CREDINCIOS PÂNĂ LA MOARTE

Marcu 6:14-29

Fii credincios până la moarte și-ți voi da cununa vieții.” Apoc. 2:10.

R 5068 W. T. 15 iulie 1912 (pag. 233-234)

Studiul de astăzi cuprinde tragedia legată de moartea lui Ioan Botezătorul. Regele Irod își îndepărtase soția și trăia nelegitim cu Irodiada, soția fratelui său Filip, o femeie vizibil înfumurată și fără conștiință, care din ambiție îndrăznise totul pentru a putea ocupa locul unei regine. Ioan Botezătorul, un învățător neînfricat în predicarea sa, se referise la faptul că regele Irod trăia încălcând Legea Divină, și că aceasta era posibil să aducă asupra poporului un război, căci soția lui de care se despărțise era fiica Regelui Aretas.

Irodiada auzise învățăturile lui Ioan și era furioasă și temătoare — furioasă fiindcă el îndrăznise să vorbească astfel despre relația ei cu regele — temătoare ca nu cumva cuvintele acestui om elocvent, care mișcau mult masele de oameni, s-o înstrăineze de rege, sau poate regele însuși să intre sub influența cuvintelor cercetătoare ale lui Ioan. Dacă Irod ar fi îndepărtat-o, cum i-ar fi fost datoria, ea ar fi fost o femeie făcută de rușine și de ocară în ochii lumii, căci Irod și afacerile lui erau bine cunoscute în Roma și în altă parte. Astfel, un atare deznodământ ar fi făcut-o un spectacol jalnic, și în mândria ei era gata să facă o crimă, sau orice ar fi înlăturat o astfel de calamitate.

Irod se temea de Ioan și de poporul care credea că Ioan este profet, dar Irodiada nu se temea nici de Dumnezeu nici de oameni. Totuși, pentru a respecta dorința Irodiadei, Irod l-a arestat pe Ioan pentru îndrăzneala lui. Chiar și așa, lui Irod îi plăcea să-l audă pe Ioan vorbind, deși îl ținea încă prizonier. Irodiada se temea cu atât mai mult de influența lui Ioan. Ea a meditat și a plănuit. A sosit ziua de naștere a regelui și ea l-a încurajat să facă din ea o zi mare, o sărbătoare, și să-i invite la banchet pe prietenii lui principali. În mijlocul chefului, ea a îmbrăcat-o pe fiica sa într-o haină transparentă, ca a dansatoarelor din Orient, și a trimis-o să danseze înaintea regelui și a prietenilor lui.

O înjosire atât de mare sugera ca regele să facă ceva în schimb. El a întrebat-o pe fată ce să-i dea, promițându-i orice i-ar putea ea cere, chiar până la jumătate din împărăția sa. Aceasta era exact ceea ce plănuise mama cea rea; și potrivit cu înțelegerea lor, copila s-a întors la ea pentru instrucțiuni. Irodiada îl prinsese pe Irod în plasă. El refuzase să-l ucidă pe Ioan în ciuda tuturor străduințelor ei. Acum, în prezența prietenilor săi, la ziua sa de naștere, la sugestia sa, el se obligase să facă orice i se cerea. Dacă fiica a ezitat să ceară capul lui Ioan Botezătorul, mama probabil i-a spus că dacă Ioan trăia, amândouă vor fi mai devreme sau mai târziu proscrise; că moartea lui era necesară.

OBLIGAT PRINTR-UN JURĂMÂNT NESFÂNT

Când tânăra s-a întors și și-a făcut cererea, regele s-a mâhnit, dar, nefiind un om umilit, nici un om temător de Dumnezeu, ci numai un om mândru cu un spirit al fricii de om, s-a simțit obligat să respecte jurământul făcut în prezența acelor oameni mari. Nu era el rege? Nu era ziua lui? Nu promisese el de bunăvoie, chiar dacă sub influența băuturilor amețitoare, și acum să se retragă și să se dovedească laș, și numai fiindcă avea ceva încredere în acest profet deosebit? Nu! Execuția a fost îndeplinită; capul i-a fost predat Irodiadei; onoarea (?) regelui era menținută.

Vai, sărmana lume! Câți sunt în capcana mândriei în lucrurile rele și în frică de persoana greșită! Câte sunt încercările ei de a-și păstra și a-și înmulți plăcerile și onorurile!

Într-un studiu anterior am auzit cuvintele lui Isus, că nu se ridicase un profet mai mare decât Ioan. Suntem cu totul de acord că el a fost un om mare, un sfânt; a fost un profet al Domnului. Suntem cu totul de acord că el va avea o mare răsplată în viitor — și împreună cu toți sfinții profeți, Avraam, Isaac și Iacov, va ieși din starea morții ca om perfect, pentru că a fost găsit credincios chiar până la moarte. El va fi unul din clasa menționată de Domnul prin profetul David: „Copiii tăi vor lua locul părinților tăi; îMesiaș îi vei pune prinți în toată țara (Psa. 45:16). Ioan va fi unul dintre acei Prinți glorioși pe plan pământesc, unul dintre reprezentanții lui Mesia și ai Bisericii, care vor fi pe planul ceresc și invizibili, asemenea îngerilor, părtași naturii divine.

Cei care au ales textul lecției noastre, evident au omis faptul că Ioan Botezătorul nu este unul din clasa Bisericii la care se referă cuvintele Domnului: „Fii credincios până la moarte și-ți voi da cununa vieții” (Apoc. 2:10). Ioan va primi într-adevăr viață eternă, ca o parte glorioasă, dar nu va fi membru al clasei Miresei, după cum am arătat. Această onoare ne aparține nouă, celor care L-am primit pe Isus și am devenit ucenicii Lui și am fost concepuți de Spirit sfânt, de la Cincizecime. Cităm din nou cuvintele sf. Pavel cu privire la Vrednicii din Vechime: „În credință au murit toți aceștia, fără să fi primit lucrurile făgăduite”... „ca să n-ajungă ei la desăvârșire fără noi” (Evr. 11:13, 38-40). Noi, Biserica, clasa miresei, Turma Mică, chemați să fie moștenitori împreună cu Isus în Împărăția Sa, trebuie să primim partea noastră de binecuvântare mai întâi. Mireasa și Mirele trebuie să fie desăvârșiți la Prima Înviere înainte ca Împărăția să poată fi stabilită; și aceasta trebuie să fie stabilită înainte ca binecuvântarea să poată merge și la alții — chiar și la vrednicii din vechime.

UNDE ESTE DEOSEBIREA?

Dacă Ioan Botezătorul a fost credincios până la moarte, la fel de credincios ca acei care au trăit de la Cincizecime încoace, în ce constă deosebirea și de ce să primească el o răsplată pământească, iar clasa Bisericii să primească răsplată cerească? Există câteva motive pentru aceasta. În chestiunea dreptății, Dumnezeu n-ar putea, în mod drept și potrivit, să arăte vreo preferință față de o persoană sau față de o clasă; dar în chestiunea harului, favoarei, după cum declară Scripturile, El poate face ceea ce voiește cu ceea ce este al Său. Dacă persoana A ar datora cinci dolari lui B și lui C, el n-ar putea să dea pe drept întreaga sumă de zece dolari unuia dintre ei, și să neglijeze datoria celuilalt. Dar dacă ar dori să facă daruri, cadouri, el ar putea să-i dea lui B un dolar, iar lui C nouă dolari, sau să-i dea întreaga sumă de zece dolari lui B și nimic lui C.

În ceea ce privește lumea, Dumnezeu nu avea nicio obligație să facă ceva pentru a-l ajuta pe Adam și rasa lui; prin urmare, întreaga chestiune a răscumpărării este prin har. Dar deoarece Iehova a intrat în legământ cu Fiul Său, ca acesta să plătească prețul de răscumpărare pentru lume și apoi să devină Restauratorul ei, după ce Isus Și-a depus viața, chestiunea a trecut de punctul harului, și se leagă de ea o anumită măsură de dreptate între Dumnezeu și Cristos.

În ceea ce-l privește pe om, există o măsură de obligație, deoarece Dumnezeu a declarat deja care vor fi rezultatele lucrării de răscumpărare — „toate familiile pământului vor fi binecuvântate”; va fi o „restabilire a tuturor lucrurilor despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinților Săi proroci”. Dumnezeu este deci obligat față de omenire prin principiile dreptății, deoarece El a făcut aceste făgăduințe. Da, El a făcut jurământul că toate familiile pământului vor fi binecuvântate. Argumentul sf. Pavel asupra acestui subiect este că Dumnezeu S-a obligat astfel prin două lucruri nestrămutate și care nu se pot schimba — Cuvântul Său și Jurământul Său.

Dar nimic din promisiunea lui Dumnezeu nu L-a obligat să-i dea lui Ioan Botezătorul un loc în clasa Miresei. Apostolul Petru declară că Dumnezeu a cunoscut mai înainte această clasă, a predestinat-o ca clasă, dar nu ca indivizi, mai înainte de întemeierea lumii; și El face acum o alegere bazată pe principii, ca să hotărască cine poate face parte din această clasă. El nu i-a dat lui Ioan Botezătorul nicio ocazie să facă parte din această clasă, dar în providența Sa i-a permis să moară când a împlinit lucrarea intenționată în mod special pentru el. Niciunul care a murit înainte de Cincizecime nu putea fi din această clasă a Miresei, pentru că atunci a fost dat prima dată Spiritul sfânt al înfierii și al conceperii, și fără acesta nimeni nu putea ocupa planul de fiu; cei care erau sub Moise și din casa lui erau servitori.