Vol. 21, Mai-Iunie 2014, Nr. 4 


CEL MAI MARE ÎN ÎMPĂRĂȚIE

Matei 18:1-14

“Îngerii lor în ceruri văd pururea fața Tatălui Meu.” Versetul 10 .

R 5130 W. T. 1 noiembrie 1912 (pag. 346-347)

Probabil faptul că Petru, Iacov și Ioan au fost favorizați mai mult decât ceilalți în câteva împrejurări a dus la întrebarea cu care începe studiul de astăzi: “Cine este mai mare în împărăția cerurilor?” Ei știau, desigur, după cum declară sf. Pavel, că Tatăl ceresc este deasupra tuturor, și că după El este Domnul nostru Isus Cristos. “Pentru noi este un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate; … și un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate și prin El și noi.” Ceea ce doreau ucenicii să știe era, care dintre ei va fi cel mai mare, mai influent în Împărăția lui Mesia, următorul după El.

Isus, chemând la El un copilaș, S-a așezat în mijlocul lor și a spus: “Adevărat vă spun, dacă nu vă veți întoarce îde la acest spirit egoist pe care îl implică întrebările voastreș și nu veți deveni ca niște copilași, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția cerurilor” — nu veți avea parte în ea, nu veți fi potriviți. Oricine vrea să fie cel mai mare în Împărăția cerurilor trebuie să devină smerit ca acest copilaș.

Un copilaș, nesofisticat, este gata să-și recunoască lipsa de înțelepciune. El pune întrebări, o mie pe zi, probabil atâtea într-o oră; caută instruire; nu pretinde și nu se laudă cu înțelepciunea și cunoștința — este neprefăcut, sincer. Numai în anii mai târzii învață de la părinți și de la alții nesinceritatea, mândria, stilul bombastic și diferite caracteristici pe care nu le-a posedat la început. Poate să fi avut dispoziția de mândrie, aroganță și orgoliu etc., prin ereditate, dar la început a fost fără prefăcătorie și “asemenea unui copilaș”.

Lecția Învățătorului este că oricine vrea să devină un copil al lui Dumnezeu și să fie învățat de Dumnezeu, și în cele din urmă să se dezvolte ca un copil al lui Dumnezeu, pentru poziția glorioasă în Împărăția la care am fost chemați, trebuie să devină ca un  copil — trebuie să se întoarcă de la orice mândrie, ambiții egoiste, ipocrizii și pretenții. Trebuie să-și mărturisească micimea și ignoranța și să meargă smerit la Domnul pentru instrucția necesară.

Celor care refuză să adopte acest spirit potrivit, de copil, nu li se vor acorda astfel ocaziile Împărăției, căci Dumnezeu nu vrea să-i aibă pe alții — alții  nu pot să fie învățați de Dumnezeu, nu vor învăța lecțiile necesare sub aranjamentul acestui timp de acum. Iată deci standardul simplității și al neprefăcătoriei pe care cei din poporul Domnului trebuie să-l adopte și să continue să permită să-i controleze, indiferent de vârsta și experiențele lor. “Acum cunoaștem în parte”; suntem dependenți de Tatăl nostru și de instrucțiunile Lui. Noi am intrat în Școala lui Cristos, Fratele nostru mai mare; El este Instructorul nostru; trebuie să învățăm de la El și pentru a învăța trebuie să fim în această atitudine de minte potrivită, ca a copiilor.

“Un COPILAȘ ca acesta”

Nu trebuie să înțelegem că acești copilași, oricât de nevinovați, sunt membri ai clasei Împărăției lui Cristos, nici că micuții dragi care mor în pruncie vor fi membri ai ei. Domnul caută bărbați și femei maturi, care au o stare de copil a minții, o stare dispusă de a primi Mesajul Tatălui ceresc, și care în bucurie și simplitate de inimă îl acceptă. “Oricine va primi un copilaș ca acesta în numele Meu, Mă primește pe Mine”; oricine este ucenicul Meu este privilegiat să fie copilașul lui Dumnezeu și astfel să fie fratele Meu mai mic; oricine îl va primi pe unul din aceștia Mă va primi pe Mine. “Oricine va fi o pricină de cădere” sau va prejudicia pe “unul din acești micuți care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră de moară și să fie înecat în adâncul mării”.

Dacă cineva ar fi astfel înecat în mare, și-ar termina definitiv viața actuală, dar nu și-ar pune deloc în pericol sau nu i-ar influența viața viitoare. O viață viitoare, prin trezirea Restabilirii, este asigurată pentru Adam și pentru fiecare membru al rasei sale. Nici înecarea nici altă formă a morții n-ar putea să intervină în aceasta. Dar cel care ar aduce vreun prejudiciu unuia din micuții Domnului ar veni sub astfel de neplăcere divină, încât i-ar afecta intersele viitoare dincolo de mormânt, dincolo de trezirea sa. El ar fi făcut răspunzător pentru faptele sale, chiar și în viața viitoare, în măsura în care el și-ar da seama ce a făcut când a prejudiciat pe sfinții Domnului.

Domnul declară că cei credincioși ai Lui Îi sunt la fel de prețioși ca lumina ochilor și că toate interesele lor sunt supuse supravegherii divine. El nu va permite să li se întâmple nimic acestora; necazurile permise să vină asupra lor vor fi numai acelea pe care Domnul le-a prevăzut, și poate să le facă să producă ceva binecuvântare în legătură cu pregătirea lor pentru Împărăție. Dar nici acest fapt nu va scuza voința din partea acelora care fac rău membrilor Corpului lui Isus.

Ne amintim de persecutarea sfinților de către Saul din Tars. Ne amintim că Isus i-a zis: “Saul, Saul, pentru ce Mă prigonești?” El a răspuns: “Cine ești, Doamne?” Și Isus a răspuns: “Eu sunt Isus pe care-L prigonești”. Persecutând pe sfinți, Saul din Tars Îl persecuta pe Isus, dar fiindcă a făcut-o din ignoranță, Dumnezeu a avut milă de el. Fără îndoială mulți sfinți din zilele lui Isus încoace au fost persecutați din ignoranță și Domnul va avea milă de acei persecutori; dar unii persecutori au avut astfel de lumină, astfel de cunoștință încât să-i facă răspunzători; și despre această clasă vorbește lecția noastră. Domnul nostru a adăugat o avertizare: “Vai de lume din pricina prilejurilor de poticnire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de poticnire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de poticnire!”

TĂIEREA MÂINII sau a piciorului

Aici Învățătorul a prezentat niște cuvinte care i-a nedumerit pe mulți. “Și dacă mâna ta sau piciorul tău te face să te poticnești, tai-o și leapăd-o de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viață șchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare și să fii aruncat în focul cel veșnic. Și dacă ochiul tău te face să te poticnești, scoate-l și leapădă-l de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viață numai cu un ochi, decât să ai amândoi ochii și să fii aruncat în gheena focului.”

Cei care nu-și amintesc faptul că Isus a vorbit poporului în pilde, și niciodată fără pildă, vor fi predispuși să se poticnească în cuvintele Lui. Învățătura Lui este aceasta: Dacă ai în structura ta ceva drag ca o mână dreaptă, picior sau ochi, care este posibil să te facă să te poticnești și să nu intri în Împărăție, ar fi mai bine să elimini acea tendință, indiferent cât te costă, indiferent cât este de prețios, indiferent cât de tare se ține de cârceii vieții tale. N-ar fi mai bine să intri în viață decât să mergi în focul Gheenei, adică în distrugere, Moartea a Doua? În mod sigur aceasta este adevărat. După ce am pus mâinile pe coarnele plugului, după ce am devenit chiar urmași ai lui Isus, trebuie să mergem mai departe și să fim acceptați ca învingători, sau altfel pierim.

Desigur că în Împărăție nu va fi nimeni cu un singur ochi, dar ilustrația este aceeași. Dacă ne-ar costa tăierea unora din membrele noastre, desigur că ar merita să plătim pentru a câștiga viața veșnică în glorie, chiar desfigurați astfel, mai degrabă decât să avem parte de consecințele Morții a Doua, stingerea totală. Lecția este că, după ce am început ca urmași ai lui Cristos, și după ce am intrat într-un contract și am primit o parte din răsplată, Spiritul sfânt, favoarea divină, nu ne putem retrage din contract; trebuie să continuăm spre viață veșnică sau spre moarte veșnică.

Lecția este: Cât de atent ar trebui să fie poporul Domnului să nu se poticnească unul pe altul, chiar și pe cel mai mic dintre cei micuți care L-a acceptat pe Isus și a devenit urmașul Lui! Pentru a ilustra aceasta, Isus a sugerat că orice păstor care și-ar pierde o oaie ar lăsa pe toate celelalte și ar merge s-o caute pe cea pierdută; și el se bucură în mod special dacă o recuperează. Tot așa noi, urmașii lui Isus, să fim atenți să nu ne poticnim unul pe altul, ci mai degrabă să ne amintim că noi toți suntem oile marelui Păstor, Tatăl nostru Ceresc, și ale marelui Păstor subordonat, Domnul nostru ceresc, și că El are spiritul interesului și grijii iubitoare care va merge după oaia rătăcită, și că noi ar trebui să avem același spirit; și având acest spirit, să fim foarte atenți să nu poticnim sau să nu împiedicăm nici pe cel mai mic din urmașii Domnului.

Toți urmașii adevărați ai Domnului sunt “micuții” lui Dumnezeu și sunt supuși supravegherii divine speciale, reprezentată în textul nostru ca grija îngerilor. Mesagerii care păzesc viețile puținilor evlavioși ai lui Dumnezeu au întotdeauna acces la prezența Tatălui ceresc, pentru a-I face cunoscute necesitățile acelora pe care îi reprezintă, căci Puterea divină este întotdeauna în alertă pentru protejarea acestora. O, ce binecuvântat este privilegiul de a fi copii ai lui Dumnezeu. O, ce înțelept este ca aceștia să continue așa de micuți, umili, asemenea copiilor, încât să rămână în iubirea Lui și să poată învăța lecțiile necesare, și în cele din urmă să fie primiți cu Mesia în onoarea și gloria Împărăției Sale!