Vol. 8 Noiembrie-Decembrie 2000 Nr. 1

CEL MAI ÎNȚELEPT ÎMPĂRAT A FOST ÎNȘELAT

1 Împărați 12:1-24

Cel mai înțelept împărat al lui Israel a devenit foarte nechibzuit — Nemulțumire printre popor — Ierusalimul favorizat pe socoteala națiunii — Fiul și succesorul împăratului Solomon — Revolta celor zece seminții — Împărățiile reunite după robia babiloniană.

„Mândria merge înaintea distrugerii și un duh îngâmfat înaintea căderii.” Prov. 16:18 .

R5722a W. T. 1 iulie 1915 (pag. 205-206)

Mare cum a fost împăratul Solomon, ultima parte a domniei lui a fost mai puțin minunată și mai puțin lăudabilă decât prima parte. Cu toate că în timpul său n-a avut loc nici o revoltă, totuși se simțea nemulțumire. Împăratul, bazat pe realizările minunate din prima parte a domniei sale, s-a interesat tot mai mult de afacerile străine și și-a crescut numărul soțiilor și a necazurilor. Bogăția națiunii, reprezentată prin marile amenajări publice, era de fapt avuția publică, de care tot poporul era interesat; dar atenția mare ulterioară pentru mărirea sa personală și pentru favoritismul curții n-a fost în interesul poporului ca întreg, ci a fost favorabilă doar pentru anumite clase privilegiate.

Cu toate că n-a fost nici o revoltă împotriva împăratului Solomon, nici măcar proteste, după cât arată rapoartele, totuși poporul a hotărât că voia să aibă o schimbare în împărăție în timpul domniei succesorului lui Solomon, fiul lui, Roboam. Această nemulțumire era mai ales la cele zece seminții. Cele două seminții, pe teritoriul cărora se afla cetatea capitală, erau mulțumiți de marile îmbunătățiri care se făcuseră la ei. Cetatea capitală a împăratului Solomon fusese favorizată peste orice măsură față de restul țării, în privința amenajărilor sale publice. Israeliții din toate celelalte seminții luaseră parte la o mobilizare generală a forței de muncă pentru o plată relativ mică, și ei simțeau că nu li se făcuse dreptate.

ÎMPĂRĂȚIA DIVIZATĂ

Pentru aceste motive, venirea pe tron a împăratului Roboam a fost un semnal al protestului și cererii ca împăratul să asigure poporul împotriva asupririi — o cerere foarte asemănătoare cu cea a poporului englez în legătură cu Magna Carta. Cererea israeliților a fost făcută la încoronarea împăratului — un timp când toate semințiile trebuiau să participe la recunoașterea loialității față de împărat. Apoi au venit reprezentanții celor zece seminții, cu Ieroboam ca și conducător, spunând: „Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul, acum tu ușurează această aspră robie și jugul greu pe care tatăl tău l-a pus peste noi. Și noi îți vom sluji”.

Tânărul împărat le-a poruncit să plece și apoi să vină din nou peste trei zile. Când s-a consultat cu bătrânii împărăției, întrebând ce ar trebui să facă, ei au răspuns: „Dacă astăzi vei fi un slujitor al acestui popor, dacă le vei sluji și le vei răspunde cu cuvinte binevoitoare, ei vor fi slujitorii tăi pentru totdeauna”. Dar acest sfat n-a fost cu totul satisfăcător pentru tânărul împărat Roboam; așa că el i-a întrebat pe prietenii săi, tineri dintre cunoscuții săi. Aceștia i-au dat un sfat contrar, spunând: „Să spui așa poporului acestuia care ți-a vorbit: «Degetul meu mic este mai gros decât coapsele tatălui meu; în timp ce tatăl meu a pus peste voi un jug greu, eu voi mai adăuga la jugul vostru; tatăl meu v-a bătut cu bice, dar eu vă voi bate cu scorpioane»” — bice cu bucăți de metal la capăt.

Gândul celor mai tineri și al împăratului Roboam, care a fost de acord cu ei, a fost acela că, dacă împăratul ar ceda, acesta n-ar fi decât începutul cererilor răzvrătite care în final ar fi insuportabile. De aceea, gândul lor a fost că poporul trebuia să fie intimidat, amenințat. Dar cele zece seminții de sub conducerea lui Ieroboam n-au fost intimidate. Ele s-au retras, refuzând să participe la ungerea lui Roboam ca împăratul lor. Numai reprezentanții celor două seminții, Iuda și Beniamin, au rămas loiali împăratului.

Astfel împărăția lui Israel a fost divizată. După aceea, cele zece seminții au păstrat titlul Împărăția lui Israel, iar cele două seminții au fost numite Împărăția lui Iuda, timp de mai bine de cinci sute de ani — până la vremea întoarcerii din robia babiloniană a acelora din întregul Israel care aveau respect pentru făgăduințele divine.

De la robie, numele Israel a reprezentat pe toate cele douăsprezece seminții, ca la început, fiind astfel folosit de Isus și de apostoli; și numele iudei a fost la fel folosit în legătură cu toți cei în relație de legământ cu Dumnezeu. Marea majoritate nu s-au întors niciodată, ci au continuat să trăiască în diferitele provincii ale Babilonului, peste tot în lume. Unii dintre ei, respingând circumcizia și renunțând la credința în Dumnezeu, au fost renegați de Dumnezeu și astfel au ajuns ca restul neamurilor. Dar alții, rămânând loiali Domnului și suindu-se an de an la Ierusalim la sărbătoare, așa cum poruncise Cuvântul Domnului, au continuat să fie cunoscuți ca membri ai celor „douăsprezece seminții împrăștiate peste hotare”. Mulți dintre aceștia au fost aduși în contact cu Adevărul în zilele apostolilor.

((514))

„MÂNDRIA MERGE ÎNAINTEA DISTRUGERII”

Lecțiile din trecut sunt valoroase astăzi. Mândria a fost un îndrumător general pentru lumea care a făcut mult rău. Bogații și cei la putere s-au temut totdeauna de cei săraci, așa că aproape toate binecuvântările vieții pe care le-au obținut cei din urmă le-au venit numai prin cele mai stricte cereri și amenințări, și puține de bună voie. Nu suntem destul de înțelepți ca să spunem că cei înțelepți din punct de vedere lumesc au judecat întotdeauna greșit în această chestiune. Este adevărat că săracii și cei mai puțin favorizați sunt înclinați să facă cereri nerezonabile, dar cine poate spune că o încredere mai mare în ei din partea celor bogați n-ar fi adus un beneficiu general? Cine poate spune că lumea n-ar fi fost mai avansată dacă s-ar fi dat dovadă de mai multă încredere în mase, și de o mai mare dispoziție de a li se face judecată nepărtinitoare și de a li se da o mai mare parte din roadele vieții?

Răspunsul împăratului Roboam dat celor zece seminții ne amintește de atitudinea actuală a multora dintre cei învățați și cei avuți față de mase. Ei par să creadă că alții vor câștiga cauza lor, și că o recunoaștere a drepturilor poporului, după modul Regulii de Aur, ar arăta că dau bir cu fugiții și ar conduce la cereri dezastruoase, cu totul de neîndurat.

DREPTATEA — REGULA DE AUR

Toți vor fi de acord că înțelepții l-au sfătuit potrivit pe împăratul Roboam, în sensul că un conducător trebuie să fie slujitorul poporului său; și că dacă ar face așa cu credincioșie, împărăția sa ar dăinui și poporul său ar fi binecuvântat. Sfatul lor era de fapt un avertisment ca împăratul să respecte Regula de Aur — ca el să-i facă poporului așa cum ar vrea ca poporul să-i facă lui, dacă situația ar fi inversată. Regula de Aur, așezată de marele Cap al creștinismului, este disprețuită și respinsă ca impracticabilă; dar noi susținem că încă nu s-a făcut o încercare. Cei care au avut puterea s-au temut întotdeauna să aibă încredere în Regula de Aur în relațiile lor cu poporul. Partidele politice, pretinzând zgomotos ceva asemănător cu Regula de Aur, s-au cățărat tot mereu la putere, numai pentru a refuza să folosească regula după ce au câștigat ocazia, susținând că condițiile o făceau imposibilă.

În curând însă Regula de Aur va fi probată pe întreg pământul și va demonstra că este singura regulă prin care fericirea omului poate fi permanent asigurată. Aceasta este promisiunea Bibliei, care ne spune că Împărăția lui Mesia va da lumii educație obligatorie în privința Regulii de Aur timp de o mie de ani. Domnul, prin profeți, prin apostoli și prin Isus Însuși, mărturisește succesul Regulii de Aur — că ea va aduce dreptate, pace, bucurie, binecuvântare veșnică; și că favoarea lui Dumnezeu va fi peste cei care se conformează astfel Legii Lui, dându-le în cele din urmă eliberare din păcat, boală, durere, moarte, și aducând întreaga omenire la perfecțiunea umană glorioasă, distrugând complet pe aceia care vor refuza să fie conduși de Regula de Aur.

Rezultatul va fi condiția glorioasă pe care Dumnezeu i-a propus-o la început tatălui Adam, dar pe care acesta a neglijat-o și a pierdut-o prin neascultare. Pedeapsa cu moartea asupra lui Adam și asupra rasei sale, care a adus toate bolile noastre, durerile și moartea, a fost contracarată prin jertfirea de Sine a Răscumpărătorului, Cel drept pentru cei nedrepți; și rezultatul va consta în aranjamentele glorioase ale Împărăției la care s-a făcut deja referire.