Vol. 21, Noiembrie-Decembrie 2013, Nr. 1 


Semnul lui Cain

Genesa 4:1-15

„Oricine urăște pe fratele său este un ucigaș.” 1 Ioan 3:15 .

R 5150 W. T. 15 decembrie 1912 (pag. 391-393)

Prima tragedie de pe Pământ a fost neascultarea de Dumnezeu — mâncarea din fructul oprit. Următoarea generație a văzut chipul lui Dumnezeu atât de desfigurat, încât dintr-un acces de gelozie a rezultat omorul. Deoarece Biblia învață că primii noștri părinți au fost perfecți, după chipul Creatorului lor, se pune întrebarea: Cum a fost posibil ca astfel de părinți nobili să dea naștere unui fiu cu dispoziția rea a lui Cain? Când privim în urmă cu șase mii de ani și ne gândim la domnia Păcatului și a Morții, o perioadă atât de lungă, nu ne mirăm că vedem modele de depravare umană atât de josnice — unii decăzuți mai ales într-o privință, iar alții în alta. Pe unii îi clasificăm ca aproape complet lipsiți de orice urmă a caracterului divin, și pe aceștia îi numim “degenerați”.

Nu trebuie să presupunem despre Cain că a fost “degenerat” în sensul de astăzi al acestui cuvânt. Fără îndoială, cu părinți așa nobili, el trebuie să fi fost un mare om din multe puncte de vedere. Dar el a fost marcat din naștere cu egoism, după cum toți suntem. După tragedia din Eden, după izgonirea din Paradis în pământul nepotrivit, după ce au fost separați de fructele din Eden care întrețineau viața, după ce au început să muncească în sudoarea feței, luptând cu spinii și pălămida de pe pământ — atunci s-a născut Cain. Perioada de sarcină sigur a fost una de multă suferință mentală pentru mama sa. Deoarece ea murmura cu privire la pierderea casei din Eden și o poftea cu egoism, fără îndoială că a marcat și pe copilul ei cu nemulțumire și egoism.

La timpul când s-a născut Abel, fără îndoială că primii noștri părinți au ajuns să fie mai împăcați cu soarta lor și mai obișnuiți cu mediul înconjurător. Prin urmare, ar fi drept să presupunem că Abel s-a născut în condiții mai favorabile decât Cain. Prin acest argument nu justificăm crima, dar facem ca mintea noastră să privească mai compătimitor cazul unui ucigaș, corespunzător punctului de vedere al lui Dumnezeu, așa cum este exprimat în studiul de astăzi. Dumnezeu a dezaprobat și condamnat pe păcătos și a aranjat pedepsirea lui specială; dar nici unul din mesajele Sale către ucigaș nu indică amărăciune sau ură din partea Marelui Judecător.

Astfel părinții, în timp ce își corectează copiii cu severitatea necesară, să nu permită să le stăpânească inima nici un sentiment contrar iubirii sau celor mai bune interese și celui mai mare bine al copiilor lor. Tot așa și legile oamenilor, în felul cum să fie tratate toate formele de viciu și nelegiuire, inclusiv omorul, să fie atât de rapide cât va permite judecata dreaptă și atât de severe cât pare că este necesar în interesul societății; dar acele legi să nu fie niciodată răzbunătoare. Ele trebuie să recunoască întotdeauna faptul că toată omenirea a fost născută în păcat, degradată în nelegiuire — în păcate ne-au conceput mamele noastre. De aceea „nu este nici unul drept, nici unul măcar”. Nu este nici unul în care să persiste slava originară a asemănării divine în caracter. Răzbunarea legii împotriva nelegiuitului trebuie, prin urmare, să fie aplicată compătimitor, în vederea prevenirii altora împotriva înfăptuirii răului, și, pe cât este rezonabil posibil, pentru recuperarea celui vinovat.

Cu mare satisfacție observăm că în zilele noastre acest spirit umanitar este tot mai răspândit. Închisorile noastre sunt tot mai mult transformate în școli de corecție, în contrast mare cu tratamentul acordat celor vicioși în trecutul mai întunecat. Acuzațiile judecătorilor în pronunțarea sentințelor împotriva nelegiuiților, în special împotriva ucigașilor, sunt adesea părintești și blânde. Există chiar pericolul de prea multă indulgență. Sentimentul că o responsabilitate grozavă este asociată cu luarea vieții umane, chiar și în mod juridic, este corect; dar acest sentiment — o anumită slăbiciune de fapt — se manifestă în opoziție cu pedeapsa capitală. Acesta, credem noi, este rezultatul neînțelegerii Cuvântului divin.

Adevărat, în cazul lui Cain, Dumnezeu n-a cerut o execuție a criminalului, ci în mod special a interzis-o. Cu toate acestea, Legea Divină dată prin Moise rămâne: “Dacă cineva varsă sângele omului, și sângele lui să fie vărsat de om”. Respectarea atentă a acestei legi, totuși cu un spirit de bunătate și compătimire, și în maniera cea mai puțin dureroasă, dar cu înjosirea potrivită, pare necesară pentru menținerea legii și ordinii. Slăbiciunea în această privință încurajează criminalitatea și de asemenea furnizează o scuză pentru legea și violența mulțimii — sfidarea oricărui principiu al dreptății.

Fără îndoială înțelegerea greșită a Caracterului și Planului divin a dus la slăbiciunea pe care am menționat-o, care se opune pedepsei capitale. Această vedere greșită, care studenții Bibliei găsesc treptat că nu este susținută de Cuvântul lui Dumnezeu, ne-a condus să credem că ucigașul, nefiind unul din cei aleși, va merge la moarte în chinuri înfiorătoare și fără sfârșit. În mod natural și potrivit, cu acest gând în minte, am ezita să aruncăm un semen în astfel de suferință. Studenții Bibliei află acum că noi toți am trudit un timp sub o înșelare, că această înșelare a venit din Veacurile Întunecate ale inchiziției, de la butuc, de la rug. Strămoșii noștri, imaginându-și că Dumnezeu este mai rău decât ei, au sucit Scripturile pentru a susține erorile lor.

Acum vedem că Biblia învață că întreaga lume, buni și răi, adoarme în moarte și nu va cunoaște nici o trezire, nici o bucurie, nici o tristețe până la trezire, la a Doua Venire a lui Mesia, când El Își va stabili Împărăția. „Ori-încotro ar cădea copacul, … acolo rămâne.” O, cât de mult adevăr și judecată sănătoasă se află în declarația Bibliei, că toți, buni și răi, „au adormit cu părinții lor”, au fost adunați la părinții lor în moarte! Ei au mers în acea mare casă de dormit, mormântul — șeol, hades — închisoarea morții. Din acea închisoare nimeni nu poate ieși, dar toți prizonierii de acolo sunt „prizonieri ai nădejdii”.

Mesia atât de mult a iubit lumea, încât Și-a dat viața ca Om pentru răscumpărarea lui Adam și a rasei sale. Ca rezultat, imediat ce Își va fi ales clasa credincioasă a Miresei Sale, El va stabili Împărăția Sa glorioasă. Misiunea acesteia este să deschidă ușile închisorii și să-i elibereze pe captivi. Ea va aduce pe toți la o cunoștință corectă a Adevărului. Atunci orice infractor cu voia împotriva luminii și cunoștinței va primi lovituri. Dar toți răufăcătorii, ca membri ai aceleiași rase, au fost răscumpărați cu sângele prețios, și toți trebuie să aibă o ocazie deplină de a decide de bună voie, fie pentru armonie cu Dumnezeu și viață veșnică, fie pentru armonie cu păcatul și pentru pedeapsa lui — Moartea a Doua.

„PĂCATUL STĂ CULCAT LA UȘĂ”

Înainte de a comite omorul, Cain a fost iritat, supărat, gelos, acru, pentru că Dumnezeu Și-a manifestat favoarea față de aducerea ca sacrificiu a unui animal de către Abel, în timp ce a respins jertfa sa din vegetale. Cain ar fi trebuit să se bucure cu Abel și ar fi trebuit să aducă și el o jertfă asemănătoare și să aibă acceptarea Divină. Dumnezeu l-a atenționat că spiritul său de gelozie egoistă era păcat, și că acesta, ca o fiară sălbatică, pândea la ușa inimii sale, gata să se năpustească asupra lui și să-i copleșească sentimentele mai bune.

Dumnezeu l-a atenționat că el trebuia să cucerească acest spirit înfiorător de egoism și gelozie și să-l stăpânească. Cât de mult avem toți nevoie să învățăm această lecție! Prin cădere toți avem sentimente mai josnice care luptă împotriva celor mai nobile. Ca un animal de pradă, acestea ar căuta să ne devoreze. Voința trebuie antrenată ca să biruim fiara, și este necesar ajutor divin. Creștinul are ajutorul Divin prin accesul său la Dumnezeu prin Marele Avocat, Răscumpărătorul.

Cain n-a dat atenție avertizării lui Dumnezeu. El n-a stăpânit fiara. A fost biruit de ea. Sângele fratelui său a strigat, figurativ, către Dumnezeu. Cu alte cuvinte, orice nedreptate strigă către Dumnezeul Dreptății, și mai devreme sau mai târziu pedeapsa divină va fi măsurată. Dar după cum am văzut, judecățile Domnului sunt „adevărate, toate sunt drepte”. Judecățile Sale sunt lăsate pentru Marele Mijlocitor al Noului Legământ, să le execute în compătimire și bunătate, în timpul Veacului Milenar. Aceea va fi Ziua de Judecată a Lumii. Numai credincioșii acceptați în Cristos, concepuți de Spirit sfânt, sunt acum în încercare de viață veșnică sau moarte veșnică.

CEI CARE URĂSC PE FRAȚI SUNT UCIGAȘI

Marele Învățător, adresându-Se nu lumii, ci Bisericii, declară că cei care urăsc pe frați sunt ucigași în ochii lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, un spirit de ură este un spirit de ucidere. Vai, câți au dispoziție vicioasă, rea, de ură, stăpânită numai de frica legii! Totuși, nu cu lumea, ci numai cu Biserica se lucrează acum în special. Dar vai! Câți dintre urmașii declarați ai lui Isus nutresc uneori un spirit de ură, și câteodată îl manifestă cu mânie, răutate, invidie, ceartă, fapte ale cărnii și ale diavolului!

Creștinii sunt socotiți ca Noi Creații pentru că sunt concepuți de Spirit sfânt. Aceștia trebuie să lupte o luptă bună împotriva cărnii lor și a imperfecțiunilor ei. Păcatul pândește la ușă gata să-i devoreze ca Noi Creații. Ei trebuie să vegheze și să se roage și să lupte împotriva naturii căzute. Trebuie să cultive roadele și harurile Spiritului sfânt — smerenia, blândețea, răbdarea, amabilitatea frățească, iubirea. Dacă nu fac așa, dacă, dimpotrivă, urăsc pe frați și manifestă un spirit de ucigași, ei au avertizarea că vor pierde marele Premiu — comoștenirea în Împărăție.

Asigurarea scripturală este: „Știți că nici un ucigaș n-are viața veșnică rămânând în el” (1 Ioan 3:15). Oricare elemente ale spiritului de ucigaș ar putea încă sta la pândă în carnea noastră, împotriva lor trebuie dus un război hotărât, și, proporțional, trebuie să devenim asemănări ale Tatălui nostru Ceresc și ale Domnului nostru Isus. Astfel, în cele din urmă vom avea parte cu Domnul nostru în marea Sa Împărăție, care va fi stabilită curând, și care va binecuvânta lumea cu lumina și cunoștința slavei lui Dumnezeu.