Vol. 7 Mai-Iunie 2000 Nr. 4

PRIVILEGIILE TRONULUI DE HAR

„Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de Tronul Harului, ca să căpătăm îndurare și să aflăm har, ca să avem ajutor la momentul potrivit”. Evr. 4:16.

R5744 W. T. 15 august 1915 (pag. 243-245)

În timp ce aceste cuvinte ale lui Dumnezeu s-au putut aplica totdeauna la poporul lui Dumnezeu, ele sunt în special importante pentru noi, pentru că ne dăm seama că trăim acum în această zi foarte rea la care el se referea în epistola sa către Efeseni, care a venit deja, și că numai cei care s-au îmbrăcat cu toată armătura lui Dumnezeu vor fi echipați corespunzător ca să reziste la atacurile dușmanului. Instrucțiunea Sa, ca creștinul să-și procure întreaga armătură a lui Dumnezeu, indică necesitatea armăturii, dificultatea împotrivirii la atacurile care sunt de așteptat în această zi și numărul mic al celor care în cele din urmă vor rămânea în picioare. Îndemnul este să luăm nu numai scutul credinței, nu numai coiful mântuirii, nu numai platoșa dreptății, nu numai Sabia Spiritului, nu numai încălțămintea pregătirii, nu numai cingătoarea Adevărului, ci toate acestea. Implicația este că vom avea nevoie de toate acestea dacă ne împotrivim tuturor atacurilor care sunt de așteptat în ziua cea rea.

Vai, cât de puțini se pare că-și dau seama de importanța armăturii pe care Dumnezeu a poruncit-o! Dificultatea lor este ca rezultat al nerecunoașterii timpului în care trăim acum, al faptului că nu sunt suficient de treji, că nu sunt zeloși în cercetarea Scripturilor și în a se înarma din ele pentru bătălia Zilei celei Mari a Dumnezeului Atotputernic.

Dar cu toată pregătirea pe care creștinul sârguincios o poate face, el trebuie să aibă grijă ca între inima sa și Domnul său să existe o comunicare directă și continuă. În Biblie Dumnezeu ne-a dat mai înainte Mesajul Său, promisiunile Sale, instrucțiunile Sale. În altă parte Sf. Pavel a declarat că acest Cuvânt este suficient pentru „ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul pregătit pentru orice lucrare bună”. Apreciem această asigurare și de asemenea ne dăm seama de propria noastră nevrednicie, micime, și de imperfecțiunile noastre. Dar în ciuda tuturor acestora Domnul nostru ne-a asigurat că ne putem apropia cu curaj de Tronul Harului ceresc și acolo să căpătăm milă și să găsim har ca să ne ajute la timp de nevoie — și iertare de păcate.

Această promisiune de iertare nu include gândul păcatului originar, pentru că acela ne este iertat atunci când ne consacrăm Domnului și de aceea nu trebuie amintit zi de zi. Dar predân-du-ne Domnului voința și pornind pe cărarea îngustă, trebuie să știm ce va cuprinde slujirea noastră înțeleaptă față de El (Rom. 12:1). Avem nevoie de fiecare pregătire pe care a făcut-o El pentru noi. Încălcările noastre zilnice sunt cele care necesită iertare zilnică. De aceea, oricine vrea să fie un bun soldat al Domnului Isus trebuie să se mențină în strânsă legătură cu Cartierul general. El are privilegiul să facă aceasta venind zilnic la Tronul Harului.

Dacă am compara privilegiul apropierii de Dumnezeu cu acela al apropierii de puternicii pământești, am vedea o manifestare clară a favorii lui Dumnezeu față de noi. La regele Angliei sau la kaizerul german, sau la oricare alt suveran pământesc se menține demnitatea tronului, așa încât este dificil ca cineva să se apropie. Persoana trebuie să dorească serios ca să facă astfel. Și dacă ar veni în prezența regelui trebuie să poarte un anumit fel de îmbrăcăminte, să respecte o anumită etichetă și de asemenea să i se facă o prezentare potrivită. Apoi, dacă regele ar fi binevoitor, s-ar putea să i se acorde un interviu. Dar Dumnezeul nostru, Puternicul Creator al Universului, i-a acordat cu bunăvoință fiecăruia care este conceput de Spiritul sfânt privilegiul de a duce la El în rugăciune orice — toate nevoile sale, toate dificultățile sale — și de a-L numi cu numele drag de „Tată”. Ce har uimitor!

Apoi fiecare din copiii lui Dumnezeu înainte de a se apropia de Tronul Harului trebuie să caute să știe care lucruri sunt aprobate de Domnul și care lucruri sunt dezaprobate. Singura ambiție a copilului lui Dumnezeu ar trebui să fie aceea de a cunoaște voia Tatălui și a-și conduce afacerile în acord cu aceasta. Dar luând de bun faptul că inimile noastre sunt pe deplin supuse voinței Domnului, Apostolul descrie aici pe soldatul creștin care s-a îmbrăcat sau care se îmbracă cu toată armătura lui Dumnezeu și care caută să ajungă la cel mai înalt standard. El va avea nevoie, cu toată armătura sa, să cultive și să folosească privilegiul rugăciunii — Efes. 6:18.

((478))

MANIERA UNEI RUGĂCIUNI ACCEPTABILE

Referința de mai sus ne spune cum trebuie oferită rugăciunea — „Faceți în tot timpul, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri”. Noi trebuie să punem accentul pe cuvintele „prin Duhul”. Comparați acest fel de rugăciune cu altele care nu sunt „prin Duhul”, ci numai formale. Știm că păgânii au mari formalități în rugăciunile lor. Chinezii, de exemplu, au o roată pe care sunt gravate anumite rugăciuni și cred că cu cât roata se învârte de mai multe ori, cu atât rugăciunea lor se ridică de mai multe ori la zeul lor. Acestea sunt repetări fără rost. Dar chinezii sunt păgâni — ei n-au învățat despre adevăratul Dumnezeu. Alții se apropie de adevăratul Dumnezeu folosind repetări fără rost, neștiind ce vreau sau ce este mai bine pentru ei, sau care este voința lui Dumnezeu. Unii creștini folosesc rugăciuni scrise care nu sunt cu adevărat propriul lor sentiment sau spirit, dar pe care ei ca închinători le oferă Domnului într-o manieră mai mult sau mai puțin superficială. Unele rugăciuni sunt reprezentate prin mătănii. Acestea sunt folosite de prietenii noștri romano-catolici. Fiecare mărgea reprezintă o rugăciune și repetarea ei se presupune că-l ajută pe închinător. Acesta numără mătăniile tot mereu, repetându-și rugăciunea la fiecare mărgea.

Toate aceste strădanii din partea umanității, păgâne sau creștine, de a se apropia de Dumnezeu în rugăciune indică faptul că există o nevoie de ajutor divin recunoscută. Dar de Dumnezeu nu te poți apropia într-o manieră doar formală. El nu trebuie luat în derâdere. Dacă ne-am apropia de un rege pământesc într-un astfel de mod superficial, el ar vedea lipsa de substanță a cererii noastre și i-ar displăcea. Și astfel putem ști că dacă venim la Dumnezeu doar cu un serviciu de pe buze, rugăciunile noastre nu vor fi auzite. Trebuie să ne amintim și faptul că doar acele rugăciuni sunt acceptabile pentru Dumnezeu care vin de la cei care sunt în relație de legământ cu El prin Domnul nostru Isus Cristos. Nu există nici o altă cale prin care să avem dreptul să venim la Atotputernicul adresându-ne Lui cu „Tatăl nostru”.

Revenind la textul, „Faceți în tot timpul, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri”, înțelegem că Apostolul a vrut să spună că, la fiecare rugăciune pe care o oferim, oricare ne-ar fi cererea, ar trebui să fie o seriozitate a spiritului. Rugăciunea trebuie oferită totdeauna „prin Duhul”, cu aprecierea din inimă a ceea ce facem. Altfel n-ar fi acceptabilă pentru Dumnezeu. Trebuie să fie o „cerere”, o implorare serioasă. Când ne rugăm lui Dumnezeu trebuie să veghem „la aceasta cu toată stăruința” — fiind insistenți în rugăciune, nu obosindu-ne imediat dacă se pare că cererile noastre nu primesc răspuns repede. Nu trebuie să ne rugăm pentru lucrurile pe care Cuvântul lui Dumnezeu nu ne îndreptățește să credem că sunt după voia Domnului, ci pentru lucrurile care credem că sunt după voia Lui; și trebuie să dorim cu adevărat ceea ce cerem. Apoi trebuie să veghem la împlinirea rugăciunilor noastre și astfel să fim pregătiți pentru binecuvântare atunci când ea vine. Tatăl nostru știe de ce avem nevoie înainte ca noi să-I cerem. Mat. 6:32, 8.

CERERILE EGOISTE NEÎNDREPTĂȚITE

Prin urmare, scopul rugăciunii este ca noi să beneficiem și să ne aducă în acea atitudine a minții în care inima va fi pregătită să primească binecuvântarea Tatălui. Dumnezeu nu vrea să dea binecuvântările Sale cele mai alese acolo unde vor fi neroditoare. Când ne dă aceste binecuvântări, El intenționează ca inimile noastre să fie în acea condiție în care și le vor însuși și vor produce roade. Noi trebuie să fim totdeauna într-o atitudine de supunere totală față de voința Sa. Știm că Tatăl ceresc nu numai că are cea mai deplină cunoștință de nevoile noastre, dar și este gata să acorde cele mai bogate daruri ale Sale copiilor Săi, imediat ce suntem pregătiți pentru ele. Atunci să nu venim niciodată înaintea Lui cu repetiții goale, fără sens.

În timp ce lumea se roagă numai pentru hrană, îmbrăcăminte, binecuvântări naturale, sau pentru victorie asupra dușmanilor, noi, în calitate de copii ai lui Dumnezeu, trebuie să-I cedăm Lui voința noastră și să ne rugăm în cuvintele rugăciunii exemplare a Învățătorului nostru: „Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău; vie împărăția Ta, facă-se voia Ta”. Apoi „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” fie ea puțină sau multă — nespunând ce fel de hrană, ci pur și simplu să primim ceea ce El vede că avem nevoie. Noi am pus cu totul aceste probleme în mâinile Domnului. Cerem mai cu seamă Pâinea spirituală. Rugăciunile noastre trebuie să fie în privința Spiritului și nu a cărnii. Noi trebuie să ne rugăm numai incidental pentru lucrurile pământești, deoarece ne-am consacrat trupurile lui Dumnezeu. Deoarece corpul trebuie să moară, deoarece a fost acceptat ca sacrificiu, trebuie să căutăm să menținem acel corp pe care l-am dat Domnului numai atât cât este nevoie pentru dezvoltarea și încercarea noastră spirituală și pentru împlinirea oricărei lucrări pe care El o are pentru noi ca s-o facem. De asemenea, trebuie să fim dispuși și bucuroși să-l predăm imediat ce Domnul este gata să consume sacrificiul. Acum îl avem numai ca instrument al Noii Creaturi.

((479))

Ca Noi Creaturi, deci, trebuie să ne rugăm totdeauna în armonie cu interesele acestei noi naturi. Trebuie să fim flămânzi după Pâinea din ceruri și să ne hrănim din ea. Trebuie să dezvoltăm roadele și darurile Spiritului sfânt. Citim că Tatăl este mai dispus să dea lucruri bune celor care-I cer, decât sunt dispuși părinții naturali să dea daruri bune copiilor lor. Așa deci, noi trebuie nu numai să ne rugăm în Spirit, ci după cum arată Cuvântul Domnului, rugăciunile noastre trebuie să fie în privința Spiritului, a Noii Creaturi, ale cărei nevoi sunt în primul rând în fața noastră și în fața Domnului, și ale cărei interese Domnului îi place în mod deosebit să le binecuvânteze și-I place ca noi să le vedem și să ne rugăm pentru ele.

SUFLAREA VITALĂ A CREȘTINULUI

Concluzia logică la toate acestea este că poporul consacrat al Domnului ar avea puțin să se roage pentru ceva pământesc, înțelegând că scopul cu Biserica nu este restabilirea, ci sacrificiul până la moarte, iar apoi învierea glorioasă. De aceea, rugăciunile consacraților trebuie să fie pentru har ca să întâmpine diferitele încercări și greutăți într-un spirit credincios în timp ce îmbrăcăm armătura, și la fel, după ce am îmbrăcat-o și învățăm cum să folosim Sabia Spiritului, să știm cum să ne împotrivim Adversarului și dușmanilor înrădăcinați în propria noastră carne — filistenii noștri. Avem nevoie de mult har ca să fim corespunzător antrenați prin încercările și asalturile vrăjmașului și să ne dăm seama că toate aceste lucruri vor lucra împreună spre binele nostru, care-L iubim pe Dumnezeu, al celor care „sunt chemați după planul Său.” Învățăm zi de zi cum „să ne întărim chemarea și alegerea.”

Poporul Domnului este încurajat să ia parte la adunarea de rugăciune, iar individual să se apropie zilnic de Tronul Harului. Domnul nostru a spus că atunci când doi sau trei se adună împreună în numele Lui, El va fi în mijlocul lor. Când se face o cerere de interes general, noi trebuie să ne unim inimile ca binecuvântarea să se poată răspândi larg și să se întindă la multe inimi. Sugestia este că poporul Domnului ar trebui să se roage mult în părtășie, în cooperare. Dar aceasta nu va împiedica rugăciunea noastră particulară către Domnul, ceas de ceas dacă este nevoie, spunându-I că ne dăm seama de greșelile și slăbiciunile noastre și cerând aplicarea meritului prețios al sacrificiului Mântuitorului nostru pentru a ne îndepărta orice pată și orice încrețitură de pe veșmintele noastre. Astfel de rugăciune este însăși esența vieții creștinului, „suflarea sa vitală”.

Aflăm că năvălirile Adversarului, ale lumii și ale cărnii pot să ne descurajeze sau să ne prindă în mreaja lucrurilor vieții prezente. Dar Domnul astfel a făcut posibil ca noi să ne apropiem de El, încât putem merge la El cu orice încercare, orice greutate, și să fim siguri că cererea noastră are atenția divină și va avea ajutor divin. Am vorbit despre slăbiciunile noastre trupești ca despre ceva ce uneori ne împiedică să ne rugăm. Există o dispoziție din partea multor creștini, după ce au făcut ceva care le-a rănit conștiința, să evite să meargă un timp la Domnul în rugăciune, să le fie frică să meargă, să le fie rușine să meargă — gândindu-se că se vor simți mai bine mai târziu. Acest procedeu este încărcat de mare pericol; pentru că este posibil să împiedice creșterea noastră spirituală. De aceea n-ar trebui permis. Ar trebui să ne dăm seama că atunci este cu atât mai mare nevoie să mergem la Tronul Harului ceresc. Domnul știa de slăbiciunile noastre mai înainte. El știa de căderea noastră mai înainte și voia să tragem folos din experiență, ca să putem, în armonie cu rugăciunile noastre, să devenim mai puternici în fața păcatului și în fața a orice nu-I place Lui.

UNA DIN PRINCIPALELE METODE DE ATAC ALE LUI SATAN

Fără îndoială că Adversarul are de-a face cu încercarea de a ne întrerupe rugăciunile, comunicarea nostră cu Tatăl. Una din cântările noastre spune că,

„Satan tremură când vede
Chiar cel mai slab dintre sfinți îngenunchind”.

Nu trebuie să mergem până la extrema aceasta în gândire, că Satan chiar tremură; dar putem ști că el își dă seama întrucâtva de puterea rugăciunii în viața copilului lui Dumnezeu, și una din liniile principale de atac ale lui este să căute să ne întrerupă comunicarea cu Domnul. Întocmai cum în război un general iscusit caută să taie pe dușman de la comunicare cu cartierul său general și cu baza sa de aprovizionare, la fel este și cu Satan. Dacă ar reuși să întrerupă comunicarea noastră cu Curțile cerești, am fi cu atât mai mult expuși la cădere sub atacurile sale meschine și rele. Atunci am fi cu adevărat neputincioși, fără îndrumare divină.

((480))

Se pune întrebarea: ce ar putea face Satan ca să ne întrerupă comunicarea? Răspundem că există diferite căi de a se impune asupra minții umane — pot intra gânduri în timp ce copilul lui Dumnezeu este în rugăciune sau cu alte ocazii — gânduri la afaceri, la plăceri, la păcat, la interese și proiecte lumești etc. Nu știm câtă putere i se dă Adversarului în legătură cu poporul Domnului. Știm că el este neputincios în a se împotrivi voinței lor. Dar el are putere să stimuleze anumite părți ale minții noastre, așa încât dacă nu suntem foarte atenți putem fi întrerupți de la părtășia cuvenită cu Domnul, iar curajul nostru creștin ar putea slăbi mai mult sau mai puțin. Astfel vom fi proporțional mai puțin capabili să ne împotrivim lumii, cărnii și Adversarului.

Prin urmare, este potrivit să se ia toate precauțiile ca să se mențină bine deschise liniile de comunicare cu Tatăl nostru ceresc. De exemplu, în rugăciunea particulară, dacă există o tendință spre moleșeală sau spre gânduri care se îndreaptă spre alte lucruri, atunci am putea să ridicăm capul, dacă este aplecat; sau dacă ochii sunt închiși, am putea să-i deschidem și să-i ridicăm. Trebuie să căutăm ca în toate rugăciunile și cererile noastre acestea să fie în Spirit, să nu fie superficiale, să nu fie formalisme. Trebuie să căutăm ca ele să fie expresiile adevărate ale inimii noastre. Putem spune că doar câteva propoziții de adevărată rugăciune din inimă vor face mai mult bine pentru copilul Domnului decât oricât serviciu doar cu buzele. Sfătuim ca oricine are greutate în a-și menține mintea concentrată în timpul rugăciunii, să-și intensifice și să-și scurteze cererile, și în toate rugăciunile să vadă ca lucrurile pe care le dorește și pentru care se roagă să fie în armonie cu Cuvântul Domnului — în interesul Noii Creaturi.