PILDELE ÎMPĂRĂȚIEI ÎN EMBRION

Marcu 4:26; Matei 13:33

„Vie împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ.” Mat. 6:10.

R 5049 W. T. 15 iunie 1912 (pag. 198-199)



Mulți dintre noi în trecut am trecut cu vederea faptul că aproape toate învățăturile Răscumpărătorului sunt în legătură cu Împărăția — Împărăția Sa Mesianică. Unii dintre noi am avut ideea nescripturală că Împărăția lui Mesia ar consta numai într-o suveranitate în inimile urmașilor Săi și în viața actuală.

Acum vedem semnificația și legătura reală a numeroaselor cuvinte ale Marelui Învățător asupra acestui subiect. După cum ne-a învățat să ne rugăm, „Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ”, El S-a referit la faptul că noi ar trebui să avem în minte promisiunea glorioasă a lui Dumnezeu că în cele din urmă, prin Împărăția lui Mesia, toată ignoranța, păcatul și moartea vor fi înlăturate, iar cei doritori și ascultători din omenire vor fi eliberați de acestea, până când „orice genunche se va pleca și orice limbă va mărturisi” spre slava lui Dumnezeu.

Domnul nostru a vrut să spună că noi trebuie să facem legătura între această Împărăție și marea promisiune făcută lui Avraam, „În sămânța ta toate familiile pământului vor fi binecuvântate”. Învățăturile Învățătorului și Mesajul pe care ne-a însărcinat să-l dăm în numele Lui este Evanghelia Împărăției — Mesajul gloriei viitoare și Mesajul că acum Dumnezeu alege o „turmă mică” pentru a fi Sămânța spirituală a lui Avraam, moștenitori împreună cu Isus pe Tronul acelei Împărății. Pavel se referă la aceasta în Galateni 3:29: „Și dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți «sămânța» lui Avraam, moștenitori potrivit făgăduinței”.

Studiul de astăzi ne pune în față câteva dintre pildele lui Isus cu privire la Împărăție. Majoritatea acestora se referă la clasa Împărăției din prezent mai degrabă, decât la Împărăția în stadiul ei de dezvoltare deplină, din timpul miei de ani de glorie a Lui. Toți cei din poporul consacrat al lui Dumnezeu, concepuți de Spirit sfânt în timpul acestui Veac — de la Cincizecime încoace — constituie împreună clasa Împărăției, Împărăția în embrion — neterminată, nedezvoltată, incompletă. Unii dintre acești membri în embrion ai Împărăției se poate totuși să nu-și asigure chemarea și alegerea și să fie „dezaprobați” în ceea ce privește gloria și onoarea la care au fost chemați.

ÎMPĂRĂȚIA SE DEZVOLTĂ ÎNCET

Prima ilustrație din lecția noastră este că Împărăția lui Dumnezeu în starea ei actuală embrionară are o dezvoltare înceată, treptată și metodică, acoperind întreaga perioadă a acestui Veac Evanghelic. Este ca sămânța aruncată în pământ, care ajunge la maturitatea ei după multe zile și diferite experiențe — când este în final recoltată. Isus și apostolii au semănat sămânța, nu numai pentru zilele lor, ci pentru întreaga clasă a grâului dezvoltată de-a lungul acestui Veac. Și cum a explicat Isus în altă pildă, „Secerișul este sfârșitul veacului”. Adunarea în grânarul ceresc va fi îndeplinită prin Întâia Înviere.

CA O SĂMÂNȚĂ DE MUȘTAR

Diferitele pilde nu privesc Împărăția în embrion din același punct de vedere. Fiindcă ea poate fi privită din așa multe unghiuri, de aceea ni s-au dat așa de multe pilde. Întocmai așa am putea face diferite fotografii ale unei clădiri. Una ar putea să arate partea de est, alta de vest, alta construcția înălțată din față, alta planul bazei, iar alta să o arate cu schelăria ei. Sau, dacă ar fi o clădire din beton, ar putea fi înfățișat cadrul construcției, în care se toarnă betonul.

Pilda seminței de muștar pare să reprezinte Împărăția din punctul de vedere al lumii — ca biserica nominală, dezvoltată din micuța sămânță inițială a Evangheliei adevărate. Din acea mică sămânță avem astăzi o mare instituție cu multe ramuri denominaționale. Dar vai! dezvoltarea ei prosperă a invitat în ramurile ei păsările văzduhului, pe care Domnul în altă parte le descrie ca reprezentând pe cel rău și îngerii lui — Satan și reprezentanții lui — care bineînțeles n-ar trebui să aibă niciun loc în Biserică; și ei n-ar avea niciun loc în ea dacă Biserica ar fi fost destul de loială și zeloasă ca să vestească numai adevărata Evanghelie și calea îngustă a lepădării de sine.

Într-adevăr, neglijarea predicării acestei Evanghelii a „căii înguste” este cea care a adus astfel de prosperitate creștinismului nominal și l-a făcut un loc de dorit pentru păsările văz-duhului — Satan și cei înșelați de el — să-și facă loc în ramurile lui, să fie viața adevărată a eclesiasticismului. Aceasta pare să fie aceeași ilustrație pe care același Mare Învățător ne-o dă în Apocalipsa 18:2. Acolo citim că sistemele nominale sunt reprezentate simbolic ca Babilon; și acolo citim: „A ajuns ... o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate și urâcioase”.

Cuvântul „închisoare” ar părea să implice că aceste păsări necurate sunt considerate foarte de dorit și sunt susținute de creștinismul nominal — probabil fiindcă sunt privite ca fiind printre cei mai buni membri platnici ai lui și fiindcă prezintă cea mai mare atracție.

PILDA ALUATULUI

Peste tot în Scripturi aluatul este folosit ca simbolul păcatului. Astfel, deoarece Isus în puritatea Lui avea să fie simbolizat prin „pâinea din cer”, evreii a fost îndrumați să folosească pâine nedospită. Apoi, în perioada lor anuală de Paști, evreii au fost îndrumați să-și curețe casele de aluat, să-l ardă, să-l distrugă. Aici iarăși aluatul a fost un simbol al păcatului, stricăciunii. Sf. Pavel, comentând asupra acestui lucru, scrie Bisericii: „Curățați aluatul cel vechi [păcat, răutate, ură, ceartă etc.] ca să fiți o plămădeală nouă” — ca să puteți fi cu Cristos, acea pâine nedospită. Despre această Pâine el declară: „Pentru că noi, care suntem mulți, suntem o singură pâine, un singur trup, căci toți luăm parte la acea singură pâine”. 1 Cor. 10:17.

Este adevărat că în una din jertfele oficiale pâinea trebuia coaptă cu aluat; dar aceasta, credem noi, a fost chiar cu scopul de a ne sim-boliza sau a ne reprezenta pe noi, Biserica, și faptul că noi am fost prin natură păcătoși, copii ai mâniei, întocmai ca alții, și că această coacere ar opri influențele dospitoare ale alua-tului; și această coacere a reprezentat simbolic experiențele prin care trebuie să treacă Biserica pentru ca tendințele păcătoase și stricătoare să poată fi complet distruse în noi.

În această pildă Domnul nostru prezintă o femeie care amestecă aluat în făina pe care o coace pentru familie, cu rezultatul că întreaga frământătură a dospit. În consecință, dacă cineva din familie dorea pâine curată, nedospită, era imposibil de obținut deoarece aluatul a pătruns în toată frământătura. Ce reprezintă aceasta? Răspundem că în simbolismul scriptural o femeie reprezintă un sistem eclesiastic. Femeia din pildă reprezintă un sistem organizat și în putere la o dată timpurie, și care poseda făina curată — hrana curată dată de către Domnul pentru casa credinței.

Femeia a amestecat aluat, eroare, doctrină falsă, cu toată făina și cu toată hrana dată. Nici o părticică din ea n-a rămas necontaminată. Rezultatul a fost indigestia. Cuvântul lui Dumnezeu, la origine curat, nu mai este acceptat. Aluatul, sau fermentația, s-a împrăștiat în așa mod încât astăzi întreaga masă a doctrinei teologice este putredă și dezgustătoare pentru toți creștinii din toate denominațiile.

Pilda a fost o profeție a ceea ce s-a întâmplat. Este timpul când toți creștinii adevărați și-au întors auzul de la crezurile Evului Mediu la Cuvintele lui Isus, ale apostolilor și ale profeților. Suntem bucuroși să observăm că „Preasfinția sa, Papa” este proeminent printre cei care arată iarăși spre învățăturile Bibliei, ca fiind Cuvântul nefalsificat al lui Dumnezeu, singurul care „poate să dea înțelepciune spre mântuire” și singurul prin care „omul lui Dumnezeu să poată fi desăvârșit și cu totul pregătit pentru orice lucrare bună”. 2 Tim. 3:15-17.