NU SUNTEȚI SUB LEGE, CI SUB HAR”

R 5072 W. T. 1 august 1912 (pag. 242-243)

Dumnezeu are o Lege numai pentru creaturile Sale inteligente. Această Lege, în oricare formă ar fi declarată, fie mai elaborat fie mai condensat, se aplică la îngeri, la oameni și la Creația Nouă. Nu există o Lege mai înaltă și nici n-ar putea fi.

Această Lege este bazată pe Dreptate și este exprimată în Deuteronom 6:5; Matei 22:37-40; Leviticul 19:18. N-ar fi rațional să se ceară cuiva să facă mai mult pentru altul decât pentru sine. Ar putea să se facă o invitație, o sugestie să se facă astfel, dar nu s-ar porunci ca un om să facă mai mult pentru altul decât pentru sine; căci astfel de poruncă ar fi nedreaptă. Astfel facem deosebire între Dreptate și Iubire. „Dragostea deci este împlinirea Legii” (Rom. 13:10) și ar putea merge mult mai departe decât Dreptatea. În cazul Bisericii însă, s-a făcut o propunere specială — nu doar să iubim, ci să iubim pe cel mai înalt plan al vieții.

O PORUNCĂ MAI MARE

Ideea pusă în fața lui Isus și a urmașilor Săi pentru realizarea acestei propuneri este slava, cinstea și nemurirea — natura divină; și pentru această bucurie ne-am angajat nu numai să ținem Legea, ci mai mult, să căutăm să avem iubire mai presus de poruncile Legii. Sub acest aranjament am consimțit să facem mai mult decât să iubim pe aproapele ca pe noi înșine. Am consimțit să ne dăm viața pentru frați. Aceasta este o cerință specială care n-ar putea fi așteptată de la cineva aparte de sacrificiu.

Relația noastră cu Domnul este sub acest aranjament special de sacrificiu, așa cum este exprimat în cuvintele: „Adunați-Mi pe credincioșii Mei care au făcut legământ cu Mine prin jertfă” (Ps. 50:5). Aceștia, ne spune apostolul, nu sunt fără Lege, ci sunt sub Lege în Cristos. Legea în Cristos este legea legământului lor, care este Legea Iubirii. Iubirea sacrificatoare depășind orice cerință a Dreptății, în mod necesar înseamnă că orice ar face ei peste cerința Iubirii, ar împlini și cerințele Legii stabilite pentru Dreptate — cea mai mică fiind cuprinsă în cea mai mare. Această Lege a Iubirii ar fi o lege încă mai înaltă; așa cum a spus Isus: „Vă dau o poruncă nouă îo poruncă mai înaltăș; Să vă iubiți unul pe altul: Cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unul pe altul”. Ioan 13:34.

Când apostolul spune, „Voi nu sunteți sub lege, ci sub har”, el probabil se referă în mod special la faptul că creștinii care veniseră dintre neamuri n-au fost niciodată sub aranjamentul Legii, ci prima lor experiență sub lege a fost sub acest aranjament al Harului în Cristos. Totuși, în cazul evreilor care fuseseră sub Legământul Legii, el spune că ei au fost eliberați de Legea de care fuseseră legați; și el vorbește ca și cum Legea era o cerință foarte severă pe care ei n-au putut-o respecta, și eliberarea de ea era o foarte mare binecuvântare. Legământul Legii propunea viață veșnică în condițiile ținerii Legii. „Faceți aceasta și veți trăi.” Lev. 18:5; Rom. 10:5; Luca 10:28.

Deoarece toți evreii, ca și restul omenirii, erau imperfecți din pricina căderii, de aceea nici un evreu n-a putut ține acea Lege, și ca atare nici un evreu n-a putut obține viață veșnică. Nefiind în stare să țină Legea, n-a putut primi o răsplată. Dar a fost cu adevărat legat de acel Legământ, căci nu era alt Legământ oferit lui până când i-a fost oferită Evanghelia. Atunci s-a făcut pentru el un aranjament special — un Legământ de jertfă. A fost eliberat de Legământul Legii în sensul că a fost eliberat de Lege.

Dar ajungând să fie morți față de Lege, evreii au avut ocazia să obțină viață în alt mod. Abandonând orice speranță de a obține viață veșnică prin Lege, ei au putut primi o nouă speranță prin Cristos; adică, sub aranjamentul în Cristos, marele Avocat, ei să poată avea părtășie cu El acum în suferințele Lui, iar mai târziu în slava Lui, care, prin aranjamentul Tatălui, El o va împărtăși cu toți aceia care vor deveni urmașii Lui.

Deci, de când evreul a murit față de Lege, abandonând toate speranțele de a obține viață prin ascultare de ea, el a intrat în această singură speranță care poate fi obținută numai prin sacrificiu. Dar el a fost totuși obligat să facă ceea ce este drept. Însă acest aranjament de a face ceea ce este drept este pentru Noua Creatură, nu pentru vechea creatură, care este socotită moartă. Noua Creatură însă are ca scop să împlinească Legea lui Dumnezeu și încă mai mult. Ea sacrifică toate speranțele pământești. Astfel despre aceștia se spune: „Cele vechi s-au dus, iată, toate s-au făcut noi!” (2 Cor. 5:17.) Ei nu mai sunt sub Legământul Legii, ci sub aranjamentul harului, sau favorii lui Dumnezeu.

Este un mare privilegiu să ne oferim în sacrificu și să primim în schimb așa o mare răsplată. Aceasta este o mare favoare sub har. Dar mai este un sens în care suntem sub har; și anume, s-a făcut un aranjament prin care nu numai primim o răsplată așa de mare pentru așa de puțin cât facem noi, dar prin care sacrificiul nostru este făcut acceptabil. Și acesta este un har. Har înseamnă ceea ce face Dumnezeu pentru noi gratuit, nu ca răsplată de vreun fel.

Ceea ce face Domnul nostru pentru noi este să ne facă acceptabil sacrificiul. Apoi harul continuă și ne acordă binecuvântări toată calea; căci, chiar după ce am întreprins să-L urmăm pe Isus, noi nu ne-am putea îndeplini sacrificiul. Găsim că ne este imposibil să facem lucrurile perfect, fiindcă avem corpuri imperfecte. Dar prin aranjamentul făcut pentru noi în Cristos, aceste imperfecțiuni ne vor fi iertate. Pentru ca acestea să ne fie iertate, este necesar să ne apropiem curajos de Tronul harului ceresc, ca să primim ajutor la timp de nevoie. Evrei 4:16.

O RĂSPLATĂ NU ESTE DIN HAR

Așadar, vedem trei lucruri: Întâi, există o Lege mai înaltă ca Dreptatea, o Lege a Iubirii, o Lege a Sacrificiului; apoi, Dumnezeu ne dă o răsplată pentru mersul în urmele lui Isus, sacrificând eul chiar până la moarte; și în al treilea rând, El ne acoperă imperfecțiunile fără de voie cu Haina Dreptății lui Cristos, pentru a ne putea face în mod acceptabil partea noastră de contract.

Acum, o răsplată nu este din har. Dacă îi oferim unui om 5 lei pentru că face ceva pentru noi, să nu spunem după ce a terminat de făcut, „Aceasta este o chestiune de îndurare, și nu-ți voi da 5 lei, ci 1 leu”. A face așa n-ar fi corect. A plăti ceea ce ne-am învoit este o chestiune de dreptate. Așadar, a fost har să se ofere o răsplată pentru mersul în urmele lui Cristos Isus. Dar odată ce s-a făcut oferta, ea devine o obligație. Este un contract; este un legământ, de sacrificiu din partea noastră, de răsplată din partea lui Dumnezeu. Isus a zis: „Celui care va birui îi voi da să stea cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și M-am așezat cu Tatăl Meu pe Scaunul Său de domnie”. A da răsplata după ce condițiile au fost îndeplinite, n-ar fi har, ci dreptate.

Mai mult, harul dă sacrificiul Răscumpărătorului pentru noi — nu numai pentru păcatul nostru originar, ci pentru toate încălcările de pe cale. Când apostolul zice că dreptatea Legii se împlinește în noi, el nu vorbește despre Biserică și că ea este sub Legământul Legii; ci spune că deși evreii n-au putut ține Legea din cauza imperfecțiunilor cărnii lor, Biserica însă ține Legea, căci ea nu se aplică la carnea noastră, ci la spiritul nostru. Prin umare, noi nu avem capacitatea să ținem Legea ca creaturi vechi; și nici noi n-am putea-o ține întocmai cum nici ei n-au putut. Dar ca Noi Creaturi, trebuie să fim socotiți că ținem nu numai acea Lege, dar că ținem Legea Sacrificiului.

Turma Mică va ține Legea Sacrificiului. Mulțimea mare va ține Legea în spiritul minții lor; dar nefăcând mai mult, ei vor pierde marea răsplată a slavei și onoarei. Așadar, aceia dintre consacrați care țin Legea Iubirii, Legea Sacrificiului, vor fi socotiți vrednici de slavă și onoare cu Isus Cristos. Iar cei care nu țin Legea Sacrificiului, dar care mențin Legea Dreptății, vor fi socotiți în final vrednici de viață veșnică, dar nu de nemurire.