PREA MULȚI BANI — ALTE OFERTE S-AU REFUZAT

2 Împ. 11:21 - 12:16

O lecție din trecutul îndepărtat despre donarea în scopuri religioase — Administratori fără garanție — Repararea Templului — Aplicarea tipică a acestui eveniment — Necesitatea întoarcerii la studiul biblic — Facerea părții noastre în reclădirea zidurilor Sionului spiritual.

„Pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu.” 2 Cor. 9:7.

R5789 W. T. 15 octombrie 1915 (pag. 315-316)

Șaisprezece ani au trecut după întâmplările relatate în studiul nostru anterior și-l găsim pe regele Ioas în al douăzeci și treilea an al său. El dăduse deja sugestii preoților în privința reparării Templului, care fusese considerabil lăsat în ruină fiindcă poporul era încă fără tragere de inimă în adorarea lui Iehova. Influența idolatriei popoarelor din jur mai era încă asupra lor. Unii dintre ei continuau să ardă tămâie pe altarele de închinare lui Baal.

PREOȚII, OAMENI DE AFACERI SLABI

Regele Ioas a aflat că îngăduința ca preoții să adune banii pentru repararea Templului nu și-a arătat rezultatele. Nu toți oamenii zeloși au capacitate executivă. Relatarea nu spune că preoții au fost lipsiți de onestie în folosirea banilor adunați pentru afacerile lor, nici nu spune că au cheltuit banii neînțelept. Probabil că oamenii n-aveau încredere în preoți și de aceea nu dădeau atât de fără rezerve.

((401))

În orice caz, regele a observat că Templul continua să fie în ruină. El i-a convocat pe preoți și le-a zis, „Pentru ce n-ați reparat spărturile casei?” Răspunsul preoților nu este dat. Dar dispoziția regelui a fost, „Acum, să nu mai luați argint de la cunoscuții voștri”. Regele a trecut peste această problemă cât a fost posibil de amabil, fără să-i acuze pe preoți de delapidare sau de neglijență.

Conform unei proceduri noi, trebuia să fie o cutie de bani special pregătită în Curtea Templului, la îndemâna credincioșilor care intrau și ieșeau, și în grija preotului care servea ca portar. Această metodă s-a dovedit plină de succes. Banii s-au acumulat cu repeziciune. Nu mult a durat până ce a fost îndestulător ca să se facă reparațiile și chiar mai mult. S-au refuzat alte donații pentru acest scop. Templul a fost pus în bună ordine și a urmat o binecuvântare generală după această experiență.

În acest lucru se află pentru noi o lecție. Oamenilor le place să vadă rezultate. Ei vreau să știe că banii donați pentru scopuri de binefacere nu sunt toți absorbiți de cheltuielile funcției. Oferirea voluntară are atât aprobarea Domnului cât și a oamenilor, mai degrabă decât oferirea pentru care se insistă, se folosește convingerea, se cerșește, se scoate forțat de la sfinți și de la păcătoși. Oricine dă pentru Cauza Domnului este avantajat prin aceasta. Nu numai că contribuie la o Cauză binevoitoare, ci și cultivă generozitatea în inima sa. Domnul nostru a spus, „Este mai fericit a da decât a primi” — unde se dă de bună voie.

Cerșitul pentru biserică face fără îndoială mare pagubă. Cineva a remarcat că în unele biserici principalul punct al religiei este cerșitul banilor — solicitarea privată și solicitarea publică, prin trecerea de la unul la altul a cutiei pentru colectă. Organizarea de către biserică a târgurilor, meselor plătite, tombolelor etc., este și mai vrednică de blamat decât cutia pentru colecte și solicitările private. Cineva a numit astfel de eforturi „mulgerea caprelor”. Poporul Domnului trebuie să fie oi; poporul lumii, capre.

METODA SCRIPTURALĂ DE DONARE

Ideea corectă pare să fie cea pe care o învață Scripturile, anume, fiecare creștin să dea conform capacității și interesului său în lucrare; iar de la necredincioși nici să nu se aștepte să dea, nici să nu se ceară. Dar cine nu știe că un mare procent din banii adunați pentru scopurile bisericii sunt dați fără voie de către oameni pe care adesea nu numai că nu-i interesează proiectele, dar uneori sunt chiar în opoziție cu ele! Astfel, adeseori oameni de afaceri protestanți mai bine dau pentru acțiunile filantropice catolice, decât să supere pe bunii lor clienți. La fel, oameni de afaceri catolici donează întreprinderilor protestante față de care n-au nici o atracție.

Este timpul să ne întoarcem spre îndemnul Evangheliei (1 Cor. 16:2). Fiecare din voi să pună deoparte în prima zi a săptămânii după câștigul pe care-l are de la Dumnezeu — pentru obiective religioase și caritabile. Numai astfel de dărnicie voluntară are vreun merit în ochii lui Dumnezeu și în ochii oamenilor buni. Numai aceasta va avea binecuvântarea divină asupra ei, fie că este bănuțul văduvei, fie că este din dărnicia bogatului.