RUGĂCIUNEA — FOLOSIREA EI POTRIVITĂ ȘI NEPOTRIVITĂ

„Și El le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage neîncetat și să nu se lase.” „Rugați-vă neîncetat.” Luca 18:1 ; 1 Tesaloniceni 5:17 .

R5707 W. T. 15 iunie 1915 (pag. 182-183)

În primul text pe care-l avem în analiză, vedem că Domnul nostru a folosit o pildă pentru a indica învățăturile pe care intenționa să le dea. O pildă este o imagine dată prin cuvânt, cu scopul de a ilustra un adevăr, dar nu este în mod necesar o expunere de fapte. Dimpotrivă, foarte rar pare a fi o expunere de fapte, ci este doar un caz ipotetic. Mai mult decât atât, într-o pildă lucrul care este spus nu este niciodată lucrul care trebuie înțeles, literal. Grâul și neghina din una din pildele lui Isus n-au fost grâu și neghină literale, ci au fost copiii Împărăției și copiii Adversarului. La fel pilda de aici, este despre un judecător nedrept care nu avea nici o apreciere a dreptății. În ciuda acestui fapt, o văduvă a venit la el tot mereu insistând după ajutor. Pentru a scăpa de ea, el i-a acordat în cele din urmă ajutorul dorit.

Domnul folosește această pildă ca o ilustrație a venirii noastre la Tatăl Ceresc — nu fiindcă Tatăl Ceresc este un judecător nedrept, nici că Biserica este o văduvă, ci fiindcă pilda este doar o ilustrație a răsplății insistenței în rugăciune. Stăruința femeii de a veni continuu la judecător ilustrează ceea ce dorea Isus să scoată în evidență. Încheind această pildă, El spune că dacă un judecător nedrept i-a satisfăcut acestei văduve sărace petiția datorită cererii ei continui, ce am putea aștepta de la Tatăl nostru Ceresc? Când copiii Lui strigă către El zi și noapte, sigur El aude rugăciunile lor. Aceasta implică faptul că rugăciunile sunt potrivite a fi ascultate de Domnul. Nu ne putem gândi că Dumnezeu ar face ceva în afară de ceea ce este drept, corect și potrivit, și în armonie cu acest gând instrucțiunea pentru poporul Domnului este că atunci când venim la Domnul în rugăciune trebuie să ne asigurăm că cerem numai lucruri care-I sunt plăcute Lui. De aceea creștinii care trăiesc aproape de Dumnezeu sunt cei mai îndreptățiți să înalțe rugăciuni care să fie acceptate și ascultate.

„RĂMÂNEȚI ÎN MINE ȘI EU VOI RĂMÂNE ÎN VOI”

Domnul nostru Isus a fost foarte bine informat cu privire la rugăciunea potrivită. Avem propria Lui mărturie: „Știam că totdeauna Mă asculți”. El n-a fost refuzat niciodată pentru că a cerut întotdeauna lucrurile în armonie cu voia Tatălui Ceresc. Trebuie împlinite două condiții pentru ca rugăciunile noastre să primească răspuns. Mai întâi trebuie să-L fi primit pe Isus ca Mântuitorul nostru, și apoi să fi făcut o consacrare lui Dumnezeu în felul stabilit de El. Amândoi pașii trebuie făcuți înainte de a putea fi în Cristos. Când suntem acceptați de Tatăl Ceresc în Cristos Isus, devenim Noi Creaturi în El. Noua Creatură este cea căreia i se aplică toate promisiunile lui Dumnezeu. Oricine nu a devenit o Creatură Nouă prin concepere cu Spiritul sfânt este în afara tuturor acestor promisiuni — dar nu în afara speranței; deoarece vedem că în planul lui Dumnezeu există o speranță largă pentru întreaga lume. Dar în acest „timp potrivit al îndurării” nimeni nu poate înălța rugăciuni bine-primite decât în acest mod stabilit.

În prezent nu există decât un staul. Numai cei care sunt în acest staul sunt în favoarea lui Dumnezeu. Aceștia au dreptul să se roage. Dar mai există un considerent după ce a fost făcută consacrarea, adică: Rămân aceștia în Cristos, sau părăsesc armonia cu El? Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să rămână în noi — nu numai că noi trebuie să fi citit o dată toată Biblia, sau că citim atâtea versete sau capitole în fiecare zi — ci Cuvântul trebuie să rămână în noi, învățăturile și principiile lui trebuie asimilate și integrate în viața noastră. Astfel vom putea vedea care este gândul lui Dumnezeu, ce-I este plăcut, ce trebuie să cerem și ce nu trebuie să cerem, în condițiile Lui. Toți care astfel rămân în Cristos și în care rămâne Cuvântul Său, pot cere „orice vor vrea”. Ei pot cere orice este garantat în Cuvântul lui Dumnezeu și aceasta înseamnă că ei pot cere orice vreau: deoarece Cuvântul Lui locuiește în ei din abundență și ei nu se vor gândi să ceară ceva ce nu este autorizat în el.

BINECUVÂNTĂRILE CÂȘTIGATE UȘOR NU SUNT APRECIATE

Lecția noastră învață continuitatea în rugăciune — nu doar că ne rugăm o dată și apoi spunem: „M-am rugat în legătură cu această chestiune și acum o voi lăsa”. Dar se poate ridica întrebarea: „De ce să continuăm să cerem? Dumnezeu cunoaște orice nevoie. De ce să nu lăsăm în seama Lui întreaga chestiune?” Scripturile par să răspundă la această întebare, arătându-ne că avem nevoie să cerem spre propriul nostru beneficiu, pentru ca să fim gata să apreciem răspunsul atunci când vine. Dacă am primi lucruri fără să ne dăm seama că avem nevoie de ele, acestea ne-ar veni atât de ușor încât în starea noastră decăzută nu ar fi apreciate.

De fapt este adevărat că majoritatea oamenilor primesc zilnic multe, multe binecuvântări pentru care nu sunt niciodată recunoscători; ei nu le apreciază. Dumnezeu trimite lumina soarelui și ploaia, așa cum ne-a spus Domnul nostru, peste cei răi și peste cei buni și El sugerează că acestea sunt mari binecuvântări de la Dumnezeu. Totuși cât de puțini oameni apreciază ploaia ca o binecuvântare de la Dumnezeu! Cât de puțini, atunci când văd lumina soarelui, apreciază binecuvântarea pe care le-o trimite Dumnezeu prin lumina soarelui! Deoarece aceste binecuvântări sunt foarte obișnuite și vin fără să fie cerute, sunt foarte puțin apreciate de majoritate.

Dar creștinul, având ochii înțelegerii sale deschiși, apreciază tot mai mult aceste binecuvântări ca fiind toate de la Domnul. De aceea, pe măsură ce ajunge să-și vadă nevoile și ceea ce este promis în Cuvântul Domnului, el știe că poate merge la Domnul în mod avantajos în rugăciune pentru ca aceste nevoi să fie satisfăcute. Inima lui a intrat în acea atitudine receptivă în care este gata să primească binecuvântările lui Dumnezeu cu recunoștință și să beneficieze de ele.

((541))

Atunci, ca și copii ai lui Dumnezeu ce ar trebui să cerem? Ce ne spun Scripturile să cerem? În primul rând ele ne spun să nu folosim „repetări fără rost”. Cum trebuie să înțelegem aceasta? Domnul nostru ne spune să nu folosim repetări fără rost „ca păgânii”, care se gândesc că vor fi ascultați în baza numărului de repetări ale rugăciunii. Chinezii, de exemplu, au roți de rugăciune, prin care pot spune o sută de rugăciuni pe minut. Astfel ei economisesc timpul, vocea etc. Dar astfel de rugăciuni nu sunt decât repetări fără rost. Noi credem că mulți creștini declarați practică repetările fără rost; ei spun multe rugăciuni, care, ne temem, de multe ori nu vin din inimă, ci sunt spuse tot mereu dintr-un simț închipuit al datoriei sau obligației.

NU PENTRU CREATURA VECHE, CI PENTRU CEA NOUĂ

Starea potrivită a inimii ar fi acea stare în care am simți nevoia binecuvântării și ajutorului Domnului și am merge la El într-o atitudine încrezătoare, prezentându-ne cererea și așteptând ca El să răspundă în modul și la timpul Său. În ceea ce privește lucrurile pe care să le cerem, Învățătorul arată într-unul din discursurile Sale, că păgânii, oamenii din lume în general, toți necredincioșii, cer binecuvântări pământești — „Ce vom mânca? Ce vom bea? Cu ce ne vom îmbrăca?” Așa s-ar putea ruga pentru aceste lucruri pământești un copil în inocența minții sale. Dar copiii lui Dumnezeu trebuie să se roage pentru binecuvântări pământești numai în măsura în care le-ar servi la creșterea sau folosința Creaturii Noi.

Pe măsură ce creștinul crește în har și în cunoștință, el trebuie să ajungă să înțeleagă tot mai mult faptul că este o Creatură Nouă și că Creatura Nouă trebuie să se roage pentru ea și nu pentru creatura veche. Creatura Nouă trebuie să ia în considerare nevoile trupului muritor care este cortul și servitorul ei, dar trebuie să ceară pentru acest trup numai ce ar fi necesar pentru ca Noua Creatură să se poată dezvolta în mod potrivit și să poată îndeplini lucrarea pe care i-a dat-o Domnul de făcut. El nu poate cere nimic numai pentru ca creatura veche să fie satisfăcută; pentru că creatura veche este socotită ca moartă. El Îi poate cere Domnului să-i satisfacă nevoile reale potrivit cu Înțelepciunea Sa care nu dă greș.

Trebuie să ne rugăm pentru putere ca să învingem carnea, pentru înțelepciune ca să știm cum să ne tratăm pe noi înșine, pentru tărie de caracter și pentru dezvoltarea roadelor și harurilor Spiritului sfânt. Trebuie să ne rugăm pentru hrană spirituală, pentru har și înțelepciune ca să ne păstrăm veșmintele nepătate de lume, să ne îmbrăcăm cu toată armătura lui Dumnezeu. Trebuie să cerem înțelepciune în privința felului în care să înțelegem Cuvântul lui Dumnezeu și a aprecierii Spiritului Adevărului. Toate aceste lucruri ar fi subiecte potrivite de rugăciune, pentru că ele sunt parte integrantă din constituția Creației Noi.

În aceste rugăciuni pentru lucrurile mai înalte, noi nu ignorăm trupul și nevoile lui, cu toate că nu trebuie să căutăm lucrurile pe care le caută neamurile (numele de neamuri include pe toți care nu sunt în relație de legământ cu Dumnezeu). Cei care se află în această relație de legământ cu Dumnezeu nu trebuie să ceară așa cum cer cei care nu sunt în astfel de relație. Dumnezeu nu aude rugăciunile celor care nu au intrat niciodată în familia Lui. Ei nu au fost învățați să se roage. Și noi trebuie să ne rugăm pentru lucruri diferite de cele pentru care s-ar ruga ei. În toate cuvintele pe care le-a spus Isus nu există nici o sugestie că ucenicii Lui ar trebui să se roage pentru pantofi sau haine mai bune sau case mai bune, sau cum să-și achite ipoteca. Isus și apostolii nu s-au rugat niciodată pentru astfel de lucruri. Lucrurile pentru care s-au rugat ei sunt o sugestie în privința celor pentru care ar trebui să ne rugăm noi.

Trebuie să facem distincție între rugăciune, cereri făcute lui Dumnezeu și adorare. Oricine I se poate închina lui Dumnezeu, se poate pleca și-L poate adora. Dar în ceea ce privește rugăciunea există o limitare. Numai anumite persoane se pot ruga Domnului având vreo asigurare că sunt ascultați. Și aceștia sunt cei care au devenit poporul Lui printr-un legământ clar. Oricine a intrat în această relație de legământ cu Dumnezeu are privilegiul rugăciunii. Acest lucru a fost adevărat în cazul evreilor sub aranjamentul Legământului Legii; și este adevărat și în legătură cu noi care am făcut un Legământ de Jertfă cu Domnul prin Isus Cristos. Dar chiar atunci când avem privilegiul să ne rugăm, trebuie să remarcăm condițiile unei rugăciuni acceptabile. Condițiile sunt să ne rugăm în armonie cu voința divină și să nu căutăm să adaptăm voința divină după a noastră. Aceasta ne va face să studiem Cuvântul lui Dumnezeu și să descoperim lucrurile pe care Domnul ni le-a promis, și să nu cerem în afara promisiunilor divine.

TRUPUL ÎNGRIJIT, FIIND PROPRIETATEA NOII CREAȚII

Trebuie să apreciem faptul că de-a lungul întregului Veac Evanghelic Domnul îi tratează pe copiii Săi ca Noi Creaturi în Cristos și că toate promisiunile pentru noi sunt pentru noua creatură. Noua Creatură se interesează de trupul vechi, pentru că acest trup este proprietatea ei. Interesele trupului sunt ale noastre ca Noi Creaturi numai în măsura în care aceste interese sunt folositoare pentru a ne întări chemarea și alegerea la moștenirea noastră cerească, în măsura în care luarea lor în considerare nu stă în nici un fel în calea intereselor noastre spirituale — dar nu mai mult. De aceea, noi nu trebuie să-I spunem Domnului ce preferăm, ci să luăm ceea ce vede El că este mai bine să ne dea; pentru că aceea va fi în interesul nostru cel mai bun. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să-I menționăm lui Dumnezeu nevoile noastre trupești. Dar trebuie să facem aceasta în felul în care ne arată Domnul în rugăciunea Sa model: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”, provizia noastră zilnică, recunoscând că hrana noastră zilnică vine de la El, fie că este deosebită, fie că este obișnuită, îmbelșugată sau nu. Totul va fi pentru interesele cele mai bune ale Creaturii Noi.

((542))

Rugăciunea unuia care cere numai în armonie cu Cuvântul Domnului, sigur va primi răspuns. Părinților pământești buni le face plăcere să dea daruri bune copiilor lor, darurile pe care ei le văd că sunt în interesul real al copiilor. Dar dacă ei văd că copilul nu apreciază favorurile primite, data următoare ei i-ar putea retrage favorurile până când ar arăta aprecierea cuvenită. Tot așa este și cu Tatăl nostru ceresc. În acordarea celor mai bune daruri ale Sale, El așteaptă de la noi să devenim cu adevărat înfometați după ele. El face aceasta pentru ca binecuvântările Lui să ne facă mai mult bine atunci când ne sunt acordate.

RUGĂCIUNEA PENTRU CONCEPERE DE SPIRIT NU ESTE NECESARĂ

În ceea ce privește darea Spiritului sfânt, unii oameni au o concepție greșită. Mulți neconsacrați se roagă ca Domnul să le dea Spiritul sfânt, dar ei nu au studiat destul Scripturile. Domnul dă Spiritul sfânt fără ca noi să-l cerem în mod specific, întocmai cum a fost cu ucenicii la Cincizecime: ei s-au prezentat înaintea Domnului și au așteptat. Ei se rugau, dar nu știau suficient despre Spiritul sfânt ca să se roage pentru el. Dar Domnul a dat lucrul potrivit la timpul potrivit. Și tot așa este și cu noi, indiferent de rugăciunea pentru Spirit, dacă îndeplinim condițiile cerute. Când ne consacrăm lui Dumnezeu prin Cristos, nu e nevoie să cerem conceperea cu Spirit sfânt — după cum nu cere nici un copil la conceperea lui naturală. Copilul nu-și cere conceperea. Cum ar putea? Dar după ce am primit conceperea de spirit, trebuie să ne rugăm ca sentimentul lui Dumnezeu, gândul lui Dumnezeu, voința lui Dumnezeu, să fie sentimentul nostru, gândul nostru și voința noastră.

Dumnezeu iubește dreptatea și urăște nelegiuirea. Tot așa și noi, înțelegând că suntem înconjurați de rău și egoism, avem nevoie să cultivăm spiritul iubirii, ca să putem avea spiritul care ar aprecia și ar iubi dreptatea. Trebuie să învățăm treptat să iubim dreptatea și să urâm nedreptatea și nelegiuirea în lucrurile mari și mici. Noi trebuie să urâm nedreptatea atât de mult, încât să nu putem suferi să facem cuiva conștient o nedreptate sau un prejudiciu. La început Creatura Nouă vede aceste lucruri numai nedeslușit — care sunt lucrurile juste și care sunt nejuste, care sunt lucrurile drepte și care sunt nedrepte. Noi dorim sentimentele Domnului să fie sentimentele noastre în orice lucru. Astfel studiind caracterul Domnului așa cum este el descoperit în Cuvântul Său și luptându-ne zi de zi să fim conformați acestuia, suntem „transformați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului”. Și astfel ne umplem tot mai mult de Spirit.

DOVEZILE POSESIEI SPIRITULUI SFÂNT

Pe măsură ce copilul lui Dumnezeu se dezvoltă, posesia Spiritului sfânt se dovedește tot mai mult în blândețea, răbdarea, îndelunga răbdare, dragostea frățească, iubirea sa. Acestea sunt elementele caracterului, ale dispoziției pe care Dumnezeu dorește să le avem. Acestea trebuie să domnească în inimile, gândurile noastre, și tot mai mult în viețile noastre exterioare. Mânia, răutatea, ura, cearta, vorbirea de rău, invidia, gelozia, toate acestea sunt dovezi ale unui spirit nesfânt, spiritul lumii și al Adversarului, pe care noi, ca și copii ai Regelui Ceresc, trebuie să-l lepădăm. Ele sunt fapte ale cărnii și ale diavolului.

Deoarece toți avem o măsură din spiritul nesfânt în carnea noastră, unii mai mult iar alții mai puțin, este corect să ne rugăm zilnic pentru o măsură mai mare din Spiritul Domnului, tot mai mult din spiritul armoniei cu voința Lui perfectă. Dar noi trebuie să conlucrăm cu aceste rugăciuni; pentru că Domnul niciodată nu umple arbitrar o inimă cu Spiritul Său, nici chiar după ce a avut loc conceperea. Venind continuu la Domnul în rugăciune sinceră pentru aceste binecuvântări, cerând în aceste direcții, ne vom pregăti pe noi înșine ca să căutăm dovezile Spiritului sfânt în viața noastră. Vom fi capabili să vedem dacă avem mai multă blândețe decât aveam odată, sau dacă suntem încă deficitari în blândețe. Vom observa dacă suntem mai amabili și mai răbdători, dacă avem mai multă stăpânire de sine și în ce privințe avem nevoie în mod special să dezvoltăm mai mult din roadele spirituale. Fără îndoială că toate aceste calități lipsesc într-o măsură mai mare sau mai mică; dar pe măsură ce veghem și ne rugăm, vom învăța să găsim răspunsul la rugăciunile noastre; și pe măsură ce creștem în cunoștință, în iubire, în asemănare cu Cristos, creștem și în asemănare cu Tatăl nostru din ceruri.

OPINII NEPOTRIVITE DESPRE RUGĂCIUNE

Rugăciunea, după cum am arătat, este esențială, absolut indispensabilă creșterii creștinului, chiar existenței spirituale. Totuși nu ne-am gândit niciodată să ne rugăm în modul extrem în care se roagă unii. Nu ne-am gândit niciodată să-I spunem Domnului totul despre planul Său și despre dorințele noastre cu privire la felul în care să guverneze El universul, și când și cum să ducă la îndeplinire propria noastră voință. Credem că sunt mult prea multe rugăciuni în aceste direcții. Cu cât acestea sunt oprite mai repede, cu atât mai bine. Ca răspuns la cererea ucenicilor, Învățătorul le-a dat o rugăciune model, care a fost cu siguranță foarte diferită de rugăciunile majorității oamenilor, care se pare că nu țin deloc seama de acest exemplu.

Lucrul potrivit este să ascultăm la Cuvântul Domnului și să nu-I spunem prea multe Lui. Noi trebuie să ascultăm mult, în timp ce El ne vorbește. Poetul a exprimat bine acest gând important: „Vorbește, Învățătorule! Servul Tău ascultă,
Așteptând Cuvântul Tău îndurător,
Dorindu-Ți vocea care înveselește
Învățătorule, lasă-o să se audă acum!
Eu ascult, Doamne, la Tine!
Ce ai Tu mie să-mi spui?”

((543))

Înțelegem că Biblia este prezentarea divină a voinței, scopului, planului divin, cu privire la noi, ca și copii ai Săi. Este Adevărul intenționat de Domnul să ne sfințească. „Sfințește-i prin adevărul Tău, Cuvântul Tău este adevărul”. Așa declară Învățătorul nostru. El nu spune, sfințește-i prin rugăciune! Recomandarea Învățătorului este să studiem Cuvântul și prin acesta să ne sfințim. Și cine este mai înțelept decât El? Dacă n-am scris un volum despre rugăciune, este pentru că nu găsim nici o autoritate scripturală sau precedent să facem astfel.

În timp ce rugăciunea este absolut indispensabilă pentru creștin, după cum am spus, totuși Cuvântul lui Dumnezeu este cel care ne învață voința și planul lui Dumnezeu și care ne indică drumul pe care să mergem. Credem că nereușita de a se vedea acest lucru este în mare măsură responsabilă de marea lipsă de credință a multor copii declarați ai lui Dumnezeu. Oricâtă rugăciune s-ar face, nu s-ar compensa neglijarea studiului Cuvântului Domnului, care este singura Candelă pentru picioarele noastre, dată nouă ca Ghid în această noapte lungă și întunecoasă în care păcatul a domnit în lume. „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea.” Ps. 119:105.

Noi trebuie să ne rugăm „neîncetat”. Trebuie să facem aceasta în sensul de a nu fi descurajați atunci când lucrurile bune promise nouă și pe care le-am cerut nu vin repede. Trebuie să ne amintim că Cuvântul Făgăduinței este sigur. Trebuie să ne odihnim în aceste făgăduințe și să continuăm să cerem și să așteptăm împlinirea lor — cu răbdare, cu speranță. Astfel ne rugăm neîncetat, „vie împărăția Ta”, nu repetând cuvintele în fiecare clipă sau în fiecare ceas, ci continuând gândul, speranța, așteptarea ei, și lucrând în interesul acelei Împărății și în pregătirea caracterelor noastre pentru a putea avea o parte în ea. Am cunoscut pe unii care au intrat în dificultate printr-o presupusă comuniune cu Dumnezeu — care au rămas pe genunchi mai mult timp lângă un scaun gol pe care încercau să-și imagineze că stă Domnul etc., etc. Credem că aceștia erau în pericol de a cădea într-o capcană a Adversarului prin astfel de procedee nescripturale.

Cât despre noi, credem că Domnul ne-a dat deja atâtea binecuvântări încât ne-ar fi rușine să cerem multe. Cererile noastre, prin urmare, trebuie să fie puține. Rugăciunile redactorului la Tronul Harului ceresc sunt mulțumiri, laude, indicări ale devotării sale Domnului și ale încrederii în El, cereri de înțelepciune și har pentru a-l conduce în afacerile vieții. Ne amintim promisiunile divine tot timpul, și nu numai când suntem pe genunchi. Căutăm să trăim în armonie cu rugăciunile noastre și i-am încuraja și pe alții să facă la fel. Totuși, nu suntem toți formați la fel; și după ce am exprimat chestiunea din punctul de vedere al Bibliei, cum credem, de asemenea cum este văzută în STUDIILE ÎN SCRIPTURI și în alte articole din TURNURILE DE VEGHERE, trebuie să o lăsăm, având încredere că providența Domnului va conduce pe poporul Său cum trebuie.

SPIRITUL SFÂNT, OBIECTUL SPECIAL AL RUGĂCIUNII

Motivul pentru care rugăciunile atât de multor creștini rămân fără răspuns este că rugăciunile lor sunt în privința unor lucruri pentru care Dumnezeu nu ne-a spus să ne rugăm sau sunt rugăciuni care n-au fost făcute în sinceritate. Ei au cerut bogății sau binecuvântări pământești, sau poate convertirea unui anumit număr de suflete la adunarea lor de evanghelizare, sau altceva neautorizat, sau n-au dorit într-adevăr ceea ce au cerut, dacă era pentru binecuvântare spirituală. Domnul ar putea împlini cererea pentru un lucru pământesc unui prunc în Cristos care s-a rugat în necunoștința lui, nefiind instruit în mod cuvenit. Dar cu un creștin avansat ar fi altfel. Copilașul ar putea cere la masă ceva nepotrivit și să încalce regulile etichetei fără să fie de blamat, în timp ce o persoană matură, avansată în educație și în cunoașterea etichetei ar trebui să știe mai bine. Lucrurile pentru care copiii Domnului ar trebui să se roage în mod special sunt precizate în Cuvântul Său. Spiritul sfânt este darul special al lui Dumnezeu pentru copiii Săi.

Când ajungem să știm că Spiritul sfânt este influența, dispoziția lui Dumnezeu, atunci știm pentru ce ne rugăm. Dorim tot mai mult din Spiritul sfânt al lui Dumnezeu, pentru ca acesta să ne facă tot mai blânzi, mai amabili, mai iubitori; dorim tot mai mult din mintea lui Cristos (minte și Spirit fiind folosite aici alternativ). Ne dăm seama că trebuie să ne străduim să avem această minte a lui Cristos. Dacă zi de zi cultivăm spiritul diavolului, nu ne putem aștepta să ajungem vreodată să avem mintea lui Cristos. Dacă noi cu hotărâre cultivăm Spiritul, mintea lui Cristos, atunci spiritul Adversarului nu poate pătrunde în inimile noastre și vom deveni tot mai sănătoși la minte. Ajungem să cunoaștem tot mai mult voința perfectă a lui Dumnezeu pe măsură ce suntem umpluți cu Spiritul Său. Astfel suntem în pregătire pentru o intrare din belșug în Împărăția veșnică.

RUGAȚI-VĂ CU CREDINȚĂ, NEÎNDOINDU-VĂ DE NIMIC

În lecția pe care o avem în analiză, Domnul ne spune „să nu cădem de oboseală”, expresia a cădea de oboseală fiind folosită în sensul de a se descuraja — „Uitați-vă la Isus, . . . ca nu cumva să vă pierdeți inima și să cădeți de oboseală în sufletele voastre”; „căci la timpul potrivit vom secera dacă nu vom cădea de oboseală”. Putem cere mai mult Spirit sfânt, când simțim că avem nevoie de har într-o anumită direcție. De exemplu, am putea simți că avem nevoie de mai multă răbdare. În timp ce ne rugăm pentru răbdare, să nu spunem: „Nu voi fi niciodată răbdător, nu m-am născut așa!” Ci trebuie să așteptăm ca rugăciunea noastră în această direcție să primească răspuns. Trebuie să cerem și apoi să așteptăm cu răbdare, continuându-ne cererea, știind că răbdarea va veni, dacă ne străduim pentru ea în armonie cu rugăciunile noastre. Un mod excelent și practic de a ajuta la aceasta este să ne impunem o pedeapsă pentru orice izbucnire de nerăbdare.

((544))

Poporul Domnului s-a rugat timp îndelungat: „Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ”. Această rugăciune a fost rostită timp de mai bine de o mie opt sute de ani și copiii lui Dumnezeu nu au văzut încă Împărăția Lui stabilită. Să încetăm să ne mai rugăm? O, nu! Suntem asigurați că ea va veni într-adevăr. Chiar acum ea este tocmai la uși! Împărăția lui Dumnezeu va fi deplin stabilită; și va veni timpul când nu va mai fi nici o neloialitate pe întreg pământul, după cum nu este acum în ceruri. Rugăciunile noastre nu vor aduce Împărăția lui Dumnezeu nici cu un minut mai repede decât a plănuit El, dar ne rugăm pentru a-L asigura pe Domnul că noi o așteptăm în armonie cu făgăduința Lui sigură. Rugându-ne astfel și necăzând de oboseală, copiii Domnului se întăresc. Glorioasa Împărăție a lui Dumnezeu se va manifesta — și aceasta curând! Atunci toți cei care au ajuns la asemănarea caracterului cu Domnul nostru Isus Cristos vor fi înălțați ca să domnească cu El în această Împărăție.