BISERICA CREȘTINĂ ȘI MISIUNEA EI

R 5057 W. T. 1 iulie 1912 (pag. 213-215)

Nu este nici o îndoială că Biserica lui Cristos este o Ecclesie, un Corp, și că Isus Cristos este Capul „bisericii care este trupul Său” (Efes. 1:22, 23). Nu poate fi nicio îndoială că diferiții membri ai Bisericii sunt chemați — atrași printr-un proces de alegere — din omenire. Mărturia Scripturilor în privința obiectivului chemării pare să fie de asemenea clar. Apostolul Petru spune că Biserica este un popor pentru un scop; adică, Dumnezeu are un obiectiv sau scop special în alegerea Bisericii. Ei trebuie „să vestească virtuțile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”, ca oamenii „să vadă faptele voastre drepte și să preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri”. 1 Pet. 2:9; Mat. 5:16.

Întrebăm cu privire la obiectivul acestei străluciri a luminii, și Scripturile răspund că aceasta va avea un efect asupra lumii, mustrând omenirea și punând în fața ei un exemplu de viață mai bună, de gândire mai bună. Întrebăm dacă acesta este obiectivul final al chemării. Scripturile răspund că nu este; că Biserica este chemată să fie un popor privilegiat și să devină moștenitori împreună cu Domnul lor în Împărăția Sa. Întrebăm mai departe dacă El într-adevăr va avea o Împărăție. Scripturile răspund, da; la sfârșitul acestui Veac Evanghelic, El va veni, nu ca o Jertfă pentru Păcat, ci ca un mare Împărat, Profet, Judecător, ca să împartă binecuvântările asigurate prin moartea Sa. Întrebăm cu privire la partea Bisericii în acest timp de acum. Răspunsul vine că acei care Îl urmează cu credincioșie pe Miel, prin vorbire de rău și prin vorbire de bine, care își iau crucea și Îl urmează pe Isus, vor fi socotiți vrednici să fie asociații Lui în Împărăție.

MISIUNEA BISERICII

Întrebăm dacă Biserica va fi în stare să combată influențele rele ale lumii. Răspunsul este, da; Satan va fi legat pentru o mie de ani, ca să nu mai înșele neamurile până când se va fi împlinit mia de ani. În timpul acelor ani, misiunea Mântuitorului, ca „Soarele Dreptății”, va fi să binecuvânteze omenirea cu „vindecare” în razele Sale; și Biserica va avea o parte cu El în binecuvântarea lumii. Întrebăm dacă aceasta este o propunere nouă pe care a făcut-o Dumnezeu; și răspunsul vine, nu; acesta a fost planul și scopul lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii. Aceasta este Evanghelia sau veștile bune, prima dată anunțată lui Avraam: „toate familile pământului vor fi binecuvânte în tine și în sămânța ta”. Gen. 28:14 etc.

Dumnezeu a intenționat să binecuvânteze pe toți membrii familiei umane, pe toate popoarele, neamurile și limbile, și a plănuit ca binecuvântarea să vină prin Sămânța lui Avraam. Poporul iudeu a fost numai sămânța tipică; sămânța antitipică este Cristosul (Isus Capul și Biserica Trupul Său), care va „binecuvânta toate familiile pământului”. Dar lumea trebuie să aștepte binecuvântarea ei până când Biserica va fi fost completă, va fi fost trecută dincolo de văl și va sta cu Cristos pe Tronul Său.

Întrebate în privința succesului binecuvântării care va însoți lucrarea Bisericii, Scripturile răspund că „Orice genunchi se va pleca înaintea Mea și orice limbă va mărturisi”; și cunoștința lui Dumnezeu va umple întregul pământ. Dacă aceasta înseamnă o mântuire universală — că toți vor fi mântuiți — răspunsul este că Dumnezeu a prevăzut ca, după cum toți au murit în Adam, tot așa, toți trebuie să fie reînsuflețiți, aduși înapoi la privilegiul obținerii vieții veșnice, prin meritul sacrificiului lui Cristos; dar că obținerea vieții veșnice va depinde de modul în care va fi folosit privilegiul. Nimeni nu va fi constrâns sau silit.

Majoritatea oamenilor au un astfel de respect față de dreptate, încât dacă răsplățile ei ar fi la fel de sigure și la fel de dorite ca și cele ale păcatului, fără îndoială că ei ar prefera să facă ce este drept. Mulți ne spun că au fost aproape forțați să facă răul. Numai foarte puțini sunt cei care doresc să renunțe la păcat și să meargă pe calea îngustă a ascultării și a sacrificiului de sine. În timp ce acei care fac astfel în acest Veac vor avea o răsplată foarte specială, alții care iubesc dreptatea și urăsc nelegiuirea, sub regula Împărăției lui Cristos vor avea tot ajutorul fără constrângere. Ei vor avea cooperare în străduințele lor pentru dreptate. Scripturile însă declară cu aceeași forță că, așa cum moartea a fost pedeapsa originară pentru păcat în cazul lui Adam, tot așa, aceasta va fi întotdeauna pedeapsa pentru păcat; și că în timpul Veacului viitor oricine va păcătui cu voia, va muri în Moartea a Doua, din care nu va mai fi nicio înviere, nicio răscumpărare, nicio speranță de recuperare.

PĂMÂNTUL VA FI CĂMINUL

VIITOR AL OMULUI

Înainte de a intra păcatul în lume, prevederea divină pentru primii noștri părinți a fost Grădina Edenului. Când ne gândim la aceasta, să mergem cu mintea în viitor, îndrumați de Cuvântul lui Dumnezeu; și în viziune mintală să vedem Paradisul restaurat — nu doar o grădină, ci întregul pământ făcut frumos, roditor, fără păcat, fericit. Atunci ne amintim promisiunea inspirată, atât de familiară nouă — „El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plâns, nici țipăt, nici durere”, pentru că lucrurile dintâi ale păcatului și ale morții vor fi trecut și toate lucrurile vor fi fost făcute noi! Apoc. 21:4, 5.

Amintindu-ne cuvintele de asigurare ale sf. Petru în privința acestor glorioase „timpuri de restabilire a tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinților Săi proroci din vechime”, vedem că la „timpul potrivit” al lui Dumnezeu pământul va fi adus la perfecțiunea intenționată de la început și exemplificată în Eden. Credem că timpul acela este aproape. Vedem venind binecuvântările promise. Ce sunt vastele sisteme de irigații prin fântâni arteziene și prin apeducte, decât împlinirea profețiilor cu privire la domnia lui Cristos și la binecuvântarea pământului! „În pustie vor tâșni ape și în deșert torenți” ... „pustietatea se va înveseli și va înflori ca trandafirul.” Is. 35:6, 1.

Scripturile ne spun că după ce Dumnezeu a creat diferite ordine de ființe spirituale, a făcut pe om, „cu puțin mai prejos decât îngerii” (Ps. 8:5). Rasa umană a început cu Adam și Eva, care au avut capacitatea de a înțelege și aprecia aranjamentul divin, ceea ce creația animală inferioară n-a avut. Dumnezeu l-a făcut pe om în asemănarea Sa. Faptul că a intrat păcatul și l-a dus pe Tatăl Adam sub sentința morții nu înseamnă că Tatăl Ceresc Și-a schimbat aranjamentul. Scopul pe care l-a avut „de la început” nu s-a schimbat niciodată.

Putem vedea un motiv de ce nu întreaga lume a fost făcută un Eden; și anume, Dumnezeu a intenționat să dea rasei o încercare. Potrivit relatării Scripturilor, dacă prima pereche și-ar fi menținut dreptatea, sfințenia, ei ar fi continuat să fie perfecți și ar fi propagat o rasă perfectă; și dacă păcatul n-ar fi intrat, Dumnezeu ar fi fost responsabil pentru întreținerea lor. Dar Dumnezeu, prevăzând că va intra păcatul, a făcut numai Edenul perfect și a permis ca restul pământului să continue într-o stare neterminată. În consecință, Dumnezeu i-a spus lui Adam: „Blestemat este acum pământul din cauza ta. Cu multă trudă să-ți scoți hrana din el în toate zilele vieții tale; spini și pălămidă să-ți dea și să mănânci plantele de pe câmp. În sudoarea feței să-ți mănânci pâinea.” Gen. 3:17-19.

IMPERFECȚIUNEA PĂMÂNTULUI ESTE BINECUVÂNTAREA OMULUI CĂZUT

Dumnezeu putea să facă tot pământul perfect la fel de ușor cum „a sădit” mica grădină în Eden. Dar El a prevăzut că dacă pământul era perfect, lupta morții ar fi fost mai lungă și degradarea omului mai mare. Sărăcia lumii a ajutat la reținerea omenirii de la adâncimi de nelegiuire mai mari. Sentința „în sudoarea feței să-ți mănânci pâinea” a fost evident intenționată ca o binecuvântare, pentru ca omul să poată învăța lecții de experiență prin bătălia sa cu pământul pentru existență. Așa cum Creatorul i-a spus omului cu privire la blestemul pământului, acesta a fost „din cauza ta” (a omului). Astfel omul a învățat că „plata păcatului este moartea”. Tatăl Ceresc însă nu Și-a schimbat Planul. Când va fi stabilită Împărăția, pământul își va da rodul; și Dumnezeu ne asigură: „Eu voi preamări locul unde se odihnesc picioarele Mele.” Is. 60:13.

Edison a fost instrumentul Providenței în faptul că ne-a dat minunate dispozitive electrice. Burbank și alții, sub îndrumarea divină, au făcut miracole în horticultură. Ce fructe și flori frumoase au urmat drept rezultat! Este greu de imaginat ceva mai aproape de perfecțiune, fie în Edenul din vechime fie în Edenul mondial care va fi stabilit! Referindu-se la „timpurile restabilirii”, profetul declară că „pământul își va da roadele” (Ps. 67:6). Noi vedem pregătiri pentru împlinirea acestei promisiuni.

Cu câțiva ani în urmă un fermier din Virginia a descoperit o tulpină anormală de grâu — o sută patruzeci și doi de lujeri, fiecare având un spic bine dezvoltat — vlăstarul unui singur bob de grâu! Sub numele de „Grâul Miraculos”, acesta se dezvoltă încet în diferite părți ale țării. Producția medie pare să fie în jur de o mie două sute de grăunțe dintr-un bob. Chiar în acest an, aceeași ciudățenie a fost descoperită la ovăz, o tulpină crescând sălbatică la marginea drumului. Pe lângă aceasta, aceeași Providență Divină îi îndrumă pe chimiștii noștri în metode economice de extragere a azotului din atmosferă pentru hrănirea solului, și astfel pentru a crește binecuvântările pământului, în împlinirea promisiunii lui Dumnezeu că va face locul picioarelor Sale glorios.

De ce n-a fost făcut pământul deja glorios? Răspunsul este că Dumnezeu permite rasei să se înmulțească mai întâi. Dacă omenirea ar fi fost perfectă, oamenii ar fi învățat lecția răutății păcatului în același mod cum au învățat-o îngerii. Dar grăbindu-se să comită păcat, ei au învățat prima dată răul și au fost supuși tuturor vicisitudinilor păcatului și morții. Îngerii au învățat cealaltă lecție — ce este dreptatea, ce este binele — nu numai în sens abstract, ci în sensul de a le apecia.

OMENIREA VA ÎNVĂȚA ÎNCĂ O LECȚIE

Dumnezeu alege acum Biserica. De îndată ce Biserica va fi completă, omenirea va avea ocazia să învețe lecția dreptății, cunoștința de Dumnezeu, și va fi ridicată din păcat și moarte, din slăbiciunea care a venit prin păcat. Acest timp de ridicare este clar marcat în Scripturi ca „timpurile restabilirii” — restabilire la ceea ce a fost pierdut. Deoarece ceea ce a fost pierdut a fost perfecțiunea umană și fericirea edenică, omenirea nu va primi lucruri cerești, ci binecuvântări pământești. Voința lui Dumnezeu va fi îndeplinită. Omenirea va fi adusă la perfecțiune în timpul miei de ani de domnie a lui Mesia. Cea mai importantă parte a lucrării de Restabilire este legată de om. Egoismul tare, împietrit al inimii, care este în toată lumea, nu este nici asemănare cu Dumnezeu, nici spre slava lui Dumnezeu.

„Neomenia omului față de om,

Îi face pe nenumăratele mii să jelească.”

Nouăsprezece secole de predicare arată că leacul pentru această maladie nu stă în puterea noastră; și că numai puțini doresc într-adevăr să caute spiritul de gentilețe și blândețe al Domnului. Dar marele Împărat al Slavei este și Marele Medic. Numai El poate să vindece boala păcatului și rezultatele ei. Prin el va fi împlinită promisiunea lui Dumnezeu pentru Israel: „Voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne” (Ezec. 36:26). Această lucrare va porni din Israel către toate familiile pământului, ridicându-i pe toți cei doritori și ascultători din păcat și moarte, la tot ceea ce a fost pierdut în Eden și răscumpărat la Calvar. Mulțumită lui Dumnezeu, cei nedoritori și neascultători nu vor fi destinați unui chin fără sfârșit, ci „Morții a Doua” — „distrugere veșnică”. Pământul desăvârșit va rămâne pentru totdeauna pentru ființa glorioasă, omul.

CONDUCEREA LUI CRISTOS

Dumnezeu Și-a propus să facă o Nouă Creație. În legătură cu aceasta El folosește ocazia să cheme Biserica pentru a fi asociată cu Domnul ei în natura divină, cu mult mai presus de domnii, de puteri și de orice nume care este numit. Astfel, în cele din urmă, când toți păcătoșii cu voia vor fi fost eliminați, găsim, după cum afirmă Scripturile, că „toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ și pe mare” vor fi auzite spunând: „A Celui care stă pe scaunul de domnie și a Mielului să fie binecuvântare, cinste, slavă și stăpânire în vecii vecilor!” (Apoc. 5:13). Astfel Domnul va aduna împreună pe toți cei credincioși, atât din cer cât și de pe pământ, sub conducerea lui Cristos, al cărui Cap este Iehova. Efes. 1:10.