune profeția: “Fiii tăi vor lua locul părinților tăi; îi vei pune prinți în toată țara”. Psalmul 45:16.

Se va observa că Isus, vorbind despre glorioasa Împărăție viitoare, a spus: „Împărăția lui Dumnezeu nu vine în așa fel ca să atragă atenția” (cu manifestare exterioară). (Luca 17:20). De asemenea le-a spus ucenicilor: “Încă puțin și lumea nu Mă va mai vedea” (Ioan 14:19). Iar când a descris ce va fi văzut și recunoscut la a doua Sa Prezență și la stabilirea Împărăției Sale, Isus n-a spus nici un cuvânt că cineva Îl va vedea pe El sau pe vreunul dintre apostoli în gloria Împărăției. Dar a zis: “Veți vedea pe Avraam, pe Isaac și pe Iacov și pe toți prorocii”. Luca 13:28, 29.

Isus și clasa Miresei Sale — apostolii și sfinții acestui Veac, din orice neam și denominație — vor fi Împărăția adevărată și vor avea supravegherea și puterea reală; dar, după cum declară Scripturile, ei vor fi invizibili. Toți aceștia vor „fi schimbați într-o clipă, într-o clipeală din ochi”, prin puterea Primei Învieri. Nu vor mai fi ființe pământești, vor fi ființe spirituale, Aleșii fiind „făcuți părtași firii dumnezeiești” (2 Petru 1:4). După cum declară și sf. Pavel, schimbarea Învierii trebuie să vină înainte ca Biserica să poată intra în gloria Împărăției, deoarece „nu pot carnea și sângele să moștenească Împărăția lui Dumnezeu”. 1 Cor. 15:50.

Ce a Însemnat visul

Pentru a aprecia corect acest vis sau oricare altă parte din Mesajul Evangheliei, trebuie să ne amintim că omul, la început în relație de legământ cu Dumnezeu, a fost tăiat de la aceasta prin neascultarea din Eden. Legământul de viață veșnică nu putea rămâne în picioare cu păcătoșii. „Sufletul care păcătuiește acela va muri.”

Dar Dumnezeu a planificat de la început o răscumpărare a lui Adam și a rasei sale din această sentință la moarte, din acest blestem al distrugerii. El nu-l putea lua pe Avraam înapoi în familia Sa, după ce intenționat a aranjat astfel condamnarea, ca aceasta să fie înlăturată numai prin lucrarea unui Răscumpărător. Legământul făcut cu Avraam, confirmat lui Isaac și acum lui Iacov, a fost doar o promisiune că la timpul potrivit, prin urmașii lor, Dumnezeu avea să trimită pe Răscumpărătorul, Eliberatorul, și prin aceștia avea să binecuvânteze toate familiile pământului cu privilegiul întoarcerii la armonie și părtășie cu Dumnezeu, ca fii ai Lui.

Scara reprezintă acest gând al părtășiei directe între cer și pământ, între Dumnezeu și om. Baza scării era aproape de Iacov. Prin Sămânța lui avea să fie împlinită această mare lucrare de deschidere a relației lui Dumnezeu cu oamenii. Această viziune a lui Dumnezeu la capătul îndepărtat al scării și cuvintele Lui încurajatoare au fost pentru a-l stimula pe Iacov la credincioșie și apreciere a acestei mari Făgăduințe ca un mărgăritar de mare valoare — cu mult mai valoroasă decât supa care a dat-o pentru ea; da, mult mai valoroasă decât casa și comoditatea ei. Visul și-a avut efectul intenționat. Iacov a fost încurajat, nu numai atunci, dar și tot restul zilelor sale. Mai mult, acel vis a fost o mângâiere și o împrospătare pentru toți din poporul Domnului care au luat cunoștință de el prin intermediul Bibliei.

Această lecție se aplică și la creștinii de astăzi. În lumina mai deplină a învățăturilor apostolilor și a conducerii Spiritului sfânt, înțelegem că înainte ca Avraam, Isaac și Iacov și sfinții profeți ai trecutului să poată binecuvânta lumea, ca sămânță onorată a lui Avraam în trup, trebuia făcută o altă lucrare. Acea lucrare avea să fie îndeplinită de Domnul nostru Isus. Moartea Mielului lui Dumnezeu, sfânt, fără cusur, fără pată, a constituit tot fundamentul pentru completa realizare a Planului Îndurării lui Dumnezeu pentru rasa noastră.

În timpul acestui Veac Evanghelic a operat un alt aspect; a fost chemată din lume, dintre evrei și neamuri, o clasă a Miresei, de comoștenitori cu Învățătorul, pentru a forma Sămânța spirituală a lui Avraam. Dacă această scară de comunicare și comuniune a venit până la Iacov, încă mai mult vine în jos și este centrată în Cristosul, al cărui Cap fiind Isus Cristos iar Biserica fiind membrii săi credincioși.

Când s-a trezit, Iacov s-a simțit copleșit. Faptul ca Atotputernicul să-i indice astfel grija, binecuvântarea și aprobarea Sa, și să-L asigure de grija Sa protectoare în viitor, i s-a părut minunat omului lipsit de prieteni. El a zis: Cu adevărat locul acesta poate fi numit Casa lui Dumnezeu și Poarta Cerurilor! Și astfel de atunci Biserica s-a delectat să fie cunoscută drept Casa lui Dumnezeu — Betel. În curând, ca marele Templu al lui Dumnezeu, format din pietre vii, Isus însuși fiind Piatra principală din Capul Unghiului, acest Betel va fi Poarta Cerurilor, prin care vor veni spre omenire lucrurile glorioase pe care le-a promis Dumnezeu — Restabilirea, perfecțiunea, Paradisul — pentru toți cei doritori și ascultători.

Iacov a luat piatra pe care a folosit-o ca pernă, a pus-o ca amintire și a turnat ulei peste ea, semnificând sfințenia ei pentru Dumnezeu. De atunci exemplul lui a fost imitat de către egipteni, care așezau coloane înalte îndreptate spre cer, și de asemenea de către babilonieni, și de către creștini prin turlele catedralelor și clopotnițele bisericilor. Toate acestea indică, fără să-și dea seama însă, spre Cer, și prefigurează faptul că în curând va fi o scară, o comunicare între Cer și pământ. Acea scară va fi Împărăția Mesianică.

Tradiția relatează că piatra lui Iacov a fost dusă mai târziu la Ierusalim și a fost folosită în legătură cu încoronarea împăraților evrei. Se mai spune că piatra a fost luată de Ieremia când Ierusalimul a fost distrus de către babilonieni. Tradiția de asemenea spune că a fost dusă în Irlanda unde a fost folosită un timp pentru încoronarea regilor de acolo. Mai spune că aceeași piatră se află acum în Mănăstirea Westminster și formează locul tronului pe care sunt încoronați suveranii englezi.