BIRUINȚE ASUPRA URIAȘILOR MODERNI

1 Samuel 17:1-54

Uriașii din vechime — David și Goliat — Nu prin putere omenească, ci prin Spiritul și puterea lui Dumnezeu — Luptând lupta cea bună — Nu cu arme trupești — Puterea pietricelei adevărului

R5662 W. T. 1 aprilie 1915 (pag. 104-105)

Primii uriași menționați în Biblie au fost aceia care aveau mame umane, dar ai căror tați erau îngerii căzuți materializați, așa cum este consemnat în Geneza 6. Toți aceștia însă au pierit în potopul din ziua lui Noe. De atunci încoace din când în când s-au găsit uriași umani în Asia. Og, împăratul Basanului, avea un pat de fier lung de aproape patru metri. În darea lor de seamă despre Canaan, iscoadele au spus că acolo au văzut uriași — fiii lui Anac. Goliat, uriașul din Gat, pe care l-a ucis David, era probabil un descendent din această familie.

Am avut uriași și în vremurile recente; Byrne, un irlandez, 2,54 metri; Middleton, un englez, 2, 82 metri; Lușkin, un rus, 2,56 metri; Chang, un chinez, 2,33 metri. Pliniu a declarat că Gabbaras era de 2,97 metri înălțime. Nu există, prin urmare, loc pentru discreditarea istoriei lui David și a lui Goliat.

David, un tânăr de probabil douăzeci de ani, a vizitat armata lui Israel, în care trei dintre frații lui erau soldați, luând hrană și delicatese pentru întărirea lor. Spre uimirea lui, a găsit armata lui Israel față în față cu armata filistenilor care invadaseră din vest. Ei nu se luptau, în aparență fiecare temându-se de celălalt. Un luptător de la filisteni ieșea în față în fiecare dimineață, un uriaș în mărime și putere, purtând o armură de bronz care cântărea 100 kilograme și învârtindu-și sulița al cărei vârf cântărea 11 kilograme, și al cărei fus avea un diametru de aproape 8 centimetri. El sfida pe israeliți, spunând că o luptă între indivizi ar decide războiul. El sfida nu numai pe națiunea lui Israel, dar și pe Dumnezeul ei.

Tânărul David a fost uimit că acest lucru progresase atât de mult și că nimeni nu acceptase provocarea. Credincios în adevăratul Dumnezeu, el a înțeles Legământul dintre Dumnezeu și națiunea lui. Credința lui în Cel Atotputernic era atât de mare încât a acceptat fără rezerve făgăduințele divine. El s-a mirat de lipsa de credință manifestată de frații săi și de compatrioții săi. El a sugerat că, susținut de făgăduința lui Dumnezeu, el însuși îndrăznea să se confrunte cu acest Goliat.

Împăratul Saul al Israelului înștiințase că acela care va accepta provocarea vrăjmașului va avea mare onoare. Tânărul David a fost adus înaintea lui; dar doritor cum era să aibă un luptător deosebit, împăratul și-a dat seama că tânărul viguros din fața lui nu era pereche potrivită pentru puterea uriașă a lui Goliat, care dintr-o lovitură de suliță îl nimicea. Atunci tânărul și-a pledat cauza. El a spus că, în calitate de păzitor al oilor tatălui său, tot mereu le salvase din gura și din gheara leului și a ursului. El avea curaj, și mai presus de toate avea credință în Dumnezeu. Așa cum Dumnezeu îl binecuvântase în datoriile zilnice din trecut, El îi va da putere pentru biruință și în datoria acelui ceas, să facă față sfidării uriașului și insultei lui împotriva lui Iehova.

Împăratul a fost impresionat. El i-a împrumutat lui David armura sa — cea mai bună din Israel. Dar după ce a încercat-o, tânărul David a refuzat-o mulțumind. El nu era obișnuit cu o asemenea armură și putea fi mai bine fără ea. El a luat doar toiagul de păstor, cu care era obișnuit, și praștia. Trecând dincolo spre partea filistenilor pentru luptă, el a ales cinci pietricele netede din pârâu. Acest armament ușor cu binecuvântarea lui Dumnezeu a fost mai mult decât suficient; pentru că el nu a avut nevoie să folosească decât una dintre pietricele.

((624))

Uriașul a fost indignat spunând: „Ce! sunt câine, de vii la mine cu toiege?” Conform tradiției, când flăcăul s-a apropiat, uriașul a râs, dându-și capul pe spate. Coiful i-a căzut și a fost expus țintirii sigure a împotrivitorului său disprețuit. În zilele acelea nu existau ziare, nici biblioteci publice; și el nu știa ce loc important ocupau prăștiile în război chiar atunci, și că adesea, în mâini iscusite, ele erau aproape tot atât de eficiente cum sunt astăzi carabinele. Uriașul a înmărmurit, purtătorul armurii a fugit, iar tânărul David a terminat repede cu el și i-a luat armura ca trofeu. Filistenii surprinși, înspăimântați, au fugit, Israel urmărindu-i până în cetatea lor întărită.

CUM SĂ ÎNTĂMPINĂM PE URIAȘII MODERNI

După moartea lui Isus, o nouă ordine divină de lucruri a fost introdusă. Cei care au credință în Dumnezeu au încă de câștigat bătălii, dar nu cu arme trupești. Învingerile lor însă se bazează pe același principiu care a acționat favorabil în cazul lui David. Credința în Dumnezeu stă la bază — înțelegerea că această cauză în care luptă ei este o cauză aprobată de Dumnezeu. Un curaj potrivit credinței lor — o credință care s-a dezvoltat treptat în victoriile precedente asupra unor dușmani mai mici, ca în cazul lui David — ajută să dea curaj și putere pentru lupta cu cei mai înspăimântători uriași pe care i-am putea întâlni.

Amintindu-ne aceasta, fiecare creștin trebuie să fie zilnic în alertă ca să biruie micile slăbiciuni, micile slăbiciuni morale — ca să devenim învingători în luptele mici cu egoismul, mânia, răutatea, invidia, vorbirea de rău. Biruința asupra acestora și experiențele câștigate cu ajutorul Domnului în biruința asupra lor, fac pas cu pas pregătire pentru cele mai mari încercări și pentru cele mai mari victorii.

Când aflăm de făgăduința divină, „Celui care va birui îi voi da să stea cu Mine pe scaunul Meu de domnie”, aceasta ne dă gândul că o mare victorie trebuie câștigată pentru a ne dovedi vrednici de marea onoare la care Dumnezeu a chemat Biserica Sa. Și această victorie, așa cum suntem fericiți să aflăm, nu este întotdeauna pentru cei puternici, ci pentru cei pe care Dumnezeu îi va binecuvânta. Și conflictul pe care Dumnezeu îl aprobă și-l va răsplăti nu este lupta cu prietenii sau vecinii, oricât de iraționali ar fi ei, ci lupta împotriva nedreptății, împotriva păcatului, împotriva oricărui lucru căruia Legea divină i se împotrivește. Această luptă și biruință sunt, mai întâi de toate, în inimile și mințile noastre, și în al doilea rând se vor extinde, după cum ar putea indica providența Domnului, la bătălia împotriva relelor publice și în sprijinul dreptății publice și civice.

Nu trebuie să uităm însă că marele uriaș al păcatului și nedreptății, care a sfidat poporul lui Dumnezeu de secole, va fi doborât numai la timpul stabilit al lui Dumnezeu și prin antitipul lui David. Numele David înseamnă Preaiubit. Antitipicul Preaiubit este Cristosul — Isus, Capul, Biserica, trupul Lui. În scurt timp de acum, o piatră de Adevăr urmează să doboare pe marele împotrivitor; iar antitipicul David va începe Domnia milenară care va ridica omenirea și o va binecuvânta. Ca membri ai acestei clase David, noi trebuie să avem spiritul biruitor și credința și încrederea lui sprijinitoare în făgăduința și puterea lui Dumnezeu.