ELIBERAREA CAPTIVILOR

Luca 4:16-30.

A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit.” Ioan 1:11

R 5067 W. T. 15 iulie 1912 (pag. 232-233)

Casa copilăriei lui Isus era Nazaretul, chiar dacă S-a născut în Betleem. Oamenii din Nazaret desigur că aveau un anumit simț al mândriei în privința concetățeanului lor, a cărui faimă se răspândea în toată Galileea și Iudeea. Auzind despre lucrările Lui mari și despre învățăturile Lui minunate date în Capernaum, în mod firesc ei și-au spus: Ei bine, desigur că Se va întoarce curând în cetatea Sa și va face o demonstrație a puterii Sale minunate. Și totuși au reflectat: Nu este acesta Isus, a cărui mamă și ai cărui frați îi cunoaștem, și care mult timp a lucrat în atelierul de tâmplărie al lui Iosif?

Nu le venea să creadă ceea ce auziseră. Cum se putea că atât de repede după ce a plecat de acasă a devenit atât de faimos și plin de putere? N-a făcut niciodată astfel de miracole în toți anii în care L-am cunoscut, au spus ei. Desigur că ei n-au înțeles cum înțelgem noi, că El a primit puterea ca o binecuvântare specială la vârsta de 30 de ani, ca rezultat al consacrării depline a vieții Sale în serviciul divin, acea devotare fiind simbolizată prin scufundarea în Iordan.

SINAGOGA DIN NAZARET

În cele din urmă a venit în Nazaret. Era într-o zi de Sabat. Timp de mulți ani El fusese recunoscut ca unul din puținii capabili să citească, și care citise în adunare Sfintele Scripturi. Aceasta era tocmai ceea ce doreau și așteptau ei de la El în ziua de Sabat la întoarcerea Sa. A intrat în sinagogă și a primit de la un îngrijitor sulul, și a citit învățătura pentru ziua respectivă.

Până aici totul a mers bine; dar când Isus a început să comenteze pasajele din Scripturi s-a produs agitație; la început șoapte de dezaprobare și în cele din urmă o izbucnire de furie împotriva Lui. O! au gândit ei, acest tânăr și-a pierdut complet mințile de când a plecat dintre noi! Știm de fapt că ai lui din Nazaret au un renume slab în toată țara, că cetatea noastră are reputația de a fi o cetate neînsemnată și cu puțină educație; dar cine s-ar aștepta ca unui dintre concetățenii noștri să se întoarcă în mijlocul nostru și să ne spună în față că nu suntem vrednici să ni se arate puterea Sa — așa cum li s-a arătat altor cetăți și poporului lor!

Mândria și patriotismul i-au scos din minți. L-au dat afară din sinagogă cu demonstrații furioase. L-au insultat și L-au împins și L-au scos afară din cetate până la capătul ei, neîndrăznind să pună mâna pe El, ci numai ca o gloată scrâșnind din dinți și împingându-L în direcția în care doreau, ca să-L ducă până la sprânceana muntelui și apoi să-L împingă jos.

Isus a mers o mică distanță, dar apoi S-a întors și a trecut prin mijlocul lor, întimidându-i prin demnitatea prezenței Sale, și poate dându-Și seama că atitudinea lor față de El era numai o confirmare a ceea ce le spusese El în privința nevredniciei lor de a avea parte de binecuvântarea lui Dumnezeu pe care El o distribuia.

ADEVĂRUL CARE I-A SUPĂRAT

Care au fost cuvintele care i-au supărat astfel? La început citim: „Toți mărturiseau pentru El, și se mirau de cuvintele de har care ieșeau din gura Lui”. Ce i-a făcut atunci să se schimbe? A fost declarația clară că deoarece ei nu L-au apreciat destul, fiindcă n-au crezut în El pe deplin, de aceea nu era voia lui Dumnezeu ca El să facă miracole pentru ei. El Și-a susținut afirmația cu ilustrări din trecut, care i-au supărat și mai mult. Le-a spus că în zilele lui Ilie era foamete în țară și că Ilie n-a fost trimis la văduvele din Israel, ci la o văduvă de peste graniță, într-o cetate a neamurilor.

Apoi, Elisei n-a fost trimis să curețe leproșii din Israel, ci a curățit pe unul dintre neamuri, pe Naaman. Vai, puterea mândriei! „Mândria merge înaintea distrugerii și un duh îngâmfat înaintea căderii.” În loc ca poporul din Nazaret să se mânie și să se fie jignit la aceste lucruri, ei ar fi trebuit să spună: Spune-ne atunci toate greșelile noastre și ajută-ne să le învingem. Dacă Dumnezeu are binecuvântări, noi desigur, ca israeliți, putem avea partea noastră dacă vom intra într-o atitudine corectă a inimii. Învață-ne și roagă-Te pentru noi. Dar cei mândri nu-și pot vedea dificultățile, de aceea este declarația scripturală de favoare și binecuvântare specială față de cei smeriți.

LECȚIA DIN ISAIA

Lecția pentru acel Sabat a fost din Isaia 61:1-3. A fost un text excelent, iar predica din el a fost din partea celui mai capabil dintre toți învățătorii. Toată dificultatea era cu starea inimii ascultătorilor; și aceasta este adevărat în legătură cu multe predici și cu multe lecții. Cum s-ar fi bucurat ascultătorii Lui să știe că ei trăiau în zilele împlinirii acelor cuvinte! El fusese uns de Tatăl cu Spirit sfânt, pentru a putea vesti veștile bune săracilor. Sigur că mulți dintre ei erau săraci și nevoiași!

Citim mai departe că Iehova L-a trimis pe Isus să vindece inimile zdrobite. O, cum trebuiau acele cuvinte să prezinte interes pentru toți ascultătorii aceia! Cum trebuiau să prezinte interes pentru oricine avea inima zdrobită! Dificultatea probabil a fost că ei aveau inima împietrită. Satan a împietrit inima omenirii în general. Promisiunea lui Dumnezeu este că sub domnia glorioasă a lui Mesia, El va îndepărta „inimile de piatră” și le va da „inimi de carne”.

Declarația mai departe a fost că orbii vor primi vedere, că va fi acordată libertate captivilor, că cei zdrobiți și răniți vor fi vindecați, și că va fi vestit „anul de îndurare al Domnului”. Acestea au fost într-adevăr cuvinte minuntate ale vieții! Nu-i de mirare când citim că ei „se mirau de cuvintele pline de har care ieșeau din gura Lui”.

„ELIBERAREA CAPTIVILOR”

Această parte a mesajului putea fi aplicată în parte la ei înșiși. Nu erau ei captivi, legați de cătușele păcatului, legați de asemenea de cătușele și lanțurile eredității, bolii, imperfecțiunii și morții? Nu erau unii dintre ei orbi și în realitate, în privința ochilor înțelegerii lor? Evident timpul pentru ei să vadă nu sosise — nu erau în starea de a primi binecuvântarea ungerii ochilor înțelegerii lor. Nu erau ei toți zdrobiți prin cădere, imperfecți, cu neajunsuri, răniți, bolnavi — mental, moral și fizic — și nu era Marele Eliberator acolo pentru a-i elibera, cel puțin în parte, de aceste dificultăți? În mod sigur acela era un moment favorabil și ei erau un popor favorizat!

Dar lucrarea pe care o făcea Isus era numai vestirea acestor lucruri, cu câteva ilustrații sau exemple de vindecare etc. Timpul adevărat pentru a împlini eliberarea captivilor, eliberarea celor zdrobiți de păcat și redarea vederii orbilor, pentru ca toți să poată cânta laude lui Dumnezeu și să-I aprecieze favoarea — timpul pentru aceste binecuvântări reale aparținea de Împărăția lui Mesia. Ceea ce făcea Isus era numai o preumbrire a lucrurilor mari care se vor împlini în viitor — „la timpurile restabilirii tuturor lucrurilor: despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinților Săi proroci din vechime”. Fapt. 3:19-21.

VESTIREA „ANULUI DE ÎNDURARE”

Această expresie scurtă, atât de puțin înțeleasă, a arătat lucrarea specială a lui Isus, mult mai importantă decât miracolele. Termenul „anul de îndurare” sau timpul acceptabil, se referă la acest întreg Veac Evanghelic, de mai bine de 18 secole. Este „timpul acceptabil” în sensul că în această perioadă Dumnezeu binevoiește, prin meritul sacrificiului lui Cristos, să accepte dintre păcătoși o Turmă Mică de împreună-jertfitori pentru a avea parte cu Răscumpărătorul lor în Împărăția Sa.

Nicio ocazie nu fusese acordată în trecut de a muri cu Isus, de a-și prezenta trupurile ca sacrificii vii, de a umbla în urmele Lui, de a împlini suferințele lui Cristos, de a suferi cu El. Vestirea acestei ocazii a așteptat până când Isus S-a consacrat, și toți cei care au acceptat Mesajul Lui și au devenit urmașii Lui au făcut astfel prin această invitație sau vestire. A fost privilegiul de a deveni fii ai lui Dumnezeu prin conceperea Spiritului sfânt (Ioan 1:13). Acceptarea acelor sacrificii a început la Cincizecime și continuă încă. Cine poate spune cât de curând se va închide ușa privilegiului de a oferi sacrificii acceptabile? Atunci ușa Chemării de Sus la clasa Miresei va fi închisă — pentru totdeauna. Dumnezeu are și alte binecuvântări, dar nu alte privilegii decât cele ale acestui Veac de a suferi cu Cristos și a participa cu El la domnia Sa de glorie.