Vol. 21, Mai-Iunie 2014, Nr. 4 


“ NU STINGEȚI DUHUL”

1 Tesaloniceni 5:19

R 5129 W. T. 1 noiembrie 1912 (pag. 343-344)

În Scripturi lumina este folosită ca simbol al puterii luminătoare a Spiritului sfânt. Spiritul lui Dumnezeu este simbolizat nu numai prin uleiul cu care erau unși preoții și care reprezintă puterea interioară a Spiritului, ci și prin lumina sfeșnicului de aur care stătea în Sfânta. După ce am fost favorizați cu o cunoștință a Adevărului și ne-am consacrat, Domnul ne-a acceptat consacrarea și ne-a dat Spirit sfânt, care a devenit puterea luminătoare a inimii noastre. Tot timpul Veacului Evanghelic Biserica a fost lumina lumii. Domnul nostru a dat de înțeles că este adevărat acest lucru când le-a spus ucenicilor într-o împrejurare: “Voi sunteți lumina lumii”. Mat. 5:14.

După cum există diferite moduri prin care o lumină poate fi stinsă, tot așa există diferite mijloace prin care această lumină a Spiritului sfânt poate fi stinsă în noi. O lumină se va stinge dacă rezerva de ulei sau de gaz care o alimentează este întreruptă, sau dacă nu mai are oxigen, fie din cauză că rezerva s-a terminat, fie că a fost pus ceva peste lumină să se stingă. Așa este și cu noi. Lumina Spiritului poate fi lăsată să dispară din cauza lipsei de reumplere, sau poate fi stinsă prin contactul cu ceva forță dinafară.

Pentru a avea Spirit sfânt în mare măsură, trebuie să ne ținem aproape de Domnul; căci dacă ne depărtăm de El, lumina se va stinge. Dacă neglijăm privilegiul rugăciunii sau al studiului Scripturilor sau al părtășiei cu Domnul, neglijând să ne gândim la El, iluminarea Spiritului se va micșora. Pe de altă parte, ea va deveni mai strălucitoare pe măsura conștientizării imperfecțiunilor noastre și a gradului consacrării noastre față de Domnul. Aceasta o vom manifesta prin zelul cu care studiem voința Lui așa cum este exprimată în Cuvântul Său și cu care practicăm acea voință în afacerile vieții. Acestea sunt mijloacele prin care putem furniza uleiul care să mențină lumina arzând strălucitor. Dar în timp ce ne străduim să facem aceasta, trebuie să căutăm să nu venim în contact cu ceva care să lucreze la stingerea flăcării iubirii sacre în inima noastră.

Lumea, corpul și diavolul sunt toți în opoziție cu lumina Spiritului sfânt. În măsura în care ei sunt aduși în contact cu lumina, în aceeași măsură o înăbușe. Dacă spiritul lumesc intră în inimile noastre, acesta va stinge lumina Spiritului sfânt. Dacă spiritul egoismului sau al nepăsării intră în inima noastră, acesta va face ca lumina să slăbească și în final să se stingă. Oboseala în facerea binelui va produce același rezultat. Dacă practicăm plăcerile cărnii, acestea vor duce la stingerea Spiritului. Plăcerile păcătoase trebuie desigur să fie evitate de toată lumea. Dar există plăceri care nu sunt păcătoase și care sunt destul de potrivite pentru omul natural. Totuși, în măsura în care cei consacrați se complac în ele și astfel își satisfac dorințele cărnii, în aceeași măsură noua natură va suferi.

Părtășia creștină este considerată una dintre cele mai bune mijloace de menținere a luminii Spiritului. Dar chiar și în aceasta există o linie de pericol care nu este întotdeauna recunoscută și care, dacă se va trece peste ea, va produce rezultatul opus. O vizită la malul mării și o baie în ocean poate fi în unele cazuri foarte folositoare; dar în altele poate fi dusă până acolo încât să devină periculoasă pentru natura nouă. Cei care obosesc în facerea binelui sunt de obicei cei care au găsit ceva atractiv în altă direcție care le distrage atenția de la lucrurile Spiritului.

CUNOAȘTEREA EXACTĂ a planului

ESTE ESENȚIALĂ

Printre diferitele aranjamente pe care Dumnezeu le-a făcut pentru Noile Creaturi în Cristos este strângerea lor laolaltă pentru a-și menține lumina și a o lăsa să strălucească. Apostolul Pavel îndeamnă Biserica să nu uite strângerea lor laolaltă ori de câte ori este posibil (Evrei 10:25). Unde strângerea nu este posibilă, Domnul compensează lipsa în alt mod; și astfel uneori găsim un frate drag sau o soră dragă care n-au avut ocazia să se întâlnească împreună cu alții în Adevăr, dar care par a fi foarte clari și par a avea o adâncă apreciere a Planului Domnului. Neavând privilegiul de a avea părtășie cu alții, aceștia au citit și au studiat cu atât mai mult.

Cei care au această ocazie de părtășie și care nu o apreciază, s-ar părea că sunt într-o stare foarte nesatisfăcătoare. În astfel de cazuri, uleiul nu arde strălucitor, altminteri acela și-ar găsi plăcerea să fie cu ai săi confrați peregrini pe aceeași cale, mergând spre același scop. Noi trebuie să fim la fel de atenți cu starea noastră spirituală ca și cu cea fizică. Dacă avem un gust rău în gură și nu avem poftă de mâncare, tragem concluzia că nu suntem bine; și dacă nu ne pasă să mergem la adunări, putem ști că nu avem o sănătate spirituală bună. Când aflăm că nu avem dorința de a ne întâlni cu alții de “aceeași credință prețioasă”, este un indiciu că ar trebui să mergem la Marele Medic pentru a ne putea ajuta.

În unele cazuri însă, individul ar face mai bine să nu meargă la adunări la început, ci să citească și să studieze pentru un timp. Mulți au fost împiedicați în creșterea lor spirituală având unele cunoștințe superficiale despre Adevăr și apoi mergând la adunări. Aceștia devin pietre de poticnire pentru ei și pentru alții. Dacă ei nu au timp să citească, precum și să frecventeze adunările, ar fi mai bine să citească până când se stabilesc, și apoi să se adune cu alții de aceeași credință prețioasă.

Mulți, chiar și dintre aceia care conduc adunările, nu sunt așa de clari în Adevăr cum ar fi de dorit. Unii dintre aceștia se pare că nu știu despre ce vorbesc, deși ei cred că știu. Exi­stă diferite mijloace prin care cineva poate să răscumpere timpul pentru studiu. Unul poate lua o carte cu el și s-o citească în autobuz, mergând sau venind de la datoria sa zilnică. Știm un frate drag care a citit în întregime cele șase volume în acest fel.

Calea cea corectă este de a exercita spiritul minții sănătoase asupra acestui subiect, ca și asupra altora. Primul nostru gând ar trebui să fie pentru gloria lui Dumnezeu; al doilea, pentru profitul nostru; al treilea, pentru beneficiul altora. În această chestiune suntem datori față de noi înșine să ne punem pe primul loc; căci dacă noi suntem potriviți pentru serviciu, atunci avem o ocazie mai mare de a-i ajuta pe alții. Aici eul vine mai întâi, prin poruncă divină — “Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui”; “căci aceasta este voia lui Dumnezeu îcu privire la voiș, sfințirea voastră.” Mat. 6:33; 1 Tesal. 4:3.

Când fiecare ajunge să cunoască pentru sine după ce a primit Spirit sfânt, acesta este autorizat să învețe pe alții ceea ce a învățat pentru sine. Astfel toți putem fi învățați de Dumnezeu și folosiți pentru a învăța pe alții, pe măsură ce învățăm lecțiile și le aplicăm inimilor noastre. Conștiința fiecăruia trebuie să decidă pentru sine ce este spre gloria lui Dumnezeu în privința frecventării adunărilor.

O flacără ar putea fi revigorată, chiar după ce a fost complet stinsă. Mulți am văzut o lumânare stinsă, și totuși mai exista o strălucire, un miez fierbinte care la o suflare iute a aerului ar putea-o reaprinde. Așa este și cu noi. Ar putea exista ceva în viața noastră care să stingă flacăra, dar lumina n-ar fi în întregime stinsă; suflarea Domnului ar putea-o reaprinde. Am văzut oameni care aparent fuseseră zeloși pentru Domnul, dar care părea că și-au pierdut iubirea și zelul; dar mai târziu acestea s-au reaprins. În alte cazuri, lumina părea că s-a stins total. Noi trebuie să fim mereu în gardă ca să nu permitem ceva ce să slăbească sau să stingă iubirea noastră pentru Domnul, pentru Adevăr sau pentru sfințenie și asemănarea cu Cristos.