Vol. 21, Ianuarie-Februarie 2014 Nr. 2 


„DUMNEZEU L-A CREAT PE OM DUPĂ CHIPUL SĂU”

Geneza 1:26-2:25 ; Psalmul 8

R 5140 W. T. 1 decembrie 1912 (pag. 373-374)

Cât de diferită este declarația cu privire la crearea omului față de cea care descrie crearea plantelor și a animalelor inferioare pe care mările și pământul le-au dat! Crearea omului a fost premeditată. Dumnezeu a plănuit dinainte ca omul să fie rege peste Pământ, având stăpânire peste pești, peste păsări și peste animale, întocmai cum Creatorul său are stăpânire supremă peste Univers. El avea să fie chipul Creatorului, nu în forma fizică, ci în calitățile morale și intelectuale. El nu avea să fie de natură divină, ci de natură umană — o ființă de carne care să se asemene cu Creatorul său, care este o Ființă Spirituală. Această intenție a divinității a fost complet realizată în crearea omului. După cum citim: “Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a creat după chipul lui Dumnezeu; i-a creat de sex masculin și de sex feminin”. Nici un cuvânt de aici nu poate fi interpretat că în vreun sens oarecare ar implica evoluția omului din creaturile inferioare.

O CĂDERE, NU O EVOLUȚIE

Departe de a învăța evoluția, Biblia învață chiar contrariul, atât în Vechiul cât și în Noul Testament. Sf. Pavel declară: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toți au păcătuit” (Romani 5:12). Profetul David se referă la această stare căzută și întreabă cu privire la îndurarea lui Dumnezeu în pregătirea răscumpărării și restabilirii omului în favoare Divină, zicând: „Ce este omul, ca să Te gândești la el?” (Ps. 8:4) Apoi el continuă și descrie pe scurt starea glorioasă a omului înainte de cădere, zicând: „L-ai făcut cu puțin mai prejos decât îngerii și l-ai încununat cu slavă și cu cinste. I-ai dat stăpânire peste lucrarea mâinilor Tale”. Apoi descrie stăpânirea omului peste fiarele câmpului, păsările cerului și peștii mării.

Într-un cuvânt, Biblia îl reprezintă pe om ca fiind capodopera care încununează creația pământească. Pecetea Cuvântului lui Dumnezeu este pusă prin afirmația că Dumnezeu l-a declarat „foarte bun”. Aceasta este implicat și în declarația că Dumnezeu l-a creat în chipul Său, căci Scripturile declară: „Lucrarea Lui este perfectă”. Nici n-am putea gândi că ar fi just sau drept ca cineva în afară de o ființă perfectă să fie pusă la încercare de viață sau de moarte veșnică.

NU DOUĂ RELATĂRI despre creare

Criticii Radicali, nerăbdători să discrediteze Biblia, pretind că al doilea capitol din Geneza este o altă relatare despre întreaga creare, scrisă de altă persoană. Ei pretind că aici se dă o altă ordine a creării, arătând că omul a fost creat mai întâi, apoi copacii, animalele etc. Pentru noi toate acestea sunt nechibzuință. Moise, descriind crearea în ordinea ei logică, doar accentuează și specifică unele din declarațiile sale anterioare.

El declară (Geneza 2:4) că deja descrisese generarea sau dezvoltarea lucrurilor cerești și pământești de la început, înainte de a fi viață vegetală. În același timp menționează că în timpul acela nu era ploaie — înainte de potop. El ne asigură iarăși că omul a fost ultima creație a lui Dumnezeu, pentru a fi un rege și supraveghetor al Pământului. Apoi, spre marea noastră satisfacție, Moise începe să dea o relatare despre modul special de creare a omului, atât de diferită de cea a animalelor inferioare și a vegetației. Omul nu a evoluat, ci a fost lucrarea mâinilor lui Dumnezeu. N-a fost spirit, ci carne, format din țărâna pământului. Dar el avea spiritul vieții comun tuturor creaturilor inferioare, al căror cap sau rege era. În ebraică spune, literal: „În nările lui suflarea vieților” — suflarea sau spiritul vieții comun tuturor ființelor care respiră.

Apoi urmează o descriere a Edenului, cum Dumnezeu a supravegheat în mod special pregătirea acestuia drept cămin al regelui pământului, în care l-a pus Dumnezeu. Nimic din acestea nu dă de înțeles că Edenul a fost făcut după crearea lui Adam. Dimpotrivă, am fost deja informați că lucrarea de creare a lui Dumnezeu a încetat cu crearea Mamei Eva, și că de atunci El S-a odihnit sau a încetat să mai facă altă lucrare creatoare pământească — lăsând lucrarea răscumpărării și restabilirii umane pentru Fiul Său glorios, Mesia. Fapt. 3:19-21.

Când citim (vers. 19) că toate animalele pe care le-a creat Dumnezeu înainte au fost numite de Adam, ar fi nechibzuit să presupunem că animalele au fost creații ulterioare. Aducerea tuturor animalelor în atenția lui Adam implică stăpânirea lui peste ele și ne conduce la declarația că nici cu una din ele n-a putut găsi părtășie și tovărășie. Dumnezeu a vrut ca el să-și dea seama de nevoia unui tovarăș și soție înainte de a i-o da.

OMUL INIȚIAL A FOST FĂRĂ sex

Detaliile creației umane dau de înțeles că Adam a locuit în Eden un anumit timp singur și era fără sex. Unii studenți ai Bibliei deduc din cronologie că au trecut în jur de doi ani de la crearea lui Adam până la izgonirea din Eden sub sentința morții. Cauza despărțirii lui Adam în două persoane este declarată; trebuia umplut pământul, populat cu o rasă din specia sa, și dintre toate creaturile nici una nu era potrivită ca tovarăș pentru el sau potrivită ca pereche a sa și mama unor urmași în asemănarea sa.

Astfel din nou este arătat că Adam a fost în mod clar diferit de antropoizi și maimuțe și de toate celelalte creaturi puse sub stăpânirea sa. El era în asemănarea Creatorului său. Alte scripturi ne arată că după ce pământul va fi umplut de oameni, scopul Divin este să fie eliminată caracteristica sexuală din omenire. Cuvintele lui Isus sunt: „Cei găsiți vrednici să aibă parte de veacul acela îal perfecțiunii — viitoareș nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, … căci vor fi ca îngerii” — fără sex. Vezi Luca 20:34-36.

Despățirea lui Adam în două părți, masculin și feminin, a lăsat calitatea de cap bărbatului, dar l-a lipsit de unele caracteristici compătimitoare. Soția lui, predominantă în tendințe compătimitoare, avea în perfecțiunea ei mai puține din trăsăturile masculine și agresive; dar cei doi erau perfect adaptați fiecare nevoilor celuilalt și împlineau fiecare idealurile celuilalt. Căderea din favoarea lui Dumnezeu a afectat ambele sexe și a perturbat echilibrul și armonia originară, producând extreme de asprime și efeminare, distrugând perfecțiunea și lipsind relația de căsătorie de mare parte din fericirea ei ideală.

Restabilirea sau învierea celor dispuși și ascultători, care va fi adusă prin Împărăția lui Mesia, nu va însemna restabilirea perfecțiunilor sexului, ci mai degrabă desăvârșirea treptată a fiecărui individ în chipul și asemănarea lui Dumnezeu în întregire personală, așa cum a posedat-o Adam înainte de despărțirea sa.

Atracția sexuală fiind trecută, omul nu va fi singur, așa cum a fost Adam la început; pentru că pământul va fi plin de frați umani, toți în chipul lui Dumnezeu și în cea mai deplină părtășie a spiritului, bucurându-se de Edenul mondial. O astfel de stare a lucrurilor poate fi apreciată numai dacă privim din punctul de vedere divin și ne dăm seama de perfecțiunea superioară a lui Dumnezeu și a îngerilor în starea lor asexuată — cu toate că întotdeauna se vorbește despre ei la masculin.

„Prin neascultarea unui singur om”

Observați logica teoriei biblice care a necesitat despărțirea unui om în bărbat și femeie. Dumnezeu a intenționat ca întreaga rasă să iasă dintr-un singur om. El a prevăzut păcatul și cum va permite acestuia să prospere, și cum Se va îngriji de recuperarea omului. Dacă doi sau mai mulți indivizi ar fi păcătuit și ar fi implicat rasa în păcat, s-ar fi cerut tot atâția răscumpărători, potrivit Legii divine, „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, viața unui om pentru viața unui om (Deut. 19:21). Pentru că Dumnezeu de la început a intenționat numai un Miel al lui Dumnezeu, un Răscumpărător glorios, de aceea întreaga rasă a ieșit din acel singur om, Adam, „căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om” trebuie să vină și „învierea morților”. 1 Cor. 15:21.

Al doilea Adam Și A DOUA EVĂ

Să nu uităm că Adam și Eva în unele privințe au preumbrit pe Cristos și Biserica. Isus personal este marele Mântuitor al omenirii, a cărui moarte constituie Prețul de Răscumpărare pentru păcatele lui Adam și ale întregii rase. El va fi Marele Dătător de viață, sau Tatăl omenirii. În timpul Domniei Sale Milenare, El va da iarăși viață pământească lui Adam și tuturor celor din rasa lui care vor vrea să o primească — ridicându-i treptat, tot mai mult, din starea de păcat și moarte, sus la perfecțiune, de-a lungul miei de ani — „timpurile de înviorare să poată veni prin prezența Domnului … timpurile restabilirii tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinților Săi proroci din vechime” (Fapt. 3:19-21). Aceasta va fi lucrarea glorioasă de regenerare a lumii — „oricine vrea” să ia apa vieții fără plată.

Dar înainte de a începe lucrarea Sa de regenerare a lumii, Dumnezeu a aranjat ca mai întâi, din rana din coasta lui Cristos, figurativ, să se formeze o Biserică Aleasă ca să fie tovarășa Lui și comoștenitoare în Împărăția Sa — a doua Evă, pe plan spiritual, după cum El, Cel ceresc, este al doilea Adam.

Biserica nu va fi Dătătoare de viață sau Tată, ci va fi mamă, sau îngrijitoarea oștirilor regene­rate ale omenirii în timpul Mileniului. Sub grija ei, cei care vor vrea și vor asculta vor ajunge la chipul lui Dumnezeu în carne.