Vol. 6 Noiembrie-Decembrie 1998 Nr. 1

AMOS PROFETUL NEÎNFRICAT

Amos 5:1-15

Amos păstorul devine Amos profetul — Dezastrele care au venit peste împărăția celor zece seminții — Metoda divină de a prezenta mesajul profetului — Israel vinovat de nedreptate și asuprire — Lecții pentru zilele noastre — Restabilirea prezisă a lui Israel — Împlinirea profeției lui Amos este acum cuvenită.

„Cine a auzit Cuvântul Meu să spună întocmai Cuvântul Meu.” Ieremia 23:28 .

R. 5805 15 noiembrie 1915 (pag. 347-349)

Lecția noastră este legată de profeția lui Amos, remarcat ca unul dintre cei mai timpurii profeți care au scris mesajul dat prin ei. Este adevărat, Moise a fost un profet și noi avem învățăturile lui în formă scrisă. Și David a fost profet și avem învățăturile lui în Psalmi. Dar profețiile lui Moise sunt în principal prin tipurile pe care el le-a instituit sub îndrumare divină; și profețiile lui David sunt în formă poetică, dar nu s-a discernut că acestea sunt profeții până când Domnul nostru și apostolii au indicat astfel în legătură cu ele. Se pare că profetul Samuel n-a scris nici unul din mesajele sale inspirate; nici Ilie, nici Elisei și nici alții din timpul lor.

Profetul Amos aparține unei perioade cu aproximativ un secol după profetul Ilie, cu aproximativ un secol înainte de profetul Isaia și cu aproximativ două secole înainte de profeții Ieremia, Ezechiel și Daniel. Amos spune despre sine că a fost sărac din naștere. Părinții lui n-au fost iluștri și el n-a fost educat printre fiii profeților. Ca și David, el a fost păstor, agricultor, peste care Domnul Și-a revărsat Spiritul cu mare putere, trimițându-l să vestească dezastrele care aveau să vină în mod sigur peste Israel dacă o schimbare a căii nu înlătura pedeapsa meritată pentru încălcările Legii.

Greutatea mesajului profetului a căzut asupra împărăției celor zece seminții ale lui Israel. Metoda divină de prezentare a problemei este vrednică de remarcat. Mesajul profetului a început cu popoarele din jur: (1) Damasc, capitala Siriei, la nord, este menționată ca fiind pe linia răsplătirilor Domnului; (2) Filistenii la vest; (3) Tirul la nord-vest; (4) edomiții la sud; (5) amoniții aproape de est; (6) moabiții de asemenea la sud; (7) Iuda la sud; și în sfârșit centrul mesajului profetului, Israel — împărăția celor zece seminții.

Ne putem imagina atenția dată mesajului profetului de către poporul Israel când auzea ieșind din gura lui cuvinte care descriau necazurile ce vor veni peste națiunile înconjurătoare, acestea fiind vrăjmașii lor. Dar pe măsură ce cercul se micșora tot mai mult și greutatea mărturiei profetului se constata a fi în special împotriva lor, putem fi siguri că indignarea se accentua. Dacă la început au strigat, „Un profet adevărat!”, probabil că după aceea au scrâșnit din dinți împotriva lui.

Această denunțare a Israelului survine mai ales în capitolele 3-6 și 7:9-17. După ce profetul a mers atât de departe încât să spună deschis despre căderea dinastiei domnitoare a lui Amația, preotul din Betel a intervenit cerându-i lui Amos să se întoarcă în țara lui. Dar sub puterea specială a Spiritului sfânt care l-a folosit să dea un mesaj deosebit, profetul Amos a refuzat să se întoarcă acasă până când și-a îndeplinit misiunea. El a adăugat la răsplătirea lui Israel și unele profeții referitoare la casa preotului însuși.

CONDIȚII SCHIMBATE — METODE SCHIMBATE

Extrăgând din experiențele profetului Amos o lecție care ni se aplică nouă celor de astăzi, trebuie să ne amintim că Domnul nu-Și mai trimite mesajele după această manieră. Condițiile s-au schimbat, împrejurările s-au schimbat, iar Domnul nu mai folosește metoda profețiilor, cum sunt cele inspirate de El în zilele timpurii. În privința acestor profeții apostolul Petru ne spune, „Nici o prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii sfinți ai lui Dumnezeu au vorbit conduși de Duhul sfânt” (1 Petru 1:21). Și iarăși, „Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri pe care vi le-au vestit acum cei care v-au predicat Evanghelia, prin Duhul sfânt trimis din cer”. 1 Petru 1:12.

Având în vedere schimbarea condițiilor și felul diferit de a lucra al puterii divine, rămâne pentru noi să propovăduim Cuvântul oricui are urechi de auzit, să atragem atenția asupra aplicării profețiilor și asupra mărturiilor din timpurile vechi, și astfel să aducem la cunoștință Planul Divin pe măsură ce acesta devine cuvenit a fi înțeles de către cei cărora le este menit — israeliții adevărați, în care nu este prefăcătorie. Ca cineva să încerce în prezent să copieze fie pe profetul Ilie fie pe profetul Amos, sau pe oricare din profeții vechi ai lui Israel, ar indica o neînțelegere totală a voinței divine și a mesajului divin; de fapt, ar putea fi chiar un indiciu al unui dezechilibru mintal. După cum spune apostolul, noi vorbim despre lucrurile pe care le cunoaștem și mărturisim despre lucrurile scrise mai înainte pentru învățătura noastră (Romani 15:4). Pentru noi se află însă o lecție bună în metoda pe care Domnul l-a îndrumat pe profet s-o folosească în predarea mesajului Său.

Domnul nostru ne lasă nouă celor din Vârsta Evanghelică latitudine considerabilă în alegerea mijloacelor de servire a cauzei Sale. El ne îndeamnă însă să fim înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii; și El ne făgăduiește răsplăți în măsura în care aplicăm în serviciul Său o astfel de grijă cum poate El binecuvânta și folosi în mod special. Cei care folosesc înțelept dinarii și talanții încredințați lor vor avea răsplăți proporționale când Împărăția iubitului Fiu al lui Dumnezeu va fi fost stabilită. Să remarcăm deci, în exercitarea libertății noastre și în acord cu ((370)) porunca Învățătorului, de a fi înțelepți ca șerpii, că mesajul profetului în privința lucrurilor neplăcute și îngrozitoare, toate fiind adevărate, a început într-o astfel de manieră încât să capteze atenția ascultătorilor săi.

Apostolul Pavel a aplicat această înțelepciune și a menționat-o ulterior față de unii pe care-i adusese la cunoștința de Domnul. El a spus, „Ca un om isteț, v-am prins prin șiretlic” (2 Cor. 12:16). Adică, le-a prezentat problema în forma cea mai atractivă pentru inima lor. El însă nu le-a prezentat nimic neadevărat. Adevărul poate fi spus într-o formă mai atrăgătoare sau mai puțin atrăgătoare.

„NU TOȚI CARE SPUN DOAMNE, DOAMNE”

O altă lecție în legătură cu mesajul profetului Amos este că împotrivitorii lui s-au ridicat dintre cei care se pretindeau religioși — preoții. La fel a fost și cu Domnul nostru și cu apostolii. Preoții și învățătorii religioși din zilele lor au fost principalii împotrivitori ai Evangheliei în adevărul și puritatea ei, și noi trebuie să ne așteptăm în prezent la același lucru. Adevărul, în măsura în care s-a vestit în puritatea lui, a stârnit totdeauna împotrivire și și-a găsit totdeauna împotrivitorii principali printre cei care au „o formă de evlavie” — dar căreia în general îi lipsește puterea.

Lecția de astăzi este parte din cererea profetului către israeliți să se întoarcă la armonie cu Dumnezeu și astfel să evite calamitățile care altfel trebuiau să fie așteptate. Istoria timpului arată că aceea a fost o perioadă foarte prosperă, nu numai pentru Iuda, ci și pentru regatul celor zece seminții. Prosperitatea era de natură pământească. Se adunaseră bogății. Dar acestea erau în mâinile celor mari, iar profetul începe și-i previne pe bogați că săracii erau tratați nedrept. El dă de înțeles că prin această sursă va veni în cele din urmă strâmtorarea; că singurele condiții în care puteau spera să aibă viață ca națiune erau să caute pe Domnul. Era zadarnic să caute ajutor în Betel, Ghilgal sau Beerșeba, centrele instituțiilor religioase care erau corupte. Toate aceste instituții religioase aveau să cadă în strâmtorarea prezisă de profet.

Domnul Însuși trebuia să fie căutat cu o inimă onestă, altfel El va face să izbucnească nimicirea, să mistuie ca un foc casa lui Iosif. Regatul celor zece seminții este numit aici casa lui Iosif, fiindcă semințiile lui Efraim și a lui Manase aveau o influență preponderentă în sânul națiunii, iar aceste două seminții ieșiseră din Iosif. Ca atare, focul care a izbucnit în casa lui Iosif a însemnat nimicirea ce venea peste regatul celor zece seminții dacă nu se căiau.

Profetul continuă și specifică unele nedreptăți din cauza cărora ei erau în pericol. În curțile lor nu se făcea Dreptate. În locul aspectelor plăcute ale Dreptății, cei care apelau la curțile lor, dacă erau săraci, primeau mâhnire — adică amărăciune, dezamăgire. Profetul declară că dreptatea era aruncată la pământ, că echitatea nu era o chestiune de primă considerație. El continuă și spune că mita se practica peste tot; că bogăția, puterea și influența puteau face aproape orice. Trebuia să fie o întoarcere de la această stare, iar ușurarea putea veni numai prin întoarcerea către Domnul.

Profetul se referă la Puterea Divină într-un limbaj cumva asemănător cu cel folosit de patriarhul Iov (Iov 9:9). Indicând spre grupul Pleiadelor din constelația Taurus și spre Orion, el voia ca asculătorii lui să vadă că Acel de-al cărui ajutor aveau ei nevoie, era Cel care a putut crea și Pământul și cerurile, Cel care a putut nu numai să adune apele în mări, ci și să cheme apele din mări înapoi în nori și să le verse iarăși pe pământ la timpul lor. Acest Dumnezeu mare era Cel de care aveau ei nevoie; și toți ceilalți care-i ajutau n-ar avea nici o putere împotriva Lui.

DUMNEZEU SE ÎNGRIJEȘTE DE CEI SĂRACI ȘI NEVOIAȘI

În versetul 9 profetul sugerează că Puterea lui Dumnezeu va fi cu cei săraci și asupriți pentru eliberarea lor și că aceasta însemna distrugere pentru cei tari și puternici, pentru cei care urăsc mustrarea și nu pot suferi pe cel neprihănit, pentru cei în opoziție cu toți care mustră nedreptatea.

Versetele 11 și 12 specifică și numesc natura nedreptății care era practicată și care trebuia părăsită și oprită. Versetul 13 sugerează că printre israeliți erau unii care nu aprobau cursul general, dar aceștia, fiind neajutorați și minoritari, tăceau din motive de prudență — fiindcă timpul era rău și, să fi îmbrățișat cauza celor asupriți, ar fi atras necaz asupra lor fără să aducă ușurare pentru cei asupriți. Însă profetul Amos a fost în mod special însărcinat de Domnul să facă tocmai această mustrare. Ca atare el nu trebuia să tacă din motive de prudență sau din nici un alt considerent, ci trebuia să-și spună mesajul cu îndrăzneală.

În mod similar, nu este datoria fiecăruia din poporul Domnului de astăzi să ia locul lui Amos și să devină mustrător public al autorităților publice etc., chiar dacă ar vedea că se practică nedreptatea. Trebuie folosită prudența, înțelepciunea, în legătură cu orice am face. Însărcinarea noastră nu este astăzi aceea de a mustra popoarele, ci de a face ca lumina noastră așa să strălucească încât alții să vadă faptele noastre bune și să mărească pe Tatăl nostru care este în ceruri. Domnul nostru spune că El va mustra popoarele; că El va umili mândria lor; că El va da jos pe cei mari din poziția lor; că El va înălța pe cel smerit — la timpul cuvenit. Poporului Său El îi spune, „Așteptați numai, ...până în Ziua când Mă voi scula la pradă”. Țefania 3:8, 9.

Lecția se încheie cu un îndemn din partea profetului, ca acultătorii să facă o reformare amănunțită — să caute binele și nu răul, să iubească dreptatea și să urască păcatul. Dacă ei vor face aceste lucruri, atunci puteau într-adevăr să-și aplice promisiunile lui Dumnezeu, așa cum erau deja dispuși să facă, pretinzând că ei erau poporul Lui. Astfel de pretenție ar fi destul de potrivită dacă ei s-ar conforma cerințelor divine, dar nu altfel. Domnul ar ((371)) fi îndurător față de ei ca popor, dacă ar veni în armonie cu reglementările și cerințele Lui. Dar altfel ei trebuiau să aștepte mustrările și pedepsele deja prezise.

Amintindu-ne că israeliții erau un popor tipic, în mod destul de potrivit putem examina textul și contextul pentru a vedea dacă ceva legat de profeția lui Amos are o aplicare mai largă decât i s-a părut lui și celor din zilele lui. Din cuvintele apostolului Petru deja citate, și din alte exemple din profeții, suntem îndreptățiți să ne așteptăm la aceasta. De exemplu, din profețiile lui David, cât de puțin din adevărata împlinire a declarației sale a înțeles cel care a rostit cuvintele, „Nici unul din oasele Sale nu va fi zdrobit”! Apoi când a zis, „Nu vei lăsa sufletul meu în Locuința Morților (sheol), nici nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea”, cât de puțin a înțeles David sau poporul Israel importanța acestor cuvinte — că David era profet și că fără să știe vorbea despre Cristos și despre învierea Lui din morți — din sheol! Astfel, în timp ce ne dăm seama de caracterul potrivit al cuvintelor lui Amos, găsim în această profeție anumite aspecte care implică o împlinire mai largă a prezicerilor sale asupra Israelului nominal la sfârșitul acestei vârste.

URIAȘII DE PE PĂMÂNT AU PREVESTIT RĂUL

Nu aparține de noi să pretindem că Justiția este ignorată și că Dreptatea n-are acces. Nu este pentru noi să pretindem că săracii plătesc impozite peste măsură, sunt zdrobiți sau jefuiți. Dimpotrivă, spunem deschis că se face multă dreptate în curțile de justiție ale creștinătății. Uneori ne-am întrebat cum au putut oamenii naturali să întrunească atâtea legi și reglementări înțelepte, drepte și raționale. Cu toate acestea există un sens în care acum operează nedreptatea, inechitatea, nu atât de mult prin vreun rău individual, cât prin condițiile schimbate în care trăim. Binecuvântările Noii Dispensații, care ne vin sub condițiile sociale bazate pe egoismul individual, au tendința să facă pe unii foarte bogați și ne temem că nu peste mult vor lucra așa încât să facă pe mulți foarte săraci.

Însușirea avantajelor în zilele noastre, deși din punct de vedere legal se face sub legi care odată erau echitabile, fără îndoială va produce o mare greutate — punând puterea și controlul financiar al lumii în mâinile a relativ puțini. Este adevărat, aceștia puțini, giganți, sunt foarte moderați în cerințele și procedeele lor; unii dintre ei sunt chiar generoși. Dar Scripturile par să implice clar că nu va trece mult până când puterea, cu sau fără voie, va fi exercitată așa încât să aducă mare necaz asupra maselor omenirii, măcinându-i ca între două pietre de moară.

Din acest punct de vedere cuvintele profetului ar putea fi bine însușite de creștinătate. Dar putem fi siguri că cei în putere și poziții nu-s dispuși să asculte la Amos sau la altcineva, și de aceea trebuie să așteptăm ceea ce Scripturile arată peste tot — că răsturnarea creștinătății va veni deodată, într-un „Timp de Necaz cum n-a fost de când sunt popoare”, și că în acest conflict Domnul, Cel care a făcut Pleiadele și Orionul, va întări pe cei prădați împotriva celor puternici, așa încât cei prădați se vor ridica împotriva celor puternici în anarhie. Versetul 9.

Încheierea profeției lui Amos ne spune despre revenirea lui Israel și despre binecuvântarea Domnului peste omenire, inclusiv peste păgâni, la vremea aceea. Această profeție a fost citată de apostolul Iacov la Consiliul din Ierusalim, zicând: „După aceea, Mă voi întoarce și voi ridica din nou cortul cel căzut al lui David, îi voi rezidi dărâmăturile și-l voi înălța, pentru ca rămășița de oameni să caute pe Domnul, ca și toate neamurile peste care este chemat numele Meu, zice Domnul care face aceste lucruri”. Fapte 15:16, 17.

Noi trăim acum în timpul când această profeție este pe punctul de a se împlini. Revenirea Israelului natural este pe punctul de a avea loc în cadrul restabilirii Împărăției lui Dumnezeu în lume — Împărăția care odată a fost reprezentată tipic prin Regele David, dar care va fi stabilită în realitate prin Cel mai mare decât David — Cel Preaiubit. Sub acea Împărăție, restabilită în condiții mai favorabile, o Împărăție cerească, rămășița de oameni va avea posibilitatea să caute pe Domnul; fiindcă cunoștința slavei Domnului va umple întreg Pământul.