OLOGUL DIN LISTRA

Fapte 14:8-20

Istoria se repetă — Sf. Pavel și Barnaba persecutați — Calomniați și maltratați de pretinșii conducători religioși — Un miracol remarcabil — Onestitatea răsplătită cu pietre — Spre casă — Vizitarea cetăților unde fuseseră persecutați — Strâmtorarea necesară pentru desăvârșirea sfinților.

„El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui care nu mai este în stare de nimic.” Isaia 40:29.

W. T. 1 mai 1916 (pag. 134-136)

Părăsind Antiohia Pisidiei, Sf. Pavel și Barnaba au mers la Iconia, cam la 160 km depărtare. Acolo de asemenea au propovăduit Cuvântul cu credincioșie; și acolo de asemenea s-a ridicat opoziție și au fost amenințați cu persecuții. Relatarea spune: „Cei dintre neamuri și iudeii, împreună cu mai-marii lor, s-au ridicat ca să-i batjocorească și să-i ucidă cu pietre. Aflând de lucrul acesta, ei au fugit în . . . Listra”. Ei n-au permis ca frica să-i împiedice de a propovădui Evanghelia cu curaj și nici nu s-au temut de amenințări; dar când persecuția a luat o formă clară, ei au fugit. Făcând astfel, ei au urmat instrucțiunile Domnului. El n-a spus, „Temeți-vă de persecuții, rețineți-vă Mesajul și puneți-vă lumina sub obroc”; ci a spus tocmai contrariul. El n-a spus, „Temeți-vă și fugiți când nu există nici un pericol”. Dimpotrivă, El a spus, „Când vă va persecuta într-o cetate fugiți în alta”.

Ajungând în Listra, ei au început să propovăduiască din nou Evanghelia cu atâta curaj, ca și cum n-ar fi întâmpinat opoziție înainte. Printre ascultători era un olog, probabil un evreu sau un prozelit, care a manifestat mult interes pentru cuvintele Apostolului. Dându-și seama că omul avea credință, Sf. Pavel s-a oprit din predica sa și a zis cu glas tare către el, „Scoală-te drept în picioare!” Acesta era un lucru pe care omul nu-l mai făcuse înainte; dar el a avut credința necesară și s-a supus poruncii apostolului. Astfel a rezultat un miracol, spre uimirea evidentă a întregii adunări. Efectul asupra oamenilor a fost electrizant; și aceștia au strigat în propriile lor dialecte, „Zeii s-au coborât la noi!”

Cetatea Listra figura ca scenă a unui eveniment mitologic. După tradiție, Jupiter și Mercur, doi dintre zeii din mitologie, veniseră odată în Listra sub înfățișare de oameni, și peste tot li se refuzase adăpost, până când au ajuns la coliba umilă a unui biet om care i-a găzduit cum a putut mai bine. Zeii l-au răsplătit, transformându-i coliba într-un templu splendid, și au pedepsit pe restul locuitorilor cu un potop. Această tradiție era foarte veche și a fost perpetuată punându-se o statuie a lui Jupiter la poarta cetății, ca zeul ei protector.

Este ușor de înțeles cum un popor comparativ ignorant și superstițios a putut sări la concluzia că vizita Sf. Pavel și a lui Barnaba era o repetare a vizitei lui Jupiter și a lui Mercur, concluzie la care au ajuns prin tradiție. Ei l-au numit pe Sf. Pavel, Mercur, fiindcă în tradiția lor Mercur era oratorul, vorbitorul; iar pe Barnaba l-au numit Jupiter. Imediat preotul lui Jupiter s-a pregătit să aducă o jertfă de tauri în fața statuii lui Jupiter la poarta cetății, în onoarea presupușilor zei prezenți cu ei ca oameni, în persoanele lui Barnaba și a Sf. Pavel.

NOBLEȚEA MISIONARILOR

Probabil că misionarii discutau liniștiți cu unii dintre cei mai interesați, când au auzit despre agitația din cetate și despre jertfa care era pe cale să fie adusă. Nici măcar un moment nu s-au gândit să se folosească de superstiția poporului pentru a se înălța pe ei înșiși. Și nici n-au încercat să transforme evenimentul într-un serviciu pentru Adevăr, pretinzând că Dumnezeu era Jupiter, că Domnul nostru Isus era Mercur și că ei reprezentau pe Tatăl și pe Fiul.

Dimpotrivă, cu cea mai mare seriozitate și simplitate au implorat poporul să înceteze, explicând că ei nu erau decât oameni imperfecți ca și populația de acolo — „cu aceleași patimi” ca și ei — că misiunea lor era tocmai inversul a ceea ce presupuneau locuitorii Listrei, că Jupiter și Mercur erau numai produse ale imaginației, ignoranței și superstiției. Cei doi s-au repezit în mulțimea agitată, în timp ce aceștia pregăteau pentru jertfă; dar chiar și atunci, în mijlocul protestelor că ei nu erau nimic, cu dificultate au împiedicat poporul de la a sacrifica în onoarea lor. Nobili oameni erau ei; iar credincioșia lor față de Domnul și față de Adevăr a confirmat înțelepciunea trimiterii lor în această călătorie misionară.

Din acest incident putem trage o învățătură folositoare pentru toți din poporul Domnului care sunt în vreo măsură ambasadorii Săi, reprezentanți, învățători ai Adevărului. Adevărul în sine, în special în lumina zilelor noastre, este atât de minunat, atât de strălucitor, încât în mod natural reflectă ceva din strălucirea lui asupra celor care îl reprezintă, făcând ca oamenii să se minuneze și să spună, ca în vechime, „De unde are el înțelepciunea aceasta?” (Mat. 13:54). În unele împrejurări el ar putea duce la un respect nepotrivit, la atribuirea unei onori necuvenite și la o supunere pe care ambasadorii Domnului nu este cuvenit s-o primească, și pe care ar trebui s-o respingă tot atât de prompt și de complet cum Pavel și Barnaba au refuzat onoarea pe care populația Listrei era gata să le-o acorde.

Din punct de vedere al lumii însă, acesta ar fi un curs neînțelept. Cei care vor accepta măgulirea, adularea și onoarea mai mult decât se cuvine, este posibil într-o anumită măsură să fie ajutați în acest curs de către adversar, și sunt potriviți să afle că spiritului lumesc îi place să venereze eroii lumești. Prin urmare, singurul curs înțelept pentru servii Domnului este cel urmat de acești misionari din lecția noastră — de a respinge întreaga situație, de a mărturisi că ei sunt oameni cu aceleași patimi ca și alții și de a susține Cuvântul lui Dumnezeu, ascunzându-se în spatele lui și ignorând complet eul.

((217)

Acest curs va fi folositor nu numai în privința găsirii și dezvoltării adevăraților copii ai lui Dumnezeu, pe care El îi adună acuma din lume, dar și pentru ambasadorii Domnului! pentru că în acest mod ei vor crește în harul și asemănarea de caracter a Domnlui Isus, a cărui trăsătură proeminentă a fost smerenia. În acest fel vor rămâne ei cel mai bine în iubirea lui Dumnezeu.

ADEVĂRAȚII SOLDAȚI AI CRUCII

Arătându-le locuitorilor Listrei faptul că ideile lor erau deșertăciuni, apostolul știa bine că prin aceasta nu-și atrăgea favoarea ascultătorilor; căci natura umană nu apreciază când i se spune despre nechibzuințele ei. Pentru a-și face drum de intrare în grația lor trebuia să le spună o minciună — că ei erau foarte înțelepți, că aveau un curs foarte potrivit etc. De aceea în străduințele lui de a fi sincer și de a servi Adevărul, el a riscat să întâmpine dezamăgirea și neplăcerea lor. Fără îndoială, ca purtător de cuvânt al lui Dumnezeu, el nu s-a ferit să le spună întreg Mesajul lui Dumnezeu, oricare ar fi fost rezultatele.

Aici sunt lecții bune pentru tot poporul Domnului. Se cere comparativ puțin curaj pentru a fi un soldat al Crucii, credincios Adevărului printre cei de aceeași credință și supunere prețioasă. Dar se cere mare curaj pentru a ne împotrivi onoarei necuvenite a oamenilor când știm dinainte că această împotrivire nu numai că ne va lipsi de onoarea și prietenia lor, dar ne va și înjosi în ochii lor și ni-i va face vrăjmași. Adevărații soldați ai Crucii au și acum aceeași încercare; și se cere rezistență — o campanie rezistentă de experiență în serviciul Domnului — pentru a suporta aceste lucruri și a reuși în ele cu bucurie.

Pruncii în Cristos, cei slabi, neîncercați, cei care n-au trecut prin încercări și experiențe, și n-au dezvoltat caracterul, nu sunt întăriți și n-ar putea rezista acestor experiențe. De aceea apostolul sfătuiește ca nici chiar înălțarea cuvenită la o poziție în Biserică să nu-i fie acordată unui novice, ca să nu se umfle de mândrie și astfel să i se aducă daune atât lui cât și altora (1 Tim. 3:6). Se cere timp și experiență atât pentru a accepta și a aprecia corect onoruri și demnități potrivite, cât și a le refuza pe acelea nepotrivite.

Sf. Pavel le-a arătat ascultătorilor că în timpurile trecute Dumnezeu permisese tuturor neamurilor să umble în propriile lor căi și intervenise în mod special numai în afacerile unei națiuni — Israel. Tuturor celorlalte popoare li se permisese să meargă pe calea lor, dacă aceasta nu se intersecta cu unele trăsături ale Planului divin. Profetul îi spusese această chestiune lui Israel astfel: „Eu v-am cunoscut numai pe voi, dintre toate familiile pământului” (Amos 3:2). Referința apostolului la „generațiile trecute” (vers. 16) implică schimbarea de dispensație care tocmai survenise în legătură cu moartea Domnului nostru Isus, cu îndepărtarea lui Israel de la orice favoare specială și cu deschiderea Chemării evanghelice pentru toți care au urechi de auzit — „întâi pentru iudeu și apoi pentru grec”.

Acum Dumnezeu trimitea un Mesaj de informare tuturor popoarelor, pentru ca ele să se întoarcă de la astfel de deșertăciuni și să-L recunoască pe singurul Dumnezeu viu și adevărat și pe Fiul Său, Răscumpărătorul înălțat al lumii, pe care Tatăl Îl rânduise să devină la timpul cuvenit Conducătorul ei, pentru a nimici păcatul și moartea, și a binecuvânta toate familiile pământului prin Domnia Lui de Dreptate. Apostolul a arătat de asemenea că deși Dumnezeu lăsase popoarele fără instrucțiunile din Legământul Legii și din profeții, El le dăduse unele indicații despre grija Sa, făcând pregătiri pentru necesitățile lor — făcând ca soarele să lucească și ploaia să cadă și peste cei drepți și peste cei nedrepți, și peste cei răi și peste cei buni.

BĂTUȚI CU PIETRE PENTRU CĂ AU VORBIT ADEVĂRUL

Schimbarea bruscă a sentimentului public ce a rezultat din cuvintele clare ale Apostolului despre Adevăr a făcut pe locuitorii Listrei să se uite la misionari cu ochi foarte diferiți, acum că, după propriile lor declarații, cei doi erau doar oameni obișnuiți ca și ei. Putem chiar presupune că ei se simțeau mai degrabă umiliți că superstiția lor îi ațâțase să venereze oameni care le-au respins venerația și au recunoscut că nu erau vrednici de ea.

În timp ce poporul era în această stare, au venit anumiți evrei din Antiohia și Iconia, explicând locuitorilor Listrei că misionarii erau impostori care se foloseau de credulitatea poporului, „răscolind lumea”, ridicând întrebări despre teologie și tulburând mințile oamenilor. Poporul aștepta tocmai astfel de conducere în direcția opusă, și era înclinat să simtă că într-un fel, dacă acești doi oameni nu erau într-adevăr Jupiter și Mercur, ei erau prefăcuți și falsificatori, care înșelaseră poporul și care trebuia să fie dați la moarte. Ca rezultat, Sf. Pavel a fost împroșcat cu pietre, târât și lăsat în afara cetății gândind că era mort.

Ce schimbătoare este mintea umană căzută, în starea ei de superstiție și ignoranță! Cât de ușor i-a putut conduce preotul lui Jupiter pe ignoranți, să facă din oameni zei, și cât de repede i-a putut conduce în direcția opusă, la fel de greșită! Dar deși cel mai mare dintre toți apostolii, și unul din cei mai remarcabili oratori și logicieni pe care i-a avut vreodată lumea, era în mijlocul lor, cât de puțin, comparativ, a putut el înfluența în direcția cea bună — pentru Adevăr și dreptate, în supunere față de Dumnezeu!

În multe privințe lumea este și astăzi tot așa cum a fost atunci, deși civilizația și inteligența generală au făcut mult în a o ridica din acea întunecime josnică ce duce la venerarea idolilor, chiar dacă mahomedanismul, confucianismul, bisericismul și un anumit fel de creștinism i-au pus o spoială de respectabilitate, rațiune și bun simț. Cu toate acestea, sub această spoială masele sunt încă într-o condiție nesatisfăcătoare. Ele sunt încă înclinate să se lase trase pe sfoară, înclinate să-i aprecieze pe cei care sunt lăudăroși și pretind a fi mari, înclinate să venereze ceea ce cere venerare mai degrabă decât ceea ce este vrednic de ea, înclinate să-l înțeleagă greșit pe Dumnezeu și Planul Său, și să le considere pe acestea din punct de vedere diavolesc mai degrabă decât să ((218) aprecieze lungimile, lățimile, înălțimile și adâncimile Iubirii lui Dumnezeu.

O EXPERIENȚĂ REMARCABILĂ

Dar Dumnezeu nu sfârșise cu Apostolul Pavel. El n-a fost împroșcat cu pietre nici din cauza indiferenței lui Dumnezeu nici din cauza lipsei de putere a Atotputernicului de a-Și proteja servul. Dimpotrivă, este foarte probabil că Domnul îl învăța pe Apostol niște lecții mari, valoroase atât pentru el cât și pentru Biserica Sa, căreia el îi slujește până astăzi în privința acestor experiențe. Este foarte probabil că Apostolul în timp ce era împroșcat cu pietre și-a amintit din nou de moartea Sf. Ștefan, la care el consimțise. Foarte probabil, de asemenea, că rezultatul a fost că el și-a dat seama din nou de propria lui nevrednicie de a fi un reprezentant atât de proeminent al Domnului și al Adevărului Său.

Dacă incidentul sacrificiului n-ar fi fost urmat de unele experiențe grele, cine știe dacă Apostolul n-ar fi simțit puțină mulțumire de sine, așa cum ar fi natural pentru oricare om care ar renunța voluntar la onorurile impuse lui. El putea fi înclinat să se laude cu tăria lui de caracter; dar aceste experiențe l-au condus într-o direcție opusă, după cum el însuși a scris mai târziu (Rom. 5:3-5). Toți cei credincioși ai Domnului pot învăța bune lecții de aici — pot învăța să se încreadă în providențele Domnului în toate afacerile lor, nu numai în acelea care par favorabile, ci și în acelea care aparent produc dezavantaj și dezastru. Cu privire la Sf. Pavel, Domnul a spus, „îi vor arăta cât de mult trebuie să sufere pentru Numele Meu” (Fapte 9:15, 16). Din această lecție putem înțelege că atunci când se permite ca servii Domnului să sufere pentru numele Său — nu pentru fapte rele, nu pentru mânie, răutate, ură, ceartă, vorbire de rău etc., ci pentru El — aceasta este o atestare a favorii Domnului în acceptarea sacrificiului lor, așa cum în tip sacrificiul lui Abel a fost acceptat prin foc.

Pe când ucenicii stăteau în jurul corpului întins la pământ al Sf. Pavel, presupunând că era mort, Apostolul s-a ridicat și s-a întors în cetate.

SPRE CASĂ

Toată propovăduirea lor publică în Listra se sfârșise; și în ziua următoare misionarii au plecat la Derbe, la o distanță de 56 km. Aceasta implică faptul că Domnul a făcut un miracol minunat cu Sf. Pavel, prin aceea că el și-a putut continua călătoria chiar în ziua care a urmat după primirea unui tratament atât de aspru cum este împroșcarea cu pietre până s-a părut că era mort. Uneori Domnul lucrează minunat pentru poporul Său, cum este în această împrejurare. Alteori El îi lasă vicisitudinilor generale ale vieții ca și pe ceilalți oameni.

Nu se dă nici un amănunt cu privire la slujirea Adevărului în Derbe. Putem presupune că a fost fără incidente speciale. Ajungând până acolo, misionarii au hotărât să se întoarcă pe aceeași cale în loc de a merge mai departe și a se întorce acasă pe drumul cel mai scurt — prin Tars, cetatea natală a Sf. Pavel. Se pare că motivul pentru care au făcut astfel era faptul că ei și-au dat seama că micile grupuri de credincioși din Listra, Iconia și Antiohia Pisidiei aveau nevoie în timpul acesta de unele încurajări și de stabilire în Adevăr; pentru că, din cauza grozavei opoziții din aceste locuri, existau probabil neînțelegeri și tulburări, în mai mare sau mai mică măsură, și se ridicau întrebări la care noii convertiți nu erau competenți să răspundă.

Aceasta era lucrare pastorală; și nu este nici o aluzie că în călătoria lor spre casă misionarii au încercat să mai facă activitate misionară. Ei nu se așteptau deloc să convertească tot poporul din aceste cetăți. Ei au înțeles prea bine planul lui Dumnezeu ca să aibă asemenea așteptări, cum par să aibă lucrătorii misionari moderni. Ei știau foarte bine că misiunea Evangheliei nu era să convertească lumea, ci să aleagă din lume un popor special pentru numele Său (Fapte 15:14). Ei le mărturisiseră acestor oameni Adevărul și aveau încredere că Domnul a fost cu ei și Adevărul va ajunge numai la cei cu ureche de auzit, fie prin misionari fie prin cei care deja fuseseră luminați.

În consecință, cei doi s-au mulțumit cu lucrarea de zidire a „turmei mici”, încurajându-i să-și facă chemarea și alegerea sigură pentru un loc în Împărăția Milenară care, la timpul cuvenit al lui Dumnezeu, Vârsta viitoare, va fi folosită de Domnul în binecuvântarea lumii, convertirea lumii, ridicarea lumii.

Fără îndoială că frații din aceste diferite locuri au fost surprinși să vadă că, chiar dacă Evanghelia era de la Dumnezeu, servii ei, slujitorii ei, erau astfel la discreția forțelor răului. Aceasta se poate să fi tins spre a le clătina considerabil încrederea; pentru că așteptarea naturală ar fi ca Dumnezeu să-i protejeze pe servii Săi. Sf. Pavel a explicat credincioșilor acest lucru, declarând că strâmtorările sunt necesare pentru desăvârșirea sfinților, pentru încercarea credinței, pentru încercarea și pregătirea celor care vor fi comoștenitori cu Cristos în Împărăție; și că după ce permisiunea răului își va fi servit scopul de a ține „turma mică” separată de lume și de a o cizela și rafina pentru Împărăție, atunci va veni timpul când Satan va fi legat și când cei drepți nu vor mai fi persecutați, ci vor domni ca moștenitori împreună cu Domnul și Capul lor în Împărăția Sa.