CRISTOS FĂCUT UN BLESTEM PENTRU ISRAEL

R5046 W. T. 15 iunie 1912 (pag. 195-197)

Multor Studenți ai Bibliei le-a scăpat atenției faptul că deși israeliții au avut multe avantaje în toate privințele sub Legământul Legii lor (Rom. 3:1, 2), totuși fiecare din cei care n-au reușit să împlinească toate cerințele acelui Legământ al Legii a intrat sub un blestem, sau sentință, care nu era asupra indivizilor din alte națiuni. Astfel este scris: „Blestemat este oricine [orice israelit care] nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea legii [Legământului], ca să le facă”. Gal. 3:10.

Apostolul arată că acest blestem a fost numai asupra acelora care erau sub acel Legământ, spunând: „Tot ce spune legea [Legământul], spune celor ce sunt sub lege [Legământ]” (Rom. 3:19). Moise a făcut de asemenea aceeași afirmație: „DOMNUL Dumnezeul nostru a făcut un legământ cu noi la Horeb. Nu cu părinții noștri a făcut DOMNUL legământul acesta, ci cu noi, care suntem toți vii astăzi aici” (Deut. 5:2,3). Într-adevăr, niciun alt aranjament n-ar fi fost drept, căci binecuvântările acelui Legământ și promisiunile lui de viață au fost pentru acea singură națiune (Rom. 9:4). Cum, deci, putea blestemul ei să se extindă dincolo de națiunea care s-a bucurat de favoarea și privilegiile ei?

Binecuvântările acelui Legământ al Legii au fost pământești, și tot așa au fost și blestemele lui; cu o singură excepție, menționată mai departe, că nici binecuvântările nici blestemele nu aveau legătură cu viitorul veșnic. Viitorul fusese deja hotărât pentru ei și pentru toată rasa lui Adam, în sentința morții pronunțată în Eden. Nimic mai puțin decât prețul de răscumpărare — prețul corespunzător — pe care Domnul nostru l-a dat cu mult timp după aceea, nu putea înlătura acea sentință originară și să asigure pentru omenire o eliberare completă de sentința morții. Jertfele pentru păcat din Ziua de Ispășire a lui Israel nu aveau valoare permanentă, ci numai pentru anul care urma, și de aceea erau repetate anual.

LEGĂMÂNTUL LEGII A GARANTAT VIAȚĂ

NUMAI UNUI SINGUR OM

Binecuvântările și blestemele Legământului Legii i-au fost explicate foarte amănunțit lui Israel. (Vezi Deut. 28, întregul capitol.) Acest Legământ includea pe fiecare membru al națiunii lui Israel, astfel încât ei împărțeau în comun binecuvântările sau blestemele. Exista însă o prevedere, pentru fiecare individ, și anume, omul care va asculta pe deplin de toate cerințele Legii va trăi — îi va fi garantată viața durabilă (Lev. 18:5). Chiar dacă se poate ca Israel să-și fie imaginat că era posibil ca toți sau mulți din națiune să obțină astfel viață veșnică, putem vedea că Dumnezeu n-a avut niciodată astfel de așteptări cu privire la ei. El știa de la început ceea ce ne-a învățat pe noi prin experiență, precum și prin cuvintele inspirate ale apostolilor, că „Nimeni [nimeni din rasa căzută, care are nevoie de îndreptățire] nu va fi îndreptățit înaintea Lui prin faptele legii”. Rom. 3:20.

Omul Isus Cristos, care a ascultat în mod absolut de Lege, a fost Cel pentru care în planul divin a fost făcută prevederea, că „Cel care le va împlini va trăi”. În consecință, El a avut drept la viață veșnică, și de aceea ar fi putut cere mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri să-L apere de aceia care căutau să-I ia viața. Dacă ar fi cerut, le-ar fi primit (Mat. 26:53). Dar El Și-a dat viața. Acea moarte care a început la Iordan și „s-a sfârșit” cu trei ani și jumătate mai târziu la Calvar, a îndeplinit două lucruri; unul numai pentru Israel, celălalt pentru întreaga lume.

Deoarece copiii lui Israel, ca dealtfel și celelalte națiuni, erau urmașii lui Adam, ei împreună cu alții au avut parte de sentința morții lui, și au fost răscumpărați prin faptul că Domnul nostru S-a oferit pe Sine ca jertfă pentru păcat și preț corespunzător pentru Adam și pentru cei care și-au pierdut viața în Adam (Rom. 5:12, 18). Dar deoarece numai Israelul, și nicio altă națiune sau familie sau popor de pe pământ, a fost adus sub condițiile Legământului Legii făcut cu ei la Muntele Sinai, de aceea numai israeliții au avut nevoie să fie „răscumpărați din blestemul legii [Legământului]”. Gal. 3:13.

Faptul că singurul Om, Isus Cristos, putea să răscumpere pe drept rasa noastră este afirmat de apostol, și este în mod clar evident când vedem că toți oamenii au fost condamnați în omul Adam; dar cum putea un singur om să răscumpere numeroasa națiune a lui Israel din blestemul Legământului Legii lor?

MOISE, TATĂL TIPIC AL LUI ISRAEL

Răspundem că în legătură cu Legământul lui Israel există un punct pe care puțini îl observă. Este acela că Dumnezeu a lucrat numai cu un om în legătură cu încheierea acelui Legământ al Legii; și acel om a fost Moise, care a fost în poziția de tată al întregii națiuni, națiunea fiind privită și tratată ca niște copii minori.

Vezi cuvintele lui Moise cu privire la această chestiune: „Și a zis DOMNULUI: «Pentru ce ai făcut Tu rău slujitorului Tău și pentru ce n-am găsit eu favoare în ochii Tăi, de ai pus peste mine povara acestui popor întreg? Oare eu am conceput poporul acesta? Oare eu l-am născut, ca să-mi zici: «Poartă-l la sânul tău, cum poartă doica pe copil», până în țara pe care ai jurat părinților lui că i-o vei da? De unde să iau eu carne, ca să dau la tot poporul acesta? Căci ei plâng înaintea mea, zicând: «Dă-ne carne ca să mâncăm!» Eu singur nu sunt în stare să port pe tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine. Decât să Te porți așa cu mine, mai bine omoară-mă, Te rog, dacă am găsit favoare în ochii Tăi, ca să nu-mi văd nenorocirea!” Num. 11:11-15.

Domnul a vorbit cu Moise pe Munte. Domnul a dat tablele Legii lui Moise. Și Moise a vorbit poporului, i-a dat Legea și i-a legat prin condițiile Legământului Legii.

„Numai Moise să se apropie de DOMNUL.” Ex. 24:2.

„Așa cum DOMNUL îi poruncise lui Moise, așa au făcut fiii lui Israel.” Num. 5:4.

„Poporul a strigat către Moise și Moise s-a rugat DOMNULUI.” Num. 11:2.

Dumnezeu „a trimis pe robul Său Moise.” Ps. 105:26

„În tabără au fost geloși pe Moise.” Ps. 106:16.

„El [Dumnezeu] a zis că i-ar fi nimicit, dacă Moise, alesul Său, n-ar fi stat la spărtură înaintea Lui.” Ps. 106:23.

„Aduceți-vă aminte de legea lui Moise, slujitorul Meu.” Mal. 4:4.

„Moise are în fiecare cetate oameni care-l predică.” Fapt. 15:21.

„Oare nu Moise v-a dat legea? Ioan 7:19.

„Ce v-a poruncit Moise?” Marcu 10:3.

„Este cine să vă învinuiască: Moise, în care v-ați pus nădejdea.” Ioan 5:45.

„Toți ați fost botezați în nor și în mare pentru Moise.” 1 Cor. 10:2.

„Cine a disprețuit legea lui Moise este omorât fără milă.” Evr. 10:28.

„Căci legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Hristos.” Ioan 1:17

Atât de deplin a fost acel om Moise reprezentantul și tatăl tipic al națiunii lui Israel, încât Dumnezeu a putut și Și-a propus distrugerea ei și împlinirea tuturor angajamentelor Sale în familia lui Moise (Ex. 32:10, 31, 32). Astfel a fost că, în calitate de reprezentant al lui Dumnezeu pe de-o parte, și reprezentant al lui Israel pe de altă parte, Moise a putut fi și a fost mijlocitorul Legământului Legii între Dumnezeu și acea națiune.

CRISTOS „PĂRINTELE VEȘNICIEI”

Când Omul Isus Cristos, prin deplină ascultare față de Legământul Legii, a ajuns să fie îndreptățit la viață veșnică sub prevederile lui, El a obținut dreptul la „scaunul lui Moise”, dreptul de a-l înlocui pe Moise ca Dătătorul Legii și reprezentantul națiunii. Despre El Moise a dat mărturie spunând: „Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica, dintre frații voștri, un Proroc ca mine; pe El să-L ascultați în tot ce vă va spune”. Fapt. 3:22; Deut. 18:18, 19.

Prin împlinirea cerințelor Legământului Legii și prin ascultare chiar până la moarte, Cristos a devenit moștenitorul făgăduinței acestuia de viață și viitorul Mijlocitor al viitorului Legământ Nou, bazat pe acea jertfă pentru păcate mai bună și veșnică, aceea care, prin urmare, n-a trebuit să fie repetată anual, și a fost eficientă nu numai pentru Israel, ci pentru toate familiile pământului, căci „acest Om”, „Omul Isus Cristos ... S-a dat pe Sine ca preț de răscumpărare pentru toți” (1 Tim. 2:6). Prin urmare, această Evanghelie a Noului Legământ a fost mai întâi pentru iudeu și apoi și pentru grec (sau neamuri). Astfel, acea singură jertfă, terminată la Calvar, a făcut nu numai o lucrare specială pentru Israel, dar și o lucrare generală de răscumpărare pentru lume, inclusiv Israelul, răscumpărare care a garantat Noul Legământ, și la timpul cuvenit îl va face operativ pentru toată omenirea.

Astfel văzută expresia „Hristos este sfârșitul [împlinirea] legii [Legământului] pentru îndreptățirea oricărui credincios” (Rom. 10:4), se poate aplica numai la evreii care prin credință L-au acceptat pe Cristos. Nu se poate aplica altora — nici celor care n-au fost evrei și care, prin urmare, n-au fost niciodată sub acel Legământ, nici celor care încă se încred în Legământul lui Moise și care în zadar caută viața prin ascultare de prevederile lui, de legea lui, etc.

ISRAEL ESTE ACUM SUB

BLESTEMELE LEGII

Este o greșeală comună să presupunem că Scripturile învață că Legământul Legii a murit, sau a fost desființat de Domnul nostru. Acesta a murit în sensul că oferta lui de viață a încetat atunci când Domnul nostru a îndeplinit cerințele Legământului Legii și a moștenit toate binecuvântările lui și drepturile la viață; dar el trăiește în sensul că binecuvântările și blestemele lui încă se țin de Israel, ca tot atâtea câștiguri și datorii. Prin urmare, toți copiii lui Iacov sunt încă legați de acest Legământ al Legii, dacă n-au murit față de el.

Numai cei care-și dau seama că nu pot câștiga viața veșnică prin unirea lor cu Moise (Legământul Legii), sunt gata să abandoneze orice speranță de a-și salva viața prin acea unire cu Moise, să devină morți față de toate aceste așteptări și să accepte moartea lui Cristos, Prețul de Răscumpărare pentru Adam și pentru toată rasa lui, ca baza unei speranțe noi pentru o viață nouă. Prin urmare, numai acei israeliți care prin credință s-au socotit morți, fără speranță sub Legământul Legii, și înviați cu Cristos la viață nouă asigurată prin jertfa Sa, și care în voință sunt morți față de păcat — numai aceștia ar putea fi uniți cu Cristos ca membri ai „Seminței” Legământului Avraamic.

Astfel, potrivit raționamentului apostolului, ideea amestecării celor două Legăminte, că creștinii sunt uniți atât cu Moise cât și cu Cristos, este cu totul în afara chestiunii. Neamurile, care niciodată n-au fost sub Legământul Legii, n-ar putea, desigur, să fie eliberate de el; și pentru ca un evreu să fie eliberat de acel Legământ, el trebuie prin credință să recunoască faptul că Isus Cristos a împlinit termenii Legământului Legii, și apoi trebuie să-și consacre trupul la moarte cu Cristos ca un membru socotit al trupului lui Cristos, pentru ca astfel făcând, să poată fi socotit ca o „Nouă Creatură”, unită cu Domnul ca membru al Trupului Său Spiritual.

Textul „Hristos este sfârșitul [sau împlinirea] legii [Legământului] pentru îndreptățirea oricărui credincios [de sub ea]” (Rom. 10:4), nu vine în conflict cu cel de sus; căci numai credincioșii sunt specificați. Efeseni 2:15: „A înlăturat vrăjmășia dintre ei, legea poruncilor în rânduielile ei”, și Coloseni 2:14 se referă la credincioșii evrei pentru care s-a șters legea poruncilor, în timp ce Coloseni 2:20 se referă la convertiții dintre neamuri care trebuie să moară față de „învățăturile începătoare ale lumii”, înainte de a intra în Legământul de jertfă, întocmai cum evreii trebuie să moară față de învățăturile începătoare ale Legământului Legii lor.

EXPERIENȚA ACTUALĂ A LUI ISRAEL,

O PARTE A LEGĂMÂNTULUI LOR

Faptul că Legământul Legii cu Israel este încă obligatoriu pentru acea națiune este evident și din faptul că prin respingerea națională a lui Cristos, ei au fost din punct de vedere național orbiți până la sfârșitul Veacului Evanghelic (Rom. 11:7, 25), și că Dumnezeu declară că El n-a lepădat pe poporul Său de la acel Legământ, ci că sub Noul Legământ le va deschide ochii să-L vadă pe Cristos ca singura Ușă a speranței, cea a unei noi vieți cumpărate cu sângele Său. Rom. 11:27, 29; compară cu Deut. 30:1-9.

Între timp, avem dovada că Legământul lor continuă în forță, prin faptul că națiunea în ansamblu primește de secole chiar „blestemele” specificate în Legământul lor. (Vezi Deut. 28:15-67.) Versetele 49-53 descriu asediul roman etc.; versetele 64-67 descriu condiția lui Israel de atunci încoace. După cum este arătat în scrierile precedente, Domnul (Lev. 26:18-45) a declarat cele „șapte timpuri” simbolice, 2520 de ani, de supunere a lui Israel față de neamuri și eliberarea lor — anul 1914 d.Cr. Astfel experiența lor actuală a fost prezisă ca parte a Legământului lor.

Israel ca națiune este încă legat prin acel Legământ, care la început ei au presupus că le va aduce viață, dar care, experiența a dovedit că le-a putut aduce numai moarte, din cauza slăbiciunii cărnii lor și a incapacității lor de a împlini cerințele lui exprimate în Legea lui, a celor Zece Porunci. Există doar o singură ușă de scăpare de el, adică, Cristos și Noul Legământ (al Legii) care va fi făcut curând cu Israelul. Dumnezeu i-a închis față de această singură speranță (Gal. 3:23), și El promite că în curând, când Biserica Evanghelică, Trupul lui Cristos, va fi fost ales, El le va deschide ochii orbiți și-i îi va face să-L vadă pe Cristos în adevăratul Lui caracter — ca Răscumpărătorul lor din păcat și Eliberatorul lor din moarte și din Legământul lor de moarte. Rom. 11:25-29.

CRISTOS FĂCUT BLESTEM NUMAI PENTRU ISRAEL

În ceea ce privește semnificația declarației, „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-Se blestem pentru noi — fiindcă este scris: «blestemat e oricine este atârnat pe lemn»” (Gal. 3:13), apostolul în acest text le vorbește, nu creștinilor în general, ci acelor creștini care au trecut de la Moise la Cristos — de la Legământul Legii la Legământul de jertfă cu Cristos, ca membri ai Corpului Său. N-ar fi adevărat să spunem că Cristos ne-a răscumpărat pe noi neamurile din blestemul Legii, căci noi n-am fost niciodată sub Lege. Aceia, prin urmare, care au fost sub blestemul Legii au fost evreii. Apostolul se clasifică împreună cu Israelul, dintre care unii erau în Galatia, alții în Palestina etc. „Hristos s-a făcut blestem pentru noi; căci este scris: «blestemat e oricine este atârnat pe lemn.»”

Sensul special în care Cristos i-a răscumpărat pe evrei a fost ca națiune, și nu ca indivizi. Întreaga națiune a fost cuprinsă în contractul făcut la Sinai. În consecință, pentru a îndeplini toate cerințele poporului în ansamblu, Cel care îl va răscumpăra pe Israel din rezultatele dăunătoare ale Legământului Legii trebuia să sufere pedeapsa extremă impusă de acel Legământ. De aceea, pentru a-l răscumpăra pe Israel din acea condamnare, Domnul nostru trebuia răstignit.

În privința restului omenirii, ei suferă sentința morții care a venit peste Adam, dar n-a fost implicată o anumită formă de moarte. Numai evreii au avut nevoie de această formă specială de moarte pentru eliberarea lor. Întreaga națiune a fost sub acest Legământ al Legii deoarece contractul a fost făcut cu ei ca națiune și printr-un mijlocitor, Moise. Domnul nostru va răscumpăra întreaga națiune din nereușita lor de a ține acea Lege, din condamnarea acelei Legi, prin instituirea Noului Legământ, prin preluarea în Noul Legământ a tuturor celor care au fost sub vechiul Legământ al Legii.

Noul Legământ va intra în acțiune la timpul cuvenit. Cristos a răscumpărat deja pe evrei și toată omenirea în sensul că a depus prețul de Răscumpărare; dar încă nu i-a răscumpărat în sensul recuperării lor, nici chiar în sensul aplicării acelui preț. La sfârșitul acestui Veac, El va aplica prețul pentru Israel și pentru lume; și atunci aranjamentele Noului Legământ vor intra în vigoare pentru binecuvântarea tuturor celor care vor intra sub reglementările lui.