PRIVELIȘTE DIN TURNUL DE STRAJĂ

R 5061 W. T. 15 iulie 1912 (pag. 223-226)

NELINIȘTEA SOCIALĂ CREȘTE REPEDE

Cititorii noștri cunosc mai bine decât majoritatea oamenilor însemnătatea neliniștii sociale prezente. Mulți dintre ei studiază cu noi acest subiect din punctul de vedere al Planului Divin al Veacurilor de mai bine de treizeci de ani. În mod sigur neliniștea pe care Biblia a prezis-o pentru timpul prezent — Secerișul acestui Veac — ajunge la culme. Mulți cunosc așteptările noastre cu privire la octombrie 1914 — că Timpul de Necaz va ajunge cam atunci în faza lui înaintată și va îndepărta structura socială ca un măturoi al distrugerii.

În timp ce indică aceste lucruri din Cuvântul lui Dumnezeu, revista noastră a făcut tot ce-i stă în putere să sfătuiască la pace, mulțumire, credincioșia inimii, aprecierea nenumăratelor îndurări și binecuvântări, asemenea cărora omenirea nu s-a bucurat niciodată înainte. Mai mult de atât, TURNUL DE VEGHERE s-a străduit cu credincioșie în toți acești treizeci și cinci de ani trecuți să stabilească temelia pentru pacea adevărată printre poporul Domnului — o cunoștință corectă despre Dumnezeu, o înțelegere corectă a Cuvântului divin și o apreciere a atributelor divine.

Într-o oarecare măsură, binecuvântarea divină a însoțit lucrarea noastră. Mii de creștini au fost treziți, iluminați și aduși înapoi la temelia fermă a credinței în Dumnezeu și în Biblie. Zeci de mii care nu au ajuns la o consacrare deplină a inimii față de Domnul, cu toate acestea (conform scrisorilor lor), au luat poziție pentru dreptate și adevăr, împotriva păcatului și erorii. În aceștia și prin aceștia a fost făcută o mărturie familiilor, prietenilor și vecinilor lor în privința „Iubirii divine, ce depășește orice iubire”, care i-a adus pe mulți într-o relație mai apropiată cu Dumnezeu, la o reverență mai mare față de Cuvântul Său și la o credință considerabilă în ceea ce privește Planul Divin al Veacurilor. Sute de mii nu mai cred că Dumnezeu Și-a folosit înțelepciunea și puterea în creația umană pentru a aduce în existență mii de milioane sortiți chinului veșnic.

Caracterul glorios al lui Dumnezeu strălucește în lume mai mult decât oricând înainte. Lumina se răspândește în aproximativ douăzeci de limbi și practic în fiecare națiune. Noi n-am reușit să realizăm lucruri mari pentru lume. N-am convins națiunile într-atât ca ele să se întoarcă de la egoism și păcat la dreptate și iubire. Nu le-am determinat „să făurească din săbiile lor fiare de plug și din sulițele lor cosoare” (Is. 2:4), nici n-avem motiv să așteptăm ca acest fel de succes să urmeze străduințelor noastre. Chiar de la început am anunțat că Programul Scriptural este că numai cei înțelepți vor înțelege și „niciunul din cei răi nu va înțelege” (Dan. 12:10), și că în timpul acestui Veac numai clasa Aleasă va fi adusă în deplină armonie cu Dumnezeu.

Am arătat de la început că lumea, plină de egoism, va ruina civilizația actuală și că Dumnezeu, conform Bibliei, va folosi acel mare Timp de Necaz — anarhie, confuzie — ca mijloc pentru un scop, și că pe ruinele celei mai înalte civilizații pe care lumea a cunoscut-o până acum, ruiantă de egoismul omenesc, Dumnezeu va ridica la timpul cuvenit Împărăția Mesianică promisă de secole, și care în cele din urmă va aduce prezisa binecuvântare lui Israel și tuturor națiunilor pământului. Dacă am fost obligați astfel să profețim lucruri rele, am fost bucuroși că am putut să profețim și lucruri glorioase, binecuvântarea veșnică, marginea argintie a norilor.

Rămân mai puțin de doi ani până la apogeul necazului pe care îl anticipăm — dacă suntem corecți cu exactitate în privința timpului. Dacă nu suntem corecți cu exactitate, în mod sigur nu suntem prea departe, înșiși dușmanii noștri fiind martori.

Priviți la starea lumii. Europa clocotește de un Socialism care într-adevăr numără printre oștirile ei mulți oameni cu impulsuri nobile, care își imaginează că acea cale pe care ei o apucă este singura care ar aduce o distribuire mai echitabilă a bogăției în creștere rapidă din lume. Alți oameni mai puțin nobili din rândurile socialiștilor, evident se gândesc mai puțin la dreptate, la o îmbunătățire generală a societății și la un aranjament mai echitabil al bogățiilor lumii, decât la propriile lor interese egoiste. Alții din această armată crescândă a Socialismului par să fie cu totul demagogici — vorbesc în ignoranță despre subiecte pe care nu le înțeleg.

Muncitorii lumii, sub numele de Sindicalism, Socialism etc., și-au dat seama în final că progresul lumii depinde de fapt de minerii de cărbune, ingineri, mecanici etc. Ei, bineînțeles, nu contestă că este nevoie și de capacitatea creierului, dar sunt înclinați să spună, și încă mai mult să cugete, că puterea creierului și Capitalul și-au însușit partea leului din bogățiile pământului de multă vreme, și că acum Munca trebuie să aibă partea leului, chiar dacă este nevoie de forță pentru a o obține.

Guvernele Europei sunt în nedumerire. Ele se întreabă și le este frică ce poate aduce anul sau ziua, dar speră pentru ce este mai bine. Consolarea lor principală pare a fi să pretindă că „toate rămân așa cum erau de la începutul creației” (2 Pet. 3:4), și că nu trebuie așteptată nicio schimbare radicală în afacerile omenirii. Într-adevăr, în timp ce Munca își simte puterea, și Capitalul își simte tăria. Capitalul spune că dacă Munca ar încerca să blocheze roțile industriei și ale progresului, Munca ar fi prima care ar simți durerile foamei și ar fi bucuroasă să compromită situația. Această încredere de ambele părți ale chestiunii este cea care dă situației cel mai serios aspect. Când va veni bătălia, ambele părți se vor simți atât de încrezătoare, încât niciuna nu va fi pregătită pentru compromis, și rezultatele vor fi cu atât mai îngrozitoare.

CAUZA ESTE CREȘTEREA CUNOȘTINȚEI

Ciudat cum ar putea părea la prima vedere, este fără îndoială adevărat că necazurile care vin asupra noastră sunt rezultatul cunoștinței crescute printre oameni. Când oamenii nu și-au cunoscut puterea au fost mulțumiți. Recunoașterea puterii lor le-a adus nemulțumire și îi conduce la anarhie. Dacă această cunoștință ar fi venit cu o mie de ani mai devreme, necazul ar fi venit cu o mie de ani mai devreme. Dacă această cunoștință ar fi venit cu două mii de ani mai devreme, așa ar fi venit și nemulțumirea, necazul. Ea vine acum pentru că providența divină ridică treptat vălul ignoranței în timp ce dimineața Noii Dispensații se apropie. Noi încă n-am ajuns să vedem răsăritul Soarelui Dreptății, dar suntem în timpul zorilor cenușii.

Lumea se trezește în fața Expertului Împărăției Mesianice, Cel care controlează afacerile Pământului. Civilizația se va ruina prin folosirea ei ignorantă și prin abuzarea ei egoistă de minunatele bogății pe care providența divină le revarsă peste omenire astăzi prin creșterea cunoștinței. Lecția este evidentă — recompensa de asemenea. Toate binecuvântările pe care le avem ar face bine și nu rău, dacă n-ar fi egoismul și împietrirea inimii care au venit peste omenire. Ciudat de zis, acest egoism și împietrire a inimii sunt mai vizibile printre națiunile civilizate decât printre popoarele din India, China și Japonia, deși cu toții le au și deși cei mai civilizați din omenire își ascund egoismul în multe feluri.

Egoismul nu este niciodată recunoscător. Niciodată nu strigă: Destul! Chiar și darurile și binefacerile lui se pare că sunt acordate egoist. Toate acestea sunt rezultatul păcatului originar. Neascultarea de Cuvântul divin a adus împotrivire treptată față de Spiritul divin al iubirii, bunătății, milei. Sensibilitatea inimii a dat locul împietririi inimii. Conflictul care vine va fi fără îndoială cel mai sever printre cei care posedă multă cunoștință și mari binecuvântări — și aceasta înseamnă Europa și America, chiar dacă aceeași influență rea în mod sigur se va exercita în toată lumea.

Chiar la timpul potrivit religia și-a pierdut puterea. Bisericismul a venit în locul creștinismului, formele de evlavie în locul Spiritului Domnului. Ce a condus la aceasta? Educatorii și predicatorii lumii și-au pierdut credința în Biblie. În mod treptat spiritul necredinței și teoria evoluției (că omul a evoluat din formele inferioare de viață și nu a fost creat) s-au răspândit în toate colegiile, seminariile, școlile și cărțile de școală. Acum persoana care are credință într-un Dumnezeu personal, inteligent, drept, înțelept, puternic și iubitor, este considerată naivă.

Oamenii bogați au înzestrat colegiile și școlile ca să se învețe necredința și Evoluția. Și acum aceiași oameni stau îngroziți de mirare că oamenii a căror credință a fost distrusă de Critica Radicală și de doctrinele evoluționiste nu mai au credință nici în Cuvântul lui Dumnezeu, nici în providența lui Dumnezeu și sunt hotărâți să ia chestiunea în mâinile lor. Este aceasta ciudat? Nu este oare chiar rezultatul logic la care ar fi trebuit să se aștepte? Oare nu vedem aici împlinite cuvintele profetului Isaia: „Înțelepciunea înțelepților lui va pieri și priceperea oamenilor lor pricepuți se va ascunde”? (Isa. 29:14). Oamenii pricepuți sunt cei bogați, a căror generozitate a fost revărsată peste aceste colegii, care fac o lucrare atât de distructivă în mințile oamenilor și îi pregătesc să distrugă chiar temeliile civilizației noastre actuale.

POLITICIENII VĂD LUCRURILE

S-au ținut două mari convenții politice, care au avut o influență de trezire și de iluminare asupra minții multora. Candidații au vorbit cu libertate considerabilă. Învinuirile în general făcute și în general crezute sunt că în fiecare din cele două partide principale se defășoară o luptă între elementul „fixist” (care nu este dispus să cedeze nimic) și un element de reformă. Cel dintâi are probabil suținere mai deosebită din partea lumii financiare și prin influența bisericii, catolică și protestantă. Celălalt, sau partidul mai progresist, își dă seama într-o oarecare măsură de starea reală a lucrurilor din lume astăzi — își dă seama că din partea Capitalului trebuie făcute concesii în favoarea Muncii, și trebuie îmbunătățite condițiile de muncă, altfel o revoluție socială este inevitabilă. D-nul Roosevelt și D-nul Bryan sunt purtătorii de stindard proeminenți ai gândirii progresiste în cele două mari partide. Ei reprezintă milioane de oameni din clasa mijlocie și milioane de simpatizanți din cercurile religioase și din lume.

Boston Globe îl citează pe D-ul Roosevelt care a spus: „Cu inimă neclintită și cu ochii limpezi, stăm la Armaghedon și luptăm pentru Domnul”. Apoi Globe citează scriptura la care se referă d-nul Roosevelt, din Apoc. 16:16-18: „Și i-au strâns în locul care în evreiește se numește Armaghedon. Al șaptelea înger a vărsat potirul lui în văzduh. Și din templul cerului, din scaunul de domnie, a ieșit un glas puternic, zicând: „S-a sfârșit!” Și au început să fie fulgere și glasuri și tunete; și s-a făcut un mare cutremur de pământ, așa de tare cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur așa de mare”.

Nu putem decât să ne întrebăm cât de mult din ceea ce a spus d-nul Roosevelt crede și apreciază el. Dar același gând este și în mințile altora care pretind puțină cunoștință sau credință în Biblie. Cincinnati Post, de exemplu, comentând asupra subiectului, spune:

„Și nimeni nu știe ce înseamnă totul acum sau săptămâna viitoare sau înainte ca altă generație să înceapă să se târască.

Oamenii vorbesc între ei — ziariști cu experiență, oameni care au participat la convenții politice ani de zile. Dar ei nu tipăresc ceea ce vorbesc și nu vorbesc despre tot ce le este frică.

Există un sentiment că istoria se face într-un mod mai misterios decât oricare dintre noi ar putea înțelege — că ceva se mișcă mai cu putere decât vreunul dintre noi poate să înțeleagă — și cât de mult prezic sau se aventurează oamenii să presupună, nimeni nu știe.

Uneori se uită că este o Convenție republicană, și se văd numai două forțe uriașe pe punctul de a se ciocni. Cei care se agită sunt oameni, nu doar partizani. Și este același spirit de neliniște, aceeași răscoală misterioasă și aceeași izbucnire de dedesubtul unei puteri uimitoare și îngrozitoare care izbucnește pe alocuri peste tot în lume.”

Dacă însă se admite că puterile financiare s-au plasat în opoziție față de progres, cei care cunosc puterea banului se pot foarte bine teme că șansele progresiștilor sunt mici. Puterea banului, prin bănci și bancheri, are influența ei asupra tuturor celor care iau bani cu împrumut. În aceasta constă pericolul. Puterea care poate astfel controla aproape pe toți cei influenți este în pericol de a merge prea departe și de a sta pe supapa de siguranță până când are loc explozia — exact acea explozie pe care Biblia ne avertizează s-o așteptăm.

Care ar trebui să fie atitudinea poporului consacrat al lui Dumnezeu în acest timp? Ei ar trebui să-și aducă aminte de cuvintele Învățătorului și să nu se alarmeze. El a spus: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele, pentru că răscumpărarea voastră se apropie” (Luca 21:28). Aceasta nu înseamnă să acționăm sau să fim lăudăroși, sau chiar fără griji în privința bunăstării omenirii atât de serios puse în joc. Înseamnă că în încredere calmă putem să privim în sus spre Dumnezeu, și, dându-ne seama de atotputernicia, înțelepciunea și iubirea Sa, ne putem încrede în El acolo unde nu-L putem discerne și să ne odihnim liniștiți că toate lucrurile lucrează împreună spre bine — în special pentru Biserică, dar indirect și pentru interesele întregii omeniri.

Poporul consacrat al lui Dumnezeu ar trebui mai mult decât oricând „să se gândească la cele de sus, nu la cele de pe pământ” (Col. 3:2). Mai mult decât orice, noi să cheltuim timp și influență în serviciul lui Dumnezeu, al Adevărului, al familiilor noastre și al tuturor oamenilor, în măsura în care avem ocazie. Să le facem bine, liniștindu-i în loc de a le stârni frică. În loc de a vorbi pe larg în special despre necazul care vine, noi să vorbim pe larg în special despre timpul de după necaz, încurajându-i la credință în Cel Atotputernic care a promis că prin sămânța lui Avraam „vor fi binecuvântate toate familiile pământului”. Gal. 3:29.

Astăzi avem ocazii minunate. Lumea se trezește și se întreabă despre însemnătatea lucrurilor minunate din zilele noastre. Oamenii inteligenți sunt nedumeriți. Ei au nevoie chiar de lumina Planului Divin pe care noi o avem pentru ei. Regula de Aur ne cere să le facem ceea ce am vrea și noi să ne facă ei nouă, dacă noi am fi în întuneric și ei în lumină. Lucrarea extinsă a adunării este mult binecuvântată și ajunge la mulți. Lucrarea colportorilor adună multe boabe coapte, credem noi.

În ansamblu, binecuvântarea Domnului pare să fie în mod special manifestată până acum în acest an. Fără îndoială, mulți care primesc acum Adevărul cu privire la timpul Secerișului etc., au fost copii ai lui Dumnezeu de un timp considerabil și sub îndrumare providențială divină, conducere, disciplinare, în pregătire pentru Împărăție. Pentru aceștia, Adevărul Prezent vine ca o binecuvântare și o reîmprospătare specială și ca o coacere specială pentru Împărăție. Ocaziile de astăzi devin probe și pentru iubirea și loialitatea noastră față de Dumnezeu. „Cine seceră, primește plată și strânge roadă pentru viața veșnică” (Ioan 4:36). Fără plată am primit, fără plată să dăm și altora lumina glorioasă a Adevărului Prezent. Mat. 10:8.

OAMENII ÎȘI DAU SUFLETUL DE FRICĂ

Există o teamă generală de ceva neobișnuit și înfricoșător. Oamenii religioși din toate denominațiile sunt tulburați, ca și politicienii și oamenii finanțelor. Mari sume de bani sunt încă la îndemână, dar în special de la cei bogați. Și aceștia au început să obosească de încercările lor ca susținători, „stâlpi” ai respectivelor sisteme. Frecventarea bisericii se subțiază și mulți dintre cei care sunt prezenți la slujbe mărturisesc că închinarea lor este în mare parte o formă de evlavie, obicei și obișnuință, mai degrabă decât o apreciere inteligentă a privilegiilor lor. Oamenii cred — nici ei nu știu ce. „Noua gândire” oferită lor ca o parte satisfăcătoare pentru suflet este: „Generațiile strămoșilor noștri au fost maimuțe”. Nu există nimic care să satisfacă sufletul într-o astfel de afirmație. Cei cu inima sinceră flămânzesc, nu pentru pâine, nu pentru apă, ci pentru auzirea Cuvântului Domnului (Amos 8:11). Formaliștii sunt descurajați din cauza numărului mic. Tuturor le e teamă ca nu cumva cineva să întrebe cu privire la diferitele crezuri ale bisericismului, știind că nici un om inteligent nu poate apăra nici măcar un singur crez al creștinătății.

S-au încercat diferite proiecte. S-au făcut diferite străduințe bune pentru a trezi interesul publicului în lucrurile religioase. Interesul publicului pentru bisericism a murit. Evoluția și Critica Radicală au subminat credința. Publicul spune: „Predicatorii înșiși nu cred Biblia. De ce am crede-o noi?”

În final, ideea solemnă la care se insistă este că un mare timp de încercare vine peste creștinătate în ansamblul ei — o zi de judecată; și că în armonie cu zicala „În unire este putere”, toți creștinii ar trebui să se unească pentru sprijin reciproc. Strigătul este: „O federație” (o uneltire — Isa. 8:12). Această mișcare, prezisă de Scripturi, este acum aproape de împlinire, oricât de mult a fost contestată chestiunea când am atras atenția asupra ei acum treizeci și cinci de ani.

Acum când scriem, Conferința de la Palatul Lambeth, Londra, este în sesiune. Reprezentanții principali ai bisericilor din Marea Britanie și din Statele Unite s-au adunat să vadă în ce măsură pot coborî barierele tradiției și superstiției și să-i recunoască pe creștinii protestanți din toate denominațiile drept confrați-creștini din acel singur Corp al lui Cristos — o singură Biserică. Foarte curând va fi o adunare generală în Statele Unite la care se vor prezenta propunerile de la Conferința Lambeth.

Sentimentul de teamă, incertitudine, nevoia de unire, sunt atât de general simțite încât fără îndoială mulți creștini din diferite denominații vor fi bucuroși să se asocieze, să se federalizeze. Speranța este că astfel ei vor prezenta guvernului un sprijin religios solid și că guvernul le va da în schimb ajutor. Nu se va ajunge desigur la o unire între biserică și stat, ca în lumea veche, ci se va ajunge la o înțelegere între biserică și stat, căci și statul simte nevoia de sprijin. Rezultatul va fi un bisericism aparent triumfător, o izbucnire de succes strălucitoare. Totuși, conform înțelegerii noastre a Bibliei, prosperitatea lor va fi de scurtă durată, căci nu au o temelie reală de credință creștină, ci numai scuza necesității unei existențe federative.

Cu izbucnirea aparentei prosperități a bisericismului, toți cei care nu se vor uni vor fi socotiți dușmani, oricât de conștiincioși ar fi ei. Și ei vor avea grele experiențe pentru o scurtă vreme, până când Învățătorul va spune: „Destul. Veniți sus”. „Celui care va birui ... îi voi da stăpânire peste neamuri”; „Celui care va birui îi voi da să stea cu Mine pe scaunul Meu de domnie”; „Fii credincios până la moarte și-ți voi da cununa vieții”. Apoc. 2:26; 3:21; 2:10.

BAPTIȘTII S-AU DIVIZAT ÎN CHESTIUNEA COMUNIUNII

„Toronto, Ontario, 15 iunie. Chestiunea comuniunii restrânse a fost discutată ieri de către Asociația din Toronto a Bisericilor Baptiste, în Biserica Baptistă Parkdale. Vorbitorul principal asupra subiectului a fost Rev. J. J. Ross, care a susținut că „ritualul Cinei Domnului este negreșit un ritual restrâns și cei care participă la el în chip nevrednic își vor aduce judecata asupra lor.”

Dezbaterea a început de dimineață, dar a dat loc și altor subiecte până când prin aranjament a fost reluat după-masă, la mijlocul Conferinței Misionare a Femeilor. O perioadă animată, de trei sferturi de oră, a fost acordată pentru aceasta. D-nul A. M. Denovan a fost de părere că nu s-a dovedit niciodată că Cristos n-a botezat copii o perioadă lungă de timp. Rev. T. T. Shields a replicat rapid că în mod sigur s-a dovedit că n-a făcut niciodată acest botez.

A urmat o discuție aprinsă între cei care au susținut că iubirea lui Dumnezeu din inimile oamenilor îi îndreptățește la un loc la masa comuniunii, și ceilalți care au susținut cu rigiditate că singurul pașaport este scufundarea în apă.

O sesiune în plus a fost ținută la ora 18:30, când discuțiile au continuat viguros. Nu s-a luat nicio decizie.” Woodstock, Ont., Daily Express.

Frații noștri baptiști au necazurile lor. După mai mult de optsprezece secole, sunt pe jumătate înclinați să creadă că au făcut o greșeală enormă! Poate că toți păgânii care n-au fost botezați n-au mers în iad și nu sunt tot acolo prăjindu-se! Poate că Presbiterienii, Congregaționalii, Metodiștii, Luteranii, Romano catolicii, Episcopalii etc., nu sunt în iad pentru lipsă asemănătoare de apă!

Poate, la urma urmei, a fost o greșeală că prietenii noștri baptiști i-au exclus pe alții de la masa comuniunii lor — pretinzând că, nefiind complet scufundați în apă, aceștia nu sunt membri ai Bisericii adevărate a lui Cristos, nepotriviți pentru cer etc. Este desigur timpul ca dragii noștri frați baptiști să se stabilească în idei clare despre botez, sau altfel să scoată acel anumit cuvânt din numele lor denominațional.

Sugestia anterioară din Daily Express cu privire la botezul copiilor este un rezultat al înțelegerii greșite a subiectului botezului.

Biblia învață destul de clar că creștinii sunt botezați în Biserică, care este Corpul lui Cristos, dar nu spune nicăieri că botezul în apă este cel care introduce pe credincios în Cristos. Dimpotrivă, declară la modul cel mai explicit că botezul real, adevărat, este botezul „în moartea lui Cristos”. A fi scufundat în moartea lui Cristos înseamnă, destul de clar, a avea o participare cu Răscumpărătorul în moartea de care a murit El — moarte față de voința proprie, moarte față de speranțele, scopurile și proiectele pământești. Numai cei care sunt astfel scufundați în moartea Lui vor fi în asemănarea Lui la înviere. „Dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El”; „Dacă am murit împreună cu El, vom și trăi împreună cu El”. Rom. 6:4-6; Col. 2:12; 2 Tim. 2:12, 11.

Dacă frații noștri baptiști ajung să vadă care este adevăratul botez, ei vor aprecia tot mai mult botezul în apă ca fiind numai un simbol al adevăratei scufundări. Botezul nostru în moartea lui Cristos ne introduce în Corpul Mistic al lui Cristos, care este Biserica, ale căror nume sunt scrise în ceruri. Efes. 1:22, 23; Evrei 12:23.

De-a lungul acestui Veac, unii Presbiterieni, Metodiști, Baptiști, Romano catolici, Episcopali și alții au făcut acest botez real în moartea lui Cristos, și în consecință numele lor au fost scrise în Cartea Vieții Mielului. Aceștia constituie membrii acelei Singure Biserici. Unii dintre ei au fost în confuzie în privința subiectului botezului și au folosit stropirea — incorect, nescriptural. Alții au folosit scufundarea nescriptural — prietenii Ucenici, considerând-o la fel ca botezul iudaic practicat la prima venire a Domnului nostru, pentru iertarea păcatelor și pentru aducerea lui Israel înapoi în armonie cu Legământul Legii. Alții au folosit scufundarea în apă nepotrivit în loc de scufundarea reală în moartea lui Cristos. Adevărata vedere asupra subiectului arată că în trecut noi toți am fost mai mult sau mai puțin în eroare. Umilitor cum este acest fapt, e nevoie să fim învățați dacă vrem să facem vreun progres.

ÎNCĂ O LECȚIE

Încă o lecție pe care trebuie s-o învățăm este că nu numai Biserica, Corpul lui Cristos, urmează să fie mântuită, ci că Dumnezeu are o mântuire — deși una foarte diferită — și pentru ceilalți. Evrei 2:3; Iuda 3.

Sub crezurile formulate în timpul Evului Mediu, noi am presupus că deoarece întreaga lume este sub condamnare divină, de aceea orice copilaș este astfel condamnat. Am avut dreptate în aceasta, dar am greșit în ceea ce privește caracterul condamnării. Nimeni din rasa noastră n-a fost condamnat la chin veșnic sau la purgatoriu. Biblia ne spune în mod explicit că am fost condamnați la moarte (Rom. 6:23; Gen. 2:17; 3:19). Ca urmare, omenirea este o rasă muribundă. De șase mii de ani procesul morții afectează rasa, mental, moral și fizic. Ps. 51:5; Ier. 31:29, 30.

Numai cei botezați în moartea lui Cristos și astfel uniți vital cu Capul viu al Bisericii, au scăpat până acum de condamnarea care planează asupra lumii. Dar prevederea lui Dumnezeu, care începe cu Biserica, va continua, după glorificarea ei, să binecuvânteze lumea (Gal. 3:8, 16, 29). Atunci toți cei nealeși, toți cei nebotezați, toți cei care nu sunt în Cristos — copii, păgâni, toți — vor fi supuși ai Împărăției Milenare binecuvântate. Toți vor avea ocazia, nu să fie botezați în Corpul lui Cristos, ci să primească restabilirea promisă la perfecțiunea umană și paradisul pământesc — tot ce a fost pierdut în Eden, tot ce a fost răscumpărat la Calvar. Fapt. 3:19-21.