O LEGIUNE DE DEMONI

Marcu 4:35; 5:20

Dumnezeu este adăpostul și tăria noastră, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi. De aceea să nu ne temem chiar dacă s-ar răsturna pământul și s-ar zgudui munții în inima mărilor.”

Psa. 46:1, 2

R 5058 W. T. 1 iulie 1912 (pag. 216-217)

Partea de început a studiului de astăzi este o relatare a unei furtuni foarte puternice pe Marea Galileii. Isus, obosit din pricina învățării și vindecărilor, când ieșea din el vitalitate pentru ușurarea poporului, a intrat într-una din corăbiile folosite mai înainte de unii dintre ucenicii Săi în ocupația pescuitului și pe care încă le dețineau. Scopul a fost să treacă de cealaltă parte a lacului pentru o perioadă de odihnă și reîmprospătare. Învățătorul a adormit imediat în partea din spate a corăbiei pe o pernă. Dintr-odată s-a pornit o furtună teribilă care i-a îngrozit chiar și pe cei obișnuiți cu astfel de scene. Vânturile suflau și valurile dădeau peste bord. Era o urgență; nu puteau arunca apa destul de repede și se mirau că Învățătorul dormea în acest timp. Au mers la El și L-au trezit spunând: „Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?” Iar El S-a trezit și a certat vântul spunând: „Taci! Fii liniștită!” Și imediat „s-a făcut o liniște mare”.

Experiența aceasta a fost o lecție valoroasă pentru apostoli, arătându-le puterea minunată a lui Dumnezeu exercitată prin Învățătorul lor. Și aceeași lecție ajunge și la noi astăzi. Există furtuni ale vieții care uneori se năpustesc asupra noastră, asupra fraților și asupra întregii case, și ne pun în pericol și par că sigur ne vor afunda în disperare. Atunci este timpul să exercităm credință în Cel care a spus: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”. Atunci este timpul să ne amintim cuvintele Învățătorului: „Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune se desăvârșește”. Oricine, prin exercitarea credinței sale poate să se prindă de Domnul, va găsi că o mare pace, un mare calm va veni în inima sa și în toate afacerile sale. Atunci își poate aminti promisiunea Învățătorului că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemați după planul Său.” Rom. 8:28.

Textul de la începutul acestui studiu ne atrage atenția asupra altei furtuni. Ea ilustrează marea furtună a necazului care la sfârșitul acestui Veac va izbucni deodată peste întreaga omenire, și în care „Babilonul cel mare, mama prostituatelor”, va fi „aruncat ca o mare piatră de moară în mare”. Despre același „timp de necaz” se vorbește în unele Scripturi ca despre un „vârtej de vânt”, rezultatul dezlegării „celor patru vânturi ale pământului” care vor fi ținute până la acel timp. Apoc. 17:5; 18:21; Ier. 25:32; Apoc. 7:1.

Apoi, acest necaz este simbolizat printr-un „foc” ce va arde nu doar pământul (simbolic pentru societatea organizată), ci și cerurile (simbolice pentru eclesiasticism). Acest foc simbolic, această mare izbucnire anarhistă, va lăsa instituțiile prezente „cenușă”. Pe ruinele lor, cenușa speranțelor și ambițiilor spulberate ale societății, din punct de vedere politic, științific și religios, se va ridica Împărăția glorioasă a lui Mesia pentru a binecuvânta lumea; și va fi așa cum a fost profețit: „Va veni dorința tuturor neamurilor”. Este de fapt ceea ce toate națiunile doresc, deși ele nu-și dau seama cum se vor împlini dorințele lor prin intervenția divină, prin Împărăția lui Mesia.

Textul nostru ilustrează acel „timp de necaz” viitor ca o mare „furtună” care va îndepărta cu totul, sau va schimba pământul sau construcția actuală a societății, și va duce „munții”, împărățiile din acest timp prezent, în marea anarhiei. Poporul lui Dumnezeu va fi într-o oarecare măsură asociat cu toate aceste necazuri, dar nu trebuie să se teamă, ei trebuie să-și dea seama că Dumnezeu este la cârmă. „Când tot din jurul lor cedează, El va fi atunci a lor Speranță și Siguranță.” Chiar dacă vor avea parte cu alții de marele dezastru, necazurile nu vor invada inimile lor. În ei va locui credința în Dumnezeu și în promisiunile glorioase ale Cuvântului Său, și astfel vor fi păziți în pace.

„ISUS LE-A DAT VOIE” SĂ PLECE

În titlu am făcut legătura acestui studiu cu demonii, pentru că Scripturile sugerează că demonii vor avea considerabil de-a face cu stârnirea marelui „timp de necaz” și cu nemulțumirea cu care se va încheia acest Veac și va fi stabilită Împărăția lui Mesia.

De cealaltă parte a lacului, când au debarcat, a venit un om în fugă spre ei, văzându-i de departe. Era posedat — adică, demonii, îngerii căzuți menționați de sf. Iuda (Iuda 6) și de sf. Petru (2 Pet. 2:4) câștigaseră acces și îl stăpâneau. Aceștia L-au recunoscut pe Isus și I-au vorbit prin gura omului, spunând: „Ce ai a cu mine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te jur pe Dumnezeu să nu ne chinuiești”. Acesta a fost răspunsul la porunca lui Isus ca spiritele rele să iasă din om. S-a dovedit că nu numai un demon câștigase acces, ci mulți, o legiune.

Demonii și-au dat seama că erau supuși poruncilor lui Isus și au cerut să li se permită să intre în porci — să-i posedeze. Pentru explicația Bibliei despre felul cum unii îngeri au căzut de la perfecțiunea și armonia lor originară cu Dumnezeu, de ce caută să câștige control asupra omenirii și să comunice cu ei prin medii, și de ce personifică morții, nu avem loc să o prezentăm în acest studiu; dar deoarece există mulți astăzi mai mult sau mai puțin sub influența demonismului — spiritismul — vom trimite mai multă informație la cerere făcută prin carte poștală.

Isus le-a dat demonilor privilegiul pe care l-au cerut, să treacă din om în porci, care erau în jur de 2.000. Porcii, asemenea omului, erau înnebuniți de influența străină dinafară care a luat în stăpânire creierele lor. Ei au alergat cu violență printr-un loc abrupt în jos în mare și s-au înecat. Între timp, omul, eliberat de posesia lor, și-a venit din nou în fire și L-a lăudat pe Dumnezeu pentru eliberare. El a dorit să meargă cu Isus și să devină unul dintre ucenicii Lui. El voia să spună și altora despre marea eliberare pe care o trăise și să le spună de această dovadă în plus că Isus era Mesia. Dar aceasta n-a fost în armonie cu judecata Domnului în privința voii Tatălui, și i-a refuzat tovărășia, instruindu-l să meargă acasă la el și să spună prietenilor lui ce lucruri mari a făcut Domnul pentru el.

Așa a făcut, și oamenii din toată regiunea din jur care îl cunoșteau ca un nebun și posedat, s-au minunat de însănătoșirea lui și au luat la cunoștință de faptul că Isus l-a vindecat. Cei familiari cu astfel de chestiuni pretind că probabil jumătate din cei internați în azilurile noastre de alienați mintal sunt persoane posedate de spirite rele, demoni, fără să aibă o boală organică a creierului. Dar vai! Vedem dovezi pretutindeni că aceste spirite rele pavează drumul pentru un mare măcel asupra omenirii.

Sub titlul Fenomenul Psihic, spiritismul este studiat de unii dintre profesorii proeminenți ai colegiilor zilelor noastre. Ei, asemenea altor spiritiști, sunt înșelați în presupunerea că manifestările care le vin sunt de la prietenii lor morți. Numai Biblia clarifică în mod perfect chestiunea. Ea ne asigură că morții nu au nicio putere să comunice astfel și că toate aceste comunicări vin de la demoni, care nu îndrăznesc să spună cine sunt, căci dacă ar spune, omenirea ar fi în gardă împotriva lor; și ei dorind să fie în contact strâns cu omenirea, personifică și reprezintă diferiți morți.

Hipnotismul, mesmerismul, puterea de clarauzire și puterea de clarviziune sunt toate părți integrante ale aceleași mari înșelări.