SFÂNTUL PAVEL ÎN ATENA

Fapte 17:16-34

Atena, centrul intelectual al lumii vechi — Pretutindeni chipuri ale zeilor lor — Propovăduind în Partenon — Esența discursului Apostolului — Diferența fundamentală între filosofia greacă și învățăturile scripturale — Adevărul respins de către cei înțelepți în felul lumii — Filosofia greacă deține încă influență asupra mulțimii — Numai puțini cred adevărul

„Căci în El avem viața, mișcarea și ființa.” Versetul 28 .

W.T. 1 Iulie 1916 (pag. 198-200)

În timp ce Sila a rămas cu bereenii să-i întărească și să-i stabilească, deoarece Timotei rămăsese în Tesalonic și Luca în Filipi, Sf. Pavel a plecat singur spre Atena, pe vremea aceea centrul de cultură, inteligență și înțelepciune al lumii. Aceasta era o cetate-colegiu, unde locuiau cei mai distinși filosofi ai lumii, ca instructori în marile ei colegii la care veneau cei mai străluciți și mai capabili gânditori ai lumii. Atena s-a lăudat că în timpul unui secol de dominație intelectuală ea a dat mai mulți giganți intelectual decât a dat tot restul lumii timp de cinci secole. Ierusalimul a fost centrul religiei adevărate; Roma a fost centrul mondial al autorității imperiale; iar Atena a fost capitala intelectuală a lumii.

Nil putem imagina pe Sf. Pavel umblând pe străzile acestei mari cetăți, admirândui arhitectura — cea mai frumoasă din lume — ascultândui pe unii dintre profesorii de știință din ziua aceea și remarcând numeroasele monumente cu care cetatea era cu totul înțesată. Pliniu, istoricul, spune că aproximativ pe timpul acela Atena avea mai mult de trei mii de statui publice și un număr nesfârșit de chipuri mai mici în casele particulare. El notează că pe o stradă în fața fiecărei case era câte un stâlp pătrat care susținea bustul zeului Hermes. Fiecare poartă și fiecare stâlp își avea zeul protector. Fiecare stradă avea sanctuarul ei.

Nu ne mirăm citind că inima Apostolului se întărâta privind această cetate luminată, cu totul dedată la idolatrie, după cât se vede în neștiință de Dumnezeul cel adevărat! L-a apucat dorința să le spună acestor oameni înțelepți în felul lumii despre marele Creator, despre Înțelepciunea, Dreptatea, Iubirea și Puterea Lui. Ca deobicei el a găsit sinagoga evreiască; și acolo a discutat cu evrei și cu persoane evlavioase. Mai mult, el a vorbit zilnic în piețe cu toți cei care erau dispuși. Traducerea nostră (englezească — n. t.) spune că el avea dispute; dar învățații admit în general că acest cuvânt nu reprezintă bine ideea din original, care mai degrabă înseamnă a conversat sau a adus argumente. Disputele, în sensul obișnuit al cuvântului, au puțină valoare și fac puțin bine, sau nu fac deloc.

Unii l-au numit pe Apostol palavragiu, vrând să spună că nu exista nici rațiune nici sens în prezentările lui. Alții au gândit mai favorabil și au fost curioși să le țină un discurs formal. Astfel, în providența Domnului s-a deschis calea pentru ca Sf. Pavel să țină un discurs despre Planul Vârstelor printre cei înțelepți ai lumii, pe Colina lui Marte, probabil în marea construcție cunoscută ca Partenon. Aceasta trebuie să-i fi părut Apostolului o deschidere favorabilă — să găsească oameni inteligenți interesându-se cu adevărat de Evanghelia pe care el o vestea. Totuși, curiozitatea atenienilor, ca și a celor din lumea de astăzi, era superficială. Ei doreau să fie în pas cu orice teorie nouă, în special ca să-și poată apăra mai bine propria poziție de care erau deja atașați.

ATENIENII, PREA RELIGIOȘI

Versiunea Comună a noastră (engleză — n. t.) relatează că Apostolul și-ar fi început discursul prin a-și acuza ascultătorii de a fi prea superstițioși. Oricât de adevărată ar putea fi declarația, ea ar fi fost neînțeleaptă; pentru că ea ar fi prejudiciat inutil și ar fi ofensat pe ascultători de la bun început. Facem bine, prin urmare, dacă traducem cuvântul acela prin expresia prea religioși, în loc de prea superstițioși.

Apostolul continuă și arată că prin chipurile pe care le înălțaseră ei recunoșteau nenumărați zei și că pe lângă aceștia el văzuse un altar pentru Dumnezeul cel Necunoscut. Acest lucru era excesiv de religios întrun sens — în mod neînțelept. Rațiunea ar fi trebuit să le arate ce ne învață Revelația: anume, că nu există decât un Dumnezeu viu și adevărat. Mintea care rătăcește de colo-colo și îmbrățișează mulți dumnezei este cu adevărat excesiv de religioasă și sub limita înțelepciunii.

„UNUI DUMNEZEU NECUNOSCUT”

Inscripția de pe unul dintre altare, „Unui Dumnezeu necunoscut”, a devenit textul discursului Apostolului. El a propovăduit pe Dumnezeul cel adevărat și pe Isus Cristos, pe careL trimisese Dumnezeu. El a arătat Dreptatea Divină și cerințele ei, pe care rasa căzută a lui Adam este incapabilă s-o satisfacă. El a demonstrat că toată omenirea este astfel sub condamnare, ca nevrednică de viață veșnică. El a arătat că Dumnezeu așa a iubit lumea, încât a trimis pe Fiul Său pentru a fi prețul de satisfacție pentru noi, ca să răscumpere omenirea de sub condamnarea la moarte și să le acorde privilegiile învierii. El a explicat că acest Dumnezeu adevărat nu era nici piatră, nici lemn, și nici nu existau astfel de reprezentări ale Lui, ci aceia „care I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr”. Ioan 4:24.

Apostolul a atras astfel atenția atenienilor asupra unui Dumnezeu mai mare decât își închipuiseră ei vreodată. El a arătat lungimea și lățimea iubirii divine — că ea nu era limitată numai la un neam sau popor, ci Dumnezeu făcuse „dintr-unul singur pe toți oamenii care locuiesc pe toată fața pământului”, așezându-le anumite vremi în care să vină la cunoștința de El, după locul în care locuiesc; căci El dorește ca toți să-L caute, și căutânduL săL ((157)) găsească.

Cât de adevărat este aceasta! Domnul ni S-a descoperit unora dintre noi, și ne-a atras spre o cunoaștere a Lui și spre posibilități de cunoaștere și har în continuare. Dar mulți sunt încă în ignoranță, timpul Lui sau perioada pentru a fi aduși la cunoștința Adevărului nefiind venit cu totul. El Se descoperă acelora care doresc săL găsească — acelora care nu sunt de acord cu păcatul, acelora care caută pe Dumnezeu cu dorința de aL găsi. Numai la această clasă apelează El. Cât de fericiți suntem știind că după ce va fi adunat pe aleșii acestei Vârste Evanghelice, El va face ca orice genunchi să se plece și orice limbă să mărturisească, și va răspândi cunoștința slavei Lui ca să umple întreg pământul!

Apostolul, adresânduse filosofilor, a vorbit din punct de vedere al rațiunii, în loc de a discuta lucrurile din punct de vedere al Revelației Divine, cum ar fi făcut dacă ar fi vorbit unei adunări de evrei sau de creștini. Astfel, pentru stoici și pentru alți învățați din Atena el a devenit filosof, pentru ai putea ajuta mai bine spre filosofia adevărată și spre Planul Vârstelor. De exemplu, dacă lear fi vorbit evreilor sau creștinilor ar fi putut remarca faptul că toți cei care nu sunt în Cristos nu sunt în favoare divină și sunt sub condamnare divină; dar adresânduse acestor filosofi, el a spus adevărul din alt punct de vedere. El a atras atenția asupra faptului că dintrun punct de vedere întreaga familie umană sunt frați, și toți sunt copii ai lui Dumnezeu sau vlăstarele Lui.

Să notăm logica argumentației. Dacă oamenii sunt odraslele lui Dumnezeu, ei ar trebui, ca și copii ai Săi, să se asemene cu El într-o măsură. Acest lucru fiind adevărat, chipurile de aur, argint și piatră trebuie să fie reprezentări foarte sărace ale adevăratului Dumnezeu. Omul în sine, ca și odraslă a lui Dumnezeu, Lar reprezenta mai bine, în special în elementele superioare ale caracterului.

„DUMNEZEU NU ȚINE SEAMA DE VREMURILE DE NEȘTIINȚĂ”

Sf. Pavel a anticipat întrebările ascultătorilor săi — „De ce vii acum aici să ne spui despre acest Dumnezeu? Dacă El este Creatorul nostru, și dacă noi suntem copiii Lui, de ce nu nea trimis El un mesaj cu mult timp în urmă? Suntem noi responsabili că nu Lam venerat când nu Lam cunoscut?” Răspunsul Apostolului a fost: N-ați fost responsabili până în prezent. De astfel de ignoranță și idolatrie „Dumnezeu nu ține seama” — o lasă să treacă neluată în seamă; pentru că până acum marele Său Plan nu a ajuns la acel stadiu de dezvoltare în care El să fi autorizat trimiterea la voi a Mesajului. Acum Dumnezeu va trimis Mesajul. El poruncește tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască — de păcate, de nedreptate — și să revină la armonie cu El.

Se poate pune întrebarea: „De ce să se spună oamenilor acum mai mult decât înainte să se pocăiască?” Noi răspundem: Apostolul explică de ce, spunând că ACUM Dumnezeu poruncește tuturor oamenilor să se pocăiască fiindcă El a rânduit o altă Zi de Judecată. În prima judecată Adam a fost în încercare. El a fost găsit nevrednic de viață veșnică și a fost condamnat la moarte. Întreaga lui rasă a avut parte de pedeapsa lui cu moartea. Dar acum, la timpul cuvenit, Cristos a murit pentru a răscumpăra pe Adam și rasa lui de sub acea sentință la moarte, și astfel El a deschis calea pentru rânduirea unei alte Zile de Judecată, de încercare pentru viață sau moarte veșnică.

A doua încercare sau Zi de Judecată va fi nu numai pentru aceia care vor trăi în timpul acela, ci va avea de-a face cu toată rasa — orice națiune, popor, neam și limbă — „toți oamenii de pretutindeni”. Aceasta va implica o trezire a morților. Altfel milioanele care deja au murit nar putea avea niciodată harul lui Dumnezeu și nar putea avea niciodată posibilitatea de a se împărtăși de el. Dovada că acesta a fost în întregime scopul lui Dumnezeu, și că El este în stare să învie morții — este arătată de Sf. Pavel, așa cum deja a fost demonstrat, prin faptul că Acela care murise pentru a răscumpăra rasa fusese înviat din morți și la timpul cuvenit va fi pregătit să îndeplinească toate prevederile Planului Divin, lucrând nu numai cu cei vii, ci și cu membrii morți ai rasei, și dând tuturor o îndurătoare posibilitate de viață veșnică. Mai mult, această posibilitate binecuvântată era prezentată acum celor care auzeau.

UNII ȘIAU BĂTUT JOC AUZIND DESPRE ÎNVIERE

Nici o altă religie în afara celei a Bibliei nu învață despre o înviere a morților. Toate celelalte religii învață că moartea este numai o aparență înșelătoare — că atunci când oamenii mor, de fapt ei devin mai vii decât înainte de a muri; că atunci când își pierd conștiința, de fapt ei devin mai conștienți decât înainte. Numai Biblia învață în acord cu rațiunea noastră, că morții sunt MORȚI și „nu știu nimic”. Numai Biblia învață că o viață viitoare depinde de învierea din morți.

Numai Biblia învață că răscumpărarea celor morți depinde de moartea Domnului nostru Isus Cristos. Numai Biblia învață că Răscumpărătorul trebuie să vină iarăși — nu să sufere iarăși, nu ca om iarăși, ci ca Domnul vieții și gloriei pe plan spiritual, ca să schimbe pe Mireasa Sa aleasă în propria Sa natură, să o asocieze cu Sine în gloria Împărăției Sale și să stabilească printre oameni de mult promisa Domnie a Dreptății pentru care ne rugăm „Vie Împărăția Ta; facăse voia Ta, precum în cer așa și pe pământ”.

Filosofii acelor zile din Atena, ca și filosofii zilelor noastre și ai oricărei epoci, au zâmbit ironic auzind despre doctrina învierii morților. Unii dintre ei au negat în întregime o viață viitoare. Alții au susținut că viața umană dăinuie și este indestructibilă. Toți erau în opoziție cu învățătura Bibliei despre o sentință la moarte, despre o răscumpărare prin moarte și despre o înviere din moarte. Tot interesul pentru învățătura Apostolului a dispărut la majoritatea când au aflat că întreaga filosofie se baza pe învierea morților.

Pentru mintea lumească nimic nu pare atât de irațional și lipsit de sens ca și această particularitate din religia creștină. Astăzi această doctrină a învierii se dovedește a fi o probă pentru mulți. Puțini o pot accepta. Dar este ((158)) cât se poate de sigur că toți care nu o acceptă se poticnesc în unele din capcanele erorii, care sunt permise a fi aranjate acum de adversar pentru toți cei care resping sfatul lui Dumnezeu.

NU MULȚI MARI SAU ÎNȚELEPȚI

Cu toate acestea, misiunea Apostolului na fost în zadar; fiindcă citim că „unii au trecut de partea lui”. Adevărul este un magnet care are o influență de atragere asupra inimilor de un anumit caracter. Apostolul nu sa așteptat să convertească pe mulți dintre filosofii aceia. El știa că nu mulți înțelepți, bogați, mari sau învățați după mersul acestei lumi ar putea să vină printre cei pe care Domnul îi cheamă acum să constituie Mireasa lui Cristos (1 Cor. 1:26-29). El știa că timpul lor pentru a auzi va fi în Mileniu — în Ziua aceea de Judecată sau încercare, despre care el le spunea filosofilor. Unii dintre cei care au refuzat să mai asculte au spus: „Asupra acestor lucruri te vom asculta altă dată”. Dar dacă Adevărul nu i-a atras imediat, este foarte nesigur dacă același Mesaj o va face mai târziu.

Nu este adevărat același principiu și astăzi? Nu este încă adevărat că Domnul caută numai o Turmă Mică? Nu este adevărat că acceptarea Adevărului îi indică pe aceia care sunt atrași spre Domnul și îndrumați de Spiritul Său Sfânt? Nu este adevărat că incapacitatea de a vedea frumusețea și forța Adevărului este o indicație a nevredniciei de el?

Să fim mulțumiți, dacă se poate, a găsi și a binecuvânta cu Adevărul pe aceia pe care Domnul Dumnezeul nostru ia chemat și ia atras. Să fim mulțumiți a lăsa pe alții pentru timpul Său cuvenit (1 Tim. 2:5,6), după ce am pus Adevărul în fața lor. Condamnarea morții va continua asupra tuturor cu excepția Casei Credinței până la timpul stabilirii marii Împărății. Atunci Israelul Natural va fi binecuvântat sub condițiile Noului Legământ, sângele pentru a cărui pecetluire — sângele lui Cristos — se pregătește în timpul acestei vârste prin suferințele Capului, la care îi este permis și Corpului să participe (Col. 1:24). Atunci, sub prevederile acelui Nou Legământ al Legii, se vor deschide ochii orbi și urechile surde ale lui Israel, și se va completa reconcilierea pentru ei, și prin ei pentru lume.

Evident acest privilegiu al reconcilierii va fi deschis întregii omeniri care, convertindu-se, se vor împărtăși din binecuvântările acelui Nou Legământ cu Israel. Și cât de glorios va fi privilegiul nostru — dacă suntem găsiți credincioși — de-a fi părtași cu Domnul nostru la punerea în aplicare a acelui Nou Legământ și, ca Mijlocitor al lui, la binecuvântarea lui Israel și a lumii!