Vol. 6 Mai-Iunie 1999 Nr. 4

SĂ SLUJEASCĂ, NU SĂ FIE SLUJIT

„Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți”. Mat. 20:28.

R5785 W. T. 15 octombrie 1915 (pag. 312-313)

Învățătorul le arăta ascultătorilor Săi diferența dintre El Însuși și alți regi mari. El venise pentru a fi Regele Israelului, în îndeplinirea profeției Scripturii. Spre deosebire de conducătorii pământești, El nu căuta să afle cât ar putea scoate de la oameni, ci cât ar putea face pentru ei. El n-a fost egoist. Nu căuta să vadă cât de puțin ar putea El sluji și cât de mult L-ar putea alții sluji, ci, dimpotrivă, cât de puțin ar putea face alții pentru El și cât de mult ar putea face El pentru alții. Și aceasta așteaptă El de la urmașii Săi. El și ucenicii Săi, chemați cu o Chemare Cerească, chemați pentru o Împărăție Cerească, nu sunt chemați ca să fie egoiști sau ca să-și însușească onoruri pentru satisfacția lor proprie, ci sunt chemați pentru slujire — în special pentru slujirea poporului lui Dumnezeu. Acesta este înțelesul adevărat al cuvântului slujitor, anume, cel care slujește.

Este în mod special potrivit ca toți cei care sunt urmași ai Domnului Isus să-și amintească faptul că noi toți am fost chemați pentru slujire, că acei care slujesc în lucrurile spirituale, acei care sunt în mod special cunoscuți sub numele de „slujitori”, trebuie să țină minte că funcția lor este o funcție care cheamă la slujire, nu pe ei înșiși, ci pe alții; și că ei și-au consacrat viețile pentru a sluji astfel. Domnul nostru a intrat în slujbă la consacrarea Sa. Scripturile vorbesc foarte puțin despre viața Sa de dinainte de botezul în Iordan, astfel încât să atragă mai mult atenția asupra celor trei ani și jumătate ai slujirii Sale în Adevăr, când Își dădea viața pentru alții — pentru prietenii, dar și pentru dușmanii Săi.

Același lucru este adevărat despre toți urmașii Săi. Slujirea noastră începe la consacrare. Noi nu suntem autorizați să slujim sau să servim în lucrurile spirituale până ce nu intrăm pe calea pe care Domnul ne-a arătat-o. Totuși, acum nu suntem obligați să așteptăm până când împlinim vârsta de treizeci de ani pentru a începe slujirea, ci cât de timpuriu putem înțelege la ce suntem angajați să înfăptuim, ne putem da viețile Domnului, serviciului Adevărului și al fraților. Aceasta este datorită faptului că nu suntem sub legământul Legii. Romani 3:19.

NUMAI FIUL OMULUI A PUTUT SLUJI CA RĂSCUMPĂRĂTOR AL OMULUI

Domnul nostru vorbește despre Sine ca despre Fiul Omului, care a venit să „slujească și să-Și dea viața ca Răscumpărare pentru mulți”. El a fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu chiar și în timp ce era Fiul Omului. Omul perfect Adam, înainte de căderea sa în păcat, a fost un fiu al lui Dumnezeu. Domnul nostru, autodenumindu-Se Fiul Omului, accentua faptul că nu mai era pe plan spiritual, ci pe plan uman. El a venit pe pământ cu un anumit scop — după cum a explicat El, pentru a sluji, pentru a servi. Ca ființă spirituală El n-ar fi putut înfăptui serviciul necesar pentru om. Cerința a fost ca El să devină om pentru a răscumpăra omenirea. A putut răscumpăra omul numai devenind om. A putut cumpăra viața pentru omul perfect Adam și pentru rasa care a pierdut viața în el numai devenind om perfect.

Cerința Legii divine era „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, viața unui om pentru viața unui om”. Adam păcătuise și trebuia să fie răscumpărat înainte de a fi restabilit fizic, mintal sau moral, sau înainte de a se putea întoarce în favoarea lui Dumnezeu. Isus a venit pentru a face posibilă această restabilire deplină. Viața Lui a fost dedicată servirii altora, și El a completat acest mare serviciu prin moartea Sa pe cruce. În timpul cât a stat pe pământ ne-a dat un exemplu nobil de viață, potrivit pentru cei care vor urma în urmele Lui.

SERVICIUL NOSTRU ÎN SPECIAL PENTRU NOUA CREAȚIE

M0ulți înțeleg greșit Biblia și gândesc că acum este timpul mântuirii lumii. De aceea ei își petrec tot timpul și energia pentru a mângâia și ridica omenirea. De fapt ei sunt angajați în eforturi lăudabile, pentru că orice lucru sau efort bun este de lăudat. Dar pentru cei care sunt în mod corect informați cu privire la Planul Divin există acum o altă lucrare de înfăptuit, mult superioară. Lucrarea lui Dumnezeu în veacul prezent n-a fost reformarea lumii, ci dezvoltarea Noii Creații. Această lucrare nu este încă cu totul împlinită. Dacă vrem să lucrăm lucrarea lui Dumnezeu, lucrările noastre trebuie să fie legate predominant de Noua Creație. Putem face bine tuturor oamenilor, după cum avem ocazia, așa cum spune apostolul, dar în special trebuie să slujim casei credinței.

Isus a fost angajat în această lucrare de slujire. Deși în timp ce El era în trup nu existau încă Noi Creaturi, lucrarea Sa a fost să facă pregătiri pentru aceste Noi Creaturi. Lucrarea Sa a fost să strângă pe unii care să pășească credincioși pe urmele Sale, precum și să-Și dea viața pentru ei și pentru întreaga lume.

În context observăm faptul că doi dintre ucenicii lui Isus în mod deosebit doreau atunci să stea pe Tron împreună cu Învățătorul în Împărăția Lui, unul la dreapta și celălalt la stânga Lui. Isus nu i-a condamnat pentru această dorință, ci le-a arătat cât de grele sunt condițiile și i-a întrebat dacă pot să satisfacă aceste condiții. Ei au răspuns, „Putem”. Cel puțin erau dornici. Faptul că răspunsul lor a plăcut Domnului Isus este demonstrat prin cuvintele Lui, „Este adevărat că veți bea paharul pe care-l beau Eu și veți fi botezați cu botezul cu care sunt botezat Eu”. Ei au cerut locuri în Împărăție foarte aproape de El. Isus le-a făcut cunoscut că El nu putea să le dea ((406)) astfel de locuri — că locurile nu vor fi date după favoare, ci după dreptate, și că Tatăl le va împărți.

ÎMPLINIM NOI CONDIȚIILE CERUTE?

Locul pe care îl vom ocupa în Împărăție va depinde mult de măsura în care devenim slujitori sau servitori. Iar dacă noi încercăm doar să scoatem cât de mult posibil de la alții și să dăm cât de puțin posibil, nu vom fi caracterele pe care Domnul le caută pentru conducere în Împărăție; de fapt nu vom primi deloc Împărăția. El caută o clasă foarte aleasă. În această clasă toți vor fi slujitori, doritori și bucuroși să slujească, apreciind ca un mare privilegiu să-și pună viața în serviciul fraților, în măsura capacității și ocaziei; pentru că slujirea fraților este slujirea lui Dumnezeu, căruia I s-au predat în consacrare, căruia I-au declarat că-și vor devota viețile.