PĂCATE CARE NU VOR FI IERTATE NICIODATĂ

Marcu 3:20-35

„Și aceasta este judecata: că Lumina a venit în lume și oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.” Ioan 3:19.

R 5037 W. T. 1 iunie 1912 (pag. 181-182)

Ioan Botezătorul a declarat despre Isus: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez”; și așa a fost. După ce Ioan a fost pus în închisoare, slujirea lui Isus a devenit tot mai publică, în special prin numeroasele fapte făcute de El. Mulțimile Îl urmau pe Marele Învățător și prietenii Lui au ajuns să fie îngrijorați pentru El, căci chiar și ei se temeau și au spus: „Și-a ieșit din minți!” — atât de repede cursul Său s-a schimbat de la unul privat la unul public.

Cărturarii și fariseii se considerau reprezentanții ortodoxiei iudaice și calificați să aprobe orice era teologic; și într-adevăr publicul aștepta mesajul lor, spunând: „A crezut vreunul dintre cărturari și farisei în El?” Prin urmare, Isus a declarat că acești reprezentanți ai lucrurilor divine erau dublu răspunzători, căci ei nici nu intrau în ucenicie, pentru a fi membri ai Împărăției pe care Isus o predica, nici nu permiteau publicului să devină urmașii Lui, dacă puteau să-i oprească.

Isus era la acel timp în Galileea, în vecinătatea Capernaumului. Unii dintre cărturarii care coborâseră de la Ierusalim au simțit de datoria lor să avertizeze publicul împotriva interesului prea mare în legătură cu acest Om și cu învățăturile Lui, și care ignora astfel teoriile demult stabilite pe care ei și fariseii le susțineau.

Faptul că Isus a făcut multe minuni nu puteau contesta, și că El în mod special și cu multe ocazii a scos afară demoni nu puteau nega. Ei explicau aceasta totuși, spunând că Isus avea înțelegere cu Belzebul (Satan) și că prin puterea acelui Prinț al Întunericului era în stare să scoată afară demoni. Dar Isus a răspuns că dacă era adevărat că Satan s-a transformat în reformator și își dărâma propria sa putere opunându-se propriilor lui servitori, demonii, atunci aceasta dovedea că nu peste mult Împărăția lui va cădea cu totul.

Faptul că astăzi multe sisteme religioase practică anumite feluri de vindecare prin credință este pretins a fi un semn al aprobării divine, pe baza cuvintelor Domnului nostru. Totuși, în opoziție cu aceasta, trebuie să ne amintim că acei care pretind a exercita această putere, foarte general neagă chiar existența Evangheliei lui Cristos. Unii dintre ei neagă faptul că omul este păcătos și declară că nu există un astfel de lucru ca păcatul. Practic toți neagă valoarea răscumpărătoare a morții lui Cristos. Practic toți neagă faptul că El va veni din nou și Își va stabili Împărăția, și prin ea va aduce omenirii binecuvântările promise ale restabilirii la perfecțiune umană și la tot ce a fost pierdut în Eden și răscumpărat la Calvar. Fapte 3:19-21.

Există doar un singur răspuns de dat la pretenția că aceste vindecări prin credință dovedesc adevărul acestor diferite doctrine antagoniste, și răspunsul este cel pe care îl declară Isus aici. Dacă puterea lor de vindecare nu este de la Dumnezeu, atunci trebuie să fie de la Adversar; și dacă este de la Adversar, aceasta dovedește că el susține doctrine false și contradictorii, și casa sau domeniul lui este mai mult sau mai puțin divizat și la strâmtoare; și aceasta implică faptul că totala cădere a domeniului Prințului Întunericului este aproape. Această vedere este tot mai acceptată de studenții Bibliei.

A HULI SPIRITUL SFÂNT

Adresându-se fariseilor, care Îl învinuiau a fi prim-ministrul și slujitorul lui Satan, Isus a declarat că orice fel de păcat și blasfemie pe care oamenii le comit se pot ierta, cu excepția unui singur fel, și acest fel nu poate fi iertat niciodată — hula împotriva Spiritului sfânt. Mântuitorul n-a vrut să spună că acei cărturari spuseseră ceva împotriva Spiritului sfânt al lui Dumnezeu într-un mod abstract, ci se pare că ei pricepuseră că învățăturile Domnului nostru erau pure, sfinte, folositoare, înălțătoare pentru ascultătorii Lui, cinstitoare de Dumnezeu, și că El vorbea cum niciun om n-a vorbit vreodată; dar după toate aceste dovezi de sfințenie a lui Isus și de relație cu Dumnezeu, ei L-au numit rudă și reprezentant al lui Satan.

Isus n-a spus că acei cărturari și farisei comiseseră păcat de hulă împotriva Spiritului sfânt. Unii dintre ei poate că au făcut așa, iar alții poate că au fost parțial în ignoranță de ceea ce au făcut; și păcatul împotriva Spiritului sfânt nu putea fi comis în ignoranță. Acesta ar fi o atribuire voită a lucrurilor sfinte unei puteri sau surse nesfinte. Isus nu i-a judecat sau condamnat pe cărturari, căci El a declarat că nu venise să judece lumea, să o condamne, ci chiar din contră, să moară pentru ea, s-o răscumpere, s-o cumpere cu prețul vieții Sale.

Totuși, Domnul nostru a făcut reproșul avertizator că aceia care puteau astfel vedea dreptatea învățăturilor Sale, și cum L-a slăvit pe Dumnezeu prin cuvintele și faptele Sale, și care puteau apoi să atribuie toate acestea lui Satan, trebuiau să fie într-o măsură considerabilă stricați în inimile lor, și dacă era așa, ei ar fi în mare pericol de condamnare eternă, sentința Morții a Doua; ar fi asemenea „animalelor fără minte”, făcute pentru a fi luate și distruse (2 Pet. 2:12; Fapt. 3:23). Isus a făcut această afirmație deoarece ei au spus că spiritul care era în El era un spirit necurat — că era pus în mișcare de unul dintre îngerii căzuți și nu de Spiritul divin.

„NU va cĂpĂta NICIODATĂ iertare”

Biblia învață că pedeapsa păcatului lui Adam a fost moartea — îndepărtarea de la viață — dar că sub providența divină lucrarea lui Isus este de a elibera toată omenirea de acea sentință cu moartea, și de a da tuturor o ocazie de întoarcere la armonie cu Dumnezeu prin aducerea tuturor la o cunoștintă mai clară a Adevărului. Pentru unii această cunoștință vine acum, cu privilegiul de a deveni membri ai clasei Miresei, moștenitori împreună cu Isus. Pentru aceștia care acceptă acest privilegiu și primesc conceperea Spiritului sfânt, începe proba de viață sau de moarte veșnică.

Dar pentru lume nu acesta este timpul probării în privința vieții sau morții veșnice. Pentru ei Veacul viitor, perioada Împărăției Mesianice, va fi timpul de probare, și privilegiul lor va fi să atingă perfecțiunea umană, altfel vor fi îndepărtați în Moartea a Doua. Între timp, lumina de care se pot ei bucura va fi, fie spre ajutor, fie spre daună, după cum vor proceda cu ea. Dacă îi vor permite să aibă o influență de ridicare în viața lor, vor fi cu atât mai avantajați când vor intra sub influențele și probele Împărăției; nu va fi nevoie să aibă atât de multe lovituri.

Dimpotrivă, cei care își încalcă conștiința și ignoră lumina de care se bucură și păcătuiesc împotriva ei, se vor afla proporțional degradați când vor intra sub influențele și probele Împărăției. Cărturarii din această lecție și-au folosit atât de greșit educația și ocaziile, încât să fie în mare pericol de a deveni atât de degradați, că până și influențele Împărăției să nu-i aducă într-o stare vrednică de viață veșnică.

FRAȚI, SURORI ȘI MAMĂ

Studiul de astăzi se încheie cu explicația Învățătorului în privința clasei cu care El Și-a recunoscut legătura. Mulțimile care s-au adunat la minunile Sale și L-au ascultat vorbind cum niciun om n-a vorbit, erau în special săracii, vameșii și păcătoșii, și aceia care nu erau mari, nici foarte religioși conform standardelor din timpul lor. Degradarea lor, faptul că își dădeau seama că erau păcătoși, a făcut să fie deosebit de atractive „cuvintele minunate ale vieții” spuse de Învățătorul. Nimeni altcineva nu le oferea speranță. Toți ceilalți au declarat că Dumnezeu nu-i băga în seamă. Religioșii pretinși din acele zile L-au mustrat pe Isus din cauză că recunoștea clasele de jos, dar niciunul nu era atât de josnic, atât de degradat, încât El să nu-i întindă o mână de ajutor dacă avea o dispoziție de a se întoarce la Casa Tatălui. El a fost într-adevăr Prietenul tuturor celor care doreau să vină la Tatăl prin El.

O ocazie de a arăta mulțimii baza pentru compătimirea Sa, a venit când mama și frații lui Isus din afara mulțimii I-au trimis vorbă că doreau să-L vadă. Cât de frumoasă este lecția lărgimii de spirit a Marelui Învățător, indiferent de castă și clasă, când a spus: „Cine este mama Mea și care sunt frații Mei?” Și apoi, privind spre ucenicii Săi care stăteau lângă El și ascultau învățăturile Lui, a spus: „Iată mama Mea și frații Mei! Căci oricine va face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră și mamă”. Mat. 12:46-50.