Vol. 21, Mai-Iunie 2014, Nr. 4 


MAREA MISIUNE A Sf. PAVEL

“Căci Hristos m-a trimis ... să evanghelizez.” 1 Cor. 1:17 .

R 5125 W. T. 1 noiembrie 1912 (pag. 341-342)

Învățătura a fost întotdeauna ținută în mod cuvenit în mare stimă, și cei care o au, apreciază de obicei acest fapt, după cum o apreciază și cei care nu o au. Există, de aceea, din partea celor învățați, sau a celor care par să fie astfel, o tendință de a face sau a spune lucruri sau a discuta subiecte care i-ar face să strălucească înaintea altora.

Sf. Pavel a avut o bună educație. El a avut mare avantaj în toate modurile; în consecință, el a avut o ispită mai mare de a-și expune cunoștința. În Epistola către Corinteni, el se adresa unor oameni care erau familiari cu filosofia greacă și care știau că lumea prețuia această filosofie atât de mult, încât o persoană care nu da dovada că este familiară cu învățătura greacă era considerată ca ignorantă.

Apostolul și-a dat seama că marea sa misiune nu era aceea de a se face pe sine să strălucească, ci de a predica Evanghelia — “vestea bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul” (Luca 2:10). Ca ambasador al lui Cristos, i-a fost dat privilegiul de a deveni părtaș la suferințele Lui în Veacul prezent și în gloriile care urmează în Împărăția lui Cristos. El a văzut clar că împuternicirea sa depășea orice altceva din lume și că din punctul de vedere divin toate celelalte filosofii sunt absurde. El a ajuns în mod înțelept la concluzia că nici nu va devia din misiunea sa pentru a discuta aceste teorii ale omului, nici nu se va certa cu cei care le acceptau.

Deoarece acei care voiau să fie binecuvântați auzind Evanghelia erau cei pe care Domnul dorea să-i adune, sf. Pavel a hotărât să nu predice nimic altceva decât pe Cristos. El nu va amesteca învățăturile lui Cristos cu cele ale lui Platon, deși știa că dacă ar fi să-l menționeze pe Platon și apoi să-L prezinte pe Cristos ca un mare filosof, ar câștiga atenția grecilor, care ar spune: “Iată un alt învățător al nemuririi și al temelor asemănătoare”, și apoi ar asculta discursul sf. Pavel.

Sf. Pavel era foarte conștient de faptul că învățătura lui Cristos este chiar inversul teoriei lui Platon — cum că omul are nemurire inerentă, că atunci când pare că moare, el de fapt începe să trăiască. Omul nu are nimic ce să-l facă vrednic înaintea lui Dumnezeu sau să-i dea viață veșnică. Dar dacă poate ajunge într-o stare de armonie cu Dumnezeu, el va avea binecuvântarea vieții și fericirii veșnice. Apostolul știa că deși nici un om căzut nu poate obține aceasta pentru sine, Dumnezeu a făcut o pregătire pentru toți, atât prin prețul de răscumpărare depus la Calvar, cât și prin restaurarea tuturor lucrurilor de către Răscumpărătorul. Fapt. 3:19-21.

Cât de înțelept a fost sf. Pavel! Cât de trist este că Biserica primară n-a profitat de calea lui! La mulți ani după ce apostolii au adormit, amestecul filosofiei platonice cu Evanghelia lui Cristos a făcut ravagii în credința creștină și a construit marele sistem anticreștin, scriptural numit “Babilon”. Sf. Pavel a fost înțelept în aceea că n-a discutat subiecte de obicei învățate de filosofii greci, ci a acordat tot timpul său prezentării filosofiei Planului Veacurilor. El L-a predicat pe Cristos, în stare acum să mântuiasc㠓în chip desăvârșit” pe toți care vin la Tatăl prin El (Evrei 7:25), pe toți cei ce au urechi care apreciază, și în stare să aducă în Împărăția Sa toată omenirea la o cunoștință a bunătății lui Dumnezeu, deschizându-le urechile surde pentru a primi Adevărul. El a arătat că întreaga lucrare a păcatului și a devastării prin moarte, așa cum a fost făcută în familia umană, va fi în cele din urmă înlăturată.

Punctul slab În PREDICAREA MODERNĂ

Mulți dintre ascultătorii sf. Pavel ar fi fost bucuroși să afle despre Cristos ca marele Învățător iudeu și să admită că filosofia Lui era bună. Ei ar fi dorit să audă că Cristos va domni cândva și va ridica omenirea. Un mare obstacol însă stătea în cale. Acesta care era predicat nu avea o reputație bună. Conform mărturiei națiunii sale, El fusese răstignit ca răufăcător.

Un om mai slab decât sf. Pavel ar fi putut urma politica de ascundere a faptului răstignirii lui Cristos. Ar fi putut spune că evreii n-au apreciat ceea ce făcea Cristos, că Cristos a fost fiul lui Dumnezeu, puternicul Logos; și apoi ar fi putut ascunde printr-o explicație fabricată moartea lui Cristos pe cruce. Astfel neamurile ar fi putut privi pe Domnul nostru ca pe un mare Învățător și niciodată n-ar fi aflat despre modul morții Sale, până când vreun evreu le-ar fi spus că marele lor Învățător fusese un răufăcător, atât de rău încât nu era potrivit să trăiască. Dacă l-ar fi întrebat pe sf. Pavel dacă aceasta a fost adevărat, el le-ar fi putut spune că așa a fost, dar că marea masă a poporului iudeu n-a fost de acord cu acest act al conducătorilor lor și de aceea n-a luat parte la el.

Această ascundere a adevărului prin explicații fabricate este ceea ce se face astăzi de la toate marile amvoane ale creștinătății. Dacă moartea Domnului este menționată, aceasta se face într-un mod de scuză. Dar sf. Pavel a predicat că moartea lui Cristos a fost necesară pentru a răscumpăra rasa umană și că sub condițiile Legământului Legii, El trebuia să moară pe cruce pentru a răscumpăra pe Israel de sub blestemul Legii. Gal. 3:13.

Astfel apostolul nu s-a ferit să declare întregul sfat al lui Dumnezeu în cea mai puternică formă (Fapt. 20:27). Răstignirea a fost singurul mod în care moartea Domnului nostru avea deplină valoare și împlinea scopul intenționat. Dacă n-ar fi murit, “Cel drept pentru cei nedrepți”, El n-ar fi putut fi Răscumpărătorul întregii lumi. Acest Mesaj a fost atât de mare, atât de diferit de orice altceva din lume, încât apostolul a ajuns la concluzia că nu avea timp de discuție pentru nici un alt subiect.

Puteau fi ocazii când sf. Pavel să discute altceva. Deși ar fi putut avea ocazia să spună că nu credea deloc în filosofia platonică, totuși n-a avut intenția să expună ceea ce știa despre filosofiile lumești. Așa este și cu noi. Noi trebuie să discutăm Adevărul mai degrabă decât eroarea. Dacă am avea ocazia să menționăm eroarea, aceasta ar trebui să fie numai ca o informație suplimentară pentru a ilumina Adevărul prin contrast.

Există multe subiecte în care este o măsură de adevăr — geologie, astronomie etc. — dar a le predica pe acestea ar fi să neglijăm, nu numai a prezenta marele Mesaj central că omul este păcătos și nu poate avea nici o împăcare cu Dumnezeu decât prin moartea lui Cristos, ci și a arăta ce constituie ucenicia, care va fi răsplata ei și care va fi rezultatul glorificării Bisericii cu Cristos. Acest Mesaj al Evangheliei nu este predicat astăzi. Dimpotrivă, multă nechibzuință este prezentată în numele lui Cristos și în bisericile dedicate serviciului Domnului. Noi nu trebuie să imităm această cale și să ne străduim pentru popularitate în predicare. Noi trebuie să urmăm în urmele lui Isus și ale ucenicilor Săi.

Observația ne-a învățat că acei consacrați care au permis altor teme decât “această Evanghelie” să le ocupe timpul și atenția sunt în mare pericol de a fi duși în rătăcire. Îi sfătuim pe aceștia să fie foarte vigilenți în administrarea timpului și a talentului pentru slujirea Evangheliei. Să lăsăm toate celelalte subiecte altora, indiferent cât ar fi de interesante. În viitor, când toată cunoștința va fi a noastră, le vom putea discuta. Cei care din vreo cauză care poate fi evitată se abat de la slujirea adevăratei și singurei Evanghelii, sunt repede scoși de pe cale, sau în alte cazuri sunt mult împiedicați în calea lor spre “premiul chemării de sus”. Fil. 3:14.