UNELE SCRISORI INTERESANTE

R 5069 W. T. 15 iulie 1912 (pag. 234-235)

Dragă frate Russell:

Soțul meu și cu mine am intrat în lucrarea pentru colportori și Domnul ne-a binecuvântat minunat.

Deoarece lucrăm în teritoriul altui frate, scriu pentru a întreba dacă în Districtul Shiawassee, Mich., se lucrează. Dacă nu, vrei să ni-l repartizezi nouă cât se poate de repede?

Am preluat comenzi pentru aproape patru sute de cărți în șase zile. Fiecare din noi am preluat comenzi pentru nouă seturi întregi într-o singură zi. Eu n-am crezut niciodată că aș putea vinde o carte și m-am temut să merg în lucrare din cauza incapacității de a explica Scripturile; de asemenea din cauză că nu sunt prea vorbăreață. Dar am aflat că Dumnezeu poate folosi material foarte slab pentru a-I face lucrarea.

Am fost foarte binecuvântați și recunoscători că ți-am urmat sfatul și am intrat în lucrare. Fie ca Domnul să te binecuvânteze în lucrarea ta.

D-na S. H. Griffin, Ohio

Dragă frate în Domnul:

Multe din adunările mici și poate din cele mai mari, nu-și dau seama de importanța ordinii în adunare, de a se adresa numai fratelui care conduce adunarea. Noi ca adunare aproape că am depășit această dificultate. De asemenea, obișnuiam să gândim că nu este necesar să fim stricți în această privință fiindcă eram așa de puțini la număr, dar eu întotdeauna am simțit că mi-ar fi rușine dacă ne-ar vizita cineva dintr-o adunare ordonată și ar vedea dezordinea.

Bătrânul unei adunări dezordonate este în mod special în pericol de a-și arăta lipsa de supunere la această regulă atunci când vizitează altă adunare, căci el uită că acolo nu conduce și inconștient comentează asupra fiecărei expresii, spre iritarea adunării. Simt că n-ar fi ușor pentru Bătrânul care ar conduce adunarea în acea zi să-l corecteze, căci ar fi ca și cum ai corecta pe copiii prietenilor pentru conduita lor nepotrivită.

Poate că acești prieteni au trecut cu vederea importanța de a se adresa celui care conduce, așa cum este arătat în Vol. VI, pag. 327, și care este inclus într-un studiu trecut. Ar fi desigur folositor pentru ei să revadă acea parte cu un spirit de ascultare în inima lor.

Fie ca Domnul să continue să te binecuvânteze în străduința de a duce la îndeplinire voia Lui.

Sora ta în iubitul Răscumpărător, ______

Dragă frate Russell

Cuvintele nu pot exprima aprecierea mea pentru „hrana la timp potrivit” încredințată în grija ta pentru a fi împărțită altora, din „Angajamentul făcut Domnului”.

Ce întărire a fost pentru mine! Ce ajutor în a mă menține îmbrăcat cu „toată armătura lui Dumnezeu”! În a-mi păzi inima cu toată sârguința; în a-mi pune strajă gurii!

În mod sigur este un dar minunat de la Tatăl nostru ceresc, fiindcă în fiecare ispită și încercare, în fiecare gând, cuvânt și faptă, ne ajută să ne amintim de legământul nostru, să fim morți cu Domnul nostru — să ne străduim să „împlinim ce lipsește necazurilor lui Hristos”.

Trebuie să mărturisesc întârzierea cu care-ți scriu; mi-am însușit Angajamentul și am mărturisit binecuvântările primite, promițând atunci să trimit numele. Simt că am pierdut o binecuvântare în faptul că m-am reținut atâta timp.

J. A. Thompson, Calif.

A LĂTRA CU CREDINCIOȘIE

ESTE RECOMANDAT

Preaiubite pastore:

Când am citit prima dată într-un Turn de Veghere trecut articolul care ilustrează „creatura veche” printr-un câine, mi s-a părut puțin amuzant, dar recent împrejurările de aici, din ecclesia din Filadelfia, au adus în față nevoia de a studia pilda cu „Oile”.

Aflăm că toți păstorii au un „câine de pază pentru oi”, bun, blând, niciodată rău, dar care latră mult când oile sunt înclinate să se împrăștie; și toate oile care aparțin proprietarului îi sunt foarte dragi câinelui. Mirosul lui este foarte ascuțit; dacă o oaie a fost în preajma unui lup, câinele o va simți și va lătra la cea răzlețită.

Aflând faptele de mai sus, am primit în parte răspuns la nedumerirea din mintea mea, și anume, ori de câte ori o „oaie” din ecclesia noastră se răzlețește de la vreunul din punctele doctrinare, el sau ea sunt deobicei foarte liniștiți în legătură cu acel lucru, dar cei care veghează la astfel de locuri de pericol fac mare caz din acea problemă. Se vorbește întruna despre ea. Aceștia par foarte neliniștiți, tulburați, chiar până la cuvinte rostite cu voce tare.

Întrebându-i pe diferiții „lătrători”, constat că fiecare este gata să sufere orice, numai cel răzlețit să se întoarcă — să i se deschidă ochii. Astfel că am ajuns la concluzia că ține de un câine credincios să latre întruna până și la mirosul de lup, și că greșeala din natura „câinelui” nu se poate compara cu a greși în doctrină. Cu alte cuvinte, mai bine să latre prea mult decât să nu fie veghetor și să nu avertizeze apropierea lupului.


ÎNTREBĂRI DE STUDIU BEREEAN

Dragi frați:

De mulți ani sunt foarte impresionat de importanța metodelor bereene de studiu — de fapt, de când Societatea a început să ne atragă atenția asupra lor ca metode în mod special de dorit. De atunci am stabilit să le urmez îndeaproape în studiile mele personale, dar mi-am dat seama tot timpul că la nivel de adunări nu le folosim cum se cuvine.

O vizită recentă a fraților iubiți, împreună cu analiza atentă a unei scrisori (Turnul din 15 sept.) mi-au întipărit această chestiune mai bine ca oricând înainte. Sper că s-a dat un nou impuls studiului „adunării”, și, cu gândul de a contribui cu ceva la ceea ce mi s-a întipărit mie, trimit ecclesiilor din zona aceasta unele sugestii, pe care le trimit alăturat în copie:

1) Studiul bereean are o vechime cât a Bisericii.

2) VOLUMELE — STUDII ÎN SCRIPTURI — CA și Scripturile înseși, sunt pline de semne interogative, adică, ele sugerează peste tot întrebări.

3) O minte medie nu este competentă să facă cel mai bun aranjament al acestor întrebări — legându-le împreună în ordinea lor potrivită, logică.

4) Întrebările aranjate, primite de la Tabernacolul din Brooklyn, completează această lipsă.

5) Aceste Studii cu „întrebări” le-am avut de ani de zile.

6) „Convorbirile de la masă” la Betel sunt pe același plan general — desigur o demonstrație plină de forță și un sprijin al acestei metode.

7) Ele încurajează concentrarea gândului și dau un scop clar studiului.

8) Ele dezvoltă abilitatea de a analiza subiectele.

9) Ajută pe toți membrii unei adunări să studieze pe aceleași linii.

10) Biserica fiind formată din ecclesii separate, în măsura în care metoda este urmată de diferitele ecclesii, ea studiază în ansamblul ei pe aceleași linii.

11) Noi recunoaștem valoarea uniformității, prin adoptarea ei unanimă în folosirea Cântărilor și a Manei zilnice.

12) Prin ele rolul de învățător al conducătorului este mai mic, împărțind astfel mai deplin cu adunarea responsabilitatea pentru dezvoltare.

13) Este încurajat studiul în adunare, care în mod sigur este descurajat în măsura în care conducătorul, fie că este înclinat, fie ca rezultat al metodelor mai puțin practice, monopolizează explicarea studiilor.

14) Dă cea mai bună bază de studiere a lecțiilor înainte de adunare, iar neglijarea acesteia implică eșecul proporțional în orice metodă de lucru a adunării.

15) Fiecare membru al adunării are o responsabilitate în această privință, pe care el sau ea nu-și pot permite s-o ignore. (Opinia noastră este că acolo unde adunările nu fac ca metoda să fie practică, dificultatea principală stă în: a) lipsa studiului pregătitor, și b) conducătorul nu subliniază importanța lui.)

16) Când într-o adunare lipsește talentul „vorbirii”, studiul este un bun înlocuitor, și credem că în multe cazuri este mai mult decât un înlocuitor. Suntem înclinați spre convingerea că ordinea ar trebui să fie o mai mică dependență de predicare și mai mare dependență de „studiu” în adunare.

17) Dacă un conducător stabilit ar lipsi de la un „studiu”, adunarea astfel echipată ar putea continua studiul fără întrerupere, oricare membru al adunării relativ bine informat fiind competent să preia sarcina.

18) Dacă din vreun oarecare motiv n-ar fi înțelept să aibă un conducător stabilit în mod regulat, alți membri ar fi pregătiți să conducă pe rând — fiecare membru recunoscându-l pe unul ca acesta drept conducător, în timp ce ar împlini această funcție, adresându-i lui toate întrebările și răspunsurile — menținând astfel adunarea la ordine, la fel de eficient ca și când ar avea un conducător stabilit.

19) Orice răspuns la o întrebare trebuie să fie sprijinit de cel puțin două scripturi bune. Dacă fiecare membru își recunoaște responsabilitatea lui sau a ei, de a găsi aceste scripturi, aceasta va garanta un studiu care să facă orice subiect interesant pentru orice vizitator prezent care ar fi interesat de Biblie.

20) Dacă s-ar ridica vreo întrebare din vreun paragraf, după ce acele propuse pentru studiu au fost discutate, conducătorul, prin faptul că o va supune adunării în loc să răspundă el, va face studiul cu atât mai folositor. (Această metodă de a supune adunării întrebările, adeseori va evita o situație delicată, dacă întrebarea ar fi din aceea care ar cere un răspuns ce ar putea să nu fie acceptabil pentru cel care întreabă. Conducătorul, împărțind astfel responsabilitatea cu adunarea, s-ar putea exprima mai liber și nu s-ar putea ridica nici o obiecție.)

21) Prin metoda „Întrebărilor Bereene” urmată în mod uniform, în orice „studiu” în care se stabilesc un anumit număr de întrebări și se ține pasul cu ele, am fi ca acasă dacă am fi prezenți temporar în orice adunare din lume.

22) În plus, cu toții dorim să fim cât se poate de mult în contact cu cei „izolați”, și ar părea că nimic n-ar putea lucra mai eficient în această direcție decât cea mai largă aplicare posibilă a acestui principiu al unității în studiu.

23) Faptul că Societatea îndeamnă CONTINUU LA ACEASTĂ METODĂ, SUGEREAZĂ NEGREșIT CĂ AVEM NEVOIE DE EA.

Fratele tău în slujire, W. W. Black