SFINȚIREA TEMPLULUI

1 Împărați 8:22-30

Ce simboliza templul — Antitipuri duble — Sfințirea lor — Rugăciunea împăratului Solomon — Personalitatea lui Dumnezeu — Locuința lui din cer — „Slava Domnului a umplut templul” — Antitipul.

„Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.” Isaia 56:7.

R 5713 W. T. 15 iunie 1915 (pag. 188-190)

Stăpânit de reverență față de Domnul, plin de zel pentru El, plin de apreciere față de promisiunea divină, că urmașul împăratului David avea să construiască casa Domnului, Templul, pentru care David a făcut pregătiri ani de zile, în bani și obiecte de valoare, îl găsim pe împăratul Solomon acordând fără întârziere atenție acestei chestiuni. În al patrulea an al domniei lui, pregătirile ajunseseră la o așa dezvoltare, încât constucția Templului a început; și după șapte ani și jumătate au avut loc scenele arătate în acest studiu — când Templul a fost gata pentru sfințire. Lucru ciudat, acesta a fost sfințit cu o lună înainte de a fi complet terminat. Fără îndoială că aceasta conține o lecție tipică importantă, pe care o vom putea înțelege cândva și mai deplin.

((533))

Construit din marmură albă, Templul trebuie să fi fost o clădire foarte impunătoare, deși nu foarte înaltă. Nu avea decât un nivel; totuși, poziția lui pe vârful muntelui îi dădea desigur o înfățișare foarte impresionantă, cu strălucirea lui, cu zidurile lui albe înălțându-se peste tot peisajul. Dar pe noi ne interesează Templul lui Solomon mai mult decât oricare altă clădire pentru că el era un tip, după cum a fost și o realitate. Să remarcăm referințele Apostolului la el, precum și declarația sa că antitipul lui se găsește în poporul sfânt al lui Dumnezeu — Biserica. Citim: „Nu știți că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?”; „Căci noi suntem templul Dumnezeului Celui viu, după cum a zis Dumnezeu: «Voi locui și voi umbla în mijlocul lor, Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu.»” 1 Cor. 3:16; 2 Cor. 6:16.

PREGĂTIREA PIETRELOR VII

În ilustrația pe care Apostolul ne-o aduce în atenție, Biserica corespunde Cortului Întâlnirii mai degrabă decât Templului. Deoarece Dumnezeu a fost cu Copiii lui Israel de când aceștia au intrat în legământ cu El până când Templul a fost sfințit de Solomon, El Și-a arătat prezența prin manifestarea Luminii Șechina în Sfânta Sfintelor din Cortul Întâlnirii. Și tot așa este și cu noi acum în calitate de creștini: de când devenim fii ai lui Dumnezeu — din momentul consacrării noastre, al îndreptățirii, al sfințirii și al conceperii noastre de Spiritul sfânt — corpurile noastre sunt corturi sau locuințe temporare ale Spiritului sfânt al lui Dumnezeu. Spiritul Său în noi este inițial reprezentat prin influența de concepere pe care o primim ca început al noii noastre existențe în calitate de Noi Creaturi în Isus Cristos; și acea lumină, sau iluminare sfântă, vărsată din belșug în noi ne umple de lumina cunoașterii gloriei lui Dumnezeu din ce în ce mai mult. Cortul Întâlnirii, într-un anumit sens al cuvântului, a fost un templu — în sensul în care orice loc unde este Dumnezeu ar fi numit în mod potrivit un templu, un loc sfânt. Dar, după cum ne este sugerat, este de preferat să ne gândim la corpurile noastre de carne ca fiind corturi ale lui Dumnezeu — locuința Sa temporară. Într-un sens mai deplin, curând va avea loc aici un mare transfer. Cei sfinți ai Domnului vor fi schimbați din carne în spirit, prin puterea Primei Învieri, și vor fi astfel mai desăvârșit reprezentați prin frumosul Templu zidit de Solomon.

Dar există un gând încă și mai frumos adus în atenția noastră de Sf. Petru. El ne spune că diferiții membri ai Bisericii lui Cristos — sfinții — sunt pietre vii, care sunt în proces de cizelare și șlefuire, ca pregătire pentru unirea tuturor acestora într-un Templu mare și glorios al lui Dumnezeu, dincolo de Văl (1 Petru 2:5, 9). Oricine nu suportă cizelarea și șlefuirea va fi înlăturat ca nepotrivit pentru gloriosul Templu.

Aducerea laolaltă a acestor pietre vii dincolo de Văl va fi prin Puterea Învierii, ilustrată minunat în ridicarea Templului lui Solomon, despre care citim că pietrele lui au fost pregătite în carieră și în final au fost asamblate în construcția Templului, și că ele au fost atât de perfect modelate și marcate pentru diferitele lor locuri, încât au fost puse laolaltă fără sunetul vreunui ciocan — fără a fi nevoie de cizelare sau de vreo altă lucrare asupra lor în timpul construcției. Astfel Sf. Pavel spune că Biserica este lucrarea lui Dumnezeu (Efes. 2:10). Și lucrarea Lui va fi atât de perfect îndeplinită încât nu va mai fi nevoie de corectare sau modificare dincolo de Văl.

Acesta este punctul de vedere cu deosebire interesant și avantajos pentru poporul Domnului. Aceia dintre ei care-și pot da seama că au fost chemați de Dumnezeu la această Chemare de Sus, la poziția de membri în Templu, pot aprecia pe deplin după aceea necesitatea încercărilor și greutăților vieții care îi modelează, îi potrivește pentru gloria, onoarea, nemurirea cerească. Acestea sunt „toate lucrurile” care lucrează împreună pentru binele celor care iubesc pe Dumnezeu — pregătindu-i pentru binecuvântări spirituale și pentru serviciile din viitor. Rom. 8:28.

LUCRAREA BISERICII GLORIFICATE

Când ne gândim la Biserică în calitate de Templu al lui Dumnezeu în construcție, ne impresionează gândul că există o lucrare viitoare de îndeplinit. De ce să se construiască un Templu și apoi să nu se folosească? Prejudicii serioase ni s-au adus prin diferitele erori ale trecutului; de exemplu, ideea că numai Biserica va fi mântuită și tot restul omenirii va fi pierdut; și un alt gând, că la a Doua Venire a lui Cristos lumea va fi arsă și Planul divin terminat în mod rușinos. Cu o astfel de vedere, construcția Bisericii ca mare Templu ar părea să fie o risipă, deoarece n-ar exista nimeni ca să fie binecuvântat prin el.

Totuși, pe măsură ce ochii înțelegerii noastre se deschid tot mai mult, începem să vedem frumusețe în Planul și aranjamentul divin. Planul lui Dumnezeu este departe de a se termina la a Doua Venire a lui Cristos, el doar va începe atunci, în ceea ce privește lumea. Într-o imagine, Biserica va fi Preoțimea Împărătească pentru binecuvântarea tuturor familiilor pământului (Gal. 3:29). În cealaltă imagine, Biserica va fi marele Templu prin care toată omenirea va avea acces la Dumnezeu și se va întoarce la armonie cu El.

((534))

Astfel, în cele din urmă, această Biserică glorificată, sau Templu, va fi Casa de rugăciune pentru tot poporul, toate națiunile — nu înseamnă că ei se vor ruga la o casă, ci ei se vor apropia de Dumnezeu prin Biserica glorificată, în care se va manifesta Prezența Sa și mila Sa va fi disponibilă pentru toți. Din acest punct de vedere, Templul cu slava Șechina reprezintă Biserica în gloria din viitor, în colaborare cu Cristos; și Dumnezeu va locui în acea Biserică glorificată și va lucra prin intermediul ei, pentru binecuvântarea lumii, reprezentată de toți aceia care se vor închina lui Dumnezeu privind spre Casa Lui sfântă.

SFINȚIREA TEMPLULUI LUI DUMNEZEU

Există un gând important în legătură cu o sfințire pe care unii par s-o treacă cu vederea. Cortul Întâlnirii a trebuit să fie sfințit sau pus de-o parte pentru Dumnezeu înainte ca El să fi binevoit să-l recunoască și să-l folosească. La fel este cu toți cei din poporul Domnului; este necesar ca ei să se sfințească pentru Dumnezeu și pentru serviciul Său, în mod hotărât și formal, înainte de a fi recunoscuți de El și umpluți cu Spiritul Său. Nu este suficient ca ei să știe despre El și despre Domnul Isus Cristos, și să fie convinși de aceste lucruri — nu este suficient nici chiar să știe ceva despre gloriile veacului viitor așa cum sunt descoperite în Cuvântul lui Dumnezeu. Este necesar ca ei să facă și o consacrare lui Dumnezeu din punctul de vedere al formei, predându-și pe deplin voința, pentru ca Dumnezeu să poată veni în ei prin Spiritul Său sfânt și, acceptând sacrificiile lor, să-i facă după aceea corturile Sale.

Când Templul a fost gata pentru sfințire, Solomon l-a prezentat lui Dumnezeu printr-o rugăciune care constituie baza studiului de astăzi — o rugăciune frumoasă prin simplitate și care indică înțelegerea de către împăratul Solomon a marelui adevăr că Dumnezeu este un Dumnezeu personal, a Cărui locuință nu este peste tot, ci în cer. Ea ne arată că împăratul a înțeles pe deplin că Templul pe care-l făcuse el, asemenea Cortului Întâlnirii de mai înainte, reprezenta numai puterea și harul lui Dumnezeu printre poporul Său. Prezența Templului indica faptul că existau păcătoși care aveau nevoie să fie ispășiți prin aranjamentele lui, că aveau nevoie de milă și iertare, și că rugăciunile către Dumnezeu erau potrivite. „Ascultă-i din locul șederii Tale, din ceruri, ascultă-i și iartă-i!”

Tot așa, în timpul Mileniului, întreaga lume va avea ocazia să se apropie de Dumnezeu prin intermediul marelui Său Templu, în care Isus este Piatra din Capul Unghiului, iar Biserica sunt pietrele vii sub conducerea Lui. Și Dumnezeu va auzi rugăciunile prezentate astfel în mod potrivit și va ierta păcatele poporului; și ca rezultat, lucrarea Restabilirii va progresa până la marea ei împlinire.

După cum Solomon a sfințit Templul, tot așa și Biserica lui Cristos va fi sfințită, prezentată formal Tatălui. Marele antitip al lui Solomon va face aceasta; și anume, Domnul Isus Cristos, prezentându-ne pe noi toți ca membrii Săi, ca Templul care este trupul Său, ridicat în a treia zi — a treia zi de o mie de ani de la moartea Sa — în zorile marelui Sabat (Ioan 2:19-22). Ca rezultat al sfințirii, slava Domnului va umplea Casa. Faptul că Templul tipic a fost umplut de slava Domnului înainte de a fi pe de-a-ntregul terminat, pare să sugereze că în timpul prezent va fi ceva manifestare a favorii lui Dumnezeu față de Biserica Sa în curs de glorificare în timp ce lucrarea de construire nu este chiar terminată. Totuși, este greu de interpretat profeția înainte de împlinirea ei. Trebuie să așteptăm să vedem care va fi împlinirea acestei trăsături. „Dumnezeu pe căi ascunse
Cu noi minuni face.”