„LĂSAȚI LUMINA VOASTRĂ SĂ STRĂLUCEASCĂ”

„Fii un model pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție.” 1 Timotei 4:12 .

W. T. 15 februarie 1916 (pag. 61-62)

Ne amintim că Sf. Pavel este scriitorul acestor cuvinte, că ele constituie o parte din prima sa Epistolă către Timotei, un tânăr promițător, Bătrân al Bisericii, unul care lucrase mult cu apostolul în munca sa de slujire. Într-o împrejurare apostolul s-a referit la Timotei spunând „fiul meu Timotei”. Aceasta s-a datorat fără îndoială faptului că adevărul a ajuns la Timotei prin intermediul Sf. Pavel. Datorită tinereții sale se poate ca el să nu-și fi dat seama de responsabilitatea sa. Se poate ca el să fi simțit că mulți alții din Biserică erau mai în vârstă decât el și de aceea erau exemple mai bune pentru frați și mai buni reprezentanți ai Domnul în fața oamenilor.

Dar aici apostolul îndeamnă pe Timotei să fie un exemplu de ceea ce trebuie să fie un credincios adevărat. El îl îndeamnă să „fugă de poftele tinereții”, „să înflăcăreze darul lui Dumnezeu” care era în el. Timotei trebuia să facă uz deosebit de talentele și de ocaziile sale. Făcând astfel, el va fi un vrednic exemplu — nu numai pentru credincioși, ci și de credincioși, așa încât nu numai Biserica să-i vadă viața și cursul general, dar și alții, cei din lume, să vadă acestea și astfel să aibă un interes mai mare pentru cauza Domnului.

Acest exemplu urma să fie nu purtarea unei anumite croieli la haină sau la guler, nici manifestarea în fața ((289)) lumii a excentricităților vieții și purtării — nu astfel. Exemplul său urma să fie în caracterul său asemenea lui Cristos. El urma să slăvească pe Domnul în cuvintele sale — în ceea ce va spune, în felul în care va spune — în înțelepciunea vorbirii. „Din preaplinul inimii vorbește gura.” Oricine va fi neglijent în vorbire va dovedi o inimă neglijentă. Dacă Timotei ar fi fost neglijent în cuvinte, alții ar fi putut spune, „El crede că știe totul. Vezi cum se impune”. Acest lucru era în mod special neplăcut din partea unui tânăr. Astfel el ar fi fost disprețuit ca exemplu de credincios, iar alții ar fi fost mai degrabă ofensați decât ajutați.

El trebuia să fie un exemplu nu numai în cuvânt, ci și în toată purtarea sa. Cuvântul purtare (în limba engleză, conversation, care acum are sensul de conversație — n.t.) pe vremea când a fost tradusă versiunea comună avea semnificația de conduită, fel de viață. Acesta este sfatul înțelepciunii pentru noi ca și copii ai Domnului! Apostolul l-a sfătuit pe Timotei în privința relațiilor sale cu Biserica și cu lumea — fie că mănânci sau bei, fie că vinzi sau cumperi, orice faci, să fii un exponent vrednic al doctrinei lui Cristos și al efectului Spiritului în inimă.

Timotei trebuia să fie un exemplu în caritatea sa, în iubirea sa. Aceasta ar conține ideea obișnuită din cuvânt așa cum este folosit în general acum, în sensul de a da cu dărnicie. Nu știm dacă Timotei a avut foarte mult din bunurile acestei lumi ca să împartă; dar el putea fi caritabil în sensul iubirii, care este sensul larg al cuvântului, sensul din Biblie. Iubirea n-ar dori nici o daună aproapelui, ci ar manifesta interes față de oricine, chiar și față de creația animală — dorind să facă bine, să fie blândă.

Iubirea ar servi interesele altora în spirit; ea ar veni din inimă, dintr-o dispoziție interioară, nefiind numai în cuvânt sau în conduita exterioară. Amabilitatea și bunăvoința n-ar fi simulate dintr-un simț al datoriei sau de a apărea politicos și atent. Ar fi adevărate. Spiritul în care se spune sau se face un lucru are mult de-a face cu efectul asupra altora. Unul care a rănit pe altul ar putea spune, „Nu este nici un cuvânt din ceea ce am spus, la care să poți obiecta”. Ei, bine! dar este spiritul în care s-a spus sau s-a făcut — pornirea din care s-a făcut. Aceasta este o problemă importantă pentru tot poporul Domnului. Noi trebuie să ne amintim spiritul Învățătorului — un spirit de considerație, de jertfire de Sine, de dreptate, de iubire.

De asemenea, Timotei trebuia să fie un exemplu în credință pentru toți aceia cu care venea în contact. Desigur că aici apostolul voia să spună, în manifestarea credinței lui. Cineva trebuie să aibă credință înainte de a putea s-o manifeste. Am cunoscut creștini care dacă aveau vreo îndoială în legătură cu anumite aspecte ale Adevărului sau o slăbiciune a credinței, discutau îndoielile lor în prezența celor care erau slabi în credință sau a celor din lume. Aceasta este o greșeală mare și care produce multă daună. Niciodată nu se știe când ar fi prezent unul slab care ar putea fi lezat de cuvintele de îndoială sau neîncredere. Oricine este tulburat de asemenea îndoieli trebuie să meargă prompt la Domnul după ajutor, pentru ca credința lui să poată fi stabilită ferm; acesta să nu-și discute îndoielile și temerile cu alții decât așa cum a fost menționat mai sus, numai cu Acela care-l poate ajuta. Poporul Domnului nu trebuie să se laude cu câtă credință are — nu — dar noi trebuie să ne manifestăm credința în fața altora, încrederea noastră în Domnul, prin pacea sub încercări și dificultăți. Noi nu numai să spunem că avem credință, ci s-o și manifestăm în viața noastră.

Timotei a fost sfătuit să fie un exemplu în curăție. „Curățiți-vă, cei care purtați vasele Domnului!” (Isaia 52:11). După cum preoții și leviții tipici au fost sfătuiți să se spele și să se mențină curați continuu, tot așa poporul de astăzi al Domnului, preoții, leviții spirituali, trebuie să fie curați, puri în cuvânt, fapt și gând. Oricine nu este curat în gândurile sale, este foarte posibil să fie impur, necurat în fapte și cuvinte. Din inimă iese impuritatea. O persoană cu minte impură ar putea otrăvi mințile multora.

Impurității i s-ar putea da un sens restrâns sau larg, după cum ar indica împrejurările. În sensul larg, ar fi necurăție, lipsă de onestie, nesinceritate, în general. Dar în toate sensurile apostolul Pavel a vrut ca Timotei să fie un vrednic exemplu, așa încât toți cei care-l vedeau să știe cum să se poarte. Apostolul a exprimat în privința lui Timotei aceeași dorință pe care a exprimat-o în privința Bisericii întregi — să umble cum a umblat apostolul, să fie jertfitor cum a fost Sf. Pavel. Aceasta nu era o atitudine fariseică — „Eu sunt mai sfânt ca și voi”. Însă apostolul a demonstrat aceste principii ale dreptății în viața pe care a trăit-o, și el voia ca Timotei să facă același lucru.

Aceste trăsături de caracter enumerate aici de către apostol trebuie manifestate — nu numai de către bătrânii și învățătorii Ecclesiei, ci de către toți cei care au făcut aceeași declarație, că sunt ucenicii lui Cristos. În ceea ce privește poziția noastră în fața lui Dumnezeu, noi suntem toți frați unii cu alții; și fiecare din acești frați trebuie să caute a copia pe Fratele mai mare, Domnul nostru Isus. Fiecare să caute a fi un model pentru toată turma lui Dumnezeu.