UNELE SFATURI PASTORALE ASUPRA CĂSĂTORIEI

W. T. 1 iunie 1916 (pag. 154)

Prima ceremonie de căsătorie a fost încheiată de însuși Dumnezeu, prin unirea primilor noștri părinți, Adam și Eva. Mama Eva era deja os din oasele lui Adam și carne din carnea lui, dar cei doi fuseseră separați chiar de Dumnezeu. Ei erau doi în corp,dar unul în inimă; cu scopul ca întreaga rasă să se nască din această singură pereche, pentru ca atunci când va intra păcatul și va cuprinde toată familia umană, moartea unei persoane să fie suficientă pentru a răscumpăra toată rasa. „Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit și învierea morților.” 1 Cor. 15:21; Rom. 5:12, 19

((198))

Biblia ne învață clar că atunci când marele plan al lui Dumnezeu va fi completat prin Restabilirea lumii, această Restabilire va duce omenirea la starea în care a fost Adam înainte de separarea femeii din el. În acest sens avem cuvintele lui Isus: „Cei găsiți vrednici să aibă parte de veacul acela și de învierea dintre cei morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita . . . căci vor fi ca îngerii” (Luca 20:35). Cu alte cuvinte, în Vremurile Restabilirii, bărbații și femeile își vor pierde trăsăturile distinctive și vor deveni cum a fost Adam la început — fiecare complet în sine — când pământul va fi umplut cu oameni. Dumnezeu nu intenționează să suprapopuleze pământul, ci doar să-l umple.

Dar deși unirea bărbatului cu femeia este o chestiune de iubire între ei, legea vine și spune că trebuie să existe reglementări potrivite și o cale formală de autorizare a unirii lor în fața martorilor, așa încât să se evite necazurile în viitor. Prin urmare există anumite specificări cu privire la libertinaj etc., toate fiind, credem noi, foarte potrivite.

UN SENS SPECIAL AL CĂSĂTORIEI

Totuși, ca și creștini care au Cuvântul lui Dumnezeu, și care în calitate de studenți ai Bibliei am ajuns la o anumită apreciere a acelui Cuvânt, noi vedem în căsătorie un sens special pe care Dumnezeu l-a intenționat când a instituit ritualul. Căsătoria între bărbat și femeie este un tablou sau o ilustrație a unirii care va avea loc între Cristos și biserică; și Dumnezeu așa a orânduit-o să fie. Apostolul referindu-se la căsătorie ca o ilustrație, continuă spunând că așa cum Cristos a iubit biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, tot așa și bărbații să-și iubească soțiile ca pe propriul lor corp. Ef. 5:25-32.

Mare iubire este aceasta — ca un bărbat să facă pentru soția sa ce ar face pentru sine! Cristos a făcut acest lucru pentru corpul Său, Biserica. El a făcut chiar mai mult — El Și-a dat viața pentru noi. Aceasta să ne sugereze că soții trebuie să-și dea viața pentru soțiile lor și prin urmare să se îngrijească nu numai de hrana și îmbrăcămintea lor, dar și de interesele lor mintale și morale. Toate acestea trebuie să intre în grija soțului; și un soț bun trebuie să caute ca soția sa să fie bine îngrijită, chiar prin sacrificarea unor lucruri pentru sine, după cum i-ar sugera împrejurările.

Apoi, privind cealaltă latură a problemei, Apostolul spune că așa cum Biserica respectă pe Domnul ei, tot așa soțiile trebuie să-și respecte soții. Numai în măsura în care omenirea a prins spiritul acestei lecții divine înțelege cum să scoată ce este mai bun din viață. Cei care urmează strict aranjamentele Domnului scot ce este mai bun din legătura căsătoriei. Soțul care-și iubește soția până acolo încât își neglijează uneori propriile preferințe este probabil cel mai apreciat; iar soția care face tot ce poate pentru a servi interesele soțului și-i este devotată este o ilustrație a ceea ce face Biserica pentru Domnul.

În această declarație noi nu contrazicem pe Apostol când spune, „Cine se căsătorește bine face; și cine nu se căsătorește, mai bine face” (1 Cor. 7:38). El nu se adresează aici lumii, ci acelora care și-au devotat Domnului viața. Dacă căsătoria lor nu vine în opoziție cu consacrarea lor față de Domnul, atunci să se căsătorească. Dacă aceasta ar veni în opoziție cu consacrarea lor, atunci căsătoria ar însemna punerea unei ipoteci pe viața lor. Dar sunt cazuri când atât frații cât și surorile au beneficiat de căsătorie, nu numai personal, ci și în relația lor cu Domnul și cu alții.

Nu vrem să fim înțeleși că vrem să spunem că aceia care se căsătoresc fac împotriva Domnului. Toți cei care vreau să placă Domnului trebuie totuși să fie foarte atenți în această chestiune; iar alții să nu critice pe cei care se căsătoresc. Aceasta este libertatea cu care Dumnezeu ne-a făcut liberi; și aceasta este libertatea pe care trebuie atât s-o menținem pentru noi, cât și s-o acordăm altora.

„LA BINE SAU LA RĂU”

Cei care se căstoresc trebuie să ia în considerare faptul că nu se căsătoresc cu o persoană perfectă; căci Biblia ne spune că „nu este nici unul perfect, nici măcar unul”. Nici unul nu este perfect; iar cineva imperfect să ceară ca altul să fie perfect, când nici unul nu este sau nu poate fi perfect, este evident greșit. Totuși, fiecare să se străduiască să-și ascundă slăbiciunile. Există unii care sunt neînțelepți în această chestiune. Mintea noastră fiind perfectă, noi trebuie să trăim conform cu acel standard înalt al minții, cât putem de aproape. Trebuie să ne ascundem cât putem de repede orice defect, ca să nu fie nici o piedică. Ar fi o greșeală ca cineva să gândească atunci când se căsătorește că se căsătorește cu cineva perfect. El și-a reținut slăbiciunile față de celălalt, iar acesta față de el; și bine ar fi dacă ei și-ar reține slăbiciunile toată viața.

Cei care se căsătoresc să nu se întrebe unul pe altul despre lucrurile din trecutul lor; fiindcă în momentul căsătoriei fiecare îl ia pe celălalt la bine și la rău; nu trebuie să privească în urmă. Tot așa este și când Domnul ne acceptă; El nu face investigații în trecut. Nici noi nu trebuie să facem. Dacă perechile căsătorite află că au dificultăți, să nu permită nimănui să se amestece între ei, străduindu-se să le rezolve dificultățile; fiindcă toate aceste încercări fac necazuri. Nimeni să nu încerce să se amestece în ceea ce a legat Dumnezeu împreună. Dificultățile căsătoriei cauzează invariabil multe discuții; și știind acest lucru, să fim atenți să nu facem ceva ce să crească dificultățile din viața altora. Noi nu trebuie nici măcar să ne arătăm compătimirea. Trebuie să-i lăsăm în pace. Să le dăm sfaturi ori de câte ori le cer, dar să nu ne amestecăm. Căsătoria lor este la bine și la rău câtă vreme vor trăi.

Așa deci, căsătoria este o problemă serioasă și trebuie intreprinsă numai după o considerare serioasă. Ea este o obligație sacră. Părțile care fac contractul se leagă pentru tot restul vieții. Dacă acest gând ar fi mai deplin apreciat și urmat, toate căsniciile ar fi mai satisfăcătoare.