ALTE TIPURI ALE RESTABILIRII

2 Împ. 6:8-23

Elisei trezește pe fiul Sunamitei — Îl pedepsește pe slujitorul său Gehazi — Prinde în cursă armata siriană și răsplătește bine pentru rău — Lecții de dreptate importante.

„Îngerul Domnului tăbărăște în jurul celor care se tem de El și-i scapă.” Ps. 34:7.

R5781 W. T. 1 octombrie 1915 (pag. 301-302)

În studiul de astăzi vedem trezirea fiului Sunamitei de către Elisei, pedepsirea servitorului său Gehazi cu lepră și prinderea în cursă a armatei siriene (2 Împ. 4:8-37; 5:20-27). Deși aceste lucruri poate că nu-și găsesc corespondențe exacte în evenimentele Împărăției viitoare, ele totuși reprezintă principii care vor opera atunci — principiul răsplătirii pentru facerea binelui, al pedepsei pentru facerea intenționată a răului și al restrângerii și instruirii pline de milă. Toate aceste principii vor opera în timpul Împărăției lui Mesia și lumea va face progres treptat sub acestea. „Când se împlinesc judecățile Tale pe pământ, locuitorii lumii învață dreptatea.” Isa. 26:9.

TREZEȘTE PE FIUL SUNAMITEI

Milioane de oameni își vor aduce aminte multă vreme de o scenă impresionantă din Foto-drama Creației, reprezentând moartea fiului Sunamitei și arătând cum Elisei l-a trezit pe băiat din somnul morții și l-a redat părinților săi. Poate că nu s-a produs încă un film mai impresionant. Puțini l-au văzut fără să plângă. Aceasta a reprezentat lucrarea viitoare a Restabilirii din Mileniu, când toți morții adormiți vor fi treziți, ca să-și reia viața ((413)) și să-și completeze educația în școala experienței sub condiții mai fericite și mai favorabile decât cele de care se bucură cineva în prezent, cu excepția Bisericii — cei care în această Vârstă sunt binecuvântați de Domnul cu ureche de auzit, cu ochi al credinței și cu inimă ascultătoare.

GEHAZI LOVIT DE LEPRĂ

Gehazi a fost în multe privințe un serv credincios față de Elisei. Ca rezultat a avut binecuvântări de credință pe care majoritatea oamenilor nu le-au avut. Odată cu cunoștința a venit și responsabilitatea, prin urmare pedeapsa aspră aplicată omului pentru ipocrizie și înșelare. Ne aduce aminte de textul care spune că dacă un om bun se depărtează de facerea binelui și păcătuiește cu voia, faptele lui bune nu vor fi ținute minte, întocmai cum este cu făcătorul de rău care, venind la Dumnezeu în căință deplină și cu schimbare de inimă, este iertat și primit în familia lui Dumnezeu. Răul trecut este în întregime ignorat, cu excepția cazului când acesta ar produce roade constând în anumite slăbiciuni ale minții și corpului. Ezec. 3:17-21; 18:20-24; 33:10-16.

Când generalul Naaman și-a dat seama de marele miracol făcut prin curățarea sa de lepră, s-a întors la Elisei oferind mulțumiri lui Dumnezeu și dorind ca profetul să primească darurile pe care el le adusese. Dar Elisei n-a primit nici unul. El a manifestat în aceasta ceea ce noi credem că este totdeauna spiritul Domnului — niciodată să nu se vândă lucrurile spirituale pe bani. Pentru acest motiv, acum unii dintre slujitorii bisericii obiectează la colecte, la bazaruri și la solicitarea banilor în vreo manieră. Argumentul lor este acela că orice se dă în serviciul Domnului trebuie să se dea de bună voie și din inimă. „Tatăl va căuta astfel de închinători care-L vor adora în duh și în adevăr” (Ioan 4:23). Este un privilegiu să se dea pentru Domnul și pentru Cauza Sa, căci Atotputernicul nu este sărac, încât să aibă nevoie de darurile noastre. Tot aurul și argintul sunt ale Lui, și toate animalele de pe o mie de dealuri. Hag. 2:8; Ps. 50:10.

Cu un astfel de exemplu nobil Gehazi ar fi trebuit să profite, dar n-a profitat. El a permis invidiei să-i intre în minte. Văzuse hainele bogate babiloniene și s-a gândit ce bine era dacă putea avea unele dintre acestea și multe schimburi de haine de in. Ar fi ca un prinț. Și-a dat seama că generalul Naaman regreta că darurile nu-i erau acceptate. El l-a urmărit pe general și i-a spus că profetul spusese că deși el nu dorea nici o haină sau alte lucruri pentru sine, ajunsese la concluzia că putea folosi unele dintre ele pentru slujitorii săi și că va accepta daruri pentru ei. Șiretlicul a avut succes. Slujitorul a fost recunoscut, ca fiind văzut la Elisei. I-au fost date cu bucurie bunurile. El le-a tăinuit până profetul l-a chemat, i-a spus totul despre situație și a pronunțat pedeapsa — lepră.

Astfel va fi și în vârsta viitoare. Orice neascultare va avea pedeapsă imediată. Despre judecătorii din timpul acela este scris că nu vor judeca după ce vor auzi sau după ce vor vedea; vor judeca drept. Isa. 11:3-4.

ÎNCERCAREA DE PRINDERE A LUI ELISEI

Regele Siriei a declarat război împotriva israeliților probabil după moartea generalului Naaman. Spre surprinderea lui, a aflat că orice mișcare pe care o făcea era descoperită. Dacă plănuia capturarea unei anumite cetăți, părea ca și cum regele israelit cunoștea orice amănunt. Astfel străduințele sale au fost zadarnice. El a căutat un trădător printre oamenii săi, în casa sa, sau o explicație oarecare. Apoi unul dintre servi i-a spus, „Iată, prorocul Elisei, care este în Israel, spune împăratului lui Israel cuvintele pe care le rostești în camera ta de culcare”. Aparent cunoștința despre Iehova și despre Elisei se răspâdise de la generalul Naaman la unii din casa împăratului.

Concentrat asupra luptei sale, împăratul a căutat să-l prindă pe Elisei. Dacă nu putea obține de la acest om ceva profit pentru sine și pentru partea sa, cel puțin îl putea opri de la comunicarea cu împăratul Israelului. A trimis spioni să găsească unde locuia Elisei și aceștia l-au găsit în mica cetate Dotan. Atunci a trimis o armată mare, suficientă să înconjoare cetatea și să facă imposibilă scăparea lui Elisei — a cailor, a carelor etc. El voia să facă două lucruri — nu numai să captureze o cetate, dar și pe profet.

Dimineața devreme, slujitorul lui Elisei s-a uitat și iată, oști de inamici în toate părțile, blocând orice cale de scăpare. El a fost înspăimântat și a zis, „Ah! domnul meu, cum vom face?” Răspunsul a venit prompt: „Nu te teme, căci cei care sunt cu noi sunt mai mulți decât cei care sunt cu ei”. Slujitorul n-a apreciat aceasta, fiindcă nu ajunsese să-și dea seama pe deplin ce puteri divine erau cu stăpânul său. Apoi Elisei s-a rugat să i se deschidă ochii tânărului, și el a văzut oști îngerești, cai și care de foc în jurul lui Elisei. Aceasta a fost suficient să-i dea tânărului curajul necesar și să-l asigure de puterea lui Dumnezeu.

Exact ce fel de viziune a fost aceasta, nu are importanță deosebită. Fără îndoială aceasta a fost doar o viziune, fără ceva real, dar și-a servit scopul. Puterea lui Dumnezeu înconjoară pe toți din poporul Său consacrat în măsură nelimitată. Aceste puteri sunt exercitate de ființe spirituale, cu totul nevăzute de oameni. Lucrul important este să avem gândul corect — că în toate condițiile Puterea omnipotentă stă în spate și înconjoară complet pe cei care sunt ai Săi. Nimic nu poate veni peste această clasă specială dacă nu este în acord cu programul divin. Orice ar veni în experiența lor, va fi cu cunoștința și permisiunea divină; de aceea promisiunea acestei clase este că toate lucrurile vor lucra împreună spre binele lor. Rom. 8:28.

OASTEA SIRIANĂ CAPTURATĂ

Profetul a exercitat o putere supranaturală în orbirea armatei siriene, dar exact ce a fost puterea și cum a fost exercitată, putem numai presupune. Fără îndoială că ochii le erau larg deschiși și fără îndoială că au văzut dealurile, văile, drumurile etc., dar ochii înțelegerii le erau închiși, se pare, în ceva manieră hipnotică. Elisei le-a dat de înțeles că el îi va conduce spre cetatea cuvenită; și i-a condus direct în cetatea Samaria, pe porți înăuntru. Acolo, ((414)) încercuiți de armata capitalei, el a rupt vraja hipnotică. Ochii li s-au deschis și și-au dat seama că erau în mâinile inamicilor, care, cu săbiile scoase și lăncile în poziție, n-au mai lăsat ocazie de scăpare. Fuseseră prinși în capcană, dar nu spre dauna lor — spre binele lor, spre învățătura lor.

Împăratul Israelului l-a întrebat pe profet dacă să-i lovească și să-i nimicească sau nu, sau ce să facă cu ei. Răspunsul a fost, „Nu, dă-le să mănânce și să bea și lasă-i să se întoarcă în pace la casele lor”. Împăratul a înțeles spiritul propunerii și nu numai că le-a dat pâine și apă, așa cum s-ar da prizonierilor, ci le-a făcut un ospăț frumos — i-a tratat regește, i-a tratat ca prieteni. Apoi i-a lăsat liberi să meargă în țara lor, să spună experiențele ciudate care surveniseră și să-i demonstreze regelui lor imposibilitatea de a lupta cu succes împotriva regatului lui Israel în asemenea împrejurări.