SĂ LUPTAȚI PENTRU CREDINȚĂ”

Să luptați pentru credința care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna.” Iuda 3

R 5056 W. T. 1 iulie 1912 (pag. 215)

Lupta pe care Scripturile o dezaprobă este cea a egoismului — lupta pentru loc, pentru putere, pentru prietenii noștri împotriva prietenilor altora, pentru ideile noastre împotriva celor ale altora. Și implicația este că acei care luptă astfel nu vor intra niciodată în Împărăție; căci acest spirit de luptă indică o atitudine sau condiție greșită.

Un lucru este însă să fii înșelat în ceva sau să fii surprins într-o greșeală, și cu totul alt lucru este să lupți pe linia egoismului. Printre poporul Domnului, chiar în zilele apostolilor, exista uneori o tendință să lupte unii cu alții mai degrabă decât să lupte împotriva diavolului, a spiritului lumii și a slăbiciunii proprii. Funcțiile de distrugere și combativitate, care ar servi unui soldat creștin ca avantaj dacă ar fi direcționate împotriva propriilor slăbiciuni și neajunsuri, sunt din păcate nelalocul lor când, ignorând propriile slăbiciuni, el numai luptă cu frații — adesea fără motiv sau asupra unor chestiuni a cărei importanță o exagerează, din cauza spiritului său certăreț. Aceștia să-și amintească afirmația scripturală că „cine este stăpân pe sine prețuiește mai mult decât cine cucerește o cetate”. Prov. 16:32.

Apostolul Pavel dojenește acea direcționare greșită a energiei creștinului prin care „se mușcă și se sfâșie” unul pe altul, și avertizează împotriva ei ca o tendință de distrugere a tot ceea ce este spiritual printre poporul Domnului. Nu înseamnă că apostolul a favorizat neglijența în privința principiilor importante ale Revelației divine, căci el a arătat întotdeauna hotărârea de a lupta pentru dreptate; ca un exemplu la aceasta ne amintim cuvintele lui cu privire la mustrarea unuia dintre ceilalți apostoli, mai bătrâni în credința creștină decât El — „I-am stat împotrivă în față, căci era de condamnat”.

LUPTA LĂUDABILĂ

Dar în timp ce tot poporul Domnului trebuie să fie în gardă împotriva spiritului de ceartă, veghind îndeaproape ca nu cumva să facă ceva într-un mod mușcător și sfâșietor, în loc de a arăta răbdare și îndelungă răbdare, bunătate frățească, iubire, totuși ei s-au înrolat ca Noi Creaturi, concepuți de spirit, pentru a umbla potrivit Spiritului, și ei trebuie să recunoască în mod continuu acest fapt și să continue să fie atenți să umble întotdeauna pe linia spiritului Adevărului; și textul nostru ne spune despre o luptă care este nu numai potrivită, ci și necesară pentru toți cei care umblă pe această cale. Ei trebuie „să lupte pentru credință” — pentru Cuvântul lui Dumnezeu, pentru promisiunile pe care Dumnezeu le-a făcut, pentru lucrurile bune pentru care Dumnezeu a făcut aranjamente.

Necesitatea pentru acest curs constă în faptul că această lume nu este prietenă cu harul; nu este prietenă, prin urmare, cu poporul lui Dumnezeu. Egoismul, care este spiritul lumii, stă pe partea opusă a Spiritului sfânt al iubirii; și interesele noastre egoiste sunt pe linia lumii în general. În consecință, nimeni n-ar putea să lupte în mod potrivit pentru credință cu un motiv egoist, căci „credința dată odată pentru totdeauna sfinților” ar interzice un astfel de motiv și l-ar condamna imediat. Un motiv, fără îndoială, pentru care Domnul a permis ca această cauză a Sa să fie desconsiderată și supusă atacurilor lumii și în special ale spiritelor rele din lume este că El dorește să aibă pentru poporul Său în această „turmă mică” un popor încercat, un popor de caracter. Caracterul implică o astfel de fixitate a scopului și a intenției, încât individul să lupte o „luptă bună” împotriva oricărei influențe care lucrează spre a-l îndepărta de la Cuvântul Domnului și de la frații Domnului.

Lumea și teoriile ei sunt în opoziție cu sfinții; de aceea, noi trebuie să luptăm împotriva aranjamentelor umane și diavolești care predomină în timpul de acum. Este posibil ca cineva să fie luptător în chestiuni religioase, și „să lupte serios”, și totuși astfel de curs să nu fie luptă „pentru credința dată odată pentru totdeauna sfinților”. Unul ar putea fi luptător pentru ceva teorie proprie îndrăgită, mai degrabă decât pentru acele principii de dreptate pe care le învață Biblia.

Uneori ar putea părea ca o luptă pentru credința dată odată sfinților când o persoană ar discuta aprins cu altă persoană asupra unor subiecte scripturale, și totuși motivul real în a proceda astfel ar putea fi mândria. Mândria este o parte a egoismului; de aceea, în lupta pentru propriile sale idei ar putea să cultive mândria. Lupta pe care Dumnezeu o aprobă este acea dorință serioasă de a avea orice învață Cuvântul lui Dumnezeu. Nu trebuie să luptăm cu limba în mod nepotrivit, nici să vorbim calomniator. În toate luptele noastre să manifestăm roadele Spiritului sfânt — gentilețe, bunătate frățească, iubire. Astfel lupta potrivită nu se va împărtăși din mânie, ură, răutate sau ceartă.