SPIRITUL DE LA RUSALII

Fapte 2:1-13

Ce a fost binecuvântarea de la Rusalii — Importanța ei pentru Biserică atunci și acum — Învățătura pe care ne-o dă — Acum este înțeleasă de unii și greșit înțeleasă de alții.

„Nu știți că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?” 1 Cor. 3:16.

R 5830 W. T. 1 ianuarie 1916 (pag. 13-14)

Rusaliile erau o zi însemnată în calendarul evreiesc. Ele marcau a cincizecea zi din seceriș — după adunarea primului snop copt. Domnul nostru în starea Sa glorioasă înviată era Antitipul acelui snop, Primul-rod al lui Dumnezeu în marele Plan de Mântuire. Primele patruzeci de zile, după cum am văzut, au fost folosite în a da ucenicilor lecții ocazionale — ajutându-i în dificultățile poziției lor, dându-le o pornire bună, cu credința cuvenită în înviere, pentru a face o bună mărturie și a aduna de printre oameni mărgăritarele Domnului. Dar când Isus i-a lăsat la sfârșitul celor patruzeci de zile, El i-a instruit să nu-și înceapă misiunea imediat, ci să aștepte până vor fi înzestrați cu putere de sus — prin Spiritul sfânt.

În consecință ei au așteptat zece zile și așteptarea lor a fost răsplătită prin revărsarea Spiritului sfânt peste ei în odaia de sus în a cincizecea zi, la Rusalii. Ei au făcut un singur lucru în cele zece zile; dar acesta a fost fără autoritate de la Domnul și n-a fost niciodată recunoscut de El. Acest lucru a fost tragerea la sorți pentru un succesor al lui Iuda. Deoarece ei au tras la sorți numai pentru doi, însemna că unul dintre cei doi trebuia să fie alegerea sorților. Dar Domnul n-a recunoscut niciodată chestiunea și noi nu mai auzim nimic despre Matia pe care l-au ales ei. În locul lui, Domnul l-a adus în față pe Sf. Pavel — „cu nimic mai neînsemnat decât cei mai aleși dintre apostoli”.

S-A ÎNFĂȚIȘAT ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU

Când Domnul nostru S-a înălțat, spune apostolul, S-a înfățișat înaintea lui Dumnezeu pentru noi — pentru Biserica Sa, pentru toți care se supun condițiilor uceniciei (Ev. 9:24). El nu S-a înfățișat pentru lume, ci numai pentru noi. El a iubit lumea, a murit pentru lume și o va binecuvânta; dar timpul pentru binecuvântarea lumii trebuie să aștepte până când va fi fost îndeplinit întâi Programul divin legat de Biserică.

Cât timp a petrecut Domnul nostru pentru a merge la tronul ceresc și cât din cele zece zile a fost necesar pentru întoarcerea Spiritului sfânt noi nu știm, dar știm din cuvintele apostolului că Spiritul sfânt trimis asupra ucenicilor care așteptau în odaia de sus a fost pentru ei mărturia că lucrarea lui Isus a fost satisfăcătoare pentru ((331)) Tatăl, că Tatăl I-a dat Lui Spiritul sfânt pentru Biserica Sa, și că Isus l-a revărsat. Fapte 2:33.

Evenimentele din ziua aceea au fost foarte valoroase pentru Biserică atunci, dar au fost tot atât de valoroase pentru toți membrii Domnului. Scripturile arată că toți care sunt primiți în familia lui Dumnezeu primesc o concepere a Spiritului sfânt; și Rusaliile au însemnat această concepere pentru cei care așteptau în odaia de sus. Începând de atunci ei erau fii ai lui Dumnezeu; și „dacă erau copii, erau și moștenitori, moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Hristos” Domnul lor (Rom. 8:17). Și tot așa este și cu noi care am intrat în corpul lui Cristos de la Rusalii încoace. Noi nu primim manifestări speciale ale puterii divine, cum ar fi limbile de foc despicate care au venit peste ucenicii aceia, dar primim de la Dumnezeu același Spirit sfânt pe care l-au primit ei.

SENSUL BINECUVÂNTĂRII DE LA RUSALII

Domnul reprezintă pe Isus și Biserica Sa sub figura unui mare preot — Isus a fost Capul acelui preot, apostolii au fost primele membre ale Corpului, sub Cap, și toată Biserica lui Cristos de atunci până acum sunt membri în parte ai aceluiași Corp, ale aceleiași Biserici. Spiritul sfânt a venit cu manifestare exterioară asupra lui Isus, Capul Bisericii, pentru ca noi să putem ști astfel că El a fost acceptat de Tatăl. Apoi la Rusalii Spiritul sfânt a venit cu manifestare exterioară asupra ucenicilor, pentru ca ei să știe că fuseseră primiți în aceeași părtășie, ca membre ale aceluiași corp.

Dar pentru noi astăzi nu este necesar să avem o demonstrație exterioară, deoarece această revărsare a binecuvântării lui Dumnezeu a fost asupra Bisericii ca întreg; și noi intrăm în Biserica lui Cristos printr-o deplină consacrare a inimilor noastre de a face voia Domnului și cu deplină încredere în lucrarea lui Isus, noi primim Spiritul și suntem socotiți ca membri ai corpului Bisericii, deși fără nici un fel de demonstrație exterioară.

Putem vedea necesitatea demonstrației exterioare în cazul apostolilor pentru două motive: Întâi, ei erau evrei și crezuseră în Isus, făcuseră o consacrare a lor și fuseseră primiți de El în ucenicie. Dar Tatăl n-a putut primi pe nimeni la starea de fiu până după ce Isus a murit. Pe lângă aceasta, Tatăl nu putea recunoaște vreo ființă umană ca și copil al Său și nu-i putea acorda iertarea păcatelor, reconciliere deplină și intrare în familia Sa, până când Isus ca Mare Preot nu numai că murea, ci și Se înălța la cer și acorda sau făcea ca meritul morții Sale să fie aplicabil pentru noi. Și astfel citim în privința apostolilor înainte de moartea lui Cristos: „Duhul sfânt încă nu era, fiindcă Isus nu fusese încă slăvit”. Ioan 7:39.

Nu existaseră fii umani ai lui Dumnezeu recunoscuți de când Adam, primul dintre acești fii, a păcătuit, până când a venit Isus ca Fiu al lui Dumnezeu. Evreii au fost membri ai Casei Servilor, după cum citim: „Moise a fost credincios, într-adevăr, în toată Casa lui, ca servitor, ca mărturie a lucrurilor care aveau să fie vestite mai târziu, dar Hristos este credincios ca Fiu peste Casa Lui, și Casa Lui suntem noi” (Ev. 3:5, 6). Binecuvântarea Rusaliilor a fost prin urmare începutul recunoașterii urmașilor lui Isus ca fii ai lui Dumnezeu și moștenitori ai făgăduinței lui Dumnezeu.

DARURILE ȘI ROADELE SPIRITULUI

O altă chestiune: La Rusalii Domnul a dat daruri apostolilor, iar prin ei restului Bisericii. Aceste daruri au fost reprezentate prin capacitatea de a vorbi în diferite limbi și prin puterea de a face minuni — de a vindeca bolnavi etc. Evident că aceste daruri au fost necesare pentru stabilirea Bisericii; dar trebuia ca ele toate să înceteze când apostolii, singurii prin care ele au fost acordate altora, au adormit în moarte. Dar în timp ce Dumnezeu n-a continuat darurile pentru Biserică, El a făgăduit ceva mai bun; anume, roadele Spiritului. Roadele sunt mai valoroase decât darurile, fiindcă ele reprezintă caracter și nu doar puteri. 1 Cor. 12:31.

Roadele Spiritului sunt: smerenia, blândețea, răbdarea, îndelunga răbdare, iubirea frățească, iubirea; și acestea dovedesc faptul că persoana care le posedă a devenit membru al Bisericii lui Cristos și a fost conceput de Spiritul sfânt. Prin urmare, așa mult cum ne bucurăm că apostolii au avut darurile și după aceea au cultivat roadele, ne bucurăm și că noi acum avem roadele Spiritului.

Unul dintre darurile Spiritului a fost manifestat de unul dintre apostoli imediat — puterea de a vorbi în limbi necunoscute. Ei erau toți galileeni și de aceea obișnuiți doar cu acel singur dialect. Mărturia, totuși, este că prin puterea divină a Spiritului sfânt ei au vorbit în diferite limbi așa încât oamenii din diferite țări reprezentate prin acele limbi au înțeles clar și au fost uimiți, zicând: „Iată, toți aceștia care vorbesc, nu sunt galileeni? Cum dar îi auzim fiecare în dialectul nostru în care ne-am născut?” Fapte 2:7,8.

Nu trebuie să înțelegem că minunea a constat în auzire, ci în vorbire. N-a fost în aceea că toți oamenii din diferitele țări au auzit aceeași vorbire, ca și cum ar fi fost în propria lor limbă, așa cum le-a fost spusă, ci diferiții apostoli vorbind aceste diferite limbi au fost toți auziți de oameni și apreciați de cei care vorbeau acele limbi. A fost desigur un miracol și el a avut efectul dorit. Nu numai că a fost o putere și o experiență convingătoare pentru apostoli și pentru alți credincioși de atunci, dar a devenit o mărturie pentru evreii credincioși care se adunaseră la Ierusalim din toate popoarele lumii.

Aceste adunări anuale la Ierusalim au fost poruncite chiar de către Domnul prin Moise și erau ținute de toți evreii care au rămas loiali lui Dumnezeu și Cuvântului Său. Dacă ei se mutau în altă țară și se așezau acolo pentru motive de afaceri, ei veneau totuși în mod regulat la Ierusalim în fiecare an să se închine Domnului. Acești oameni reverențioși au fost în mod special binecuvântați la Rusalii. Căci deși unii de acolo au încercat să explice altfel fenomenul zicând că apostolii evident băuseră prea mult must de struguri, vin nou, totuși, se pare ((332)) că majoritatea celor care au auzit s-au supărat din cauza unei astfel de intrepretări și au primit mai bucuros ceea ce au spus apostolii, și și-au dat seama în timp că ei spuneau același Mesaj glorios al iubirii lui Dumnezeu, deși îl spuneau în limbi diferite, așa încât toți cei prezenți să-l poată înțelege.

UN TEMPLU AL LUI DUMNEZEU

Ilustrația unui templu este folosită în mod diferit cu privire la Biserică. Despre fiecare creștin se spune că este un templu al Spiritului sfânt după ce primește conceperea Spiritului. Fiecare adunare poate fi considerată Templul lui Dumnezeu. Iar Biserica întreagă când este adunată în starea cerească va fi Templul lui Dumnezeu, prin aceea că Dumnezeu va locui în ei. Conform altei ilustrații, fiecare creștin este o piatră vie în pregătire pentru marele Templu al viitorului, acum fiind cizelați, șlefuiți, pregătiți fiecare pentru locul lui în Templul de sus.

Ideea este că așa cum Dumnezeu a fost reprezentat în vechime în Cortul Întâlnirii în lumina Shekina din Sfânta Sfintelor și de asemenea a fost reprezentat în templul literal din Ierusalim, tot așa El este reprezentat acum în toți aceia concepuți de Spiritul Său sfânt și va fi reprezentat mai departe de toți aceia care umblă în armonie cu conceperea lor de Spirit și continuă să rămână în iubirea Domnului.