SAUL DIN TARS ȘI CE A VĂZUT EL

„După ei toți, ca unei stârpituri, mi S-a arătat și mie.” 1 Cor. 15:8.

R 5033a W. T. (1 iunie 1912 pag. 175-177)

Sf. Pavel vorbea despre învierea morților. El și-a dat seama că acel mare fapt era baza Mesajului Evangheliei. Era destul de ușor a se dovedi că Isus murise, dar pentru o lume sceptică era dificil a se dovedi că înviase din morți; și oricine nu putea să creadă acel mare fapt, nu putea să creadă nici celelalte mari fapte care stau în picioare sau cad împreună cu el.

De exemplu, apostolul a prezentat că Isus lăsase gloria cerească și devenise Om pentru a satisface cerințele Legii divine împotriva lui Adam și a rasei sale, implicată prin el. El a putut arăta raționamentul acestei logici. A dovedit că, deoarece întreaga lume era condamnată la moarte prin neascultarea Tatălui Adam, a fost absolut necesar ca o viață nepătată să fie sacrificată pentru a satisface pedeapsa și pentru a asigura eliberarea rasei condamnate.

DUMNEZEU NU-L VA LĂSA PE FIUL SĂU

ÎN MOARTE

Apostolul a declarat că Isus fusese credincios în misiunea Sa de depunere deplină a vieții și că întreaga chestiune a fost plăcută și acceptabilă Tatălui Ceresc. Dacă era așa, în mod sigur Dumnezeu nu-L va lăsa pe Fiul Său în moarte, ci Îl va învia din morți. Acest fapt apostolul l-a enunțat în mod repetat, arătând că Domnul nostru a intrat în gloria și răsplata Sa și S-a înălțat acolo unde a fost înainte — la perfecțiune pe planul spiritual.

Dar toate aceste afirmații au căzut fără efect în urechile unora din ascultătorii lui, care au pretins că era mult mai ușor să creadă că Isus n-a murit deloc, ci numai a fost transformat, decât să creadă că a murit pentru păcatele noastre și a înviat pentru îndreptățirea noastră; de aceea apostolul face frecvent referire la învierea lui Cristos și insistă asupra ei ca absolut necesară pentru credința creștină, deoarece, nu numai că astfel ar fi arătată favoarea Tatălui ceresc față de Domnul Isus, dar mulțimea tuturor sfintelor profeții ar rămâne neîmplinită dacă Isus n-a înviat din morți.

Cu alte cuvinte, un Răscumpărător mort n-ar fi de niciun folos; lucrurile ar fi la fel de nefavorabile pentru păcătoși ca și când Isus n-ar fi venit deloc. În plus, dacă învierea lui Isus ar fi o chestiune discutabilă, cum ar putea cei care contestau acel mare fapt să recunoască învierea Bisericii și a lumii? Sf. Pavel accentuează aceasta de asemenea, declarând că „va fi o înviere a celor drepți și a celor nedrepți”, ca rezultat al lucrării răscumpărătoare a lui Isus — moartea Sa pentru păcatele omului și învierea Sa la glorie pentru a îndeplini binecuvântările asigurate prin moartea Sa.

„DUPĂ EI TOȚI, ... MI S-A ARĂTAT ȘI MIE”

Urmându-și argumentul, apostolul a prezentat întregul lanț de martori cu excepția femeilor care L-au văzut întâi pe Domnul în dimineața învierii. El spune: „S-a arătat lui Chifa (Petru), apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de frați ... . Pe urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor”, când S-a înălțat. Apoi vine textul: „După ei toți ... mi S-a arătat și mie”.

Există ceva patetic în această referire la propria sa întrezărire a lui Isus. Aceasta i-a amintit perioada persecutării sale bigote a Bisericii. I-a amintit de propria sa responsabilitate în legătură cu moartea sf. Ștefan, și de ura oarbă care l-a condus să-i persecute pe semenii săi inofensivi, numai fiindcă credeau că Isus a murit și a înviat, chiar lucrul pe care el încerca acum să-l mărturisească tuturor celor care aveau urechi de auzit.

Memoria sa a mers în urmă la nebunia pe care o manifestase în urmărirea creștinilor chiar până la Damasc, aruncându-i în închisoare. Din nou a văzut marea, orbitoarea lumină din cer, mai presus de strălucirea soarelui la amiazăzi, căderea sa la pământ, și a auzit vocea vorbindu-i: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?” (Fapt. 9:1-9; 26:12-19). Din nou și-a amintit uimirea când a aflat că acei pe care îi persecutase nu erau evrei renegați și înșelați, ci mult apreciați și recunoscuți de Acesta Mare, o întrezărire a căruia l-a făcut să cadă la pământ. O, aceasta a fost o vedere minunată! Dacă Mesia era atât de mare, atât de glorios, atât de puternic, putea să creadă în El, putea să-L respecte.

Obiecția pe care toți evreii o aveau în privința lui Isus, și ceea ce ei considerau o dovadă absolută că El nu era Mesia, a fost aparenta Lui slăbiciune, aparenta Lui incapacitate de a îndeplini lucrurile prezise de profeți. Ei au spus: Este o nechibzuință ca un om fără armată și fără bogăție să pretindă că este rege. Este și mai mare nechibzuință să pretindă că este Regele Mesianic, cel care va fi mai presus de toți regii și înaintea căruia fiecare genunche se va pleca și fiecare limbă va mărturisi. Ei au spus, prin urmare, că Isus trebuia ori să fie ieșit din minți, nebun, ori altfel, că El căuta să-i înșele pe oameni și temporar să creeze o mică mișcare de popularitate.

Lor li se părea că atunci când a fost răstignit s-a demonstrat că nu era Mesia. Nu trebuia Mesia să trăiască pentru totdeauna, și nu trebuia să domnească El cu succes ca Rege al regilor și Domn al domnilor? Nu s-a dovedit, prin urmare, că orice om pe care evreii sau romanii puteau să-l răstignească, unul care putea fi dat la moarte, trebuia să fi fost un impostor? Ei au considerat chestiunea dovedită practic. Persecutarea urmașilor lui Isus a fost numai cu scopul de a pune capăt unei noi religii, de care se temeau că i-ar dăuna lui Israel, prin aceea că ar pune la îndoială speranțele lui Israel cu privire la un Rege viitor și la Împărăția Sa. Astfel Saul din Tars s-a simțit pe deplin îndreptățit să persecute pe toți care aveau acel fel de gândire — pentru „binele cauzei”, cum au spus mulți persecutori.

O NOUĂ VEDERE A LUCRURILOR

Cinstea lui Saul din Tars l-a făcut să fie la fel de cinstit după ce i s-au deschis ochii înțelegerii, exact cum fusese anterior când îi erau închiși. I-a trebuit puțin timp să ajungă la perspectiva potrivită a lucrurilor; apoi a văzut și a putut explica și altora necesitatea morții lui Isus și cum aceasta a fost simbolizată prin sacrificiile Legii, și cum în Planul aranjat divin s-a făcut acest mare sacrificiu pentru a arăta mai deplin Dreptatea, Înțelepciunea, Iubirea și Puterea divină.

Acum el vedea nu numai nevoia ca Isus să vină în trup și să Se dea ca preț de răscumpărare pentru toți, dar vedea în egală măsură și necesitatea învierii Sale, nu în trup, ci în spirit, pentru a putea fi un Conducător și Mântuitor pe deplin calificat — nu numai să salveze poporul Său de romani, de asirieni și de orice alți dușmani umani, dar să-i salveze și de Satan, de păcat, de boală, de necaz, de moarte. O, acum vedea cât de mare trebuia să fie Mesia pentru a putea îndeplini necesitățile cazului!

Chestiunea s-a schimbat imediat în mintea sa; în loc de un Mântuitor și de un Mesia uman și de un Rege pământesc, Dumnezeu pregătise Unul Ceresc, părtaș naturii divine, glorios, mult mai presus de îngeri, stăpâniri și puteri și de orice nume care este numit. Acum vedea că suferințele lui Isus aveau o valoare dublă. Întâi, ele erau necesare pentru eliberarea omului de sentința morții, iar în al doilea rând, erau necesare ca demonstrație a loialității lui Isus. Acum vedea că Dumnezeu, pregătind să aducă pe mulți fii la slavă, a hotărât ca mai întâi să dovedească loialitatea Celui pe care-L invitase să devină Căpetenia Mântuirii noastre, și că aceasta s-a făcut prin aranjamentul care a necesitat moartea lui Isus.

Punctul culminant al argumentului a fost atins când a aflat că Dumnezeu nu numai că L-a înviat pe Isus din morți, dar că în plus, El i-a acordat gloria, onoarea și nemurirea naturii divine, fiindu-i demonstrată sau dovedită lui Saul prin lumina orbitoare care l-a aruncat la pământ, și prin glasul care i-a spus numai lui singur: „Eu sunt Isus, pe care-L prigonești”.

L-A ÎNCUNUNAT DOMN PESTE TOATE

Ne place să ne gândim că, după cum și noi odată am fost orbi față de multele adevăruri prețioase ale Cuvântului lui Dumnezeu, tot așa este și cu mulți alții ai căror ochi ai înțelegerii încă n-au fost deschiși. Ne place să ne gândim la experiențele sf. Pavel, la sinceritatea lui, chiar până la ură și persecuție, și apoi la loialitatea lui, chiar până la lovituri, închisoare și moarte. Ne place să ne gândim că el este un posibil exemplu al unei clase mari de împotrivitori ai Adevărului.

Ne place să sperăm că tot ce vor avea ei nevoie ca să fie aduși în armonie cu aranjamentele lui Dumnezeu și să-i facă servitori loiali ai dreptății, va fi marea lumină care va străluci cu putere foarte curând, când va veni timpul pentru ca Mesia să-Și ia marea Sa putere și să domnească — atunci când Mireasa Sa aleasă va fi fost completată și glorificată cu El. Ne place să ne amintim cuvintele Domnului prin profet cu privire la acea Epocă glorioasă: „Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci șchiopul va sări ca un cerb și limba mutului va cânta” — în ziua aceea.

Unde și-ar fi terminat Saul din Tars cariera dacă marele Răscumpărător n-ar fi intervenit pentru a-l ajuta? Și cât de slab ne-ar fi mers nouă și cât de puțin din Lumina divină am fi văzut dacă providența divină nu ne-ar fi ajutat pe diferite căi? Și tot așa este și cu lumea. Nu stă în puterea noastră să dăm urechi de auzit și ochi de văzut. Aceasta este lucrarea Marelui Medic, și ne dăm seama că ziua Lui pentru vindecarea, binecuvântarea și ridicarea lumii este aproape, chiar la uși.

O, da! Acum putem vedea că acea mică deschidere a ochilor, destupare a urechilor și vindecare a șchiopilor împlinite la prima venire a Domnului nostru, doar au preumbrit gloria și lucrarea Sa mult mai mare în viitor. Acum putem vedea motivul pentru care atât de multe din marile Sale lucrări au fost făcute în zi de Sabat — deoarece toate erau profetice, după cum zilele de Sabat erau profeții ale marelui Sabat de o Mie de Ani a domniei glorioase a lui Mesia, în timpul căreia toată omenirea, cei care vor vrea, vor putea să intre în odihna lui — odihnă de păcat și de Satan și de orice ar putea-o împiedica de la o deplină întoarcere la iubirea și favoarea Tatălui Ceresc și la viață veșnică.

Acum vedem că marea lucrare a acelui Sabat de o mie de ani va fi vindecarea șchiopilor din punct de vedere moral, și darea vederii și auzului minții acum orbite și surde sub influențele rele ale marelui Adversar — „dumnezeul veacului acestuia [care] a orbit gândurile celor necredincioși”. 2 Corinteni 4:4.

UNUL NĂSCUT ÎNAINTE DE VREME

Mulți au remarcat declarația interesantă a sf. Pavel, că el L-a văzut pe Domnul ca unul născut înainte de vreme. Dar, dacă la început afirmația a fost neclară și enigmatică, acum este luminoasă și clară. Gândul lui este acesta: timpul pentru darea demonstrațiilor pentru ochiul natural în privința învierii Domnului trecuse; următoarea arătare a Lui urma să fie pentru sfinți și după aceea pentru lume. Astfel citim: „Vom fi ca El pentru că Îl vom vedea așa cum este” — făcuți asemenea Lui prin schimbarea învierii de la condițiile umane la condițiile spirituale; da, la planul divin.

Strict vorbind deci, experiențele lui Saul din Tars au fost neobișnuite. Nimeni altul în afară de el, nici chiar sfinții, nu aveau să-L vadă pe Domnul înainte de schimbarea învierii lor, la sfârșitul acestui Veac. Când L-a văzut pe Isus, prin urmare, el L-a văzut înainte de vreme — cu mai mult de o mie opt sute de ani înainte de vreme. Mai mult, el L-a văzut ca unul născut înainte de vreme — ca unul înviat înainte de vreme. Noi trebuie să avem în minte folosirea scripturală a acestui cuvânt „născut” — că Biserica trebuie să fie toată concepută de Spirit sfânt pentru a se naște prin înviere.

Astfel, cu privire la învierea Răscumpărătorului nostru citim: El a fost „Cel întâi-născut dintre cei morți”; și iarăși: El a fost „cel întâi-născut dintre mai mulți frați”. Astfel speranța întregului popor al lui Dumnezeu este că conceperea de Spirit sfânt în timpul prezent va fi urmată de nașterea prin înviere, pe care sf. Pavel o descrie în același capitol, spunând: „Este semănat în slăbiciune și înviază în putere; este semănat trup natural și înviază trup duhovnicesc”. 1 Cor. 15:43, 44.

Cu aceste lucruri înaintea ochilor minții noastre, vedem înțelesul cuvintelor apostolului în expresia, „După ei toți, ca unei stârpituri, mi S-a arătat și mie”. N-a fost văzut astfel de către ceilalți apostoli. Ei L-au văzut numai așa cum li S-a arătat — uneori sub o formă a corpului și cu îmbrăcăminte potrivită, alteori în altă formă și cu îmbrăcăminte diferită. Apărea și dispărea, dar ei nu L-au văzut, Noua Creatură; au văzut numai diferitele forme în care apărea. Dar sf. Pavel L-a văzut pe Domnul mai aproape de felul cum îl vor vedea toți sfinții când se vor naște din morți prin schimbarea glorioasă a învierii.

GLORIA BISERICII ESTE MAI MARE

DECÂT CEA A ÎNGERILOR

O mare deosebire între efectul a ceea ce a văzut Saul și ceea ce va vedea întreaga Biserică glorioasă la înviere, este că vederea lui Saul a fost vătămată de ceea ce a văzut; pe lângă aceasta, el n-a văzut nimic foarte distinct — numai o lumină orbitoare, pe care glasul a explicat-o a fi arătarea sau manifestarea lui Isus. Mult mai prețioasă va fi experiența Bisericii. Înainte de a-L vedea pe Cel despre care se declară că este „reprezentarea exactă a Ființei” Tatălui, „pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea”, „care locuiește într-o lumină de care nu te poți apropia” — înainte de aceasta, deci, noi vom fi fost schimbați, glorificați. Aceasta ne va permite să-L vedem așa cum este, căci gloria Bisericii va fi asemenea gloriei Domnului ei, și superioară gloriei îngerilor.

Chiar dacă gloria cerească nu constă exclusiv în strălucire, cu toate acestea, Scripturile pretutindeni par să asocieze strălucirea cu cei cerești, și ar implica faptul că, cu cât starea și rangul vor fi mai înalte, cu atât mai mare va fi strălucirea, gloria. Astfel gloria Tatălui Ceresc este reprezentată ca fiind atât de mare încât doar puțini o pot suporta; și îngerii și serafimii sunt reprezentați ca acoperindu-și fața înaintea gloriei divine, care atât de mult o întrece pe a lor.

Să nu ne surprindă deci, că Scripturile pretutindeni prezintă că Domnul nostru Isus și Biserica, „făcuți părtași firii dumnezeiești” (2 Petru 1:4), vor avea mare onoare și strălucire, mult mai presus decât a îngerilor și a tuturor celorlalți, cu excepția celei a Tatălui Ceresc. După cum Domnul nostru a putut să-Și acopere gloriile persoanei Sale și să apară ca om după învierea Sa, tot așa, fără îndoială El poate să facă astfel în relațiile cu lumea, în timpul miei de ani a Domniei Mesianice.

Și, în mod asemănător, ar fi posibil ca Biserica să apară ca oameni cu gloria acoperită. La început ar putea părea ca și cum aceasta a fost semnificația din tipul Mozaic, când Moise, reprezentând pe Mesia în glorie, a coborât de pe munte cu fața strălucitoare dar acoperită pentru popor. Gândul nostru este însă că Isus și Biserica nu vor apărea niciodată astfel în trup, cum au făcut îngerii în trecut, dar că dimpotrivă, Vrednicii din Vechime, desăvârșiți pe plan uman, vor fi agenții și reprezentanții lor în toate comunicările cu omenirea. Astfel „Din Sion [Împărăția spirituală] va ieși legea și din Ierusalim [Împărăția pământească] cuvântul Domnului”, către fiecare națiune, popor, neam și limbă, ca toți să poată fi binecuvântați dacă vor vrea, și să obțină viață veșnică.