VIN SĂ FAC VOIA TA”

Apoi zice: Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” El îndepărtează astfel pe cele dintâi, ca să pună în loc pe a doua. Prin această „voie” am fost sfințiți, prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna”. „Ci Mi-ai pregătit un trup.” Evrei 10:9, 10, 5.

R 5053 W. T. 1 iulie 1912 (pag. 209-211)

În contextul din care este luat textul nostru, apostolul spune despre „jertfele mai bune” — plural — și „singura jertfă” — singular. Din afirmația Lui, noi ne simțim justificați să spunem că sf. Pavel pune în contrast Ziua antitipică a Ispășirii cu ziua tipică a Ispășirii, în care era făcută o singură jertfă pentru păcat în numele întregului popor, dar care consta din două jertfe — prima, vițelul pentru seminția preoțească a lui Levi, și apoi țapul pentru celelalte seminții ale lui Israel.

În acele jertfe care erau făcute an după an în mod continuu, Dumnezeu nu avea nicio plăcere, căci ele nu-L mulțumeau sau nu-I erau plăcute pentru a face satisfacție pentru păcat. Ele nu erau expresia divină a ceea ce era plăcut lui Dumnezeu în sensul cel mai deplin. „Mi-ai pregătit un trup” „pentru suferința morții”. Acest „trup” a fost trupul uman al lui Isus, care, prin concepere imaculată, a fost sfânt, nevinovat, nepătat, despărțit de păcătoși și, de aceea, capabil să fie preț de răscumpărare pentru păcatele întregii lumi. Dar este de asemenea adevărat că Dumnezeu a prevăzut un Trup mai larg.

„ISUS, PE CARE-L PRIGONEȘTI”

Acest Trup mai larg pe care Dumnezeu L-a prevăzut este compus din ființe umane, pe care El le-a atras și le-a chemat ca să fie membri ai acestui Trup ai lui Cristos, care este Biserica. Această atragere și chemare a fost pentru omul natural și nu pentru Noua Creatură. Când Isus a acceptat pe acești membri ai Trupului Său, El i-a acceptat ca Noi Creaturi. Invitația făcută lor a fost înainte ca ei să devină Noi Creaturi. De aceea, când i-a acceptat pe aceia pe care Tatăl i-a atras și i-a chemat, El i-a acceptat ca membri sau reprezentanți, astfel ca ei să poată fi reprezentanții Lui de-a lungul acestui Veac. Din acest punct de vedere a vorbit El când l-a mustrat pe Saul din Tars, zicând: „Saul, Saul, pentru ce Mă prigonești?” (Fapt. 9:4). Astfel Isus în trup (reprezentat prin urmașii Săi) era încă în lume la mult timp după ce Isus S-a înălțat la cer, în calitate de Cap al Bisericii. Astfel vedem că suferințele Bisericii de-a lungul Veacului, în acest sens, au fost suferințele lui Isus.

Apostolul vorbește despre sine zicând: „Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea lui Isus” (2 Cor. 4:10). Toți urmașii Domnului Isus poartă în Trupul lor omorârea Domnului Isus. Așa cum Isus a avut experiențe în suferințe, tot așa, toți ucenicii Lui au experințe cu El în suferința din acest timp și comuniune cu El în spirit. „Chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși cel dinăuntru se înnoiește din zi în zi.” 2 Cor. 4:16.

ASCULTARE ÎN MĂSURA SACRIFICIULUI

Ne referim iarăși la textul nostru, „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” tot ce este scris în Carte. Deoarece a fost născut sub Lege, Isus a fost obligat să țină Legea. Nu era niciun sacrificiu în ținerea Legii. A face ceva care este poruncit nu este sacrificiu, ci ascultare. Legea nu spunea că cineva trebuie să-și iubească aproapele mai mult decât pe sine. Dar Isus a mers mai departe de această Lege a Dreptății și Și-a dat viața pentru Biserică și pentru lume. Fiindcă a fost astfel ascultător față Tatăl în măsura ținerii, nu numai a orice este în Lege, dar a orice este scris în Carte, în Biblie — de aceea El a fost o jerfă, și după aceea a fost înălțat la Maiestatea divină din Înălțime.

Lucrurile scrise în Carte au fost scrise în tipuri și umbre, în alegorii. Pentru a ilustra: Moise a înălțat șarpele de aramă. Aceasta este o imagine care ilustrează cum Domnul nostru Isus va fi înălțat. Mielul ucis în perioada Paștelui este de asemenea un tip al lui Isus, Mielul înjunghiat. Sacrificiile din Ziua Ispășirii sunt de asemenea ilustrații. Și așa cum Mielul a fost dus la tăiere, tot așa El nu S-a împotrivit.

„CERURILE I S-AU DESCHIS”

Nu suntem informați cât a știut Domnul nostru la timpul consacrării Sale cu privire la scopul divin. În zilele copilăriei Sale, Domnul nostru știa că venise în lume să facă voia Tatălui. Dar exact care era acea voie, nu știa pe deplin. Totul era scris în Carte, dar Cartea era pecetluită; și până când acea voie nu i-a fost descoperită, nu putea fi înțeleasă. Nu putea ști până după ce primea Spirit sfânt; și trebuia să se consacre înainte de a putea primi acel Spirit sfânt. Prin urmare, când S-a oferit la botez nu putea înțelege „lucrurile adânci”. După cum spune sf. Pavel, niciun om natural nu poate pricepe lucrurile lui Dumnezeu: „Omul natural nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; și nici nu le poate cunoaște, pentru că ele se înțeleg duhovnicește” (1 Cor. 2:14). Isus nu putea cunoaște adâncimile și importanța tuturor simbolurilor pe care Dumnezeu le scrisese chiar în acea formă pentru scopul special de a le ține secrete, până când El avea să fie conceput de Spirit.

Înțelegem că Domnul nostru a fost Mielul junghiat în Planul divin chiar imediat ce Și-a consacrat viața la Iordan și I s-a acordat conceperea cu Spirit sfânt. Citim că imediat ce a ieșit din apă lucrurile cerești I s-au deschis. Sub influența acelei iluminări, El a mers în pustie și a rămas acolo postind patruzeci de zile, pentru a putea înțelege voia lui Dumnezeu. Dar consacrarea Lui a fost să împlinească tot ce era scris în Carte. El urma să fie marele Mesia, marele Mijlocitor între Dumnezeu și oameni. El a făcut deplina consacrare a vieții Sale în acest scop. Acea consacrare a fost acceptată. A însemnat împlinirea tuturor detaliilor întregului plan.

CONSACRAREA TREBUIE SĂ PRECEADĂ ÎNȚELEGEREA TIPURILOR

După cum s-a sugerat înainte, toate aceste lucruri scrise în Carte cu privire la Domnul nostru n-au fost înțelese de El până la timpul cuvenit, care a început atunci când Spiritul sfânt a venit peste El. Atunci, în timp ce era în pustie, a început să vadă și să aplice diferitele lecții la Sine. El Se angajase să facă tot ce era scris în Carte înainte de a înțelege însemnătatea acestor tipuri. Evident aceasta a fost intenția divină și exista un motiv în spatele ei.

Aici era voia lui Dumnezeu, care nu era scrisă în porunci, ci în tipuri și umbre, ca Acela care urma să împlinească aceste lucruri să poată vedea în ele, nu o poruncă divină, ci voia divină. „Iată-Mă, vin să fac voia Ta!” Sunt gata să fac voia Ta cu orice preț! Apostolul spune că atunci când Domnul a venit astfel și S-a prezentat lui Dumnezeu, „El îndepărtează astfel pe cele dintâi îadică, El pune deoparte tipulș, ca să pună în loc pe a doua”, antitipul. Tipul a fost șarpele înălțat; antitipul a fost El însuși „înălțat”. Tipul a fost mielul ucis; antitipul a fost El însuși junghiat. Tipul a fost jertfa din Ziua Ispășirii; El însuși și Corpul adoptat, Biserica, constituie „jertfele mai bune”.

După ce S-a întors din pustie, Domnul nostru a început îndepărtarea celor dintâi (tipurile). Parte din lucrare a fost completată în cei trei ani și jumătate ai misiunii Sale pământești. Dar lucrarea nu este încă terminată. Venind la timpul nostru, apostolul spune: „Prin această „voie” am fost sfințiți” (Evrei 10:10). Ce voie este aceasta? Aceeași voie care a avut-o Domnul nostru. El a spus: „Vin să fac voia Ta” — nu numai Legea Ta. Acum noi care suntem Biserica spunem că suntem bucuroși să-L urmăm. Suntem bucuroși să fim jertfe vii. Dumnezeu nu ne poruncește să fim jertfe.

BISERICA ESTE PUSĂ DEOPARTE

PENTRU JERTFĂ

Apostolul spune: „Vă rog fierbinte, fraților” — vă pun înainte faptul care este vrednic de atenția voastră, să vă prezentați ca jertfe vii. Astfel, având aceeași voie, aceeași minte, aceeași dispoziție care este în Cristos, suntem sfințiți, suntem puși deoparte. Nu noi ne punem deoparte. Domnul nostru ne pune deoparte. El este cel care ne atribuie meritul Său pentru ca Tatăl să poată accepta jertfa și să ne conceapă la noua natură ca membri ai Corpului Său. Apostolul spune: „Prin această voie am fost sfințiți prin jertfirea trupului lui Isus Hristos odată pentru totdeauna” („pentru totdeauna” fiind adăugat) (Evrei 10:10). Ce înseamnă aceasta? Răspundem că afirmația este adevărată. Corpul literal al lui Isus a fost baza acceptării noastre de către Dumnezeu. Biserica este Corpul mistic al lui Isus: „Pentru ce Mă prigonești?” „Eu sunt Isus, pe care-L prigonești”.

Jertfirea acestui Corp al lui Isus a progresat de-a lungul a 1800 de ani; și numai așa cum suntem jerfiți și numai prin aceea că suntem jertfiți putem deveni membri și putem ajunge la moștenire împreună cu Domnul nostru în Împărăție — „Toți câți am fost botezați pentru Hristos” (Rom. 6:3). Nu suntem botezați numai în Corpul glorios al viitorului, în Mesia, ci suntem botezați și în Isus ca să putem avea parte în moartea lui Isus, în jertfă, și să avem parte în gloria lui Isus, Mesia.

SÂNGELE VIȚEILOR ȘI AL ȚAPILOR NU POT NICIODATĂ SĂ ȘTEARGĂ PĂCATELE

„Și orice preot face slujba în fiecare zi și aduce de multe ori aceleași jertfe, care niciodată nu pot să înlăture păcatele” (Evrei 10:11). Aceasta se referă la faptul că preotul evreu oferea jertfe continuu și totuși niciodată nu realiza nimic cu ele. „Dar El, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu” (Evrei 10:12). „El” este gloriosul Mare Preot, Isus, Capul, care, după ce a oferit o singură jertfă pentru păcat pentru totdeauna, S-a așezat la dreapta lui Dumnezeu.

Dar jertfa Sa a fost formată din două părți; prima a fost cea de la Iordan, când S-a oferit pe Sine; iar a doua a fost la Cincizecime, când „S-a înfățișat înaintea lui Dumnezeu pentru noi” — pentru noi care trăim astăzi, precum și pentru cei care trăiau atunci. Atunci El a acceptat Biserica în calitate de jertfitori împreună cu El și i-a jertfit; și în jertfirea lor a jertfit acel singur țap antitipic. Astfel jertfele Lui au fost completate de fapt la Cincizecime. Ce așteaptă El? Scripturile spun că El S-a așezat la dreapta Maiestății în Înălțime, așteptând să vină timpul când vrăjmașii Lui vor fi făcuți așternut picioarelor Sale. Evrei 10:13.

Între timp mireasa Lui va fi fost desăvârșită și unită cu El în glorie. Când acel timp va fi venit, vrăjmașii Lui vor fi făcuți așternut picioarelor Sale. La timpul morții Sale, ne amintim că El a spus: „Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi: tot ce este al Meu este al Tău” (Ioan 17:9, 10). Și promisiunea Tatălui făcută Lui este: „Cere-Mi, și-Ți voi da popoarele de moștenire și marginile pământului în stăpânire!” Psa. 2:8.

Apostolul spune că El S-a așezat la dreapta Maiestății în Înălțime așteptând până când Dumnezeu îi va face pe vrăjmașii Lui așternut picioarelor Sale. Dumnezeu nu este pregătit să-I dea aceste lucruri până când Biserica va fi completă. Cu alte cuvinte, Biserica nu este o parte suplimentară și adăugată la Planul Divin. Este „taina ținută ascunsă de veacuri și din generații”. Col. 1:26.

TAINA DEZVĂLUITĂ ACUM

Acum, sub revelația lui Dumnezeu, vedem dezvăluirea Tainei, că Biserica va fi moștenitoare împreună cu Domnul nostru în gloriile Împărăției. Prin urmare, scopul divin pentru Isus este să aștepte până când va veni timpul când Biserica va fi fost desăvârșită. Această chestiune a jertfirii trebuie să fie completată în timpul Veacului Evanghelic; și această mare Zi a Ispășirii va fi de asemenea terminată. Nu se va mai repeta jertfirea.

Ne amintim că în Apocalipsa 5 este afirmat că nimeni n-a fost găsit vrednic să deschidă sulul scris pe dinăuntru și pe dinafară și pecetluit cu șapte peceți; nimeni n-a fost vrednic. Nu: „Nimeni, nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, nu putea să deschidă cartea, nici să se uite în ea”. Iehova îi spusese deja lui Avraam că va binecuvânta lumea, dar nu-i revelase cum se va face. Apoi citim că Ioan a plâns, deoarece Dumnezeu avea un mare Plan și deoarece nu era nimeni care să primească acel Plan, să-l dezvăluie. Îngerul a spus: „Nu plânge! Iată, Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea și cele șapte peceți ale ei” (Apoc. 5:1-6). Prin aceasta înțelegem că El nu S-a născut cu acest drept, ci l-a primit — El „a biruit ca să deschidă Cartea”. De aceea, datorită ascultării Sale, Dumnezeu L-a înălțat nespus de sus, dându-I demnitate, putere și onoare.

Leul din Seminția lui Iuda a fost Domnul Isus, căruia I-a fost dată Cartea. Pentru unul care crede nu este timpul să înțeleagă ceva din lucrurile adânci scrise în acea Carte până când ajunge la punctul consacrării. Dar Dumnezeu nu ni le descoperă prin Spiritul Său în același mod în care I le-a descoperit Domnului Isus. Ioan a spus că aceasta este „Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Și El le-a făcut-o cunoscut prin semne, trimițând prin îngerul Său la robul Său Ioan.” „Tatăl, de la care vin toate și pentru care trăim și noi, și un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate și prin El și noi.” Apoc. 1:1; 1 Cor. 8:6.

„LUMINA STRĂLUCITOARE CARE MERGE MEREU CRESCÂND PÂNĂ LA MIEZUL ZILEI”

N-ar fi potrivit din partea noastră să vorbim cu siguranță despre cât a cunoscut Domnul nostru în timpul misiunii Sale pământești. Căci cum am putea ști dacă n-a fost declarat? El a spus că timpurile și perioadele nu erau cunoscute la acel timp decât „doar de către Tatăl”. Nu ne putem îndoi că El știe acum totul despre acel subiect. Și dacă presupunerile noastre sunt corecte, noi știm acum mai mult despre acest subiect decât a știut Domnul nostru atunci.

Fără îndoială, ar fi imposibil să se înțeleagă multe din lucrurile adânci cu privire la Veacul Mesianic cu mult înainte de acea perioadă. Daniel ne spune că profețiile în legătură cu Timpul Sfârșitului au fost închise, pecetluite până la sfârșit (Dan. 12:4, 9). Pe măsură ce acestor lucruri le-a venit timpul să fie înțelese, ele au constituit hrană la timpul potrivit pentru Casa credinței (Mat. 24:45). De exemplu, ar fi hrană la timpul potrivit în zilele lui Noe să se știe despre potop; dar acea informație n-ar fi hrană la timpul potrivit astăzi.

Astfel deci, noi trebuie să umblăm în lumină și să fim îndrumați de Cuvântul Domnului. „Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului, ci oamenii sfinți ai lui Dumnezeu au vorbit conduși de Duhul Sfânt”, ne spune sf. Petru. Iar sf. Pavel spune: „Aceste lucruri ... au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor” (2 Petru 1:21; 1 Cor. 10:11). Și Domnul nostru a spus despre Spiritul sfânt pe care îl va trimite, că acesta ne va „vesti lucrurile viitoare” (Ioan 16:7, 13). Astfel calea Bisericii pe tot parcursul ei a fost o cale de lumină crescândă.

Credința noastră nu constă numai în credința în personalitatea lui Dumnezeu, în dreptatea lui Dumnezeu. Noi credem pe deplin în personalitatea lui Dumnezeu, în puterea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, trebuie să exercităm credință în providența divină în cazul nostru propriu; credință în faptul că Dumnezeu ascunde unele lucruri de vederea noastră mentală și spirituală în timpul prezent. El a permis să vină asupra lui Isus lucruri care L-ar fi putut uimi pe Domnul nostru dacă n-ar fi exercitat credință. El a permis ca Domnul nostru să fie tratat rău, calomniat — să fie răstignit. Se cere cunoștință, credință pentru orice suntem chemați să facem sau să întreprindem. Noi Îl credem pe Dumnezeu; dar suntem noi hotărâți să fim loiali lui Dumnezeu și planului Său? Și suntem noi dispuși să îndurăm greutăți și să sacrificăm interesele pământești în favoarea acestor promisiuni cerești?