ÎNsufleȚiREA TRUPULUI MURITOR

„Și dacă Duhul Celui care a înviat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, Cel care a înviat pe Hristos Isus dintre cei morți va învia și trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său care locuiește în voi.” Rom. 8:11.

R 5035 W. T. 1 iunie 1912 (pag. 177-179)

Fiecare text ar trebui analizat în lumina contextului său. În Epistola către Romani, argumentul apostolului este că prin natură noi toți suntem păcătoși; și că propunerea lui Dumnezeu este ca El să ne accepte ca fii pe un plan nou, dacă viețile noastre vor fi oferite în consacrare: „Vă îndemn, dar, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înțeleaptă.” Rom. 12:1.

După ce un individ a făcut această prezentare a corpului său spre sacrificiu și a fost conceput de Spirit sfânt, corpul muritor este socotit ca fiind mort, iar mintea lui, voința lui, este socotită ca Noua Creatură adoptată în familia lui Dumnezeu și căutând să-I servească și să crească în asemănarea Lui, prin conformare după asemănarea dragului Său Fiu. De aceea, în toate asemenea expresii cum găsim în textul nostru și contextul lui, apostolul se referă exclusiv la Noua Creatură și ignoră total corpul muritor, ca fiind mort. Din acest punct de vedere putem spune despre Noua Creatură că este sfântă; că dreptatea Legii se împlinește în ea și că Cel Rău nu se atinge de ea. Rom. 8:4; 1 Ioan 5:18.

Acele lucruri pe care el altădată le făcea, nu le mai face. Apostolul spune, mai mult, că el nu era mulțumit numai să fie mort în carne — în sensul simplei abțineri de la păcat — ci să caute să devină energic în serviciul dreptății. Dacă întrebăm cum se va face aceasta, răspunsul este, „prin Spiritul lui Dumnezeu”. Dacă Spiritul lui Dumnezeu a fost destul de puternic să-L învie pe Domnul nostru Isus din morți, acesta va însufleți, sau va activa corpurile noastre muritoare. Când corpurile noastre sunt socotite vii, însuflețite, ele sunt activate pentru împotrivire la păcat și pentru armonie cu dreptatea. Acesta este deci gândul apostolului din textul nostru.

Este bine să avem în minte gândul că o consacrare a corpurilor noastre Domnului, ne poate permite să facem mai mult în serviciul Său decât am fi putut face dacă n-am fi fost concepuți de Spirit sfânt. Nu trebuie să așteptăm ca această activare să producă un miracol, cum ar fi refacerea unei persoane care ar fi în ultimul stadiu de tuberculoză etc. Domnul nu lucrează în acest mod. Dar cei din poporul Domnului ar face bine să cultive gândul că, dacă va fi voia Domnului, ei vor fi în stare să facă ceva în serviciul Lui. Dacă avem această încredere, fiecare dintre noi poate face mult mai mult decât dacă nu o avem, căci ea dă o nouă energie minții și corpului.

Foarte mult rău se face în lume de către oamenii care nu numai că au o opinie greșită, dar care răspândesc molima gândirii lor și altora. Vedem în ce mare măsură fac aceasta Creștinii Științifici, care neagă că există durere sau moarte.

În timp ce noi nu susținem acest curs, totuși, pe de altă parte, nu trebuie să ne imaginăm că aceste corpuri ale noastre sunt într-o stare mai rea decât sunt ele de fapt, ci într-un mod înțelept și chibzuit să căutăm să le folosim în serviciul Domnului. În loc de a-i descuraja pe alții, am face bine să-i încurajăm să-și dea seama că, în mare măsură conform credinței lor, vor fi în stare să facă ceva. Dacă nu avem o dorință puternică să îndeplinim ceva, vom deveni slabi, bolnavi.

ILUSTRARE A PUTERII MINȚII

ASUPRA CORPULUI

Într-o oarecare măsură lumea recunoaște puterea minții asupra corpului. O relatare recentă dintr-un ziar vorbea despre doi oameni mari, puternici, care erau bolnavi în pat ca rezultat al răsfățului mamelor lor, care ar fi trebuit să-i încurajeze să se ridice, să iasă la o plimbare și să facă exerciții. Un alt caz raportat a fost cel al unei femei care și-a imaginat că era de sticlă. La început obișnuia să se scoale în timp ce îngrijitorul făcea ordine în cameră; dar mai târziu nu se mai scula. După ce a stat în pat unul sau doi ani, doctorul i-a spus că nu era nimic legat de corp, ci de minte. Într-o zi rudele ei au ridicat-o în mijlocul camerei și au lăsat-o acolo, spunându-i că nu era nimic rău, cu excepția atitudinii minții ei. La început a declarat că se va face bucăți. Nu s-a întâmplat însă. Cu încurajare potrivită și-a pierdut frica de a se sparge și starea ei a început să se îmbunătățească; la timpul potrivit s-a făcut bine de tot.

Ați auzit despre profesorul căruia niște băieți de la colegiu i-au jucat o festă. Ei au plănuit să-l întâlnească pe profesor în drumul spre școală și să încerce puterea minții asupra corpului. Primul băiat l-a întâlnit, după cum s-au înțeles ei, când ieșea din casă, și i-a spus că nu arăta bine. El a răspuns: „Mă simt foarte bine”. Altul l-a întâlnit cu câteva case mai încolo, apoi altul puțin mai încolo, spunându-i că arăta palid și bolnav. Încă unul l-a întâlnit și i-a spus: „Ești bolnav”. Apoi altul l-a salutat cu: „Profesore A, ar trebui să fii în pat”. Următorul a exclamat: „Trebuie să te ajut să mergi acasă, căci nu ești în starea de a fi prezent la școală!” Profesorul s-a dus acasă bolnav. Toate acestea s-au întâmplat în cincisprezece minute. Se spune că povestea este adevărată.

Toată viața, noi fie că îi ajutăm, fie că îi împiedicăm pe alții. Spuneți-le oamenilor ceva bun; încercați să-i înveseliți, iar când voi suferiți, urmați sugestiile bune pe care le faceți altora. Dacă aveți o durere de cap, geamătul nu va repara lucrurile. Nu vă gândiți prea mult la ea; și uitând-o, veți ajuta natura să vă scape de ea. Nimeni nu știe exact cum acționează puterea minții asupra corpului. Se pretinde că anumite atitudini ale minții favorizează anumiți microbi din corp. Jurnalele medicale afirmă că unii copii au murit în spasme după ce au fost alăptați de către mame care au avut un acces de furie cu puțin timp înainte de a-i alăpta. Este bine ca toți să aibă un spirit blând și liniștit, pentru că credința, iubirea, speranța și bunătatea ajută la sănătate.

Este foarte rațional și logic faptul că Domnul ne-a dat cea mai minunată putere în minte pentru a-i face pe oameni să se simtă mai bine, să-și controleze mușchii și nervii. Conduita cuiva în camera unui bolnav are influență asupra pacientului. Trebuie să i se vorbească prietenos și vesel. Dacă nu se poate spune ceva adevărat care să-l ajute, este cu mult mai bine să nu se spună nimic sau să nu se intre în camera bolnavului.

Odată o soră care se presupunea a fi pe moarte a trimis după noi. Când am intrat în cameră i-am spus: „Ei bine, soră, arăți mai bine decât ne-am așteptat să te vedem. Ești mai bine!” „Mă simt mai bine”, a răspuns ea. „Când ai început să te simți mai bine?” am întrebat noi. „Când te-am auzit în hol” a spus ea. Ea trăiește și astăzi și este căsătorită și are un copil. Totuși, am fi putut s-o ajutăm să moară și am fi putut avea un serviciu de înmormântare în loc de o ceremonie de căsătorie.

„Noi avem gândul lui Hristos”

Este bine să analizăm întrebarea: Dacă mintea naturală are un astfel de efect asupra corpului, cum ar trebui să fie cu cei care pot pretinde, „Noi avem mintea lui Hristos”? Ce efect ar trebui să aibă asupra corpului această minte sau dispoziție, care este iubitoare, generoasă, bună, iertătoare față de semeni, și reverențioasă, loială și ascultătoare față de Dumnezeu? Nu declară apostolul că, dacă spiritul sau mintea lui Dumnezeu locuiește în ei, corpurile lor muritoare vor fi însuflețite?

Da, declară; dar să nu înțelegem greșit învățătura apostolului. În versetul precedent (Rom. 8:10) el afirmă: „Și dacă Hristos este în voi, trupul este mort” — nu mort literal, ci socotit mort, prin aceea că voința umană a murit și că în schimb a fost acceptată voința lui Dumnezeu în Cristos. Voința este moartă față de lucrurile păcătoase; nu le iubește, nici nu le practică cum a făcut odată. Argumentul lui este că astfel de moarte față de păcat, deși este de dorit, n-ar trebui să se oprească la acest punct; noi ar trebui prin harul lui Dumnezeu să căutăm să fim vii față de dreptate, și să fim la fel de activi în serviciul acesteia cum odată am fost vii față de păcat și activi în serviciul lui. El continuă să arate că aceasta, deși este o mare schimbare, este posibilă pentru noi; și ne spune cum trebuie să fie îndeplinită.

El spune că Spiritul puternic al lui Dumnezeu, care a putut și L-a înviat pe Domnul nostru din moartea literală, este în stare să însuflețească (să facă vii) față de serviciul dreptății chiar aceste trupuri odată vii față de păcat, dar acum, prin harul lui Dumnezeu, omorâte, ucise, au „murit față de păcat”. De aceea el îndeamnă pe toți cei care au spiritul sau mintea lui Cristos, nu numai să fie morți față de păcat, ci să permită spiritului lui Cristos din ei să-i facă vii față de sfințenie și față de serviciul lui Dumnezeu în general. El le arată mai departe că noua minte a lui Cristos pe care au primit-o este un spirit de adopție în familia lui Dumnezeu ca fii, și că dacă sunt fii, nu numai că sunt „liberi”, dar trebuie și să aducă roadele sfințeniei, și că moștenirea lor ca fii împreună cu Cristos depinde de această însuflețire a corpurilor lor muritoare — „Dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și slăviți împreună cu El.” Rom. 8:17.

Toți cei care prind sensul real al acestui pasaj vor vedea că nu se face nicio referire la însuflețirea fizică și la imunitate la durere și la boală, ci la o însuflețire sau activare prin Spiritul Domnului, astfel încât să fie, nu numai voitori, ci și bucuroși „să sufere cu El”. Prin urmare, cei care văd Chemarea lor de Sus să nu se aștepte la scutire de suferințe, încercări și dificultăți; și suferințele și durerile obișnuite care vin peste poporul Domnului, ca dealtfel și peste lume, în mod natural, trebuie tratate așa cum le tratează lumea, dar purtate cu o răbdare și voioșie mai mare.

Sf. Pavel marchează clar deosebirea dintre mintea noastră nouă, care fiind consacrată în Cristos, este acceptată ca Nouă Creatură, sfântă și acceptabilă lui Dumnezeu, și corpul nostru muritor, pe care el îl numește „acest trup de moarte” — la început mort, sub sentința divină, din cauza păcatului, dar răscumpărat prin sângele prețios al lui Cristos, și îndreptățit, și apoi inclus în sacrificiul nostru când am predat puținul nostru tot în consacrare Domnului, ca sacrificiu viu, de a fi morți cu Cristos, de a suferi cu El chiar până la moarte. El declară că acei care umblă potrivit Spiritului, căutând să-L servească pe Domnul în Spirit și în adevăr, din inimă, sunt eliberați de condamnare, și că ei nu umblă potrivit cărnii, dorind să împlinească dorințele ei. Rom. 8:1, 4.

Și aici trebuie să distingem cu atenție între umblarea potrivit Spiritului și umblarea la înălțimea Spiritului. Trebuie desigur să urmăm cât de aproape posibil după spiritul Adevărului și dreptății, și totuși nu putem spera să umblăm la înălțimea spiritului cerințelor divine atâta vreme cât suntem în carnea imperfectă, chiar dacă ne putem strădui în această direcție continuu. Un lucru este clar însă — noi nu trebuie să umblăm potrivit cărnii. A face așa, ar însemna că am pierdut mintea nouă, dispoziția nouă, voința nouă; că am devenit morți față de acele speranțe care au condus la consacrarea noastră.

Apostolul îndeamnă ca toți să-și aducă aminte că unul care este „în carne”, care trăiește în armonie cu înclinațiile păcătoase ale naturii sale căzute, carnale, nu-I este plăcut lui Dumnezeu; și că astfel cedând cărnii, dacă desigur persistă în aceasta, va sfârși în moarte. El continuă raționamentul, spunând că, dacă spiritul sau mintea sau dispoziția lui Dumnezeu (spiritul sfințeniei) locuiește în cineva, el nu poate fi în acord cu natura umană căzută, cu apetiturile și ambițiile ei. Dacă cineva nu are Spiritul lui Cristos, nu este din Corpul lui Cristos. Spiritul lui Cristos nu este un Spirit de armonie cu păcatul, ci de împotrivire la păcat. El Și-a dat viața pentru a învinge păcatul și a elibera omenirea de puterea și stăpânirea lui. De aceea, oricine pretinde că are Spiritul lui Cristos, dar care iubește și practică voit păcatul și cu mintea lui servește păcatul, se înșală singur; căci acesta nu are nici parte nici soartă în Cristos.

Spiritul lui Dumnezeu este puternic

Sf. Pavel continuă pe aceeași linie, argumentând că adoptarea noastră în familia lui Dumnezeu, conceperea noastră la înnoirea inimii și a minții, și acceptarea noastră astfel ca membri ai Corpului lui Cristos, deși înseamnă, în primul rând, că acest corp este ignorat și socotit ca fiind mort din cauza păcatului, și că numai spiritul sau mintea noastră este socotită dreaptă și vie — începutul existenței noastre eterne — cu toate acestea, această stare bună nu trebuie considerată limita ambiției noastre și a dobândirii asemănării lui Cristos.

Dimpotrivă, trebuie să ne amintim că Spiritul lui Dumnezeu este puternic; că în cazul Domnului nostru Isus a fost destul de puternic să-L învie din morți. Și pe măsură ce suntem tot mai umpluți și mai stăpâniți de Spiritul sfânt al lui Dumnezeu în inima, în mintea noastră, puterea divină va veni treptat la noi prin acest canal al Spiritului sfânt, care va permite o înviere figurată a corpului nostru muritor din starea lui de moarte, la activitățile vieții spirituale în serviciul Domnului, pentru că asigurarea dată nouă prin apostol este că, dacă Spiritul lui Dumnezeu locuiește în noi într-o măsură suficientă — din abundență — El va activa corpul nostru muritor — nu corpul nostru nemuritor, corpul învierii.

Speranța noastră este că la timpul cuvenit, Domnul prin Spiritul Său ne va da un corp nou la înviere; și că acel corp va fi nemuritor, perfect în orice privință; și că atunci, nu numai mintea noastră ci și corpul nostru va fi în deplină armonie cu Dumnezeu și cu fiecare Lege a Lui, și cu fiecare lucrare de dreptate. Acea condiție va fi glorioasă; și este deja o perspectivă glorioasă. Dar apostolul ne pune în față că până și corpul nostru prezent, muritor, condamnat, apoi îndreptățit, socotit mort din cauza păcatului și consacrat, poate fi atât de însuflețit și activat încât, în loc de a mai fi servitor al păcatului, sau chiar numai mort în privința lui, el poate, sub vegherea atentă a minții noi, să fie folosit ca servitor al dreptății, al Adevărului.

Aceasta înseamnă, desigur, o dezvoltare Creștină Înaltă, o realizare largă înspre „măsura staturii plinătății lui Hristos”. Măsura plinătății lui Cristos, maturitatea și creșterea necesară atingerii ei, implică „îmbrăcarea în Domnul Isus Hristos” și nu este o lucrare de un moment, nici de o oră, nici de o lună, nici de un an. Este lucrare de-o viață. Dar dacă nu se începe, nu va fi completată niciodată. Și, într-adevăr, putem fi siguri că nu putem îmbrăca niciodată pe deplin caracteristicile lui Cristos. Totuși, acesta este standardul pentru care fiecare din poporul Domnului trebuie să se străduiască continuu.

Domnul va vedea străduința noastră, lupta noastră încordată pentru a dezbrăca vechea natură, a ne dezbrăca de „lucrările cărnii” și a îmbrăca hainele dreptății, potrivite relației noastre cu El, și succesul nostru va fi proporțional cu dobândirea minții sau dispoziției lui Cristos — o conformare sfântă după voința Tatălui în toate lucrurile. Cât de mângâietoare este în privința aceasta promisiunea Domnului nostru, că, „dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duh Sfânt [Spiritul sfințeniei, Spiritul înțelepciunii] celor care I-L cer!” Luca 11:13.