SUNTEȚI ROBII ACELUIA DE CARE ASCULTAȚI

„Odinioară (cândva) erați întuneric, dar acum sunteți lumina lumii în Domnul. Umblați dar ca niște copii ai luminii.” Efeseni 5:8 .

R5718a W. T. 1 iulie 1915 (pag. 200-201)

Ioan, preaiubitul apostol al lui Isus, a scris: „Dumnezeu este lumină și în El nu este întuneric”. Această figură de stil străbate întreaga Biblie. Pretutindeni lumina reprezintă Adevărul, dreptatea; și întunericul reprezintă eroarea, superstiția, păcatul. Domnul nostru Isus, fiind în deplină armonie cu Tatăl, a fost lumina lumii. În acest scop a venit El în lume. Unul dintre titlurile pe care Și le-a luat a fost „Lumina lumii” (Ioan 8:12). Cu toate că a fost în lume, lumea nu L-a cunoscut. Au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.

Apostolul Pavel explică faptul că întunericul lumii vine de la adversar, fie direct, fie indirect. El spune că „dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile celor necredincioși”. Apoi continuă și ne spune de ce este așa. Satan face acest lucru pentru „ca lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu, să nu strălucească peste ei”, să nu strălucească în inimile lor. Pentru a ține omenirea departe de Dumnezeu, Satan a pus lumina în locul întunericului și întunericul în locul luminii. Aceasta a fost în mare măsură prin intermediul oamenilor buni, pe care Satan i-a folosit mai mult sau mai puțin ca unelte ale sale, fără știrea lor. De fapt, întunericul este foarte dens în lume, și lumina este văzută numai de puțini. Astfel apostolul se roagă pentru Biserică, pentru ca ochii înțelegerii lor să se lumineze, astfel arătând că ochii, chiar și ai oamenilor consacrați lui Dumnezeu, nu sunt luminați pe deplin, nu sunt deschiși pe deplin. El se roagă pentru aceasta, ca ei să poată înțelege care este lungimea, lățimea, înălțimea și adâncimea iubirii lui Dumnezeu, a iubirii lui Cristos care întrece orice pricepere.

((521))

Apoi, ne dăm seama că a-L vedea pe Dumnezeu — a vedea Adevărul, a cunoaște lucrurile adânci ale lui Dumnezeu — înseamnă a avea o concepție foarte glorioasă despre Atotputernicul, despre caracterul și planul Său. Vedem că adversarul încearcă să ne țină în întuneric și că Dumnezeu permite aceasta pentru un timp — permite ignoranța, superstiția, păcatul și întunericul care înfășoară omenirea. Dar cei care învață despre Mântuitorul pe care L-a dat Dumnezeu, care se încredințează în mâna Lui, care studiază Cuvântul lui Dumnezeu și astfel se luptă împotriva întunericului erorii, superstiției și neputinței, ajung să-și deschidă mai larg ochii. Pe măsură ce fac aceasta, ei devin mai puternici în caracter. Așa că aceste bătălii servesc un scop bun. De aceea, trebuie să menținem o luptă bună împotriva păcatului și egoismului.

TRECEREA DIN ÎNTUNERIC LA LUMINĂ

Se poate pune o întrebare, și anume, cum trecem dintr-o clasă în cealaltă, cum suntem schimbați din copii ai întunericului în copii ai luminii. Odinioară am fost în clasa întunericului. Odinioară am fost în ignoranță și în înțelegere greșită despre Dumnezeu — în necredință. Am fost încurcați în bezna veacurilor întunecate. Dar acum ne bucurăm de lumină. Nici unul dintre noi nu are încă lumină deplină, dar unii cresc mai repede decât alții în har, în cunoștință și în iubire. După conceperea noastră de Spirit facem progrese în dezvoltarea roadelor Spiritului; mintea noastră este transformată și în cele din urmă făcută desăvârșită la Prima Înviere.

Această trecere de la întuneric la lumină se îndeplinește într-un mod mai mult sau mai puțin treptat. Primul lucru de care am avut nevoie a fost cunoștința — să avem o anumită măsură, o anumită licărire de lumină. Astfel, dacă am fost favorizați ca să avem, ca bărbați și femei naturale, o anumită licărire din bunătatea lui Dumnezeu, o anumită apreciere logică despre ceea ce este Adevăr și ceea ce este falsitate, despre ceea ce este rațional și ceea ce este irațional — în măsura aceea am fost favorizați prin naștere. Domnul sugerează că nu toți sunt chemați, nu toți sunt atrași (Ioan 6:37, 44; 1 Cor. 1:26-29). A avea această măsură de lumină înainte de a ne consacra lui Dumnezeu prin Cristos indică faptul că împrejurările ne-au favorizat; fie împrejurările în care ne-am născut, fie cele în care am trăit ne-au fost favorabile. Sub aceste influențe favorabile, ochii noștri au fost deschiși într-o anumită măsură; și am devenit din ce în ce mai pregătiți să jertfim totul pentru a obține lumina.

Dar, dacă dispoziția noastră nu este bună, când ajungem la o mică lumină preferăm să cădem înapoi în întuneric, mai degrabă decât să umblăm în lumină și să avem greutățile și încercările pe care le aduce loialitatea față de lumină. Ca să fim vrednici de mai multă lumină trebuie să avem caracterul care va urma lumina în măsura în care o va vedea. „Dacă voiește cineva să vine după Mine,” spune Învățătorul, „să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze” — să renunțe la propria sa voință, să se lepede de sine, moară față de sine și să se predea pe deplin în mâinile Domnului.

„COPIII LUMINII” VOR FI VERIFICAȚI

Pentru cei care nu văd decât neclar, acesta este un contract mare. Dar cei care iubesc dreptatea și urăsc nelegiuirea în cel mai înalt grad, vor urma lumina oricare ar fi prețul. Domnul este îndurător față de aceștia; și când ei I se consacră, în baza condițiilor Lui, El le dă conceperea Spiritului sfânt. Acesta este începutul unui nou aflux de lumină; pentru că omul natural nu poate primi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, pentru că ele se înțeleg spiritual. Numai cel spiritual le poate pricepe (1 Cor. 2:9-14). Apoi apostolul continuă spunând că noi, Biserica, suntem capabili să înțelegem aceste lucruri, da, lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, pentru că suntem concepuți de Dumnezeu, concepuți ca Noi Creaturi, la natura cea nouă. Noi nu le înțelegem pe toate de la început, dar ele ne sunt descoperite tot mai mult pe măsură ce progresăm pe calea îngustă. Această înțelegere spirituală este o lumină călăuzitoare, o inspirație spre dreptate; ea creează entuziasm pentru dreptate. Astfel devenim copii ai luminii.

Odată ce am devenit copii ai luminii, avem de trecut probe, încercări. Domnul Isus ne spune că dacă vrem să fim credincioși luminii trebuie să lăsăm lumina noastră așa să strălucească, încât să arătăm virtuțile Tatălui nostru din ceruri. El ne avertizează că mulți nu vor aprecia faptele noastre bune, ci vor spune, din cauza Lui, tot felul de lucruri rele, pe nedrept. El ne asigură că copiii întunericului urăsc pe copiii luminii, dar ne sfătuiește în aceste experiențe: „Bu-curați-vă și săltați de veselie, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri”. Acesta este sentimentul copiilor luminii, că ei se vor bucura chiar și în persecuție și strâmtorare. Pe măsură ce ei lasă lumina, Adevărul să strălucească, celor cu înțelegere bună și cu inimă nobilă li se va arăta eroarea. Copiii întunericului, ai erorii, vor fi mânioși pe noi pentru că arătăm eroarea în care sunt înrădăcinați, și ne vor persecuta după cum L-au persecutat și pe Învățătorul.

((522))

ULTIMA PROBĂ A BISERICII

Este logic să așteptăm să vină timpul când toți cei care sunt credincioși Domnului vor fi tratați în același fel cum a fost tratat Domnul nostru. De fapt, vine deja. Se cuvine ca în mod individual să ne îmbrăcăm cu toată armătura luminii, ca să fim în stare să rezistăm oricărei persecuții care vine peste noi din partea urmășilor orbi ai Adversarului. Nu înseamnă neapărat că instrumentele lui Satan sunt ucigași și bătăuși. Când ne uităm în urmă la prima venire a Domnului nostru, vedem că cei care au fost folosiți cu cel mai mare succes de către Adversar împotriva Domnului nostru au fost capii religioși, cărturarii, fariseii, învățații Legii evreiești — pretinșii oameni ai lui Dumnezeu și conducătorii poporului Său. Dar „sunteți robii aceluia de care ascultați”, a spus Domnul. De aceea, cei care au ascultat în a-L persecuta pe Învățătorul și în cele din urmă a-L răstigni, au fost servii lui Satan, nu contează ai cui servi au gândit ei că sunt.

Dar nu trebuie să ne gândim că din cauza aceasta ei vor fi condamnați la chinul veșnic. Trebuie să ne amintim și aceea că ei au fost servii lui Satan parțial din neștiință. După cum apostolul Petru le-a spus evreilor în Ziua Rusaliilor: „Știu că din neștiință ați făcut așa, ca și mai-marii voștri”. Sf. Pavel de asemenea mărturisește acest lucru, spunând: „Dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei”. Ei au făcut aceste lucruri pentru că au fost servitorii orbi ai lui Satan, deși, dacă inimile lor ar fi fost sincere și umilite, ei ar fi putut vedea, așa cum a văzut „rămășița” credincioasă a lui Israel — „israeliții cu adevărat.” De aceea, evreii care L-au răstignit pe Isus au trecut printr-un groaznic timp de strâmtorare; acum însă, noi credem că în curând ei își vor „întoarce privirile (ochii credinței) spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu și-L vor jeli amarnic, cum plânge cineva pe un întâi-născut”; și Dumnezeu va turna peste ei „un duh de îndurare și de rugăciune”. Zah. 12:9, 10.

Și la fel se presupune că sunt și astăzi oameni cu adevărat buni, care sunt servitori ai lui Satan și ei nu știu. Dacă cineva știe și totuși face aceste fapte rele, se pare că va avea de dat o socoteală foarte serioasă. Numai Dumnezeu cunoaște vinovăția fiecăruia. Și iluminarea lor este aproape, și mare va fi tulburarea feței acelora care, din cauza necredincioșiei, au fost instrumente ale Adversarului ca să-i persecute, să-i vorbească de rău și să-i apese greu pe adevărații copii ai lui Dumnezeu, care vestesc cu credincioșie Adevărul așa cum este în Cristos Isus.