„CUNUNA VIEȚII” — CINE O VA PRIMI?

„Ferice de cel ce rabdă ispita! Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții, pe care El a promis-o . . . celor care Îl iubesc.” Iacov 1:12 .

R 5688a W. T. 15 mai 1915 (pag. 150-151)

Cuvintele de mai sus ale apostolului Iacov sunt o parte dintr-un îndemn serios către toate Bisericile lui Dumnezeu împrăștiate pretutindeni. „Ferice de cel ce rabdă (cu tărie) ispita.” Cei care nu iubesc pe Domnul cu toată inima lor, în care eul sau vreun alt idol are locul întâi, vor fi seduși de lume, de trup sau de diavol în ceva formă de răzvrătire împotriva Cuvântului divin sau a providențelor divine. Ei vor avea planuri, teorii sau dorințe pe care le vor prefera Planului și căii Domnului; și teoriile, planurile și căile lor, când vor fi analizate, se va găsi că se bazează pe egoism și ambiție, sau pe un spirit rău, de invidie, ură, gelozie, mândrie etc. Numai cei care rabdă cu tărie astfel de ispite și asedii, cucerind și supunând mintea trupească, prin harul Domnului, vor primi cununa făgăduită.

Aici apostolul spune că răsplata finală este „cununa vieții”. Ar fi posibil să vedem această chestiune despre cununa vieții din puncte de vedere diferite; de exemplu, să ne gândim la viață ca la o binecuvântare asemănătoare cu o cunună, pe oricare plan de existență. Cei care vor fi aduși în favoarea Domnului în timpul Veacului Milenar, dacă se vor dovedi vrednici vor câștiga viață veșnică după încheierea acelui veac. Cu alte cuvinte, ei vor fi încununați cu o viață care va fi fără sfârșit. Vrednicii din vechime vor avea această viață veșnică. Ei vor fi încununați cu viață. Viața perfectă, nesfârșită, este cea mai mare binecuvântare pe care Dumnezeu ar putea-o acorda. Atunci Turma Mică va fi în special încununată cu viață; pentru că ei vor avea viață pe planul superior, viața de natură divină — natura lui Iehova; viața în cea mai înaltă formă va fi cununa lor. Astfel ne gândim la toate aceste lucruri ca fiind cununi ale vieții, după ce toți vor fi încercați și probați până la sfârșitul cursului lor.

CUNUNA MAI PRESUS DE TOATE CELELALTE

Dar noi avem motiv să presupunem că Sf. Iacov se referă aici la Biserică, Mireasa lui Cristos, cea mai binecuvântată din întrega omenire. Biserica este acum în mod special în încercare. Această încercare a iubirii, rezistenței, credinței, răbdării noastre este cu scopul de a demonstra care dintre noi va fi găsit vrednic de binecuvântarea cea mai importantă dintre toate — natura divină, pe care a promis-o Dumnezeu celor care-L iubesc — Îl iubesc pe El mai mult decât iubesc casele sau pământurile sau legăturile lor, mai mult decât iubesc pe soție sau pe soț sau pe părinți sau pe copii sau pe sine, sau oricare alt lucru. Dumnezeu va avea o răsplată și pentru alții, dar aceasta nu va fi cununa cea mai înaltă, pe care El o oferă numai Miresei Fiului Său.

Ce constituie ispita despre care se vorbește în textul nostru? Răspunsul Scripturilor este acela că Domnul a spus că vor veni încercări și ispite — disciplinări — pentru cei care sunt ai Săi, ca să-și dezvolte caracterul, să-și dovedească statornicia și loialitatea. Fără încercări și ispite, supunerea noastră lui Dumnezeu nu s-ar arăta niciodată. Iubirea de sine ar putea domni în inimile noastre și noi n-am recunoaște-o dacă ea n-ar fi demonstrată. Este foarte ușor să ne gândim cât de mult Îl iubim pe Domnul și cât de mult am vrea să facem pentru El. Apoi vine ispita leneviei și să facem ceva pentru noi înșine în loc să facem pentru Domnul. Este ușor să ne gândim că iubim voia Lui și să cântăm:

„Imi place voia Ta, o Dumnezeule!”

Apoi suntem aspru încercați în acea direcție și uneori aflăm că iubirea noastră pentru voia Lui are nevoie de mai multă dezvoltare și mai mare stabilitate.

Legământul nostru cu Domnul este să-L iubim cu toată inima, mintea, sufletul și puterea noastră și să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Noi trebuie să trăim la înălțimea acestui standard în spiritul minții noastre atât de mult cât suntem în stare cu ajutorul divin, bizuindu-ne că meritul sângelui prețios ne va acoperi lipsurile inevitabile. Mai mult, noi trebuie să „ne dăm viața pentru frați”. Ispita vine ca să iubim alte lucruri mai mult, să ne iubim mai mult pe noi decât pe Dumnezeu și pe frați. Domnul îngăduie ca aceste încercări, ispite și greutăți să vină peste noi. Modul în care le întâmpinăm credem că va avea mult de-a face în a se hotărî dacă vom fi vrednici de cea mai înaltă cunună a vieții.

CUNUNA VIEȚII DUPĂ ÎNCERCARE

„După ce a fost încercat (după l. engl. — n. t.), va primi cununa vieții.” Expresia „după ce a fost încercat” nu înseamnă numai o singură încercare, ci întreaga noastră experiență este descrisă ca o încercare, o probă a loialității. Întreaga noastră viață este o chestiune de încercare sau probare pentru a se vedea cât de sinceri suntem, cât de deplin Îl iubim pe Domnul, ce suntem dispuși să jertfim, în armonie cu legământul nostru. Deci, „după ce a fost încercat”, înseamnă când este gata încercarea. Atunci el va primi „cununa vieții”. Nu o va primi înainte. Aceasta însă nu va însemna că el va primi cununa în momentul când va fi gata încercarea — imediat ce jertfa este desăvârșită în moarte. Isus a dormit până în a treia zi înainte de a-Și primi cununa. Apostolii și alții au dormit multe secole înainte de a și-o primi pe a lor.

Aceasta nu înseamnă nici că tocmai în momentul sau tocmai în ziua în care creștinul și-a demonstrat deplin credincioșia lui față de Domnul el va adormi imediat sau va fi numaidecât introdus în onoare și nemurire prin glorioasa schimbare a Primei Învieri. Domnul ar putea avea și alte scopuri de utilitate etc., cu privire la copiii Săi înainte ca jertfa lor să fie terminată.

Astfel la fiecare etapă a încercării și probării noastre ar trebui să fie o demonstrare a loialității noastre. Să vină încercările deci, și să continue să vină. Indiferent care ar fi neputințele noastre naturale, ni se va acorda har suficient; și se așteaptă de la noi să fim loiali în toate împrejurările, întotdeauna, până la sfârșit.