UNA FAC”

„Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos și pe El răstignit.”

1 Cor. 2:2.

R 5044 W. T. 15 iunie 1912 (pag. 193-195)

Talentatul apostol Pavel dă în alt loc mărturia sa în privința înțelepciunii de a renunța la unele din planurile și aranjamentele noastre și a ne diminua eforturile în diferite direcții, pentru a ne concentra energiile asupra acelor lucruri pe care putem cel mai bine să le ducem la perfecțiune, spunând: „Una fac” (Fil. 3:13). Singurul lucru în viața apostolului era, atât cât era în stare, să fie acceptabil pentru Domnul, el personal, și să facă cu puterea sa cât putea ca să-i ajute pe alții să ajungă la aceeași stare.

În armonie cu aceasta, ideea din textul nostru pare să fie că orice cunoștea apostolul cu privire la alte chestiuni remarcabile din zilele lui — obiceiuri ale veacului, chestiuni științifice etc. — el le va ignora. Va fi un specialist. Își va limita gândurile, cuvintele și învățăturile la această singură chestiune; căci el gândea că merita. Fusese în Corint ca ambasador al lui Cristos. N-a fost acolo să facă paradă de cunoștința sa, ci să spună mesajul Împărăției. El va face din predicarea Evangheliei singura sa preocupare, pentru a cărei împlinire simțea că toată cunoștința și energia sa erau prea puțin.

Apostolul n-a hotărât să ignore toată cunoștința sa fără să aibă un bun motiv sau scop. Aceasta era fiindcă dorea să-și concentreze toată atenția și influența asupra unui subiect mare. Acel subiect era Isus Cristos, Isus Unsul; Isus Mesia era gândul principal al întregii sale predicări. El și-a dat seama că marele Mesia era parte din Programul divin care fusese promis — „Sămânța” care trebuia să binecuvânteze toate familiile pământului; că Isus era acel mare Mesia, și că toți oamenii trebuie să-L recunoască și să se adune la drapelul Lui.

Dar sf. Pavel va predica nu numai că Isus a fost Mesia, ci că El a fost Mesia cel răstignit, căci lui nu-i era rușine cu învățătura divină. El va predica faptul că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său; și că Fiul a părăsit gloria pe care a avut-o cu Tatăl, a trăit pe pământ și „a murit, Cel drept pentru cei nedrepți”, chiar pentru acest scop — ca să-Și poată arăta ascultarea față de aranjamentul divin. Predicându-L astfel pe Cristos și răstignirea Lui, apostolul nu ignora faptul că trebuia să existe o Biserică; Isus era Capul Uns peste Corpul Său, Biserica. Prin urmare, predicându-L pe Isus Cel Uns, sf. Pavel arăta cum se ducea la îndeplinire Planul divin sub supravegherea divină și ce rezultate glorioase vor fi. Pentru aceste lucruri El hotărâse să-și dedice tot timpul și atenția.

Cât de evident este că astăzi mulți slujitori au pierdut ceea ce poseda apostolul, care astfel a recunoscut importanța Evangheliei lui Cristos! Această pierdere explică în mare parte diferitele subiecte ciudate din publicitatea pentru adunările religioase; uneori subiectul este politica; alteori abținerea de la băutură; alteori votul femeii. Motivul pentru această schimbare de la stilul vechi de predicare este că în timpul Evului Mediu Evanghelia a fost stricată, denaturată; iar acum oamenilor le este rușine de ceea ce s-a predicat odinioară — „Fiți buni și veți merge în cer; fiți răi și veți merge în iad!” Acesta nu este un mesaj mare. Nu ne putem mira că o minte perspicace înțelege totul în câteva minute. Suntem mai degrabă bucuroși într-adevăr că slujitorilor le este rușine să predice ceea ce crezurile lor mărturisesc, și că, de aceea, crezurile lor trebuie ținute pe un plan retras.

„MIE NU MI-E RUȘINE DE EVANGHELIE”

Pentru noi însă care vedem importanța Evangheliei, cazul este diferit. Noi știm că această Evanghelie a Împărăției, de care apostolului nu i-a fost rușine, învață că Biserica aleasă va fi Mireasa lui Cristos; că Mesia va binecuvânta întreaga lume; că Isus este Mesia; că El a fost răstignit, mort, îngropat, înviat din morți de către Tatăl Său; că răstignirea Lui a fost o parte a marelui Plan Divin, și că fără acest aranjament nu putea fi efectuată nicio mântuire, nici pentru Biserică nici pentru lume în viitor. De aceea, așa cum a făcut apostolul, noi îl predicăm pe Isus, Cel Răstignit, care a murit pentru păcatele noastre, care a înviat pentru îndreptățirea noastră, și care, venind în glorie cu Biserica Sa, este marele Mesia, pentru a binecuvânta lumea prin Israelul natural.

Deoarece noi am găsit Adevărul, asemenea sf. Pavel, ne simtim constrânși să nu predicăm nimic altceva decât acest Mesaj. Același Adevăr care l-a influențat pe el să ne influențeze și pe noi. Dacă deci vreunul dintre frați se simte dispus să meargă în afară după modul Babilonului și să predice altceva, iată un reproș — „N-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos și pe El răstignit”. Acesta este singurul subiect. Sf. Pavel era ca și cum n-ar ști nimic altceva. Acest subiect va fi singurul lucru pentru care el își va acorda tot timpul și atenția. Așa să fie și cu noi!

Preaiubiților, în timp ce apreciați speranța glorioasă pusă înaintea voastră, vă rugăm fierbinte să nu dați atenție duhurilor înșelătoare și doctrinelor diavolilor, cum le numește apostolul (1 Tim. 4:1); ci cu fixitatea scopului să vă concentrați asupra singurului lucru la care sunteți chemați, și pe care, ca moștenitori în devenire ai Împărăției lui Mesia, sunteți privilegiați să-l faceți. Să nu uităm că suntem un „popor deosebit”, separat de marele corp al creștinilor nominali, precum și de lume, având speranțe, scopuri și ambiții mai înalte, și favorizați cu o pătrundere mai clară în lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, fiind chemați afară din întunericul nostru de altădată, la lumina Sa minunată. Astfel separați de lume și de creștinii care participă în mare parte la spiritul lumii, ce este de mirare dacă îi găsim total în lipsă de armonie cu noi, fie ignorându-ne fie opunându-ni-se!

Ne așteptăm la o astfel de opoziție; și știm că va continua până când calea ni se va sfârși în moarte. Dacă îndurăm greutatea ca buni soldați pentru Adevăr, indiferent cum poate veni acea greutate, în eforturile noastre de a face voia Domnului și de a înainta interesele Împărăției Sale, atunci ne prezentăm corpurile ca jertfe vii în serviciul divin. A fi într-adevăr în serviciul Lui include atât a studia atent și continuu Planul lui Dumnezeu, cât și a ne umple de spiritul Lui, ceea ce duce la un zel entuziast pentru împlinirea lui și la activitate după măsura capacității în serviciul lui, orice cost sau sacrificiu ar putea el cere.

Dacă suntem credincioși în acest serviciu, nu avem nici timp nici dispoziție să dăm atenție altor teme care n-au nicio legătură cu acel singur lucru căruia i-am dedicat solemn viețile noastre. Dacă am consacrat totul lui Dumnezeu, timpul nostru nu este al nostru; și în consecință nu ne rămâne nimic din el pentru a-l cheltui în investigarea teoriilor zidite pe orice altă temelie decât cea așezată în Biblie. Nici nu avem timp să-l dedicăm ideilor și preocupărilor care ocupă atenția lumii, multe dintre ele nefiind dăunătoare sau fiind chiar înălțătoare în ele însele, dar care ar fi dăunătoare și ne-ar degrada dacă am permite să ne ocupe timpul consacrat și să ne distragă atenția de la acel singur lucru pe care ar trebui să-l facem.

Apostolul ne previne să ne „ferim de vorbăriile goale și lumești, căci cei care le țin vor înainta tot mai mult în nelegiuire”; dar ne sfătuiește: „Străduiește-te să te prezinți aprobat înaintea lui Dumnezeu, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine și care împarte drept Cuvântul adevărului”; „Să nu învețe pe alții alte învățături și să nu ia aminte la basme și la genealogii fără sfârșit, care aduc mai degrabă certuri de cuvinte decât lucrarea lui Dumnezeu, care este prin credință”. 2 Tim. 2:16, 15; 1 Tim. 1:3, 4.

CÂT DE ÎNGUSTĂ ESTE ACEASTĂ CALE!

Nu este aceasta o cale foarte îngustă? Ba da, atât de îngustă încât Domnul nostru a prezis în privința ei: „Dar strâmtă [dificilă] este poarta, îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o află!” (Matei 7:14). Este atât de îngustă încât este destul de largă să admită numai Planul Domnului și pe acei care sunt doritori să se lepede de orice alte planuri, proiecte și întrebări, și care să se dedice pe deplin serviciului ei; și care sunt foarte dispuși să suporte orice ocară pe care aceasta o poate aduce.

Te străduiești tu zi de zi să aperi caracterul divin și să faci cunoscute căile drepte ale lui Dumnezeu? Studiezi tu sârguincios pentru a te familiariza bine cu Adevărul, așa încât să poți fi într-adevăr o epistolă vie cunoscută și citită de toți oamenii din cercul tău de influență? Ești tu într-adevăr un lucrător căruia nu trebuie să-i fie rușine (2 Tim. 2:15)? Ești tu dintre aceia care s-au predat într-adevăr Domnului, spunându-i într-adevăr Lui:

„Ia-mă Doamne — vreau să fiu

Cu totul numai pentru Tine”?

Dacă este așa, ești destul de îngust la minte să spui: „Acest singur lucru îl fac; și fac ca orice altceva să se supună acestui singur lucru, de a vesti laudele lui Dumnezeu și de a-i ajuta pe alții să vină în lumina Sa minunată; și pentru acest scop cultiv și folosesc orice talente posed, ca un ispravnic înțelept al Tatălui meu ceresc”.

Preaiubiților, noi nu impunem nici angajamente, nici robie unul asupra altuia, dar chemarea are propriile ei limitări; Învățătorul ne-a îndrumat să vestim învățătura la toate națiunile (căci Evanghelia nu mai este limitată la națiunea iudee), nu astronomia, nici geologia nici vreuna dintre filosofiile deșarte despre care lumea speculează, ci — „învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit.” Mat. 28:20.

Aceasta a făcut apostolul Pavel. Să-l ascultăm în zelul lui pentru acest singur lucru pentru care și-a dedicat viața: „Și eu, când am venit la voi, fraților, n-am venit să vă vestesc mărturia lui Dumnezeu cu o vorbire sau înțelepciune strălucită, căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Cristos și pe El răstignit. [V-am îndreptat atenția asupra acestui singur lucru! Am ținut acest singur lucru continuu înaintea voastră.] ... Și vorbirea mea și predica mea nu stăteau în cuvinte convingătoare ale înțelepciunii, ci în dovedirea Duhului și a puterii [Adevărului], pentru ca credința voastră să fie întemeiată nu pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu”. 1 Cor. 2:1-5.

Sf. Pavel a fost un învățător deschis, fără compromisuri. Când a știut că are Adevărul, l-a vorbit cu încredere și a declarat cu îndrăzneală că tot ce este contrar acestuia este doctrină falsă. De asemenea i-a învățat pe credincioși că era nu doar privilegiul lor, ci și datoria lor să fie stabiliți în credință, să știe pe baza dovezilor din Cuvântul lui Dumnezeu de ce credeau, și să fie în stare să dea celor care întrebau, motivul pentru speranța care era în ei.

Așa să fie și cu noi. Fiecare credincios consacrat să se întrebe: „Cât de atent am studiat eu ceea ce recunosc a fi Adevăr Divin? Cât sunt eu de capabil să mânuiesc Sabia Spiritului?” Puțini într-adevăr sunt cei care pot spune că au digerat pe deplin și au asimilat tot ceea ce au primit; și că ei n-au lăsat niciunul din aceste lucruri să le scape din memorie; că în așa măsură le-au asimilat în inimile lor, încât acestea sunt meditația lor zi și noapte; că ei au un răspuns pregătit — un „așa zice Domnul” — pentru orice om care le cere un motiv pentru speranța care este în ei, cu privire la orice punct de doctrină; că ei pot înfățișa clar și inteligent Planul Divin, pot cita autoritatea divină pentru fiecare pas succesiv al lui, și dacă este nevoie, pot arăta locul ei în sistemul divin de tipuri. Pentru a câștiga această competență în Cuvânt este o lucrare de-o viață; dar cu fiecare zi ar trebui să se vadă o apropiere mai mare de acea competență, și se va vedea dacă suntem studenți credincioși și servitori credincioși ai Adevărului.

Dacă toți consacrații ar fi așa de mult angajați în îmbrăcarea armăturii lui Dumnezeu, și în dovedirea acesteia prin folosirea ei reală în străduința zeloasă de a vesti Adevărul și de a-i ajuta pe alții să stea în picioare, n-ar mai rămâne timp nici chiar pentru lucrarea bună de reformă în vederea abținerii de la băuturi, nici pentru lucrarea printre cartierele sărace din marile orașe, nici pentru doctrina vindecării, nici pentru orice alte astfel de lucruri. Noi nu avem timp consacrat pentru aceste chestiuni, care sunt doar lucruri laterale și nedăunătoare în ele însele, decât dacă abat atenția și consumă timpul care a fost consacrat unui alt scop mai înalt. Toate aceste lucrări vor fi efectiv îndeplinite în „timpurile restabilirii” (Fapt. 3:19-22), de-acum în viitorul apropiat. Pe lângă aceasta, există alții angajați în aceste lucrări; noi recunoaștem și căutăm să împlinim lucrarea pusă înaintea noastră în Planul Divin.

În toată istoria Bisericii n-a fost niciodată un timp în care marele Adversar să fie atât de activ ca acum în abaterea atenției de la Adevăr, introducând întrebări nefolositoare și irelevante. Chiar acum, când înălțarea și gloria Bisericii trebuie curând să fie îndeplinite, și când cei credincioși sunt pe punctul de a fi primiți în bucuria Domnului lor, Satan recurge la orice șiretlic pentru a-i ademeni de la răsplata lor și de a zădărnici acest aspect al Planului Divin.

Dar de fapt, a zădărnici vreo parte a Planului Divin este imposibil. Dumnezeu Și-a propus să ia dintre oameni o „turmă mică”, „un popor pentru Numele Lui”; și această companie se adună, cu siguranță. Dar dacă toți cei care acum sunt în alergare pentru premiu vor fi în mod sigur din acea companie, este încă o întrebare deschisă. Fiți atenți, preaiubiților, ca nimeni să nu vă ia cununa (Apoc. 3:11). Dacă unii își neglijează privilegiile și se dovedesc nevrednici de moștenirea bogată, există alții care le vor lua repede locul.

Observația noastră în legătură cu aceia dintre consacrați care au permis altor teme decât această „Evanghelie a împărăției” să le ocupe timpul și atenția, ne face să-i sfătuim pe aceștia să fie foarte grijulii în administrarea timpului și a talentului pentru slujirea Evangheliei, lăsând toate subiectele în afară de acesta, oricât de interesante ar putea fi, acelora care preferă să le dedice timp acum, iar nouă pentru viața viitoare, când toată cunoștința va fi a noastră. Noi am observat fără excepție că aceia care, pentru vreo cauză care se putea evita, s-au întors de la singura și adevărata Evanghelie, au ieșit repede de pe cale sau au fost mult împiedicați în alergarea lor pentru „premiul chemării noastre de sus”.

Fie ca noi, dragi frați, să fim în stare cu adevărat să ne exprimăm poziția prin cuvintele apostolului: „Una fac: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus”; „Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos și pe El răstignit.” Fil. 3:13, 14; 1 Cor. 2:2.