Vol. 20, Ianuarie-Februarie, Nr. 2 


VINDEREA DREPTULUI DE ÎNTÂI-NĂSCUT

Gen. 27:22-34

“...Esau, care pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi-născut. Știți că mai pe urmă, dorind să moștenească binecuvântarea, a fost respins.” Evrei 12:16, 17 .

R 5198 W. T. 1 martie 1913 (pag. 76-77)

În vechime, și acum în unele țări, dreptul de întâi-născut îi aparținea fiului întâi-născut. La moartea tatălui, fiul cel mai mare îi lua locul în capul familiei; iar proprietatea, de obicei compusă din turme și cirezi, revenea în posesia lui. Dar lecția de astăzi ne prezintă un drept de naștere care cuprinde mult mai mult decât posesiunile pământești. Cuprinde moștenirea unor mari promisiuni divine.

Proprietatea lui Avraam i-a revenit lui Isaac, ceilalți din familie primind părți din ea de la el și prin el. Avraam a fost foarte bogat, dar averea pe care a prețuit-o mai mult decât toate lucrurile pământești a fost Promisiunea sau legământul divin făcut cu el — că binecuvântarea Domnului va fi în mod special asupra seminței lui, asupra urmașilor lui; și că în cele din urmă toate popoarele pământului vor fi binecuvântate și favorizate de Dumnezeu prin ei.

Această mare făgăduință a fost moștenită de Isaac. Pe timpul evenimentelor din lecția noastră, el avea mai mult de o sută de ani și era orb. El și­-a dat seama că venise timpul să binecuvânteze pe moștenitorului său, binecuvântare care servea în loc de testament scris — cum este obiceiul astăzi. De aceea, i-a cerut lui Esau, vânătorul, să-i pregătească o mâncare specială din vânat; astfel să se pregătească pentru a primi binecuvântarea.

Isaac avea doi fii, pe Esau și pe Iacov — gemeni, Esau fiind mai mare cu câteva momente numai. Dar acești gemeni, contrar cu ceea ce este obișnuit, erau foarte diferiți. Esau era păros și roșcat, plin de vigoare, atletic, un vânător. Iacov era opusul acestuia — piele netedă, închis la culoare, om de cort, de casă, în contrast cu un vânător. Iacov pare să fi moștenit calitățile tatălui său, iar Esau mai mult vioiciunea mamei sale. Cum temperamentele opuse se potrivesc mai bine, Isaac îl iubea mai mult pe Esau, în timp ce Rebeca, mama, îl iubea mai mult pe Iacov.

Liniștitul, studiosul Iacov se gândea frecvent la marea binecuvântare promisă de Dumnezeu lui Avraam, bunicul său, în care el își pierduse partea printr-un accident de naștere — numai de câteva minute. Cu cât studia mai mult, cu atât își dădea seama mai mult de valoarea acelei mari Făgăduințe. Esau, dimpotrivă, plin de spirit egoist, se gândea mai mult la plăcerile vieții actuale și considera Făgăduința divină cu totul secundară și mai degrabă iluzorie.

Acești doi bărbați trecuseră de treizeci de ani, nu știm cu cât. Esau își aștepta partea sa de moștenire din proprietatea tatălui. Iacov, umilit de nenorocul nașterii sale, era abătut. Îi plăcea supa de linte și își pregătise pentru sine. Tocmai când era gata să mănânce, a sosit fratele său Esau flămând, chiar venit de la vânătoare, și i-a cerut supa lui Iacov.

Atunci Iacov i-a zis în esență lui Esau: “Tu ai toate avantajele. Eu n-am nimic în afară de supa aceasta. Dacă vrei, schimbăm locurile. Poți lua supa, iar eu avantajul”. Esau i-a răspuns: “Oricum, sunt obosit de moarte, dă-mi supa”. Iacov a zis: “Dar vorbesc serios, solemn. Dacă juri că-mi vei da dreptul de naștere, vom stabili acest lucru și supa va fi a ta”. Neglijentul Esau a jurat că renunță la dreptul său de naștere pentru o mâncare și astfel a indicat că nu avea credință specială în Dumnezeu sau în făgăduințele Sale.

Timpul a trecut. Esau și-a luat soții păgâne când avea patruzeci de ani, iar tatăl său, Isaac, avea o sută de ani. După puțin timp a venit deznodământul — împărțirea binecuvântării celui care a cumpărat-o, spre tristețea și mânia celui care a vândut-o în mod foarte solemn.

Rebeca, mama, auzise instrucțiunile lui Isaac către Esau și și-a amintit că dreptul de naștere îi fusese vândut sub jurământ lui Iacov, favoritul ei. I-a explicat lui Iacov situația și l-a asigurat, ca mamă, că ar fi corect dacă s-ar da drept fratele său Esau și ar primi binecuvântarea în locul lui sau ca reprezentant al lui. Ea a pregătit felul de tocană preferat de Isaac, folosind piei de ied pentru a acoperi gâtul și mâinile lui Iacov, pentru ca astfel tatăl său să-l ia drept Esau. Deoarece el cumpărase toate drepturile lui Esau, ea a gândit că nu era nepotivit să-l îmbrace cu toate hainele lui Esau, și i-a spus că toată vina pentru înșelare va fi a ei. Și-a luat toată răspunderea. Iacov a făcut ce programaseră și a primit binecuvântarea principală.

Esau a venit mai târziu cu tocana din vânat, pregătit să încalce contractul făcut sub jurământ. Și a fost tare dezamăgit că binecuvântarea nu mai era. Părea mai valoroasă acum decât atunci când a vândut-o. Cu toate că a primit o binecuvântare mai mică de la tatăl său, el a avut un spirit de ucidere față de fratele său, pentru că a dus la îndeplinire termenii și condițiile legate de vinderea dreptului de întâi-născut.

PIERDERE PĂMÂNTEASCĂ, CÂȘTIG SPIRITUAL

Relatarea arată că interesul lui Iacov în privința binecuvântării dreptului de naștere n-a fost pentru moștenire vremelnică sau pământească, ci pentru Făgăduința spirituală de care era legat. El și-a lăsat casa și toată proprietatea pe care a moștenit-o, și a plecat fără nimic, să lucreze pentru unchiul său. Esau putea avea toate averile pământești. Iacov a dus cu el, oriunde a mers, privilegiul dreptului de naștere prin Făgăduința făcută lui Avraam. Acesta nu-i putea fi înstrăinat. Cu acesta era bogat.

Sf. Pavel ne atrage atenția că toate aceste rezultate Îi erau cunoscute dinainte lui Dumnezeu; și că la nașterea acestor doi oameni fusese declarat că cel mai mare va sluji celui mai mic (Rom. 9:10-13). Fără îndoială, această profeție divină a îndrumat-o pe Rebeca să se împotrivească și să împiedice iubirea lui Isaac pentru Esau, care-l îndemna să dea binecuvântarea fiului mai mare, în pofida profeției divine care era contrară. Gen. 25:23.

IACOV IUBIT — ESAU IUBIT MAI PUȚIN

Nu vrem să apărăm pe Iacov și pe mama sa în denaturarea faptelor — în înșelarea lui Isaac. Nu vrem să recomandăm cuiva să urmeze calea lui. Totuși, este bine să observăm că Biblia ne spune în mod clar că favoarea iubitoare a lui Dumnezeu a fost cu Iacov. “Pe Iacov l-am iubit”. El a fost iubit datorită iubirii sale reverențioase pentru Dumnezeu și pentru marea Făgăduință prin Legământ.

Nu este nicăieri nici un cuvânt de condamnare a lui Iacov în privința acestei chestiuni. De aceea, nici un învățător în numele Domnului nu are vreun drept să fie mai înțelept decât este scris în Cuvântul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, Esau este condamnat în mod direct și este numit lumesc și rău, fiindcă și-a vândut dreptul de naștere pentru o mâncare, sau pentru orice altă considerație. Iubirea lui Iacov față de dreptul de naștere este prezentată pentru a fi imitată de noi. Neglijența lui Esau este prezentată ca o prevenire că, dacă unul dintre noi este neglijent în privința dreptului de naștere, îl vom pierde nu numai pe acesta, ci vom pierde și favoarea lui Dumnezeu. Evr. 12:15-17.

LECȚIA DIN PIERDEREA DREPTULUI

DE NAȘTERE

Apostolul ne atrage atenția asupra faptului că experiențele acestor doi oameni au fost de mult intenționate de Domnul să fie tipice. Sămânța naturală a lui Avraam va avea într-adevăr o binecuvântare, reprezentată prin binecuvântarea lui Esau; dar sămânța spirituală a lui Avraam va avea binecuvântarea mai mare, simbolizată prin moștenirea lui Iacov. Sămânța pământească moștenește bine­cuvântarea pământească. Sămânța spirituală renunță la toate drepturile sale pământești, ca să poată fi posesorii făgăduințelor spirituale, care nu-l interesează pe omul natural.

Apostolul arată că aceasta nu se aplică numai la israelitul natural, ci la toți cei care, după ce au avut privilegii și ocazii de a deveni comoștenitori cu Cristos în Împărăția Sa mesianică, iubesc plăcerile acestei lumi. Aceștia sunt reprezentați ca vânzându-și dreptul de naștere pe plan spiritual pentru o mâncare — pentru avantaje pământești.

Făgăduința avraamică este încă singura, singura oferită de Atoputernicul. Mesia este Sămânța lui Avraam, prin care trebuie să vină toate binecuvântările lui Dumnezeu. Isus este Capul, iar Biserica sunt membrele Corpului, după cum indică sf. Pavel: “Dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți sămânța lui Avraam, moștenitori potrivit făgăduinței”. Gal. 3:29.

Mai întâi a venit pentru evrei ocazia de a forma Sămânța spirituală; dar marea majoritate a iubit și s-a încrezut mai mult în lucrurile vieții de acum. Puțini L-au iubit și s-au încrezut în Isus și au devenit urmașii Lui. De când ușa spre aceast㠓chemare de sus” a fost deschisă larg pentru neamuri, rezultatele au fost aceleași; majoritatea au iubit viața de acum; și puțini au apreciat lucrurile încă nevăzute.

Pentru cei puțini care sunt evlavioși, reprezentați prin Iacov, obținerea acestui drept de viață înseamnă sacrificiu de sine, pierderea favorurilor pământești — predarea lor altora care iubesc lumea de acum. Pentru alții înseamnă obținerea unei mâncări — avantajele pământești ale timpului de acum — și pierderea unui mare premiu, pe care Isus l-a asemănat cu “un mărgăritar de mare preț”, pentru obținerea căruia trebuie să fim dispuși să vindem tot ce avem — pentru a primi o parte în Împărăția lui Mesia, care în curând va binecuvânta pe Israel și întreaga lume.

Nimeni nu-și poate vinde dreptul de naștere până când îl are mai întâi. De aceea, aplicarea acesteia în antitip este numai la poporul consacrat al lui Dumnezeu. Numai cei care au fost concepuți de Spirit sfânt au un drept de naștere în cel mai înalt sens. Și numai aceștia îl pot vinde pentru o mâncare. Lumea se poate strădui după diferite premii și mărgăritare, și în mare măsură este îndreptățită să facă aceasta, fiindcă nu are altceva.

Dar moștenitorii Făgăduinței divine concepuți de spirit au devenit astfel prin faptul că au promis absolută loialitate față de Domnul și față de principiile Dreptății și Milei. Aceștia trebuie în sacrifciu de sine să continue să umble în urmele Învățătorului; altfel nu pot avea parte cu El în rezultatul glorios. Numai cei care obțin o parte în Împărăție vor avea o parte și în minunata lucrare de binecuvântare și ridicare a omenirii. Haideți deci, cum ne îndeamnă apostolul, să dăm la o parte orice greutate și păcatul care ne înfășoară, și să alergăm cu rădbare alergarea pusă în fața noastră în Evanghelie, privind la Isus, Autorul credinței noastre, până când El va deveni și Desăvârșitorul ei. Evr. 12:1-3.